Reziliență și adaptare: Cum fac cei care pică mereu în picioare?

Perioada de tensiune pe care încă o traversăm ne-a pus în situația de a face față unui context mult departe de zona noastră de confort și cu siguranță creator de viață nouă, pentru fiecare dintre noi. Dar cum se reașază viața după evenimente nefavorabile marcante, fie ele unice sau în formă continuată? Care ar fi resursele necesare pentru a putea depăși greutățile? Fie că este vorba despre oportunism, reziliență sau adaptare, iată ce putem face.

Comparația cu „învingătorii”

Au fost vremuri în care mă uitam la câțiva dintre oamenii din jurul meu atunci când întâmpinau necazuri, în diverse aspecte ale vieții lor și rămâneam mereu uimită cum de reușeau să treacă atât de ușor si de grațios (mi se părea mie) peste probleme.

Apoi, evident, mă uitam la alți câțiva (și la mine) cum fiecare obstacol nu făcea decât să le taie din energia vitală, să-i deprime, să le aducă în prag renunțarea, resemnarea cu gândul că viața e grea și, oricum, nici noroc nu prea au. Evident, au urmat vremuri în care am căutat să înțeleg cum de unii dintre noi reușim să întâmpinăm și să gestionăm provocările vieții  nu doar cu reziliență, ci și cu putere creatoare de noi aptitudini și valori esențiale pentru viață.

Este sănătos ca atunci când în minte ni se ivesc astfel de comparații să nu le permitem să ne doboare sub greutatea lor inechitabilă, ci să le căutăm latura constructivă, cea din care avem ceva de învățat.

Reziliență și adaptare

Eu, când mă gândesc la conceptul de reziliență, am în minte ideea de forță, de rezistență, de încrâncenare tenace în fața problemelor. Undeva paralel cu reziliența, dar diferită de ea, este adaptarea. Aici mă gândesc la un proces mult mai dinamic și mai fluid decât cel de reziliență, la o aptitudine generală de a te acomoda, de a te ajusta la mediu, de a fi flexibil în a integra permanent mediul în noi și pe noi în mediu.

Cu alte cuvinte, reziliența ar fi farul neclintit din digul de stânci, iar adaptarea ar fi geamandura din apele învolburate. Nu care dintre cele două este mai bună ar fi important aici, ci mai degrabă să știm că putem dispune de amândouă, în funcție de dificultățile și problemele pe care le întânim în cale. Iată câțiva pași pentru a ne cultiva propria reziliență și adaptare.

Pot schimba doar ce stă în controlul meu

Este important să acordăm atenție modului în care abordăm o dificultate, respectiv: Ce pot schimba și ce nu pot schimba din ceea ce se întâmplă? Și, mai ales, de ce aș schimba ceva – asta ca să mă asigur că îmi voi păstra motivația de-a lungul întregului proces.

Dacă nu stă în controlul meu să pot schimba sau influența ceva, atunci caut să îmi dezvolt reziliența. Dacă există ceva unde pot interveni, dar îmi este greu sau nu știu cum să o fac, atunci îmi antrenez capacitatea de adaptare.

Tot la modul de abordare al problemei, putem menționa și raportarea la trecut. Pot spune „Iar mi s-a întâmplat asta, viața chiar este nedreaptă!” și cercul s-a cam închis cu mine în aceeași suferință, sau pot spune „Ce am făcut data trecută și a mers sau nu a mers?” și deja am opțiuni pe care le pot evalua, astfel încât să-mi fie mai bine.

Învățarea continuă

Căutarea cu intenție a oportunităților de a învăța, permanent și din orice experiență, ceva la care să ne putem întoarce la nevoie, ca la un reper este un proces continuu.

Cred că fiecare dintre noi atunci când are răgaz să se uite onest înapoi la ce a trăit, este în măsură să spună că și-a câștigat o anume experiență de viață.

În același timp, tot cu sinceritate, putem recunoaște că, la vremea cu pricina când toate problemele erau în plină desfășurare, era atât de greu, încât nu se întrezărea nici o idee de ceva bun de învățat – voiam doar să ieșim mai repede din acea situație. Și totuși, am reușit să depășim obstacolele cu ajutorul rezilienței, am conștientizat apoi ce a fost de învățat din aceste experiențe și ne vom folosi de adaptare cu proxima ocazie când va fi nevoie să aplicăm ceea ce am învățat.   

Cultivarea flexibilității

Este utilă dezvoltarea capacității de a reveni, ca un bumerang, la starea de echilibru interior, echilibru care este mai degrabă elastic și mobil decât rigid și fix.

Într-o lume în care schimbarea este singura constantă, flexibilitatea devine unul dintre cele mai căutate obiective de atins.

Gândindu-ne la personalitate, modul de manifestare extern și cel de trăire intern rămân relativ neschimbate, însă există și plasticitatea care aduce cu sine posibilitatea de adaptare la condițiile de mediu, nu doar pentru a supraviețui, dar și pentru a ne dezvolta. Iată că această capacitate de adaptare există încă de la nivelul structurii noastre, ea trebuie doar antrenată cu intenție.

Vina și meritele nu sunt niciodată exclusiv ale noastre

Este necesar să conștientizăm faptul că viața noastră toată se trăiește pe întregul portativ dintre eșec și succes și nu doar într-unul dintre capetele acestuia. Acest lucru înseamnă că într-o zi mă pot afla în cea mai adâncă vale cu toate problemele pe umeri și fără vreo speranță de mai bine, altădată mă pot doar bucura în tihnă de rămășițele unei zile liniștite, pentru ca în altă zi să fac loc exaltării venite odată cu cea mai muncită reușită.

Conștientizarea existenței unui întreg platou de trăiri ne pregătește pentru aproape orice ne poposește în pragul vieții. Capacitatea de adaptare înseamnă totodată și înțelegerea modului în care suntem tentați să abordăm eșecurile (căutând vinovații în exterior sau devenind extrem de punitivi la adresa noastră) și succesele (atribuindu-ne nediscriminativ toți laurii sau considerându-le pure întâmplări).

În construirea rezilienței și capacității de adaptare este important să lucrăm cu discursul nostru interior, oferindu-ne autocompasiune în caz de eșec și fiind totodată recunoscători șanselor favorabile în caz de succes.

Deruta provocată de emoții

Este necesar ca în relația cu emoțiile negative să mă antrenez să rămân pe scaunul observatorului, cât timp trec prin furtună, adică să nu le resping, ci să încerc să le gestionez fără a mă lăsa copleșit de ele.

Da, vom simți disconfort, dar ne vom aminti că în disconfort stă indiciul unei ocazii de a învăța și de a ne dezvolta și, mai ales, de a avea grijă de noi înșine. De multe ori ne lăsăm purtați de astfel de emoții pe care fie încercăm să le ascundem, fie le lăsăm să ne copleșească (devenind în mod greșit indicatorii realității exterioare și nefiind decât mesajele noastre interioare, important de descifrat).

O educație sănătoasă în înțelegerea propriilor emoții este utilă când vorbim despre abilitatea de reziliență și adaptare.

Toate cele menționate mai sus se antrenează. Nu este nevoie să ne fi născut cu ele, sau să ne fi ploconit norocul cu acestea. Este însă necesară intenția conștientă de a depăși problemele și o anumită doză de efort.

Ar mai fi nevoie, de asemenea, de cultivarea și apelarea în vremuri grele la o rețea de relații de suport. Din interacțiunea cu o altă persoană semnificativă din viața noastră reușim să descoperim și să hrănim în noi sentimentele de competență, de curaj și de optimism, atât de necesare, oricare ne-ar fi itinerariul vieții.