„Dacă vreau ceva de la el, inițiez eu! Fie că vorbim despre îmbrățișări, sărut sau… sex!” Cum să primim și oferim afecțiunea dorită în cuplu

Fiecare dintre noi avem moduri diferite de a ne exprima afecțiunea în cuplu și fiecare va interpreta afecțiunea primită prin filtrele proprii. Tu când te simți iubit/ă de partener/ă? Limbajul poate diferi, dar nevoia de tandrețe și apropiere rămân aceleași și, deseori, apar tensiuni în relație când lipsesc sau sunt insuficiente. Așadar, cum cerem ceea ce vrem și… oare, la rândul nostru, cum și cât oferim?

Ce este afecțiunea în cuplu?

Avem limbaje diferite ale iubirii, dar nu înseamnă că nu putem învăța fiecare să vorbim… „pe limba celuilalt”. Poate că pentru tine afecțiunea înseamnă să te ia în brațe și să îți facă des complimente, iar pentru el, să facă piața și să te întrebe dacă ai mâncat ori dacă te simți bine. Grija pe care ne-o purtăm este afecțiune, la fel serviciile pe care le facem unul pentru celălalt, atingerile, complimentele, timpul petrecut împreună sau cadourile. Este recomandat să ne dezvăluim unul altuia „Când mă simt iubit?” dar și „Cum îți ofer iubire” pentru a înțelege aceste limbaje.

Totodată, afecțiunea înseamnă și a-l înțelege și accepta pe celălalt. Fiecare avem rănile noastre, sensibilitățile proprii, limitele și așteptările noastre. Este în regulă să le comunicăm și să ni le respectăm reciproc. Temerile sau suferințele trecute nu se vindecă instant, ci au nevoie de timp, înțelegere și sprijin. Respectiv „Nu ai de ce să te simți așa cu mine” este o negare a emoțiilor celeilalte persoane, cu presiune pentru a se simți „altfel”, cum îți este ție bine.

Cum ar fi să explorați această emoție și gândurile din spatele ei? Să vă dați timp să confruntați temerile și reținerile, să faceți schimbări în pași mici, în ritmul vostru? A avea răbdare cu celălălalt, a-i arăta empatie și compasiune, a fi binevoitor și înțelegător, sunt gesturi de afecțiune.

Recomand spre lectură, în cuplu, cartea „Primește iubirea pe care o dorești – Ghid pentru cupluri”, a lui Harville Hendrix.

Nevoia de atingere

Știm deja că printr-o îmbrățișare care durează măcar 20 de secunde eliberăm tensiunea din corp și stresul. Practic, ne reglăm emoțional prin atingerea aceasta, așa cum, atunci când eram bebeluși, stăteam la pieptul mamei auzindu-i bătăile inimii, iar îmbrățișarea ei avea efect calmant.

În cuplu, fără atingere, îmbrățișări, mângâieri, fără intimitate sexuală, ne putem simți abandonați, respinși, deprivați de afecțiune. Afecțiune nu înseamnă doar sex. Înseamnă atingere. Prin urmare, de câte ori pe zi îți atingi partenerul sau partenera? Vă îmbrățișați? Vă sărutați? Vă mângâiați?

Va propun aici un exercițiu: seara, când vă întindeți în pat, stați față în față și timp de cinci minute, fără să vă spuneți nimic, uitați-vă unul în ochii celuilalt și mângâiați-vă pe față. Comunicați prin atingere. Conectați-vă prin a-l privi și mângâia pe celălalt. Atât de simplu.

Ego și gânduri negative

În cuplu, iubirea și atenția celuilalt deseori sunt cerute sub imperiul ego-ului, al orgoliului: „Să facă el/ea!”. Orgoliul sănătos înseamnă să îți cunoști propria valoare, să lucrezi la încrederea de sine, la iubirea pe care ți-o oferi ție. Orgoliul nesănătos vine din răni vechi, idei preconcepute, temeri și frici că ne-am devaloriza cerând iubire, aratând-o noi primii, fiind vulnerabili și …umani. Un astfel de orgoliu construiește ziduri în jurul iubirii, nelăsând să treacă nimic.

Dacă refuzăm, uneori, să oferim, ghidați de nefericirea de a nu fi primit, de a ne simți ignorați sau neglijați, oare pe cine deprivăm de iubire și atenție? Pe celălalt, sau și pe noi? Ne găsim liniștea și mulțumirea când ne retragem într-un colț al minții, plin de gânduri negative la adresa celuilalt și a relației, când rămânem pradă lor, captivi în scenariile proprii? Ne e benefic să rămânem acolo? Recomand spre lectură, pentru înțelegerea anumitor blocaje relaționale și conflicte în cuplu, cartea „Secretul dezvăluit despre partenerii oglindă” a lui Ruediger Schache,

„Ajunsesem să mă cert cu Matei din orice. Nu îmi convenea nimic din ce făcea el, pentru că îmi lipsea conectarea autentică cu el, simțeam că nu mă mai iubește, că nu primesc tandrețe și nici afecțiune de vreun fel. Și mă enervam și foarte tare când îmi spunea că mă iubește. Așa că m-am dus la psiholog ca să înțeleg dacă e problema mea sau a lui. Așa am conștientizat că nici eu nu ofeream ce voiam să primesc.

Mi se părea firesc să facă el și, dacă el nu o făcea, mă gândeam că nu e corect să fiu eu aceea! Aveam o sumedenie de idei preconcepute despre «rolul bărbatului» și am învățat să înțeleg și să accept că și el are aceleași nevoi. Așa am ajuns apoi la terapie de cuplu și ne-am redescoperit. Acum primesc… dar nu mai stau să aștept doar din partea lui. Pe scurt, dacă vreau ceva de la el, inițiez eu! Fie că vorbim despre îmbrățișări, sărut sau… sex!”, spune Alina, 36 de ani, din Iași.

Ce facem cu romantismul

„Mă simțeam complet nefericită în relație deși îmi iubesc foarte mult soțul și știu că și el mă iubește. Eram însă mereu obosiți, nu reușeam să mai facem sex decât foarte rar, comunicam doar nimicuri legate de viața de zi cu zi, simțeam că se crease o prăpastie între noi doi. Uneori, voiam sex, iar el adormea. Alteori, îmi spunea că e obosit. Se întâmpla să vrea sex pentru că ceream eu, iar atunci mă supăram și nu mai voiam – «Păi, cum adică, pentru că vreau eu?!». Ne certam și niciunul nu se simțea înțeles, așa că am convenit, de comun acord, ca o dată pe săptămână să avem un date night.

Indiferent că avea loc în weekend sau în timpul săptămânii, să nu treacă nicio săptămână fără o seară pentru noi. Cred că am înțeles că, după 10 ani de relație și un copil, e romantic chiar și să ne programăm romantismul. Și cu siguranță mai benefic decât gândurile mele nefericite despre relația noastră searbădă. Este important să realizăm că anumite lucruri, precum pasiunea și dorința, nu se mențin fără eforturi din partea noastră,” povestește Diana, 41 de ani, din București.

Relațiile de cuplu presupun muncă și, din păcate, vedem acest lucru ca pe o lipsă de romantism. Dar, oare, munca aceasta pe care o depunem împreună în beneficiul relației noastre, nu este o formă de romantism, de atenție și interes față de partener? Munca înseamnă implicare și conștientizare, înseamnă asumarea rolului pe care îl avem ca parteneri și apreciere față de celălalt.

Îți propun un exercițiu: atunci când gândurile tale despre partener devin critice și negative, fă un efort și amintește-ți trei lucruri care îți plac la el. Dacă este dificil, îți propun să observi gândul pe care îl atribui partenerului și să înlocuiești „mereu”, „niciodată”, „întotdeauna” cu „uneori” („El niciodată nu…” cu „El uneori…”). Apoi să găsești măcar o situație în care gândul acela negativ a fost contrazis. Oare mai este supărarea la fel de mare?

Cum să îl faci atent la tine?

Atunci când îți dorești atenția partenerului, spune-i nevoile tale pe un ton calm, fără reproșuri, fără critică. De regulă, dacă suntem criticați, prima reacție este să ne luăm apărarea, apoi să devenim critici la rândul nostru. Gândește-te, tu de câte ori te-ai simțit motivată să schimbi ceva pentru că ai fost criticată? Mai degrabă ți s-a părut nedrept și te-ai simțit neînțeleasă.

Îți propun un exercițiu de asertivitate: în loc să îi spui „Tu nu ești niciodată tandru” să renunți la generalizările precum „niciodată” sau „mereu” și să reformulezi la persoana întâi: „Eu mi-aș dori să fii tandru, îmi lipsește tandrețea ta.”. Și cum ar fi dacă tu ai arăta atenție față de partener? Până la urmă, cel mai bine învățăm când celălalt ne arată, când primim, ne simțim iubiți și acceptați, ne simțim confortabil. Și astfel, cresc șansele să primești și tu ceea ce îți dorești.

Nu uita să apreciezi momentele în care primești, să le recompensezi verbal, să încurajezi comportamentele dorite. Spunem mai des „tu nu faci X lucru” decât să spunem „ce mult mi-a plăcut când ai făcut X lucru” sau „m-am simțit minunat când ai făcut X lucru”. Da, poți reformula (tot pozitiv) cu cuvintele tale… Evident că „yes, baby, you rock!” are același efect.

Recomand spre lectura cartea „Iubește și fii iubit/ă. (Aproape) totul despre relația de cuplu” a Domnicăi Petrovai, psihoterapeut.

Atenția o primim când o cerem oferind atenție, nu când o solicităm autoritar, sau pe un ton de nemulțumire. O primim când înțelegem, în primul rând, că uneori va lipsi, că uneori, suntem prinși în problemele de zi cu zi, în stres sau oboseală, iar energia ne este redusă. Acelea sunt momentele de a fi înțelegători, de a accepta că nu vom avea mereu nevoile împlinite, dar și că nu trebuie să renunțăm la ele ci să căutăm momente semnificative, de conectare, de care să ne bucurăm împreună.

Cum să o încurajezi să aibă inițiativă?

De multe ori femeile doresc inițiativă din partea bărbaților, dar sunt reticente în a avea ele inițiativă sau… țin scorul „Tot eu să am inițiativă??”. Uneori, în cuplu, unul dintre parteneri (da, de regulă, femeia) are o libertate mai mare în a-și afișa și exprima emoțiile, dar se poate întâmpla să și refuze, să renunțe atunci când partenerul nu ține pasul cu ea. Ca și în exemplul de mai sus, tu de câte ori spui partenerei că îți place când este tandră cu tine, că te simți bine să știi că ești dorit, că e grozav când inițiază ea o partidă de sex? Cât dezvălui din nevoile tale emoționale?

Dacă bărbații rămân blocați în credințe false privind rolul lor, deseori vor ajunge să se complexeze dacă, spre exemplu, sexual nu pot presta „la nivelul așteptărilor”. Respectiv, nu, bărbații nu sunt „mereu pregătiți pentru sex” și nu în asta constă masculinitatea lor. Învață să discuți cu partenera ta despre libidoul pe care îl ai, despre efectele oboselii sau stresului și nu renunța la tandrețe sau afecțiune dacă nu ai chef de sex. Spune-i când te simți iubit și înțeles, când te simți relaxat, dar și ce te atrage, ce ți se pare incitant sau excitant din partea ei. Ai răbdare cu ea și nu pune presiune dacă e stângace sau are rețineri. Ghideaz-o și apreciază inițiativa ei, pentru a primi în continuare.

„Eu, recunosc, mă gândeam că o să creadă că sunt fraier dacă îi spun ce mișto e să aibă ea inițiativă, să inițieze ea preludiul. Sincer, îmi plăcea la nebunie… dar nu cred că i-am spus până când, într-o discuție, mi-a spus că simte că ce face ea este aiurea și penibil și de aceea renunțase. Respectiv, vorbeam fiecare în capul lui, numai împreună nu. Am zis să risc și să îi spun cât de mult îmi place și că mă simt bine inclusiv când stăm seara pe canapea la un film și mă ia în brațe din senin. Pentru mine înseamnă că se simte bine lipită de mine.

Nu spun că nu avem și zile în care suntem doi arici dar, după 15 ani de relație, e un sentiment de siguranță și împlinire să știi că încă se simte bine lângă tine. Până nu am vorbit despre astfel de lucruri însă, păreau prostii nenecesare că doar…. «Știe ea!». Greu cu anumite discuții, dar eliberator după ce încep să devină normale…,” povestește Alex, 45 de ani, din Brașov.

Fiecare relație este diferită și fiecare cuplu își definește propriile nevoi și așteptări. Recomand spre lectură și cartea „Dansul relațiilor” a psihoterapeutului american Harriet Lerner.

Când învățăm cum să oferim ceea ce avem nevoie să primim, dar și cum să cerem, învățăm importanța și rolul comunicării și intimității emoționale pentru doi parteneri. Contactul cu propriile nevoi, acceptarea faptului că nu vor fi mereu împlinite, asumarea rolului pe care îl avem și noi în împlinirea lor, reprezintă un bun început. Să nu uităm, de asemenea, că este în regulă să fim vulnerabili, dar și să acceptăm vulnerabilitatea celuilalt.