„Gândul că aș intra într-o nouă relație mă făcea să mă simt rău fizic…” Ce e de făcut când apare frica de a fi rănit în relații

Cu toții resimțim într-un anumit grad frica de a fi rănit în relații. Nu vrem să suferim, să fim dezamăgiți sau respinși, iar în relațiile de cuplu ne simțim adesea vulnerabili. Dar, în timp ce alegerea partenerului potrivit și cunoașterea propriilor nevoi relaționale sunt importante pentru sănătatea noastră în cuplu, evitarea relațiilor romantice este protecția extremă. Pe de altă parte, când trăim cu această frică, fără forma ei exagerată în fobie, este posibil ca în cuplu să manifestăm anumite comportamente toxice pentru relație.

Când frica de a fi rănit în relații devine fobie

Pistanthrophobia frica de a avea încredere în alții este o fobie centrată pe dificultăți extreme sau anxietate privind încrederea în ceilalți. Vorbim despre o teamă irațională de a ne apropia de un partener sau de a fi vulnerabili în prezența lui pentru a nu experimenta respingerea sau dezamăgirea.

Pentru a diferenția frica de fobie este necesar să privim comportamentele la care recurgem pentru a evita teama respectivă. Persoanele care suferă de această fobie vor evita anumiți triggeri, construindu-și viața într-un asemenea mod încât să nu se simtă expuși sau „în pericol”. De cele mai multe ori pistanthrophobia înseamnă evitarea intimității emoționale în relații. Totodată, ne poate oferi o perspectivă diferită asupra „relațiilor deschise” si fricii de a ne lua angajamente într-un cuplu, păstrând implicarea la un nivel superficial. 

Philophobia este teama de a ne îndrăgosti, de a iubi, poate fi, de asemenea, teama de a ne implica într-o relație de cuplu sau de a nu fi capabili să păstrăm o relație. Numeroase persoane pot simți o oarecare teamă de a se îndrăgosti în anumite etape ale vieții, dar în cazurile extreme, fobia este cea care ne face să ne simțim izolați și nedemni de iubire.

Deși nu o regăsim în DSM, philophobia adesea ne afectează viața. În spatele ei putem regăsi experiențe negative care ne-au marcat sau teama de respingere. Lipsa intimității în relațiile de cuplu sau anxietatea intensă sunt simptomele acestei fobii.

Istoria propriilor relații de cuplu

Creierul nostru păstrează informațiile din relațiile trecute și adesea tendința va fi să evităm ceea ce anterior ne-a provocat suferință. Din experiențele noastre, atunci când acestea sunt negative, învățăm cum să ne protejăm mai bine pe viitor. Inconștient, putem, uneori, să evităm orice stimul pe care îl credem responsabil de propria suferință. Acest instinct de autoconservare ne împiedică să repetăm anumite greșeli dar, în extremă, ne poate priva de trăirea vieții la capacitate maximă. 

„După divorț am evitat relațiile amoroase și timp de patru ani nu am mai permis altcuiva să se apropie prea mult de mine. Căsnicia mea a fost o experiență dureroasă, încheiată cu infidelitatea soțului meu care timp de doi ani a avut o relație cu o altă femeie. Nu mai aveam încredere în bărbați, iar gândul că aș intra într-o nouă relație mă făcea să mă simt rău fizic. Până când am realizat că instinctul acesta al meu de conservare și hipervigilența cu care îi analizam pe cei din jur mă împiedicau să îmi ofer ocazia de a scrie o nouă poveste pentru mine. Atunci am început un proces de psihoterapie”, povestește Dana, 41 de ani, din Brașov.

Poți găsi aici mai multe răspunsuri despre mersul la terapie: „Am oare nevoie de terapie?” 7 motive să mergi la psiholog

Evitarea unor situații pentru a preveni suferința nu înseamnă absența durerii. Dacă teama de a nu fi răniți ne ține la distanță de relațiile romantice, mai devreme sau mai târziu, singurătatea își va spune cuvântul. Să trăim cu frica de a fi rănit în relații înseamnă să trăim în suferință. 

Ce putem face în schimb este să ne asumăm responsabilitatea pentru circumstanțele nefericite, recăpătându-ne astfel controlul asupra propriei vieți. Chiar dacă o înțelegem adesea sub forma vinovăției, asumarea părții noastre de responsabilitate înseamnă abilitarea noastră cu resurse pentru a produce o schimbare. Nu suntem lipsiți de putere sau control asupra propriei vieți.

Gelozia este un simptom generat de frica de a fi rănit în relații

Adesea pentru a nu fi răniți, comportamentele noastre atrag rănirea partenerului și ajungem la împlinirea propriei profeții, respectiv respingerea, abandonul. Atunci când așteptările noastre de la partener sunt preponderent negative („mă va dezamăgi/ nu pot avea încredere în el/ mă va înșela/ mă va părăsi/ se folosește de mine/ încearcă să mă fraierească, etc”) atunci vom fi hipervigilenți în relația de cuplu și vom vâna orice indiciu care ne confirmă teoriile sumbre.

„Sunt foarte geloasă și chiar dacă știu că nu este un comportament ok, nu vreau să mă ia de proastă partenerul meu. Evident, a existat o ocazie în care a vorbit cu o prietenă care îl putea ajuta cu o problemă, iar mie nu mi-a spus, știind ce reacție voi avea. Mai contează să spun ce reacție am avut atunci când am aflat întâmplător? Mi se părea că își bate joc de mine, că m-a mințit tot timpul, că ascunde și alte lucruri de mine, etc. Cearta a fost substanțială și aproape am rupt relația care din multe puncte de vedere era o relație bună pentru mine. Atunci am decis să merg la un psiholog să înțeleg cum pot să îmi controlez emoțiile atât de intense și cum pot să îmi corectez comportamentele. Totodată, am vrut să înțeleg ce se întâmplă cu mine și de ce este imensă frica de a fi rănit în relații”, povestește Corina, 38 de ani din Constanța.

Gelozia este neîncredere în sine, iar adesea are în spate o relație în care ne-am simțit invalidați, neapreciați, sau am fost chiar părăsiți, adâncind aceste temeri și nesiguranțe legate de sine. Alteori, un model relațional defectuos între părinți, poate duce la un comportament excesiv de vigilent. Comportamentele care decurg din această frică duc însă la deteriorarea relației de cuplu și adesea la finalul temut, respectiv la despărțire.

Comportamente toxice generate de frica de a fi rănit în relații

Între comportamentele toxice asociate acestei temeri de a nu suferi există și monitorizarea sau controlul excesiv asupra partenerului. Uneori, extrema ajunge să fie și interzicerea anumitor relații sau interacțiuni. Practic, este o nevoie nefirească de a deține controlul, în speranța că dacă eliminăm „potențiale pericole și tentații” ne vom simți în siguranță. Nimic mai greșit. Deși refuzăm acest lucru, responsabilitatea noastră este aceea de a exercita un mai bun control asupra propriilor emoții și comportamente, înțelegând ce anume se află în spatele acestora și ce pași avem de făcut către propria vindecare.

Un alt comportament generat de frica de a fi rănit în relații este neimplicarea, lipsa intimității emoționale, alegerea unor relații superficiale. Practic, un comportament evitant în cuplu care ne împiedică să infirmăm aceste frici cu care trăim.

Doar intrând într-o relație și permițându-ne să fim vulnerabili vom avea dovada că scenariile din mintea noastră sunt doar anticipările noastre negative și nu realitatea. Desigur, este important ce fel de partener alegem pentru a forma un cuplu, iar dacă vom repeta un tipar nefericit pentru noi (un partener indisponibil, imatur, evitant, cu propriul tipar de atașament dificil) nu facem decât să ne convingem că „nu se poate să fie și bine”.

Citește mai multe despre partenerii nepotriviți în articolul: Cum știm că avem un partener imatur și cum relaționăm cu el?

Însingurarea este un alt comportament toxic pentru noi. Pentru a nu fi răniți în relații, adesea ajungem să le evităm, dar astfel întărim convingerea că nu putem fi iubiți, nu putem avea încredere în ceilalți, rămânând neîmpliniți pe plan romantic.

Rolul nostru nu este de a trăi singuri și, chiar dacă viața în cuplu are mai multe beneficii pentru bărbați, și pentru femei aceasta vine cu împlinire și numeroase recompense emoționale. Cum spuneam, alegerea partenerului este întotdeauna cea mai importantă decizie în acest sens.