Semnele care anunță o carență de vitamine și de minerale
Aproximativ 30 de vitamine și minerale pe care corpul nu le poate produce singur în cantități optime poartă numele de micronutrienți esențiali. Un aport insuficient din alimentație duce mai întâi la modificări ale stării generale, iar dacă se accentuează, în timp, generează probleme serioase de sănătate.
Carențele reale de vitamine și minerale sunt rare. O carență reală înseamnă că lipsa unui anumit micronutrient generează o problemă specifică de sănătate, cum este scorbutul în cazul deficitului de vitamina C. Totuși, chiar dacă nu ajungem la o carență reală de micronutrienți esențiali, cantitățile insuficiente de vitamine și minerale produc o serie de manifestări în corp. Cum le recunoaștem, care sunt cei mai importanți micronutrienți pentru copii și adulți și ce putem face pentru a ne asigura aportul optim, a detaliat dr. Ecaterina Popescu, medic specialist pediatru, cu competență în ultrasonografie generală pediatrică, în cadrul podcastului Sănătatea în Focus, o inițiativă educativă Secom, realizată în parteneriat cu SmartLiving.ro.
Carențele incipiente pot trece neobservate
Atunci când nivelul unor micronutrienți esențiali scade discret, manifestările sunt generale și greu de identificat dacă nu ne ascultăm cu atenție semnalele corpului.
„Carențele nutriționale incipiente pot să treacă neobservate. Nu sunt zgomotoase. Din păcate, noi le descoperim într-un stadiu mult prea tardiv. De-aceea, este bine să facem screening“, spune dr. Ecaterina Popescu.
În cazul copiilor, medicul pediatru enumeră câteva semnale care pot anunța un nivel insuficient de micronutrienți esențiali:
- o stare de oboseală: „văd că nu este vesel. Nu mai are energie, nu mai are dorința de a se juca, de a ieși afară…“;
- este palid: „mă uit la palmele lui, sunt albe, mă uit la unghiile lui, sunt albe. Limba lui nu mai este roz intens, este un roz palid“;
- unghiile pot fi casante;
- îl doare burta, nu mănâncă;
- se constipă sau, dimpotrivă, are scaune diareice.
La o evaluare mai detaliată, medicul pediatru poate constata că un copil cu astfel de manifestări nu a avut un spor ponderal bun, că nu s-a dezvoltat foarte bine în înălțime sau că are un țesut subcutanat slab reprezentat. „Atunci putem face analize ca să vedem ce se întâmplă la nivel biochimic, să descoperim eventualele carențe incipiente după markerii clinici“, subliniază dr. Popescu.
De ce scade nivelul de fier
Starea de oboseală, lipsa energiei pentru activitatea fizică, lipsa capacității de concentrare și de memorare, precum și deficitul de atenție al copiilor, mai ales în perioada examenelor, toate aceste manifestări pot fi puse pe seama unui nivel insuficient de fier în organism.
Fierul îl luăm din carne roșie și organe, din fructe de mare, din spanac, leguminoase (năut, linte, fasole neagră), semințe de dovleac, quinoa etc.
Printre factorii care scad nivelul fierului din organism se numără fitații, potrivit medicului pediatru: „Fitații împiedică absorbția fierului. Pur și simplu, ei se combină și fac niște combinații de fibre insolubile care se elimină“.
Principalele surse de fitați sunt semințele. De altfel, fitații reprezinta forma în care este stocat fosforul în semințele plantelor. Atunci când încolțesc semințele, fitații sunt transformați în fosfor, care este folosit de tânăra plantă. În plus, fitații pot fi folosiți și ca aditivi alimentari, cu numele de acid fitic, inozitol hexafosfat sau IP6.
Potrivit unui studiu, toate semințele, cerealele, leguminoasele și nucile conțin fitați în cantități variabile. Niveluri reduse se găsesc și în unii tuberculi și în rădăcinoase.
De ce avem nevoie de suplimente cu fier
„Fierul este foarte important pentru că el intervine în foarte multe procese enzimatice intracelulare. În momentul în care eu nu am suficient fier în organism, nu am suficientă materie primă pentru a sintetiza mioglobină și hemoglobină. Asta înseamnă că voi avea o calitate slabă a globulelor roșii, asta înseamnă că oxigenul nu va fi transportat către țesuturi.“
Dr. Ecaterina Popescu, medic specialist pediatru
Un nivel insuficient de fier poate fi compensat prin alimentație, dar și prin administrarea de suplimente alimentare cu fier. Însă fierul are o absorbție mai bună dacă este administrat împreună cu vitamina C.
În plus, pentru absorbția fierului, avem nevoie de cupru. „Fierul pe care noi îl ingerăm, la nivelul enterocitului, se transferă în sânge doar în condițiile în care avem celulă plasmină. Pentru a o sintetiza, avem nevoie de cupru. Avem nevoie ulterior de transferină pentru a transporta fierul către țesuturi“, explică medicul.
Top 3 suplimente importante încă de la începutul vieții
Dr. Ecaterina Popescu consideră că esențiale pentru dezvoltarea armoniasă sunt trei suplimente alimentare care ar trebui administrate încă din primele zile de viață.
- Vitamina D: „O oferim cât mai curând după ce se naște bebelușul. Recomandarea este ca fiecare bebeluș să primească 400 de unități internaționale. În practica de zi cu zi, noi oferim o cantitate mai mare, pentru că sunt 800 de unități pe care le administrăm, poate uneori 1.200 de unități administrate. De ce? Pentru că de multe ori, picăturile nu sunt administrate corect, se mai pierd, iar ei se nasc de cele mai multe ori cu deficit. Și-atunci, este important ca oasele să aibă suficientă vitamina D, astfel încât metabolismul fosfo-calcic să fie unul corect“.
- Probiotice: „În primul an de viață, recomand tuturor copiilor suplimente cu probiotice, iar ulterior, ori de câte ori trec prin perioade infecțioase, chiar dacă sunt respiratorii, nu trebuie să fie neapărat digestive. Ori de câte ori copiii iau tratamente pentru o afecțiune bacteriană, de exemplu, și este indicat musai un tratament antibiotic. Probioticul îl recomanzi nu numai în momentul în care oferi acel antibiotic. Pentru că el produce niște dezechilibre, iar pentru a se recrea acel microbiom, am nevoie de o perioadă lungă, de una-trei luni“.
- Omega 3: „Acizii omega 3 sunt extrem de importanți încă din primele zile de la naștere, pentru că mă ajută pe dezvoltarea creierului, pe dezvoltarea sistemului cardiovascular, au impact în ceea ce privește sănătatea pielii și a mucoaselor. Au impact asupra dezvoltării motorii și cognitive a bebelușilor și, ulterior, a copiilor. În situația în care am un copil mai mare care trece prin perioade din acestea de stres sau am un copil care are un dezechilibru la nivel de metabolism al colesterolului, are hipercolesterolemie, acizii omega 3 mă ajută. Mă ajută pe reglarea colesterolului, mă ajută pe dezvoltarea cognitivă și motorie a copilului“.
Vă recomandăm să urmăriți și varianta integrală a podcastului educativ #SanatateaInFocus,cu medicul Edis Mustafa, pe care o puteți găsi aici: