Cât de sănătoasă este în cuplu independența partenerului

    Independența partenerului este deseori văzută drept o sfidare a așteptărilor tradiționale dintr-un cuplu, un semn de încredere în sine și chiar de putere. Teama de a fi dependenți poate duce la relații superficiale, la evitarea intimității și apropierii autentice, la formarea unui atașament securizant. Deseori, independența ajunge să ia forma autosuficienței, sabotând relația și întreținând un atașament evitant. Ce avem de făcut?

    Nevoia de apartenență 

    În timpurile de început ale noastre, oamenii care se bazau doar pe ei înșiși și nu aveau pe nimeni alături care să-i protejeze erau victimele prădătorilor. Nevoia de a fi lângă o anumită persoană este atât de importantă, încât creierul are un mecanism biologic responsabil pentru crearea și reglarea conexiunii cu figurile noastre de atașament (părinți, copii, parteneri de cuplu).

    Acest mecanism, numit sistem de atașament, este alcătuit din emoții și comportamente prin care ne asigurăm de faptul că rămânem protejați și în siguranță, stând alături de cei dragi.

    Citește aici articolul integral despre stilurile de atașament: „Momentul adevărului: știi ce tip de atașament ai?”

    Desigur, în prezent noi nu mai suntem urmăriți de prădători dar în termenii evoluției speciei, noi suntem la o fracțiune de secundă distanță de vechiul tipar.

    Înțelegând faptul că oamenii se deosebesc foarte mult în ceea ce privește nevoia fiecăruia de intimitate și de apropiere și că aceste deosebiri conduc la conflicte, putem să căutăm noi modalități de funcționare în cuplu.

    Cum ne reglăm reciproc în cuplu

    Inițierea comportamentului de atașament este semnul că în acel moment creierul nostru se activează pentru a găsi sprijin în partener. Dacă acesta nu reușeste să ne liniștească, suntem programați să ne continuăm încercările de apropiere până când vom face acest lucru.

    Pentru ca cei doi parteneri să fie alături ar trebui să cunoască felul în care fiecare are nevoie să își gestioneze, controleze emoțiile și să le comunice în cuplu. Este important să știm că pentru majoritatea oamenilor dependența emoțională este pe măsura nevoilor care nu au fost satisfăcute. Uneori, avem o convingere greșită conform căreia toți trebuie să fim independenți emoțional.

    Citește aici articolul integral despre dependența emoțională: „Ce este dependența emoțională și de ce este dificil de reglat”

    Există un studiu realizat de James Coan, director al Laboratorului de Neuroștiințe Afective al Universității Virginia, care cercetează mecanismele prin care relațiile sociale apropiate și rețelele sociale mai largi reglează reacțiile noastre emoționale. Studiul demonstrează faptul că atunci când două persoane formează o relație intimă, ele își reglează reciproc starea de bine emoțională și psihologică.

    Și totuși, apare întrebarea, cum putem să menținem un nivel ridicat de diferențiere între noi și partenerii noștri, dacă mecanismele noastre biologice sunt influențate de ei într-o așa mare măsură?

    Psihiatrul și psihanalistul britanic John Bowlby a înțeles că nevoia de a ne împărți viața cu cineva este parte a alcătuirii noastre genetice și nu are nimic de-a face cu măsură în care ne iubim pe noi înșine, ori în care ne simțim împliniți că indivizi.

    Cu toate că avem stiluri diferte de atașament învățăm să gestionăm emoțiile puternice și astfel, stilurile sigur și anxios le acceptă, iar cel evitant le reprimă (un mod dificil de a practica independența partenerului), dar adevărul este că toate stilurile de atașament sunt programate pentru a facilita legătura cu persoană aleasă.

    Vă recomandăm și: „Cum să primim și oferim afecțiunea dorită în cuplu. „Dacă vreau ceva de la el, inițiez eu! Fie că vorbim despre îmbrățișări, sărut sau… sex!”

    Cum găsim persoana potrivită

    Plecăm la drum alături de partener (folosim termenul partener pentru ambele genuri) cu gândul că ne vom simți bine împreună, că ne vom împlini nevoile de atașament. De altfel, îi încredințăm partenerului sarcina de a fi baza noastră de siguranță. Ce facem dacă această persoană nu este disponibilă emoțional pentru noi? Ce facem când independența partenerului este foarte mare?

    Când nu suntem într-o relație de cuplu cu un partener care să  răspundă nevoilor noastre de atașament trăim neliniște, tensiune care ne predispun la diverse afecțiuni, ne sunt afectate stările emoționale și sănătatea fizică, ne este afectată abilitatea de a ne dezvolta sănătos.

    Partenerii noștri ne influențează nivelul de încredere în noi înșine precum și potențialul de a ne realiza visele și aspirațiile. Mulți suntem fascinați de oamenii care pornesc siguri prin lume, nu au obligații, nu îi oprește nimeni, nu simt că trebuie să răspundă cuiva sau să depindă de ceva sau cineva.

    Citește aici articolul integral despre alegerea partenerului: „Cum știi că ești alături de partenerul potrivit? 9 indicii explicate de psiholog”

    Mai mult chiar, vedem cum se promovează femeia independentă, femeia care nu are nevoie de un partener, se descurcă în orice situație, profesional, personal, adoptă copii, îi crește singură, călătorește singură, ce să mai spunem, o zeiță. Ce înțelegem, de fapt? Că oamenii independenți dețin cheia fericirii. De multe ori, de aici pornește idependența partenerului dusă într-o extremă nesănătoasă pentru cuplu.

    Independența partenerului prin prisma atașamentului

    Dacă ne gândim din prisma stilului de atașament, oamenii independenți, majoritatea acestora, sunt cei care rămân la distanță chiar și când sunt împreună cu cineva, sunt „fericiții” deținători ai stilului de atașament evitant. Oamenii independenți care au învățat „distanța” (în realitate) din nevoie, se autointitulează spirite libere, îi disprețuiesc pe cei dependenți.

    „Mă întâlneam cu Victor de 6 luni și deși primeam semne de afecțiune din partea lui, mi se părea suspect cum deseori evită anumite conversații intime spunându-mi că nu vrea să devin dependentă de el. Nu înțelegeam și m-am gândit inclusiv la ce răni o avea din relațiile trecute de simte că apropierea este semn de dependență. Îmi tot spunea că pentru el independența partenerului este foarte sănătoasă, dar eu am o doză echilibrată de autonomie și parcă discursul lui nu era despre mine.

    Am înțeles ulterior că pentru el era o formă de a păstra relația în anumite cadre, privându-ne de orice tentativă de a construi intimitatea emoțională. Am ales să părăsesc relația întrucât nevoia lui de independență pentru mine era o prăpastie între noi și l-am considerat imatur,” povestește Ioana, 35 de ani, din București.

    Teoria atașamentului se întemeiază pe ideea că nevoia de a trăi într-o relație apropiată este imprimată în genele noastre. John Bolwby a înțeles faptul că suntem programați, ca specie, să alegem pe parcursul vieții câțiva indivizi anume care vor deveni persoanele cele mai importante pentru noi. Suntem învățați să depindem de persoană semnificativă din anturajul nostru încă de la naștere. Bowlby sugerează că, pe parcursul evoluției umane, selecția genetică, a favorizat indivizi care au devenit atașați, deoarece acest comportament reprezenta un avantaj pentru supraviețuire.

    Vă recomandăm și articolul : „Anxietatea în cuplu are rădăcini adânci în copilărie. „Într-un cuplu funcțional există și autonomie””

    Autosuficiență versus independență

    Poate că am crescut cu mesaje de tipul: „nu te baza pe ceilalți, oamenii sunt periculoși, contează doar pe tine însuți, nu ai nevoie de relații, doar familia îți vrea binele, doar părinții îți sunt alături, etc.”.

    Contrar acestor mesaje, avem nevoie de ceilalți, avem voie să ne bazăm pe oamenii de lângă noi. Convingerea că trebuie să fim autosuficienți este o povară și nu un ajutor. În relațiile de cuplu, această convingere ne distanțează de partener, ne îndepărtează de a fi intimi cu acesta. Independența partenerului în aceste cazuri vine din dificultățile acestuia de a accepta intimitatea și apropierea.

    Există des confuzia între autosuficiență și independență. Este important să ne descurcăm singuri și asta înseamnă autonomie (ceea ce altă dată făceau alții pentru noi, acum putem și noi).

    Autosuficiența pune focusul pe noi și uităm de partener, ignorăm nevoile acestuia, nu recunoaștem bucuria de a fi parte a unei împliniri care este mai presus de împlinirea personală.

    Persoanele cu un comportament evitant nu conștientizează întotdeauna nevoia de distanță, de spațiu emoțional sau fizic, iar în relație cu o persoană cu comportament anxios cu nevoie de apropiere ar putea simți prea mult, ar putea simți nevoia de distanță ca fiind independența în cuplu, își suprimă nevoia de intimitate, blochează exprimarea propriilor emoții și adoptă un aer defensiv de independență.

    Relațiile nu trebuie lăsate la voia întâmplării, relațiile intime reprezintă unul dintre cele mai valoroase daruri ale vieții și pentru că ne place să visăm la relația frumoasă, de poveste, uităm sau nu dăm importanță realității. O concepție greșită este aceea conform căreia toți avem aceeași disponibilitate pentru intimitate. Aceasta trece cu vederea faptul că oamenii au capacități diferite de implicare într-o relație intimă și atunci când nevoia de apropiere a unuia se întâlnește cu nevoia de independență a celuilalt, rezultatul nu este unul fericit.

    Altă concepție greșită este despre căsnicia care încununează o relație reușită. Nu luăm în calcul că oamenii întră în căsnicie fără a se cunoaște, uneori și fără a avea disponibilitate pentru apropiere emoțională.

    Vă recomandăm și acest articol: „Soții care rămân fideli unul altuia ar trebui să se simtă mândri de vitejia lor”. Cât de capabili suntem să mai susținem monogamia

    Independența partenerului – limite sănătoase

    Cei mai mulți dintre noi cred că o relație înseamnă doi oameni care interacționează și comunică. Dr. Harville Hendrix și Dr. Helen Hunt spun despre relație că înseamnă „doi oameni și spațiul dintre ei”, iar felul în care doi oameni au grijă de acest spațiu înseamnă calitatea relației lor. Recomand în acest sens cartea celor doi, intitulată „Spațiul dintre noi”

    Dacă spațiul dintre noi este unul sigur atunci conexiunea va fi restaurată, distanță redusă, vom fi însuflețiți iar independența partenerului (frica de a fi conectat) va dispărea.

    Dacă este o zonă periculoasă, instinctiv vom simți să ne protejăm, ne vom retrage, vom considera că apropierea de celălalt ne produce suferință, vom supraviețui pe cont propriu. Vorbim aici despre independența partenerului ca formă de precauție, de protejare, dusă la extrem și toxică.

    Cum putem crea un spațiu sigur și, prin urmare, să diminuăm nevoia de a fi independent în cuplu?

    Să învățăm, în primul rând, să avem conversații sigure, să vorbim și să ascultăm, să formăm o rutină, o structură. Creierului îi place predictibilitatea.

    Să reducem la zero negativitatea, întrucât contează foarte mult felul în care avem ceva de spus. Formulările și atitudinea pot face diferența între independența partenerului ca zonă de autonomie sau cea din evitare, protejare.

    Să practicăm confirmările zilnice, respectiv să manifestăm comportamente pline de atenție, să facem suprize plăcute, să complimentăm.

    Să nu uităm că gesturile predictibile de susținere dau siguranță și stimulează conectarea.

    Identități bine definite

    Fiecare cuplu trece prin momente de îndrăgostire, respingere, conflict, tensiune, împăcare, înțelegere, compasiune, maturitate, evoluție dar și prin incompatibilități. Tensiunea, conflictul sunt cele care ne arată ceva despre noi, este vorba despre nevoile noastre.

    Îl poți înțelege pe partener, fără să îl rănești, numai când te vezi pe tine cu trecutul și nevoile tale.

    Cu cât suntem mai autonomi, mai în contact cu noi, la modul realist, nu egoist, cu atât ne vom simți mai puțin răniți de partener sau de independența partenerului (cea sănătoasă, pe care o putem practica și noi).

    Doar doi adulți autonomi, cu propria lor identitate, bine definite, în spațiul lor personal și propriile lor granițe pot menține o iubire curată, fără drame, fără suferințe.

    Relațiile fuzionale, simbiotice sunt semne ale dependenței, nu ale iubirii. Nu toată presiunea trebuie pusă pe relația cu partenerul ca și cum fericirea depinde de el și de relație. Fericirea, și, mai ales sensul vieții, depind de multe alte lucruri pe care doar noi le putem face și trebuie să le facem pentru noi.

    Citește aici articolul integral despre limitele în cuplu: „Care sunt limitele sănătoase ale unui compromis în cuplu și când devine toxic”

    Sfaturi pentru independența sănătoasă în cuplu

    Încrederea este fundamentală într-un cuplu. De ce se despart doi oameni care au decis cândva să meargă împreună în viață? Ceea ce produce ruptură este lipsa de rezistență psihică. Ceea ce îi determina să se despartă sunt, de fapt, formele de apărare la care recurg când trăiesc durere și pericol.

    Pe de altă parte, în orice relație, oricât de profund ar fi sentimentul față de partener și oricâtă încredere există în relație, trăim și insecurități, frică, revoltă, rușine, dezgust și alte emoții firești. Cum vom reacționa? Prin reproșuri, retragerea afecțiunii, îndepărtarea de partener și de aici până la concluziona că e mai bine să devii independent (să crezi că te descurci mai bine singur decât împreună cu celălalt), e un pas mic.

    Recomandări pentru partenerii care cred că independența în cuplu este întotdeauna sănătoasă și este singura cale:

    • Să învățați care este diferența între nevoia de spațiu și distanță față de partener.
    • Să nu folosiți retragerea afecțiunii sau a atenției ca formă de pedeapsa a partenerului.
    • Nu dispărea, nu fugi, nu te retrage emoțional de lângă partener.
    • Exprimă clar ceea ce vrei
    • Când treci printr-o perioada dificilă, cere ajutorul partenerului.
    • Vorbiți față în față.
    • Învățați despre granițele sănătoase (înseamnă să-ți asumi responsabilitatea pentru propriile alegeri).

    Relația cu celălalt are nevoie de spațiu ca să trăiască, să evolueze. Are nevoie de separare așa cum are nevoie de intimitate. Ambii parteneri au responsabilități în cuplu, iar schimbarea unuia înseamnă și schimbarea celuilalt. Adaptarea este un proces continuu, iar independenta partenerului uneori necesită compromis, alteori necesită reflectare, pentru a nu ajunge motiv de distanțare în cuplu.

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare
    Urmărește-ne și pe Facebook