Cum gestionăm teama de abandon în cuplu

„Nu-mi răspunde la telefon pentru că acum este cu altcineva mai bun decât mine.“ Cum gestionăm teama de abandon în cuplu

Uneori ni se întâmplă tuturor să interpretăm că cineva important nouă nu ne acordă atenția pe care ne-o dorim. Sunt însă persoane care trăiesc permanent cu teama că ceilalți îi pot respinge și/sau abandona pentru că nu sunt suficient de valoroși. Cum se manifestă această teamă la maturitate, de unde vine și cum poate fi gestionată eficient? Iată ce este teama de abandon în cuplu.

Cum se manifestă teama de abandon în cuplu

Mihaela obișnuiește să-l sune pe Dan, partenerul său, de câteva ori în fiecare zi, iar Dan, de cele mai multe ori, nu răspunde pentru că este ocupat și a învățat că Mihaela, cel mai probabil, nu are nimic urgent de comunicat. Însă insistențele Mihaelei și lipsa de disponibilitate a lui Dan îi conduc pe cei doi la certuri intense, care se finalizează cu plecarea furioasă a lui Dan de acasă pentru câteva ore, timp în care el își închide telefonul.

Fără ca Dan să-și dea seama, comportamentele lui, legitime din perspectiva lui (prioritizează munca și pleacă de acasă cu scopul de a aplana conflictul) pun paie pe foc și îi activează Mihaelei frica de abandon. Din perspectiva acestei temeri a Mihaelei (experiențele trecute au vulnerabilizat-o și au învățat-o că oamenii nu sunt lângă ea când are nevoie de ei), insistențele ei sunt de înțeles: ea îl sună pe Dan pentru a se asigura că el este acolo pentru ea. Numai că lipsa răspunsurilor lui este interpretată de Mihaela ca o dovadă a faptului că lui Dan nu-i pasă de ea și, ca urmare, el o va părăsi în curând pentru cineva mai bun. Și asta o face să se îndrepte și mai mult către a căuta atenția și reasigurarea lui Dan.

Cum ne reglăm sistemul nervos

Se întâmplă astfel pentru că suntem configurați biologic să ne îndreptăm către persoanele importante din viața noastră pentru conectare și confort emoțional, mai ales în momentele în care ne simțim în pericol sau suntem speriați. Atunci când ceilalți ne răspund într-un mod previzibil solicitărilor noastre, sistemul nervos se calmează, iar noi ne interiorizăm sentimentul de încredere în ceilalți (când am nevoie, știu că mă pot baza pe ei) și sentimentul de încredere în noi înșine (sunt o persoană valoroasă și importantă pentru a primi atenția și sprijinul celorlalți).

Aceste convingeri pozitive despre ceilalți și despre sine ne cresc flexibilitatea în reglarea emoțională: știm că uneori putem face singuri ceva pentru noi cu scopul de a ne diminua intensitatea emoțiilor sau a ne schimba starea emoțională, iar alteori știm că putem să apelăm la confortul emoțional al unei persoane apropiate. 

Atunci când ceilalți nu sunt disponibili pentru noi în mod previzibil (așa cum este cazul lui Dan, care nu îi răspunde Mihaelei de fiecare dată când îl sună), sistemul nervos rămâne activat. În lipsa capacității de auto-reglare emoțională (capacitate care se dezvoltă în copilărie), persoana rămâne blocată într-o stare de anxietate copleșitoare, având convingerea că numai o reasigurare imediată din partea celuilalt o poate liniști (așa cum este cazul Mihaelei, care devine din ce în ce mai afectată emoțional cu fiecare apel la care Dan nu îi răspunde).

Predispoziția către astfel de reacții emoționale s-a dezvoltat în experiențele relaționale trecute, de obicei cele din copilărie, cu părinții sau alte persoane importante din viața copilului, dar sunt declanșate de gesturile sau răspunsurile persoanelor importante din prezent. 

Citește aici un articol care detaliază manifestările anxietății de separare: „Mă panichez când soțul pleacă în deplasare.“

Cum se dezvoltă teama de abandon și ce o poate declanșa

O persoană care nu a avut parte de relații sigure în copilărie, relații în care părinții erau accesibili, receptivi și implicați sau care a avut parte de relații în care s-a simțit amenințată, criticată și umilită a dezvoltat o sensibilitate și o predispoziție către hiper-vigilență față de cel mai mic indiciu negativ din partea persoanelor apropiate.

Pentru o persoană care se simte sigură în relații, pentru că a avut baza sigură construită în relația cu părinții, lipsa răspunsului imediat din partea partenerului actual este interpretată în termeni neutri: „Nu-mi răspunde la telefon pentru că acum este ocupat, dar mă va suna imediat ce va putea“. În schimb, pentru o persoană care și-a interiorizat sentimentul de neîncredere, același răspuns va fi interpretat prin filtrul neîncrederii: „Nu-mi răspunde la telefon pentru că eu nu contez pentru el, pentru că nu mă iubește, pentru că acum este cu altcineva mai bun decât mine“ etc.).

Această interpretare îi declanșează persoanei o teamă copleșitoare că va fi abandonată, pe care va încerca să o liniștească atrăgând atenția și luptându-se pentru conectarea cu celălalt. Însă tocmai această luptă insistentă pune presiune pe partener. Dacă el se simte securizat în relații, va răspunde cu înțelegere și îi va oferi persoanei temătoare confortul de care are nevoie, creând astfel premisele unei vindecări a tiparelor emoționale.

Dacă însă partenerul este la rândul său nesigur, cu tendințe către evitare, el va resimți presiunea și va încerca să o diminueze dezangajându-se emoțional sau fizic din relație, ceea ce va pune paie pe foc și va confirma temerile celuilalt.

Deși cercetarea din domeniul traumei este într-o continuă dezvoltare, există multe studii care arată că e posibil să ne vindecăm rănile din trecut și să ne schimbăm tiparele de gândire și de acțiune pentru a ne crea viitorul pe care ni-l dorim. Citește aici ce poți face în prezent pentru a depăși traumele din trecut.

Gesturi care pot declanșa teama de abandon

În continuare voi prezenta câteva situații față de care persoanele cu teama de abandon în cuplu sunt sensibile și câteva sfaturi referitoare la ce putem face diferit, mai ales dacă avem un partener sau parteneră cu această teamă.

Lipsa răspunsului telefonic într-un timp adecvat și lipsa asigurării că este în regulă să fie sunat de fiecare dată când celălalt are o nevoie. Nu te speria, nu va avea nevoie toată viața de această asigurare, însă e necesar să ai răbdare și să-ți liniștești partenerul până când el își va rescrie convingerile despre sine și despre lume. Cu cât vei reuși să fii mai înțelegător și răbdător, cu atât partenerul se va schimba mai repede.

Părăsirea camerei sau chiar plecarea de acasă în timpul unui conflict. Acest comportament îl va lovi pe partenerul tău în miezul vulnerabilității sale și îi va confirma temerea că vei pleca. Este de preferat să rămâi fizic și emoțional alături de partener, încercând să-i înțelegi perspectiva. Îl poți întreba cum se simte și ce nevoie ar avea de la tine. Iar dacă nu te simți în stare să faci asta în acel moment, explică-i ce se întâmplă cu tine și reasigură-l că reluați discuția mai târziu, când vei avea mai multe resurse emoționale pentru a-l înțelege. Și ține-te de cuvânt. Găsiți aici mai multe reguli de bază pe care să le urmați în conflictele în cuplu.

Evitarea discuțiilor dificile sau profunde. Conexiunea emoțională și încrederea în celălalt se dezvoltă în momentele bune, liniștite, dar mai ales în momente dificile. Dacă nu vei putea sta în contact cu partenerul atunci când îi este greu, el va învăța că nu se poate baza pe tine. Să rămâi implicat într-o conversație dificilă poate fi și pentru tine o oportunitate de creștere. Păstrează-ți curiozitatea pentru perspectiva celuilalt, dar și pentru ce ai putea învăța tu din acea conversație.

Lipsa dorinței sau a inițiativei de a petrece timp cu celălalt. Chiar dacă ești într-o perioadă stresantă, e necesar să-ți planifici, deliberat, momente plăcute cu partenerul. Gândește-te ce activități vă fac plăcere amândurora și agreați când ați putea să le faceți. În lipsa acestor planuri făcute în avans, viața vine peste voi cu tot felul de solicitări, probleme, urgențe, iar voi veți ajunge doar niște cunoștințe care locuiesc împreună și care, din când în când, rezolvă împreună niște sarcini.

Criticarea partenerului că este prea sensibil și exagerează. Înainte de a-l judeca pe celălalt, e bine să știi că reacțiile emoționale sunt niște răspunsuri automate, care s-au format pe baza experiențelor anterioare. Asta înseamnă că din perspectiva partenerului care se teme că va fi abandonat, emoțiile sale sunt legitime. Poate că modul în care le manifestă sunt deranjante pentru tine, dar atâta vreme cât tu nu vei avea un răspuns liniștitor, vor continua să vină către tine aceleași insistențe și acuze.

Ce poți face diferit? Acceptă-i perspectiva, încearcă să o înțelegi înainte de a-i răspunde. Chiar dacă răspunsul automat este de a-l critica pe celălalt („Ești prea sensibil și exagerezi“), oferă-ți un spațiu în care să observi ce se întâmplă cu tine când celălalt îți cere asigurări și încearcă să integrezi ambele perspective în răspunsul pe care i-l dai partenerului. Poți să-i răspunzi astfel: „Presupun că ești îngrijorat/ă pentru că lucrez prea mult și nu stăm suficient împreună. Te asigur că îmi doresc să petrecem mai mult timp împreună, dar acum am o perioadă stresantă la muncă, iar insistențele tale îmi creează o presiune suplimentară. Hai să stabilim împreună o zi în care să facem ceva ce ne face plăcere amândurora.

Cum trăim cu teama de abandon în cuplu

Dacă tu ești persoana care simte anxietate de abandon, ce poți face diferit este să încerci să-ți reglezi emoția înainte de a-ți acuza partenerul că nu e lângă tine când ai nevoie de el și să-i comunici asertiv nevoia pe care o ai de la el

Să te reglezi emoțional înseamnă să încerci să-ți reduci intensitatea emoției, apelând la strategii care nu-l implică pe partenerul tău în mod direct. Iată câteva exemple:

Să te gândești la două explicații alternative pentru care partenerul nu stă cu tine cât ai vrea (alte explicații decât cea care îți apare automat în minte: „nu sunt suficient de importantă pentru el/ nu mă iubește/ are o aventură“ etc.). Iar apoi, să-i atribui probabilități de adevăr (de la 0% la 100%) fiecărei explicații în parte, inclusiv explicației care îți apare automat în minte.   

Să te implici într-o activitate care îți face plăcere: citești o carte, ieși la o plimbare, meditezi etc.

Să vorbești cu o persoană apropiată care știi că te înțelege, dar care poate avea o atitudine neutră, așa încât să nu-ți amplifice și mai tare anxietatea dacă se coalizează cu tine împotriva partenerului tău.

Să faci un exercițiu de respirație înainte de a tăbărî cu reproșuri asupra partenerului. Poți să inspiri profund numărând în gând până la 5, îți ții respirația numărând până la 5, expiri lent numărând până la 5 și din nou îți ții respirația numărând până la 5. În felul acesta, cu ajutorul respirației, poți induce o stare de calm în corp.

Să-i comunici asertiv partenerului înseamnă să-i vorbești despre ce simți tu și despre nevoia ta. Când îi faci reproșuri vorbind despre cum e și ce nu face partenerul, comunici agresiv. Iată cum ar suna un mesaj asertiv: „În ultima vreme nu am mai petrecut timp împreună așa cum făceam altă dată și asta mă îngrijorează. Știu că ești ocupat/ă, dar aș avea nevoie să știu că sunt în continuare important/ă pentru tine. Mi-ar plăcea să ne planificăm o activitate, o ieșire în oraș sau o vacanță ca să ne putem reconecta“. 

Concluzionând, teama de abandon și/ sau respingere în cuplu reflectă îndoială de sine, convingerea că nu ești suficient de valoros pentru ca oamenii să-și dorească să fie în preajma ta. Ea vine din experiențele trecute, nu e ceva ce ai ales, ci ceva ce s-a format ca o adaptare la condițiile în care ai trăit. Dar poate fi ameliorată și chiar vindecată în relația de cuplu, dacă ambii parteneri comunică explicit emoții, nevoi, dorințe, preferințe și având curiozitate și înțelegere pentru perspectiva celuilalt.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare