Când vorbim despre ulei de cânepă, ne referim la un tip de ulei provenit din semințele plantei Cannabis sativa, cu o mulțime de beneficii popularizate de firmele care le produc. Le enumerăm în articolul de mai jos pe cele demonstrate și diferențele față de canabidiol sau CBD.
Uleiul de cânepă se obține prin presarea la rece a semințelor, un proces asemănător extracției uleiului de măsline. Și, la fel ca în cazul uleiului de măsline, principalele beneficii pentru sănătate ale uleiului de cânepă sunt date de acizii grași din compoziție.
„Uleiul de cânepă este bogat în acizi grași polinesaturați, cu un raport optim între Omega 6 și Omega 3. În plus, are în compoziție acizi grași alfa-linolenic și linoleic, care contribuie la menținerea concentrațiilor normale ale colesterolului în sânge.“
Wasim Nazer, nutriționist
Acizii grași, pe care îi obținem din alimente, sunt vitali pentru funcționarea normală a tuturor sistemelor din organism. Uleiul de cânepă conține acizi grași omega 6 (acid linoleic) și omega 3 (acid alfa-linoleic) într-un raport de 3:1, care se presupune a fi raportul ideal.
Uleiul de cânepă este, de asemenea, o sursă bogată de acid gamma linolenic (GLA), un tip aparte de acid gras omega 6.
Ulei din semințe de cânepă, beneficii dovedite
Beneficiile pretinse ale uleiului de cânepă sunt numeroase, de la vindecarea acneei la tratamentul cancerului și încetinirea progresiei demenței Alzheimer.
Ei bine, studiile arată că uleiul din semințe de cânepă nu este chiar un panaceu, însă are câteva beneficii demonstrate.
De exemplu, un studiu din 2011 sugerează că dacă adaugi zilnic în alimentație omega 3, cum ar fi cel din uleiul de cânepă, vei reduce astfel nivelul inflamației din corp. Inflamația poate contribui la apariția unor boli precum cancerul și afecțiunile cardiovasculare.
Ulei de cânepă în caz de acnee, psoriazis, eczemă: beneficii pentru piele
Alte cercetări indică faptul că acizii grași omega 3 și omega 6 din uleiul de cânepă pot fi eficienți în tratarea mai multor afecțiuni ale pielii, inclusiv:
- acnee. Un studiu din 2014 concluzionează că uleiul de cânepă (canabidiol fitocanabinoid nonpsihotrop) este un tratament antiacneic puternic și posibil chiar universal. Acesta ar putea fi eficient în cazul tuturor tipurilor de acnee;
- eczemă sau dermatită atopică. Un studiu din 2005 a demonstrat că uleiul de cânepă alimentar a dus la îmbunătățirea simptomelor eczemei;
- psoriazis. O cercetare din 2015 indică faptul că acizii grași omega 3 sub formă de supliment alimentar pot fi benefici în tratamentul psoriazisului. Studiul sugerează că aceștia ar trebui utilizați în combinație cu vitamina D topică, fototerapie cu UVB și retinoizi orali;
- lichen plan. Un articol din 2014 indică faptul că uleiul de cânepă este util pentru tratamentul acestei afecțiuni inflamatorii a pielii.
Articolul din 2014 sugerează, de asemenea, că uleiul de cânepă poate crește rezistența pielii la infecțiile virale, bacteriene și fungice.
„Acest ulei ajută sistemul digestiv și elimină poftele care duc la mâncatul excesiv.“
Wasim Nazer, nutriționist
Beneficii generale
Uleiul de cânepă, obținut prin presarea la rece a semințelor de cânepă, este un ulei 100% natural cu multiple beneficii asupra organismului, dar și contraindicații.
Potrivit nutriționistului Wasim Nazer, uleiul de cânepă este benefic și ca tratament în:
- bolile astmatice și afecțiunile respiratorii, atât ale căilor respiratorii inferioare cât și ale celor superioare;
- patologii gastrointestinale (reflux, colonopatie, rectocolite muco-hemoragice);
- afecțiuni vasculare (hipertensiune arterială şi vasculopatie);
- patologii feminine (sindromul premenstrual, menopauză);
- artroze și poliartrite reumatoide.
Scade tensiunea arterială
Acizii grași omega 3, care se găsesc din belșug în uleiul de cânepă și-au dovedit de-a lungul timpului calitățile hipotensive.
De altfel, de multe ori, medicul cardiolog recomandă un supliment cu acizi grași omega 3, cum sunt capsulele cu ulei de cânepă, în completarea tratamentului pentru reducerea tensiunii arteriale.
În plus, acidul linoleic din uleiul de cânepă are un impact pozitiv important asupra nivelului de colesterol, arată studiile. Iar reducerea nivelului de colesterol „rău“ scade riscul de boli cardiovasculare.
Grăsimi bune pentru creier
Uleiul de cânepă este o bună sursă de grăsimi bune care asigură buna funcționare a creierului. Responsabili pentru acest beneficiu ar fi, potrivit unei cercetări recente pe șoareci de laborator, polifenolii care se găsesc în uleiul de cânepă.
Totuși, e nevoie de cercetări ample cu subiecți umani pentru a confirma aceste rezultate.
Uleiurile de cânepă ca agent antibacterian
Un studiu din 2017 a arătat că proprietățile antibacteriene ale uleiului de cânepă au inhibat activitatea diferitelor tipuri de bacterii, inclusiv Staphylococcus aureus.
Staphylococcus aureus este o bacterie periculoasă care poate provoca infecții ale pielii, pneumonie și infecții ale oaselor și la nivelul valvelor inimii.
Beneficii pentru femei
Sindrom premenstrual
Un studiu din 2011 sugerează că simptomele fizice sau emoționale asociate cu sindromul premenstrual ar fi cauzate de sensibilitatea la prolactină, care poate fi legată de prostaglandina E1 scăzută (PGE1).
Acidul gamma linolenic din uleiul de cânepă (GLA) ajută la producerea de PGE1.
Studiul a arătat că femeile cu sindrom premenstrual care au luat 1 gram de acizi grași cu 210 mg de GLA au prezentat o scădere notabilă a simptomelor neplăcute dinaintea menstruației.
Menopauză
Un alt studiu din 2010, realizat pe animale, indică faptul că semințele de cânepă ajută la protejarea împotriva complicațiilor asociate menopauzei, cel mai probabil datorită nivelurilor ridicate de GLA, care se regăsesc cu precădere în uleiul din semințe de cânepă.
Cum se administrează uleiul din semințe de cânepă și în ce doze
Uleiul din semințe de cânepă se poate folosi ca atare, asemenea uleiului de măsline, sau se poate administra și sub formă de capsule. De asemenea, există și forma de ulei ozonat de cânepă, care se aplică topic și are efecte benefice în special în arsuri.
Utilizarea uleiului de cânepă pentru tratarea anumitor afecțiuni se face cu recomandarea medicului. Tot medicul este cel care va stabili dozele de administrare a suplimentelor cu acest tip de ulei.
Uleiul de cânepă conține 857 kilocalorii la 100 de ml. Consumul a 100 de ml din acest produs reprezintă 43% aport caloric din cantitatea zilnică estimată pentru un adult (2.000 kCal).
„Numărul de calorii conținute în uleiul de canepă este mai scăzut în comparație cu caloriile pe care le are uleiul de măsline – 884 kcal. Dacă înlocuiți uleiul de măsline cu cel de cânepă veți obține mai puține calorii, dar și mai mult omega 3.“
Wasim Nazer, nutriționist
Capsulele cu ulei de cânepă au și posibile riscuri și contraindicații
Principala contraindicație a capsulelor cu ulei de cânepă o reprezintă hipotensiunea arterială, pentru că una dintre calitățile acestor suplimente este tocmai scăderea tensiunii. Hipotensiunea poate apărea dintr-o varietate de cauze, dintre care amintim:
- sarcină,
- imobilizare prelungită la pat,
- pierderi semnificative de sânge,
- administrarea anumitor medicamente,
- probleme cardiovasculare,
- probleme hormonale,
- o reacție alergică,
- carențe nutriționale.
Ulei de cânepă versus ulei de CBD sau marijuana
Uleiul de cânepă nu este același lucru cu uleiul de canabidiol (CBD) sau cu marijuana. Pentru producția uleiului de CBD se utilizează tulpini, frunze și flori ale plantei de canabis. Pentru uleiul de cânepă se folosesc semințele de cânepă.
Deși provin din aceeași familie, Cannabis sativa L, cânepa și canabisul (marijuana) sunt două plante diferite, cu compoziție diferită. Principala diferență o reprezintă cantitatea de THC (tetrahidrocanabinol), adică substanța cu proprietăți psihoactive.
Planta de canabis (marijuana) are o concentrație ridicată de THC (28%), în cânepă, concentrația de THC nu depășește 0.3%. Prin urmare, cânepa nu are proprietăți psihoactive.
Uleiul de CBD și uleiul de cânepă sunt ambele ingrediente la modă utilizate în produsele topice de îngrijire a pielii. Uleiul de cânepă, în special, este cunoscut pentru faptul că nu înfundă porii, are proprietăți antiinflamatorii și oferă o hidratare superioară pentru a menține pielea hidratată și suplă. Poate fi adăugat în alte produse sau poate fi folosit singur ca ulei de față.
Cum uleiul de CBD și uleiul de cânepă fac parte din aceeași familie, acestea sunt adesea comercializate incorect ca fiind același lucru. De ce se întâmplă acest lucru?
Unul dintre motive este că utilizatorii sunt dispuși să plătească mai mult pentru uleiul de CBD, care este un ingredient destul de scump în comparație cu uleiul de cânepă.
Este ușor pentru un brand să adauge ulei de cânepă într-un produs și să evidențieze cuvântul canabis pentru a-i face pe consumatori să creadă că achiziționează un produs cu CBD, chiar dacă nu conține decât în cantități foarte mici CBD.
Citește aici, aici și aici poveștile a trei fumători de iarbă, iar aici un material amplu despre consumul de marijuana: statistici, avantaje, dezavantaje și dependență.