Germania, a treia țară din UE unde e legal canabisul în scop recreațional. Cum văd românii fumatul de iarbă?

Germania a devenit a treia țară din Uniunea Europeană unde este legal canabisul în scop recreațional, după Malta în 2021 și Luxemburg în 2023. În România, părerile sunt împărțite, când vine vorba despre fumat de iarbă – canabis, marijuana sau weed: o majoritate care condamnă consumul și consumatorii ca și cum fumatul ar fi unul dintre cele mai rele lucruri din lume și o minoritate în creștere, care privește consumul cu o foarte mare relaxare. Ne-am întrebat dacă există și o zonă gri între cele două extreme, dacă fumatul e atât de rău pe cum spun unii sau dacă e atât de bun pe cum spun alții. Ca să înțelegem care e treaba cu fumatul de iarbă, cât de relaxat putem să-l privim, care e punctul în care el devine problematic și cât de mari sunt daunele pe care le poate cauza consumul acestei plante, am stat de vorbă cu trei consumatori cu experiențe diferite și cu trei specialiști – toți trei psihiatri, iar doi dintre ei și psihoterapeuți specializați în adicții.

„După ce am avut o perioadă în care am fumat mai des, am simțit nevoia ca în timpul săptămânii să fiu activă, să fac treabă, și în weekend să mă relaxez și poate să fumez un joint. De fapt, simțeam nevoia să am niște pauze în care să fiu foarte concentrată, foarte activă la muncă, să nu mă gândesc la asta sau să nu fiu ca într-o vacanță mentală permanentă – că iarba poate să facă chestia asta pentru unii oameni” – Claudia*, 36 de ani.

„Relația mea cu fosta era bazată doar pe weed. Noi ne relaxam fumând și, când nu aveam weed, scandal, conflict. Deveneam foarte conflictuali amândoi. Am observat că toți oamenii care ajung în starea de dependență – că e o dependență psihică, nu fizică – devin irascibili când nu au chestia asta. Și mie mi se întâmplă, deși eu mă liniștesc fumând țigări normale și bând un ceai. Cine zice că weed-ul nu creează dependență minte. N-ai cum” – Ștefan*, 40 de ani.

„Acum, în loc să fumez 20 de grame de iarbă pe săptămână, fumez cinci grame pe săptămână. Mă mențin, îmi place să fac un joint și să fumez din el toată ziua, trag câte două fumuri din când în când. În general, în weekend bag trei grame și în cursul săptămânii două. Cocaină nu mai bag deloc acum, dar băgam cam un gram pe lună, pe care mi-l luam eu. Că, așa, când mergi la petreceri, nu știi cât tragi. Că tot tragi din grămadă. Dar acum nu mai merg la petreceri de genul, că simt că nu mă pot abține, dacă-mi pui tăvița sub nas, trag” – Andrei*, 40 de ani. 

Claudia, Ștefan și Andrei sunt fumători de iarbă. Fiecare dintre ei a fumat diferit, de la recreațional la obișnuință sau abuz și dependență. Toți trei au ajuns, într-un fel sau altul, la concluzia că excesul nu e bun. Niciunul dintre ei nu vrea să se lase de tot.

Cei trei s-au apucat să fumeze la vârste și în contexte diferite, pe care au ales să le împărtășească. Dacă vrei să citești experiențele lor povestite pe larg, intră AICI pentru Claudia, AICI pentru Ștefan și AICI pentru Andrei.

*Pentru a le proteja identitatea, numele folosite în articole nu sunt cele reale.

Ca să înțelegem mai bine care e treaba cu fumatul de iarbă, pe lângă discuțiile pe care le-am avut cu cei trei fumători, am stat de vorbă și cu trei specialiști în adicții: Dan Roșca, medic primar psihiatru și șeful uneia dintre secțiile de Toxicomanie de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Al. Obregia“, din București, Eugen Hriscu, medic psihiatru și psihoterapeut specializat în prevenirea și tratamentul dependențelor la Clinica ALIAT, și Gabriel Cicu, medic psihiatru și psihoterapeut psihanalist la Color Mind, clinică specializată în adicții.

Până atunci însă, câteva clarificări.

Ce e iarba? Marijuana, canabis, weed

Iarba înseamnă canabis. Dar canabisul nu înseamnă numai iarbă. Din planta de canabis se obține iarba de canabis, care este cunoscută și ca marijuana sau weed, dar se mai obțin și rășină de canabis (care este cunoscută drept hașiș) și ulei de canabis.

Canabisul conține multe substanțe chimice diferite, dar cele aflate în centrul atenției sunt doi canabinoizi: tetrahidrocanabinolul (THC) și canabidiolul (CBD). THC este principala substanță prezentă în canabis, care produce efecte psihoactive, acel efect de high, de euforie pe care îl caută persoanele care fumează iarbă. CBD nu are efect psihotrop și se regăsește, în cantități mici, în unele uleiuri care pot fi cumpărate din plafar sau farmacie.

Canabisul este, alături de tutun și alcool, printre substanțele de abuz cele mai frecvente la adolescenți. Buletinul statistic european 2023 privind prevalența consumului de droguri arată că 6% din românii cu vârste între 15 și 34 de ani consumă canabis (datele cele mai recente colectate din România sunt din 2019). Un raport anterior arăta că 9% din minorii de 15 și 16 ani din România au declarat că au consumat canabis de-a lungul vieții.

În general, bărbații consumă mai mult și mai des decât femeile, conform raportului. După 35 de ani, consumul scade. De obicei, canabisul se fumează, iar în Europa este frecvent amestecat cu tutun. România nu face notă discordantă. Modelele de consum al canabisului variază de la consum recreațional la abuz sau dependență.

Statistici. Consumul de iarbă în UE și în România

În prezent, în trei țări din Uniunea Europeană consumul recreațional de canabis este legal. Malta a fost prima, în 2021, apoi Luxemburg în 2023 și, cel mai recent, Germania, la 1 aprilie 2024. Deși încă există îngrijorări privind o posibilă normalizare a consumului și a dependenței de acest drog, mai multe ONG-uri malteze raportează o reducere a consumului problematic pe fondul modificărilor legii.

Raportul european privind drogurile publicat în 2023 pune cap la cap cele mai recente estimări legate de consumul de canabis în Uniunea Europeană. Cifrele arată că 15,3 milioane de europeni cu vârste între 15 și 34 de ani au consumat canabis în ultimul an. Bărbații consumă de două ori mai mult decât femeile. În categoria de vârstă 15-24 de ani, 8,6 milioane de europeni au consumat în ultimul an și 4,5 milioane – în ultima lună.

Între 15 și 64 de ani, 3,7 milioane de europeni sunt consumatori zilnici sau aproape zilnici de canabis (consumă timp de 20 de zile sau mai mult într-o lună). Cei mai mulți consumatori de zi cu zi sunt în categoria de vârstă 15-34 de ani.

Cele mai recente date furnizate de România în acest raport datează din 2019. Date mai noi privind consumul de iarbă la noi în țară le regăsim în Raportul național privind situația drogurilor publicat în 2022 de Agenția Națională Antidrog (ANA). Potrivit acestuia, „canabisul continuă să fie unul dintre cele mai consumate droguri în România, atât de populaţia generală (locul 2 în „topul celor mai consumate droguri ilicite din România, după noile substanţe psihoactive), cât şi de populația școlară (locul 1)“.

La nivelul populaţiei generale, se estimează că 6,1% din persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 64 ani au consumat canabis de-a lungul vieţii, 3,5% au consumat în ultimul an, în timp ce 1,8% au consumat în ultima lună. În rândul consumatorilor de canabis, cea mai mică vârstă de debut declarată a fost 14 ani, iar media vârstei de debut, 19,4 ani, se arată în Raportul național.

Cine fumează iarbă?

Pe scurt, oricine. Indiferent de statut, educație și aproape că indiferent de vârstă. Orice persoană care vrea să experimenteze și are acces la un anturaj în care se consumă marijuana poate ajunge să fumeze.

Fumatul de iarbă e un obicei care începe, de cele mai mute ori, social. Așa cum sunt fumatul de tutun și consumul de alcool. Se practică, spune dr. Dan Roșca, medic primar psihiatru și șeful uneia dintre secțiile de Toxicomanie de la Spitalul Obregia: „Poate fi tânărul arhitect și profesorul său care fumează, poate fi omul mai snob care trage și el un joint ca să se relazexe sau tipul de drogat obișnuit, cum am avut eu un pacient: Domnu’ doctor, eu am crescut în Zăbrăuți, păi aveam 2 ani și, când mă băgam sub pat, găseam acolo un calup de heroină! Taică-su vindea heroină. Păi ce vreți să fiu eu decât un drogat? S-a lăsat de heroină după ce a trecut prin multe belele, dar acum zice: Dar fără iarbă nu pot să trăiesc! Asta e lumea mea, ne întâlnim mai mulți oameni și tragem și noi un joint. Păi cum să te distrezi dacă nu fumezi?”.

Cât despre vârste, specialiștii spun că fumatul de iarbă începe din ce în ce mai devreme. Dacă raportul ANA ne spune că 9% din românii de 15 și 16 ani au declarat că au consumat canabis de-a lungul vieții, în realitate vârsta de începere a consumului e chiar mai jos de-atât, pe la 13-14 ani.

„Dacă în anii ’90 începeau să consume pe la 20 de ani, acum încep pe la 13-14 ani, în spatele blocului. Iar dealerii sunt foarte buni pe marketing, recrutează clienți din toate păturile sociale. Dacă ai copii, e foarte greu să îi ferești. Contează foarte mult presiunea socială. N-ai tras niciodată? Păi ce bărbat ești tu? Unii regretă, cei care ajung să consume droguri grele și își fac viața pulbere, dar, la marijuana, e ca la o bomboană. Zahărul face rău? Da, dar mâncăm toți dulce. Pentru ei, cam așa se pune problema.“

Și dr. Gabriel Cicu, psihiatru și psihoterapeut psihanalist, spune că cei care ajung la clinica specializată în adicții Color Mind sunt adulți care, atunci când vorbesc despre vârsta de debut, mărturisesc că s-au apucat în jurul a 13-14 ani.

Iarba dă sau nu dependență?

Când vine vorba despre dependența pe care o poate da consumul de iarbă, părerile sunt împărțite în societate. Dacă cei care nu consumă droguri pot să pună cu ușurință semnul egal între marijuana și dependență, consumatorii se împart în două – unii spun că da, alții că iarba nu dă dependență. Prin urmare, am cerut lămuriri de la fiecare dintre cei trei specialiști cu care am vorbit. Iată ce au răspuns:

Dr. Dan Roșca, psihiatru: Vorbim despre două lucruri: consum și dependență. E aproape ca la alcool. Dependența e o noțiune introdusă doar în manualele americane de psihiatrie DSM-5 (n.r. – Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale) de vreo 10 ani. Până atunci, se spunea că marijuana nu dă dependență.

Marijuana dă dependență. Ca și alcoolul, dependența o dă la consumul mai mare și e nevoie de o anumită structură. O jumătate de joint-un joint pe zi poate să dea nu dependență fizică – manifestată prin neliniște, transpirații, un pic de tremurături – dar dă o dependență psihologică, psihică. Nu mi-am făcut damblaua, trebuie să mă culc și n-am tras țigara mea obișnuită! Dependența fiziologică e mai rară la marijuana, dar dependența psihologică e frecventă – cea în care simți că viața nu e împlinită dacă nu tragi un joint.

Eugen Hriscu, psihoterapeut: Orice substanță care stimulează sistemele de plăcere și de recompensă ale creierului poate genera dependență. Se estimează că în jur de 9%-10% din cei care inițiază consumul de canabis vor dezvolta o problemă de dependență față de această substanță. Spre comparație, în jur de 30% din cei care inițiază consumul de tutun vor deveni dependenți, 15% din cei care inițiază consumul de alcool, respectiv un sfert din cei care inițiază consumul de heroină.

Dependența este un fenomen complex și este dificil de separat în categorii simple. Se consideră că dependența fizică e cea în care apar manifestări ale corpului în caz de oprire a consumului (ca de exemplu, tremuratul mâinilor la cei dependenți de alcool după ce nu au mai băut o perioadă sau stările de rău la cei care au întrerupt consumul de heroină). Dependența psihologică ar fi cea care se manifestă prin fenomene psihologice (stare de neliniște, gânduri puternice legate de consum sau depresie) după întreruperea consumului. Totuși, această separare este artificială, pentru că legătura dintre corp și minte este foarte puternică. Dacă sunt neliniștit că nu am mai consumat, o să mă agit, o să-mi crească pulsul, transpir. Elementele de rău fizic dispar totuși după câteva zile, în timp ce manifestările psihologice (gândurile, dorința de a consuma) pot să persiste și ani de zile după oprirea consumului unei substanțe care a creat dependență.

Dr. Gabriel Cicu, psihoterapeut psihanalist: Consumul de iarbă poate să fie sau să nu fie periculos, poate să dea dependență sau să nu dea dependență. Simplist spus, dependența este caracterizată prin pierderea controlului. Nu iarba produce dependență, ci psihicul omului. Individul pierde controlul, nu iarba te face să-ți pierzi controlul. Sunt niște caracteristici personale individuale care duc către dependență, nu substanța în sine duce către dependență.

Sunt substanțe care, prin caracteristicile farmacologice, facilitează dezvoltarea unei dependențe și sunt altele care mai greu facilitează dependența. Canabisul în sine, ca substanță, are potențial mai mic de a duce la dependență în comparație cu altele – heroina, benzodiazepinele (n.r. – medicamente psihotrope), alcoolul – care au un potențial de a da dependență mult mai rapid, nu mai mic sau mai mare.

Există beneficii în fumatul de iarbă?

O parte din discuția legată de fumatul de iarbă se învârte în jurul întrebării dacă are sau nu și beneficii sau iarba e ceva rău și-atât. Cei care fumează spun că, dacă fumezi, te relaxezi, te simți bine, vorbești cu mai mare ușurință despre lucruri dificil de împărtășit când ești complet lucid, ești mai creativ, mai energic, îți calmează depresia, dormi mai bine, ești mai împăcat cu tine și cu lumea. Pe scurt, zic ei, ți-e mai bine.

Și cei doi psihoterapeuți sunt de părere că, la fel ca atunci când bem cafea sau vin, și când fumăm iarbă căutăm niște beneficii. Altfel, nimeni n-ar mai fuma.

„Beneficiile sunt diferite pentru fiecare persoană în parte. Nu există doze recomandabile, doar avertismentul că întotdeauna ce este prea mult devine problematic. Iar atunci când beneficiile sunt depășite de dezavantaje este nevoie de o evaluare obiectivă a comportamentului de consum”, spune Eugen Hriscu, adăugând că, uneori, consumatorul de canabis nu poate fi obiectiv în a se autoevalua, motiv pentru care poate avea nevoie de sprijinul unei alte persoane – un apropiat sau un specialist.

„Aceste substanțe, pe care noi le numim droguri, ele toate au și efecte pozitive. Noi, oamenii, nu suntem proști, suntem ființe foarte inteligente. Dacă ar fi fost doar rău, nu ar fi consumat nimeni. Toate substanțele pe care noi le numim droguri au și efecte pozitive”, spune Gabriel Cicu. Psihanalistul e de părere că tocmai blamarea drogurilor de către autorități – care vorbesc în campaniile antidrog numai despre cât de nociv e consumul și cât de în neregulă sunt consumatorii – face ca acestea să nu aibă rezultate pozitive. „De-asta nici nu funcționează campaniile care merg pe ideea de război împotriva drogurilor – spus generic și foarte prost – pentru că îi spui omului o prostie și, de fapt, îl minți. El poate să zică: Îți spun eu că nu e o prostie, că am consumat și e bun! Și tu te duci și îi spui că e rău, normal că nu te crede și pleacă pe ușă și nu se mai întoarce, de-asta nu poți să-l ajuți! Cum să fie rău? Păi o omenire întreagă fumează canabis pentru că e rău? Atât de proastă e specia umană? Nu, batem câmpii! Abordarea sociopolitică care spune că drogurile sunt rele e foarte proastă!”, adaugă Gabriel Cicu.  

Când consumul devine dezavantajos sau problematic

Cei trei specialiști cu care am vorbit nu spun că iarba e iadul pe pământ și admit beneficiile de moment pe care consumul ocazional le poate aduce, dar atrag atenția asupra riscurilor care pot să apară atunci când consumul devine problematic.

Când vorbesc despre efectele negative ale consumului de marijuana, psihoterapeuții Eugen Hriscu și Gabriel Cicu vorbesc despre dependență și efectele pe care aceasta le presupune:

• pierderea interesului pentru activități care altă dată erau plăcute (sindromul amotivațional, care înseamnă apatie, insensibilitate și comportament antisocial la consumatorii cronici de canabis; seamănă cu depresia, dar nu implică tristețe);
• alocarea unui timp tot mai mare consumului;
• lentoare în funcția de planificare și în acțiuni;
• pierderea memoriei pe termen scurt;
• scăderea libidoului;
• expunerea la pericole;
• conflicte în familie și la locul de muncă;
• anxietate;
• depresie.

„Scăderea libidoului e ceva paradoxal, pentru că la început au un sentiment de eliberare a libidoului, ceea ce e adevărat, pentru că, de multe ori, prin relaxare îți explodează un libido care era ascuns de frici, de jene și așa mai departe, dar care, pe termen lung, odată cu consumul și apariția dependenței, se estompează, adică nu mai ai chef de sex”, spune Gabriel Cicu, iar afirmația lui e confirmată de experiența lui Ștefan*.

În opinia psihiatrului Dan Roșca, fumatul de iarbă e periculos pentru că este poarta de intrare spre drogurile de mare risc. „Tot consumând, la un moment dat vine cineva din grupul tău și zice Băi, ești copil! Nu simți nimic cu adevărat! Uite niște cocaină, tragi puțin. După ce trage omul puțină cocaină, constată că trăirile sunt ample, sunt mișto, te simți puternic – atât de puternic, că poți să te urci la volan și să omori oameni. Sau: Îți arăt eu o chestie mișto: LSD! Dacă ești și puțin poet, să vezi ce fantasme ai, ce lume minunată vezi! Sau heroină sau altceva. Se deschide o poartă pe care o poți lărgi mult. Mulți dintre cei care fumează iarbă pot ajunge dependenți de cocaină”, spune dr. Dan Roșca.

Spusele lui se leagă cu experiența lui Andrei*, care a ajuns de la iarbă la cocaină și recunoaște că, cu cât îți lărgești limitele consumului, cu atât vei fi mai tentat să o faci din ce în ce mai mult. Pe de altă parte, Andrei nu dă vina pe iarbă pentru abuzul lui de alte droguri, ci spune că ține de tipul de personalitate pe care o are fiecare.

Atunci când vorbește despre expunerea la pericole, Eugen Hriscu face o mențiune specială referitoare la pericolul consumatorilor de iarbă de a intra în conflict cu legea: „În România, un risc considerabil este cel al intrării consumatorului în rândul infractorilor prin efectele unei legi neconforme cu realitatea medicală, socială și cea internațională, lege cu efecte grave asupra capacității acestor oameni de a se integra social ulterior”.

Riscuri majore. În cazul tinerilor, schizofrenia

Cele mai mari riscuri legate de consumul de iarbă sunt însă altele și vizează în special tinerii. „Riscul la tineri este de a dezvolta tulburări psihotice. Mă focalizez pe tineri, pentru că aici e problematica cea mai mare. Există și studii și există și o realitate pe care o observăm chiar și la noi în clinică: tineri consumatori de canabis despre care noi spunem, tehnic, că dezvoltă o schizofrenie care, în alte condiții, nu știm dacă s-ar fi dezvoltat”, spune Gabriel Cicu.

„Dacă vorbim de un om care începe să fumeze canabis la 45 de ani și fumează de două ori pe an sau de 50 de ori pe an, chiar dacă devine și dependent, riscul de a dezvolta schizofrenie e minim. Dar la tineri până în 20-21 de ani, riscul de a face schizofrenie e mai mare decât cel de a face anxietate. Tinerii mai degrabă se duc către psihoze, iar adulții către anxietate și depresie.“

Canabisul este considerat un halucinogen ușor, explică Eugen Hriscu de la Clinica ALIAT, iar o parte dintre acțiunile sale sunt în sfera percepției: imagini, sunete, modul de a percepe lumea. Prin urmare, oamenii cu o vulnerabilitate la psihoză – cum sunt cei care au în familie rude cu schizofrenie, tulburare bipolară, cei care au avut în trecut episoade psihotice, cei mai predispuși la a avea idei și experiențe mai neobișnuite –  sunt la risc de a li se declanșa o stare psihotică. Adică pot ajunge să audă voci, să se simtă urmăriți, panicați, să aibă gânduri nebunești. „Nu întotdeauna această vulnerabilitate este însă cunoscută dinainte. Cunosc consumatori care au devenit psihotici după consum de canabis în doze mici, fără să se știe cu probleme anterior consumului. Orice consum de substanțe psihoactive antrenează un risc, de aceea este important să informăm oamenii și mai ales tinerii, pentru a fi pregătiți și să știe la ce să se aștepte în cazul în care decid să consume.

„Dacă consumul de canabis poate declanșa psihoză de unul singur este un subiect încă insuficient lămurit. Cert este că persoanele tinere, adică sub 18 ani, nu ar trebui să consume deloc și dacă, totuși, ajung să consume, să o facă în cele mai mici doze posibile, pentru că sunt cel mai la risc.“

Cine vrea să se lase

Cei trei consumatori de iarbă cu care am vorbit au ajuns, cu toții, la un moment din viață, la concluzia că e bine să fumeze mai puțin și mai rar. Unul singur, Andrei, a apelat și la ajutorul unui psiholog.

Ce determină un fumător de iarbă să vrea să se lase? Uneori, cei care vor să se lase sau să rărească fumatul ajung singuri la concluzia că le afectează, într-o măsură mai mică sau mai mare, eficiența la job sau ritmul de viață – iarba îi face mai leneși și mai puțin implicați în viața reală. Alteori, cei care ajung la abuz sau dependență sunt duși de către apropiați – familie sau prieteni – la clinici specializate în adicții. Sunt destule și situațiile când li se cere să apeleze la tratament ca să nu ajungă la închisoare după ce au fost prinși cu droguri și, în cazuri mai rare, dar mai grave, ajung la spital când dezvoltă fenomene psihotice.

Copiii, adolescenții și tinerii care apelează la specialiști pentru tratarea dependenței de iarbă sunt, de regulă, duși de familie. Dintre cei care apelează voluntar la psihoterapie, spune Eugen Hriscu, în general sunt oameni din clase sociale peste medie, între 25 și 40 de ani, în majoritate bărbați, care consumă de multe ori zilnic. Oameni care își văd viețile personale și profesionale amenințate de pierderea controlului asupra consumului de canabis.

„Nu e foarte diferit de alte adicții. Și ca și în alte adicții, faptul că la tratament ajung mai puține femei sau persoane din zonele mai sărace ale societății se datorează mai degrabă stigmei în cazul femeilor și dificultății de a accesa servicii din lipsă de bani, de educație sau de accesibilitate în al doilea caz”, spune Eugen Hriscu.

„În România, întrucât persistă criminalizarea consumului, există o masă de consumatori care apelează la tratament pentru că asta li se cere din sistemul judiciar pentru a nu ajunge la închisoare. O parte din ei au realmente probleme de dependență, altă parte sunt doar consumatori ocazionali”, mai spune psihoterapeutul.

Pentru că lucrează în spital, dr. Dan Roșca are și o altă perspectivă asupra consumatorilor de droguri, inclusiv de marijuana. „Vin ori la presiunea părinților, ori când unii dintre ei dezvoltă fenomene psihotice. Sunt urmărit, îmi ascultă telefoanele SRI, CIA! Dar asta nu-i deranjează pe ei, îi deranjează pe alții. De exemplu, au venit la mine doi frați care aveau împreună o afacere. Domn’ doctor, nu pot să mai trimit camioanele, că îmi zice că au microfoane pe ele, se bagă pe sub ele, că zice că au microfoane. Pierdem timp și bani. Iar alții vin să se lase pentru că e foarte costisitor să consume, ajung să dea foarte mulți bani pe asta”, spune dr. Dan Roșca.

Cum se diagnostichează dependența și câți scapă de ea

În diagnosticarea unei dependențe – adicție este, de fapt, termenul corect din punct de vedere medical – se ține cont de mai multe manifestări pe care medicul le poate identifica în comportamentul consumatorului.

Nu este vorba numai de cantitatea sau frecvența consumului. Elementul principal este pierderea controlului asupra consumului, adică persoana consumă nu doar mai mult și mai des, ci și în circumstanțe periculoase și în defavoarea altor activități.

De la consum până la dependență sunt însă mai multe stadii. Psihoterapeutul Gabriel Cicu le explică pe înțeles: „Primul este consumul întâmplător – mă duc la Amsterdam și sunt curios și intru într-un coffe shop și trag și eu trei fumuri, mă duc acasă și uit de iarbă pentru restul vieții; urmează consumul recreațional – consumul o dată pe săptămână sau pe lună sau la trei luni, la festivaluri sau la ziua cuiva; consumul problematic, abuzul, care este pre-dependență, atunci când deja încep să apară efecte, dar nu atât de semnificative ca la dependență – de exemplu, la tineri, unde e cel mai problematic, cei care, din cauza consumului de iarbă au 30 de absențe pe semestru sau rămân corijenți sau se ceartă cu mama sau cu poliția. Aici deja încep să apară problemele; apoi vine dependența. Acestea sunt, în mare, stadiile”.

Conform DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale, ediția a V-a), un tipar de consum problematic de canabis care conduce la suferință semnificativă clinic sau disfuncție este manifestat prin cel puțin două din următoarele caracteristici apărute în decursul unei perioade de 12 luni:

1. Canabisul deseori consumat în cantități mai mari sau pe o perioadă mai lungă de timp decât se intenționa.
2. Individul dorește să oprească sau să limiteze consumul de canabis sau face eforturi continue, dar lipsite de succes în acest scop.
3. Individul alocă o mare parte din timp pentru activități necesare procurării consumului sau recuperării după efectele canabisului.
4. Impuls irezistibil (craving) sau dorință intensă/nestăpânită sau nevoie urgentă de a consuma canabis.
5. Consumul recurent de canabis conduce la incapacitatea de a-și îndeplini obligațiile la locul de muncă, la școală sau acasă.
6. Consumul de canabis este continuat în ciuda problemelor persistente sau repetate apărute în viața socială sau în relațiile interpersonale cauzate sau exacerbate de efectele canabisului.
7. Activitățile importante sociale, profesionale sau recreative sunt abandonate sau reduse din cauza consumului de canabis.
8. Consum repetat de canabis în situații cu risc de vătămare fizică (de exemplu, conducerea autovehiculului).
9. Consumul de canabis este continuat, deși individul recunoaște că are o problemă persistentă sau repetată, somatică sau psihologică, cauzată sau amplificată de consumul de canabis.
10. Toleranță, definită prin oricare dintre următoarele elemente:
11. nevoia de a crește cantitatea de canabis consumată pentru a obține aceleași efecte sau efectul subiectiv al intoxicației;
12. scăderea progresivă a efectului la consumul constant al aceleiași cantități de canabis.
13. Sevrajul, manifestat prin oricare dintre urmatoarele elemente:
14. sindrom caracteristic de sevraj la canabis (n.r. – aici, în DSM se face trimitere către criteriile de sevraj la canabis);
15. Individul consumă canabis (sau o substanță cu efect similar) pentru a reduce sau a evita simptomele de sevraj.

Pierderea controlului, despre care vorbesc cei doi psihoterapeuți cu care am stat de vorbă, nu este întotdeauna remarcată de către consumator, care are tendința de a-și justifica consumul în diferite moduri – sunt stresat, e doar o perioadă etc. – dar este remarcat de către cei din jurul său.

„Pierderea controlului înseamnă că dedic mai mult timp decât îmi doream acestui consum, cheltuiesc mai mulți bani decât îmi propuneam, îmi este mai greu să întrerup decât credeam, apar efecte asupra mediului social, în sensul în care interesul și performanțele mele sociale și profesionale sau școlare se modifică, iar consumul începe să devină prioritatea în toate aspectele vieții. Dacă el își propune să fumeze în weekend un cui la discotecă și se ține de asta, nu este dependent. Dacă el își propune să fumeze un cui la discotecă și, în loc de unul, fumează trei și fumează și a doua zi și fumează și a treia și a patra zi, începem să ne gândim la dependență.“

I-am întrebat pe cei doi psihoterapeuți specializați în adicții și despre rata de succes a celor care vor să se trateze pentru dependența de iarbă. Recuperările – pentru că în dependențe nu se poate vorbi despre vindecare – sunt grele și foarte grele, dar nu imposibile. „În literatura de specialitate se spune că, odată ce ai dezvoltat o dependență, ea rămâne acolo. E ca diabetul, mergi cu el toată viața, important e să înveți să-l ții în frâu”, spune Gabriel Cicu.

„Succesul unui tratament nu se măsoară neapărat în procentul celor abstinenți, ci mai degrabă în cei care rușesc să consume mai puțin sau deloc, să ducă o viață mai bună, să recupereze timpul pierdut și să reînceapă școala sau o slujbă, să-și îmbunătățească relațiile cu părinții sau cu partenerul de viață, să reducă durata perioadelor de consum și să-și investească timpul în alte activități mai importante. Din acest punct de vedere, aș spune că peste 50% dintre cei care apelează la tratament vor reuși o schimbare înspre sănătate.“

Ce să faci dacă vrei să te lași

Ca în toate dependențele, exisă oameni care reușesc să iasă din dependență pe cont propriu. Pentru ceilalți, procesul este diferit în funcție de resursele de care dispun.

Dacă ai ajuns la concluzia că ai un consum problematic sau cunoști pe cineva a cărui viață e afectată de consumul de marijuana sau de alte droguri, e important să știi că tratarea dependenței de canabis – ceea ce poate însemna renunțare la consum sau revenirea la un consum neproblematic – se poate face cu ajutorul specialiștilor, psiholog, psihoterapeut și psihiatru, dar și cu ajutorul familiei și cu intervenții în mediul celui care vrea să se trateze. Două dintre clinicile specializate în adicții sunt Clinica ALIAT și Color Mind, dar poți merge la orice alt psiholog sau la un medic psihiatru care tratează dependențe. Dacă nu-ți permiți, financiar, să mergi la psiholog, află de AICI cum poți beneficia de sedințe de psihoterapie decontate. De asemenea, în cadrul Clinicii ALIAT, tratamentul, atât cel psihiatric, cât și cel psihologic, poate fi decontat de Casa de Asigurari de Sănătate.

„Renunțarea la consum este doar una din posibilități, unii oameni putând – cu sprijin și dacă dependența nu este foarte severă – să se întoarcă la un consum controlat, mai redus. Tratamentul este de cele mai multe ori ambulator, cu vizite la psihologul specializat în dependențe, eventual și cu o evaluare psihiatrică mai mult pentru a decela probleme asociate: anxietate, depresie, insomnii, psihoze. Se consideră că după un an de autocontrol – fie abstinență, fie un consum neproblematic – se poate considera că persoana are o șansă bună de a-și fi revenit, deși riscul recăderii va persista ani buni după.“

În tratarea dependenței de iarbă, nu există o medicație specifică. Nu există un medicament minune, cum e antibioticul X pentru bacteria Y, dar există medicamente ajutătoare care țintesc simptomatologia generată de abstinența la canabis: anxietate, neliniște, insomnie, lipsa poftei de mâncare.

„Nu există medicamente minune, dar ele sunt cârje care ne pot ajuta. La fel ca psihoterapia, intervențiile în mediul respectivului – noi numim asta management de caz –, terapie de grup, psihiatrie. Important e să fie toate. Valoarea nu este dată de unicitate. Psihiatrul trebuie să colaboreze cu psihoterapeutul, cu psihoterapeutul de grup, cu psihoterapeutul de familie, să facem o echipă. O echipă multidisciplinară reprezintă valoarea unui tratament reușit.“

Până la urmă, cât de relaxat putem privi consumul de iarbă?

Fără a intra în discuțiile referitoare la folosirea în scop medicinal a preparatelor care conțin canabis, cât de relaxați putem să fumăm un joint sau să ne uităm la cei de lângă noi atunci când se adună și-și petrec serile împărțind țigară după țigară? E bine sau e rău să fumăm iarbă?   

„E bine sau nu să bem alcool? Să fumăm tutun? Să mergem la cazino? Să jucăm la pariuri? Să ne jucăm jocuri pe calculator? Să facem sex? Să facem shopping? Să mâncăm zahăr? La toate ne punem întrebarea asta”, răspunde Gabriel Cicu, după care adaugă că există un punct în care consumul devine nociv, iar acel punct este atunci când apare pierderea controlului.

„Atât timp cât e o plantă pe care planeta o are și ne-a lăsat-o, e aici, lângă noi, cine sunt eu să mă întreb dacă e bine sau rău că e canabis pe lume? El e, există! Nu l-au adus niște draci care au vrut să ne nenorocească. Nu pot să abordez așa situația. Dacă e aici, e! Important e ce facem cu el. Mi-e greu să spun că e bine sau rău. Cât timp tu ești bine, e bine orice. Important e ca omul să fie bine și să se bucure de el, fără să devină dependent. Nu sunt de acord cu războiul împotriva drogurilor, nu sunt de acord cu campaniile de acest fel. În schimb, în ceea ce privește această substanță – canabisul – am un NU foarte mare la tineri: Fumați după 20 de ani! Ce vreți voi! Dar nu până în 20 de ani! Deci la 14-15-17 ani, nu!”, mai spune psihanalistul Gabriel Cicu.

Și Andrei*, unul dintre cei cu care am vorbit pe larg despre consumul de iarbă, e de părere că e bine să începi cât mai târziu să fumezi iarbă. În același timp, crede că drogurile sunt mult mai puțin nocive decât se consideră în societatea românească de astăzi și atrage atenția asupra faptului că e periculos să trăiești în România dacă ești consumator. Nu numai din punct de vedere legal, în sensul că poți avea probleme cu justiția pentru cantități mici de canabis, ci și pentru că sistemul de sănătate românesc nu integrează consumatorii ca fiind persoane cu probleme de sănătate pentru care să se caute soluții, ci îi blamează.

„E stupid să privești dependentul de droguri cu furie, e ca și cum l-ai vedea pe unul că e bolnav și, în loc să fii empatic, ești rău cu el. Până nu se fac schimbările astea de mentalitate și până când la Medicină nu se studiază serios consumul, e foarte periculos să trăiești în România și să consumi droguri, din punct de vedere al sănătății. Că, dacă ajungi la spital, nimeni nu știe ce să-ți facă”, spune Andrei.

Afirmația lui Andrei e susținută de psihoterapeutul Eugen Hriscu. Acesta vorbește, în plus, despre lipsa prevenției în rândul tinerilor, despre lipsa de resurse și de specialiști pentru tratarea dependențelor și despre învinovățirea consumatorului de către autorități, ca și cum incriminarea ar fi aproape singura soluție pentru combaterea consumului de droguri.  

„În România, trăim o situație extrem de dificilă în care, pe lângă criminalizarea consumatorilor, există o lipsă cvasi-totală de intervenții eficiente de prevenire în școli, nu avem niciun centru de tratament specializat cu paturi pentru minorii cu probleme de consum și doar un număr insuficient de locuri de tratament pentru adulți, iar medicii și psihologii nu dispun de posibilitatea de a învăța cum să trateze problemele de dependență. În acest context, presiunea care se pune pe consumatorul dependent să se lase este similară uneori cu situația de a-i cere unui diabetic să se facă bine fără a-i da insulină. Ce pare să avem cu prisosință însă sunt fondurile pentru urmărirea, judecarea și încarcerarea consumatorilor.“