„Așa va arăta tot restul vieții mele? Nimic nou?” De ce suntem infideli chiar și când avem o relație fericită

Adesea, când vine vorba despre infidelitatea celuilalt suntem inflexibili pe când, în privința propriei infidelități vom manifesta mai multă înțelegere față de context, motive, trăiri personale. Mitul romantismului incurabil este provocat de această noțiune că și oamenii fericiți pot să înșele, fiindu-ne greu să acceptăm că nevoile sexuale pot fi mai importante decât relația emoțională sau familia. De ce suntem infideli dacă suntem într-o relație fericită?

Își pierde monogamia din relevanță?

Monogamia există în natură, așa cum, de altfel, există și femele din diverse specii care caută multipli parteneri. Dar natura pare să încline balanța în direcția poligamiei pe linia evoluției noastre. Între mamifere, 9% dintre specii sunt monogame, iar între primate doar 29%.

Din punct de vedere a reproducerii sexuale, o femeie își poate atinge potențialul maxim de conceput copii cu un singur partener. Un bărbat însă, poate concepe un număr nelimitat de copii cu multiple partenere. Și totuși, acest aspect nu explică și nici nu justifică poliginia, respectiv cuplarea unui bărbat cu un număr mare de femei. Poliginia se referă la căsătoria/uniunea dintre un bărbat și mai multe femei, iar poliandria este căsătoria/uniunea unei femei cu mai mulți bărbați. Interesant este faptul că 2% din populația globului se află în uniuni sau căsătorii poligame. 

Chiar și cu aceste statistici, căsătoria monogamă presupune fidelitatea sexuală. Cum însă infidelitatea nu este o raritate, întrucât cei doi parteneri (fie că sunt neștiutori în legătură cu relațiile extraconjugale ale unuia sau ambilor) continuă să locuiască împreună și să se afișeze social ca fiind un cuplu, vorbim adesea despre o fidelitate socială.

Totodată, să nu uităm că monogamia înseamnă un partener pe viață. Respectiv, odată ce am întreținut raporturi sexuale cu o persoană ar trebui să nu mai avem alți parteneri de-a lungul vieții. Cum acest lucru nu se întâmplă, vorbim despre o monogamie serială – suntem fideli sexual unui partener atâta timp cât avem o relație.

Povești vechi și noi despre infidelitate

„Tatăl meu s-a recăsătorit când noi, copiii din prima căsnicie, eram adolescenți. A și îmbătrânit alături de cea de-a doua soție și a murit cu doi ani în urmă. Despre despărțirea de mama, știm că nu se înțelegeau din multe puncte de vedere și că mama îl bănuia de infidelitate, fără însă a fi sigură. Tata a murit la 75 de ani, iar după decesul lui, cea de-a doua soție a cunoscut-o pe amanta pe care tata a avut-o… se pare toată viața. Povestea a șocat-o. Tata proiecta o înaltă ținută morală, era critic și judicativ la adresa celor infideli, tranșant când vine vorba despre vulnerabilitățile naturii umane. Și totuși, era un infidel.” povestește Carmen, 43 de ani, din Iași.

Există o multitudine de povești ale cuplurilor care au trecut prin infidelitate. De la văduva de 80 de ani care își plângea soțul și a aflat că acesta a avut mare parte din viața sa o amantă, la femeia căreia, la 60 de ani, soțul i-a adus acasă amanta cu care are un copil, pentru că nu putea „să nu aibă grijă și de ei” sau la iubiții din liceu care se regăsesc pe rețelele sociale, la mult timp după ce fiecare și-a construit o altă familie și își reiau relația, sau la tânăra soție care află că soțul său are o relație și cu cea mai bună prietenă a lui.

Cu toate acestea în minte, se pare că flirtul și zburatul din floare în floare vor rămâne comportamente des întâlnite și am putea să învățăm din ele.

Există un numitor comun în infidelitate

Psihoterapeutul american Esther Perel s-a specializat în terapia de cuplu, concentrându-se pe a oferi ajutor celor care se confruntă cu infidelitatea. Ea este cea care spune că nu există neapărat un motiv comun pentru infidelitate, deși factori care activează un astfel de comportament pot fi teama de îmbătrânire și moarte, alături de întrebări precum „Așa va arăta tot restul vieții mele? Nimic nou?”.

Desigur, există și alte justificări din interiorul relației, iar dintre acestea neglijarea este cea mai frecventă. În abordarea acestor motive devine relevant să conștientizăm și cuvintele pe care le asociem infidelității: abuzatorul, victima, înșelatul, care nu fac altceva decât să anexeze stereotipuri morale de tipul „bun sau rău” acestui context.

Deși este dificil să acceptăm, mai ales în asemenea situații, oamenii nu se împart în buni și răi, ci fiecare dintre noi, și când ne considerăm predominant buni, putem avea comportamente care îi rănesc pe ceilalți. Faptul că nu condamnăm o persoană pentru un astfel de comportament, nu înseamnă însă că îl vom tolera. Dacă eliminăm rușinea și judecata din context, putem învăța ceva din infidelitate.

Oamenii fericiți pot fi infideli

Adesea vom căuta un motiv pentru infidelitate. Dacă suntem partea rănită emoțional, cu siguranță blamarea ne va părea utilă, ne va asigura de sprijinul celorlalți, ne va da sentimentul controlului. Tot un astfel de sentiment căutăm și atunci când încercăm să identificăm „problema” care a dus la infidelitate. Ce ne facem dacă ea nu există?

Perel afirmă că „Pot să fiu într-o relație amoroasă foarte bună și să iubesc viața pe care o am și brusc să apară ceva care mă conectează cu o parte din mine care nu are nicio legătură cu cuplul meu. Poate avea legătură cu trecutul meu, cu dorul de ceva sau părțile pierdute din mine.” Tot ea afirmă că în ultimii ani nu a avut în terapie niciun cuplu care să nu se fi confruntat cu infidelitatea. Că după una dintre intervențiile ei din cadrul TED Talk a primit 1.500 de scrisori din partea bărbaților răniți de infidelitate și a soțiilor infidele, respectiv cele două categorii care adesea nu au curajul să vorbească.

Interesul însă nu a fost înspre cei care au probleme de ordin psiho-emoțional și nevoie de terapie pentru remedierea acestor comportamente și către cei care, după 27 de ani de căsnicie fericită, au o aventură. Pentru că aici, nu vorbim despre ticăloși imaturi sau cei incapabili de fidelitate, ci despre cei responsabili care experimentează ultimul lucru la care se gândeau că li s-ar întâmpla. Cum au ajuns aici?

Ce e de făcut?

Esther Perel subliniază faptul că suntem mai atenți cu reînnoirea actului de identitate, decât cu reînnoirea angajamentului luat față de partenerul de viață. Ce ar trebui să facem? 

În primul rând avem nevoie să nu considerăm că partenerul ar trebui să fie mulțumit cu ce primește și să verificăm cu el realitatea lui. Să ne gândim cum de-a lungul vieții nevoile noastre se schimbă. Dinamica unei relații este influențată de schimbările fiecărui individ în parte, iar rezistența în timp, dar și calitatea relației, sunt date de disponibilitatea fiecărui partener de a-l include pe celălalt în schimbări le personale, a-și comunica nevoile, a negocia împlinirea lor. Perel ne sfătuiește ca în loc să ignorăm relația de cuplu, să avem discuții semnificative la fiecare șase săptămâni sau să ne stabilim ritualuri care nu vor permite neglijării să apară.

Apoi să nu uităm rolul afrodisiac pe care îl are misterul într-o relație de cuplu. Acesta se referă la curiozitatea față de partener și întrebările pe care i le adresăm. Adesea la petreceri avem conversații interesante cu cei din jur, iar la plecare, în loc să continuăm în cuplu conversațiile, revenim la întrebări administrative „Iei tu mâine copiii de la școală?”. Este plăcută rutina sau complicitatea partenerilor, dar invită și o lenevire, iar în timp, aceasta are consecințe.

Nu există rețetă unică pentru a ne feri relația de infidelitate. Degeaba ținem foștii parteneri la distanță sau limităm socializarea. Să nu uităm de interesul pe care îl stârnesc provocările, ieșirea din rutină. Așadar, astfel de jocuri sunt recomandate într-un cuplu. Aici Perel dă exemplu jocul unui cuplu în care fiecare partener și-a creat câte un cont de email „secret” de pe care își trimit unul altuia emailuri cu aluzii erotice în cele mai neașteptate momente sau ritualul unui cuplu care nu își permite financiar să iasă în oraș, dar pregătesc „date nights” acasă în care se pregătesc ca pentru o ieșire.

Așadar, interesul și prezența, disponibilitatea față de partener, sunt elemente ce nu ar trebui să lipsească dintr-un cuplu. Iar dacă acest lucru pare dificil după mulți ani de relație… tocmai de aceea se spune că este nevoie de muncă pentru a întreține o relație de cuplu.