A doua șansă într-o relație: care este limita sănătoasă?

Obstacolele pe care le întâmpinăm într-un cuplu ne pot pune în fața unei decizii dificile: dăm o a doua șansă într-o relație sau nu? Uneori, deși rămânem în relații, nu iertăm faptul că partenerul ne-a rănit, alteori nu vrem să dăm o nouă șansă, așa cum sunt și situații în care, deși acordăm o șansă nouă cuplului, nu este cea mai fericită alegere. Care este limita sănătoasă? Cum alegem corect?

Motive frecvente de despărțire

Printre cele mai frecvente motive de despărțire enumerăm neînțelegerile legate de aspectele financiare, de creșterea copiilor, nevoi sexuale diferite, precum și infidelitatea. Dacă unii dintre noi consideră că au limite clare privind ceea ce ar tolera într-o relație și ce nu, granițele altora sunt mai permeabile, iar decizia despărțirii nu este luată ușor.

Drept exemplu putem considera abuzul fizic, emoțional și sexual în cuplu care, deși la o primă vedere par intolerabile, în viața de zi cu zi ne arată că există o sumedenie de temeri care fac, și în această situație, decizia despărțirii dificilă. Minciuna, instabilitatea emoțională, imaturitatea unui partener, pot deveni și ele motive de despărțire. La fel și teama că poți „rata” ocazia de a găsi un partener/ o parteneră mai bună, respectiv „fear of missing out” (FOMO) reprezintă unul dintre motivele pentru care relațiile de cuplu (mai) nu trec proba timpului.

Teama de a oferi o a doua șansă relației

Odată ce o relație de cuplu se încheie, urmează un proces dureros, numit și doliu, pentru că urmează etapele experiențelor trăite după moartea unei persoane dragi. Și în cazul despărțirilor, entitatea care „moare” este relația și, odată cu ea, toate planurile noastre de viitor în cuplul respectiv. Suferința, furia, sentimentul de nedreptate, teama, stima de sine care poate să scadă după despărțirea de un partener, sunt toate motive pentru care putem fi reticenți să revenim în relația respectivă dacă se ivește ocazia.

„Am ales să nu mă împac cu fostul partener care se despărțise de mine pentru că, se pare, aveam prea multe așteptări de la el: să mă asculte, să facem echipă, să nu permitem altora să intervină în relația noastră – în acest caz mama lui – să ne conectăm emoțional și să fim disponibili unul pentru altul. Spunea că este copleșit, că sunt prea solicitantă și că nu se simte liber cu mine.

Am înțeles și acceptat că nu suntem compatibili, că își dorea pe cineva care nu are mari pretenții de la un partener și care, eventual, să îi integreze și mama în relație. Despărțirea nu mi-a fost simplă, îl iubeam, fusesem un an și jumătate în relație, așa că am suferit destul de mult. Trei luni mai târziu a revenit spunându-mi să mai încercăm o dată și poate reușim să ajungem la un compromis. Am discutat cu el, dar am înțeles destul de repede că eu eram cea care avea compromisul de făcut. Am ales să rămânem separați și nu regret.” povestește Luminița, 35 de ani, din Constanța.

O a doua șansă în relație, cum spuneam, este umbrită de suferința resimțită la despărțire și teama ca situația să nu se repete. Odată ajunși la despărțire, aceasta devine o realitate, dar și o posibilitate pe viitor. Simțim incertitudine, impredictibilitate, neîncredere. În astfel de situații, un proces psihoterapeutic ne poate fi util, pentru a ne confrunta aceste frici și a nu le duce cu noi dacă nu în reluarea relației încheiate, într-una nouă.

Graba de a acorda o a doua șansă într-o relație

Teama de suferință, teama de singurătate, sentimentul de abandon, izolarea socială, neîncrederea, sunt toate motive pentru care fie rămânem prea mult într-o relație, fie anticipăm/trăim o suferință prea mare produsă de despărțire, motiv pentru care căutăm împăcarea cu partenerul.

Tristețea și suferința produse de o despărțire sunt amplificate de teama de singurătate, precum și de convingeri negative despre propria persoană – „nu sunt destul de bun/ă”, „sunt greu de iubit”, „sunt dificil/ă”, „nu voi găsi pe altcineva”. Cu astfel de mesaje, despărțirea pare a fi pierderea acestei „unice șanse” de a forma un cuplu cu cineva.

Piedestalizarea celeilalte persoane contribuie și ea negativ: „el/ ea e frumos/frumoasă, deștept/deșteaptă, atrăgător/oare, dezirabil/ă”. Prin comparație, noi pălim, autosabotați de o stimă de sine scăzută, necunoașterea propriei valori, un stil de atașament sau personalitate dependentă, propria submisivitate, subjugare. Celălalt deține controlul, noi nu.

„Când Luca s-a despărțit de mine pentru că sunt certăreață, am simțit cum se rupe ceva în interiorul meu. Am suferit imens și i-am cerut de nenumărate ori iertare, voiam să ne împăcăm. Îl iubeam și mi se părea perfect. Mi-a spus că el nu permite niciunei femei să aibă pretenții de la el, că încerc să îl fac să se simtă vinovat când mă supăr că nu îmi spune ce program are – ceea ce făcea frecvent, că nu merit atenția lui și că ar trebui să mă bucur că cineva ca el este în relație cu mine. Acum, când spun lucrurile acestea, am trecut peste o împăcare, o nouă despărțire și un an și jumătate de terapie.

Da, erau extrem de toxice. Dar atunci, credeam că atât merit, că am greșit eu, că el este cel valoros și eu nu, iar credințele mele negative erau confirmate de el: nu sunt suficient de bună. Cert este că, după trei luni de suferință, după prima despărțire, m-a „acceptat” înapoi. Am rezistat o lună, apoi când l-am rugat frumos să petreacă un weekend cu mine, mi-a spus că are planuri mai importante cu prietenii lui și că iar încep cu pretențiile. Și ne-am despărțit. Am fost șocată, însă așa am ajuns la psiholog. Și mi-a prins bine.” relatează Bianca, 30 de ani din București.

Cum știm că putem acorda cuiva o a doua șansă?

Să acceptăm reluarea relației cu un partener care ne-a rănit, poate fi complicat. La fel și să ne dorim împăcarea dacă noi suntem cei care am rănit. Dar iată câteva lucruri de luat în calcul înainte de a discuta refacerea cuplului:

În primul rând este important ca cel care a rănit să își asume răspunderea pentru propriile acțiuni și suferința pe care au provocat-o. Responsabilizarea această nu înseamnă doar recunoaștere verbală, ci și acțiuni concrete pentru a recâștiga încrederea celuilalt și a contribui la vindecarea rănilor provocate. 

O întrebare importantă pe care trebuie să ne-o adresăm înainte de a primi înapoi un partener care ne-a rănit este: Suntem capabili de iertare? Iertarea este o condiție esențială pentru o nouă șansă autentică dată cuplului și presupune închiderea rănilor din trecut și a nu le folosi ca mijloc de reproș sau pedepsire odată ce reluăm relația. 

Tot în lista întrebărilor de adresat și verificat este și: Există o schimbare în celălalt? Este important să existe creștere și susținere a schimbărilor unei persoane, în special în direcția comportamentelor care au provocat despărțirea. 

Nu în ultimul rând, să ne asigurăm că am comunicat deschis și clar care sunt așteptările noastre de la noua relație de cuplu. Pe măsură ce timpul trece și evoluăm, ideile, nevoile și așteptările noastre se schimbă. În privința așteptărilor sănătoase de la o relație de cuplu, iată câteva exemple: încredere reciprocă, implicare egală în relația de cuplu, empatie și acceptarea celuilalt, apreciere și validare a celuilalt, respectarea diferențelor, înțelegere reciprocă și compromisuri sănătoase.

Asumarea răspunderii

Înainte de a decide o împăcare avem nevoie să observăm dacă celălalt își asumă răspunderea pentru felul în care ne-a rănit. Așadar, întreabă-te:

• Se poartă de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic și vrea să treceți cât mai repede peste ce a fost?
• Te acuză pe tine că ești prea sensibil/ă?
• Își asumă cu sinceritate și autentic vinovăția și vrea să repare răul provocat?

Dacă răspunsul se limitează la primele două întrebări, atunci a doua șansă în relație doar crește șansele de a suferi din nou. În acele cazuri vorbim despre o persoană care manipulează emoțional, care te învinuiește că ești prea dramatic/ă și care ignoră emoțiile și trăirile tale, precum și propriile acțiuni.

O relație sănătoasă nu se bazează pe învinuirea celuilalt, ci pe asumarea propriilor acțiuni și a efectelor acestora. Asumarea din partea celuilalt înseamnă nu doar că putem avea încredere în el, ci și că este dispus să fie vulnerabil pentru a ajuta relația. Vulnerabilitatea apare atunci când ne asumăm vinovăția și cerem iertare autentic. 

Ești dispus/ă să ierți?

Iată două întrebări importante înainte de a da o nouă șansă relației:

• De ce ar trebui să îi mai dau o șansă?
• Ar trebui să îi mai dau o șansă după ce m-a rănit?

Evident, am putea răspunde prin „nimic nu trebuie”, dar oare vreau? Indiferent cum reformulăm întrebările, în răspunsuri avem nevoie să analizăm dacă putem ierta. Este umană greșeala și toți greșim, de aceea avem nevoie să ne dezvoltăm capacitatea de a ierta, iar această condiție este absolut necesară unei împăcări cu fostul/fosta partener/ă. 

Dacă descoperi că ai reticențe în a ierta pe cineva, întreabă-te care sunt limitele tale în cazul iertării, dar și cum sănătatea ta emoțională poate fi afectată de lipsa iertării.

Desigur, poți ierta fără să acorzi o a doua șansă în relație. Iertarea, uneori, înseamnă doar renunțarea la furia pe care o resimțim în relație cu celălalt, la acest mod de autovătămare prin păstrarea resentimentelor.

Așadar, pentru iertare, să ne amintim cum ne-am simțit noi când am fost iertați după ce am greșit sau rănit pe cineva. Cum se simte compasiunea primită? Totodată să ne întrebăm dacă merită să investim în relația cu persoana cu care vrem să refacem cuplul.

Există schimbare?

Dacă luăm în calcul să acordăm o nouă șansă într-o relație, cu siguranță trebuie să existe niște schimbări. Iar dacă partenerul este cel care ne-a rănit, schimbările trebuie clarificate și, în același timp, procesul acesta susținut și încurajat de noi. În acest caz, feedback-ul este important, aprecierea schimbărilor, validarea și observarea eforturilor au un rol major.

Pentru cel căruia i se solicită schimbări este important să înțeleagă că aceste cerințe sunt, la rândul lor, o dovadă de angajament din partea partenerului/ partenerei, nu doar pretenții. În felul acesta își poate crește motivația în menținerea schimbărilor. Când cel care a rănit continuă comportamentele care au dus la despărțire, riscul este să producă răni în continuare și să blocheze vindecare emoțională a celui rănit.

A acorda a doua șansă într-o relație este una dintre trăsăturile importante ale umanității din noi. Dar trebuie să știm să folosim înțelept această alegere, respectiv să acordăm șansa atunci când există din partea ambilor parteneri dorința de a face efortul necesar pentru ca relația să funcționeze.