Cum arată rutina zilnică sănătoasă și cum combatem plictiseala

Cum arată rutina zilnică sănătoasă și cum să nu lăsăm plictiseala să intervină

Fiecare dintre noi are fantasme și reverii despre o viață ideală. Ne imaginăm momente frumoase, împliniri sentimentale, evenimente fericite în care noi suntem personajele principale. Însă niciunul dintre noi nu are fantezii cu rutina zilnică. Căutăm și tânjim după momente speciale, deși ele reprezintă o raritate, nu o regulă. Cum procedăm pentru a accepta rutina zilnică, a înțelege componenta ei utilă, dar și a crea momente plăcute, diferite, pentru ca ea să nu devină apăsătoare?

Cum ne poate ajuta predictibilitatea în rutina zilnică

Predictibilitatea ne dă un sentiment al controlului asupra propriului program și ne ajută să îl structurăm mai eficient. Pentru acest lucru, anumite activități zilnice trebuie fixate înainte de a le desfășura, eventual seara, înainte de culcare, sau dimineața după ce ne trezim, și să fie cât mai concrete.

De exemplu, în loc să ne propunem: „Mâine, voi suna pe cineva din departamentul de recrutări pentru a stabili o întâlnire!”, obiectivul formulat necesită a fi formulat cât mai concret: „Mâine, la ora X îl voi suna pe domnul/doamna Y de la departamentul de recrutări pentru a stabili o întâlnire pentru data de ….. .”

Cu cât activitățile noastre sunt mai exact fixate într-un anumit interval orar, cu atât șansele de a le îndeplini sunt mai mari și negreșit  sporește apariția satisfacției de pe urma finalizării acestora la sfârșitul zilei. Rutina zilnică sănătoasă, deseori constă în comportamente menite să ne ajute să ne organizăm și să avem o disciplină.

Citește și articolul: „Munca de acasă: cum atingem echilibrul între viața de familie și cea profesională”

Ce facem când rutina zilnică este obositoare

În societatea de  astăzi, astfel de activități sunt inevitabile și prezente aproape în orice domeniu am lucra, fiind imposibil să le acceptăm mereu cu plăcere. Una dintre soluțiile menite să reducă din neplăcerile rutinei zilnice este să nu lăsăm să treacă o zi fără să desfășurăm cel puțin o activitate care să ne facă plăcere și să ne aducă energie. Aici mă refer la activități precum: exerciții fizice sau alte acțiuni de îngrijire  a corpului, o plimbare, luatul mesei în oraș, vizionarea unui episod din serialul preferat, citirea articolelor de interes, câteva minute de joacă cu copilul, etc.

Recomandăm și articolul: „10 cărți de dezvoltare personală recomandate de psihologi”

Ce rol joacă recunoștința în rutina zilnică

Consolidarea energiei mentale și spirituale joacă un rol extrem de important în rutina zilnică. Deși pare iluzoriu, este extrem de important ca la finalul zilei să ne gândim la cel puțin trei lucruri pentru care suntem recunoscători, indiferent cât de mari sau mici ar fi ele, precum: casa pe care o avem, discuția pe care am avut-o cu un prieten sau cu unul dintre părinți, cafeaua pe care am savurat-o, o activitate îndeplinită cu succes la locul de muncă, etc.

Practicând recunoștința, ne vom elibera de gândurile și emoțiile negative care ne încarcă. Practic, ne antrenăm mintea, să vadă și partea plină a paharului. Totodată, recunoștința este un antidepresiv natural, îmbunătățindu-ne dispoziția.

Citește aici articolul integral: „Recunoștința este pastila magică pentru starea de bine. 3 tehnici recomandate de psiholog”

Așteptări realiste față de rutina zilnică în cuplu

Pentru cei mai mulți dintre noi, motorul fercirii în viață este împlinirea din viața sentimentală, respectiv armonia din cuplu. Cuplurile din ziua de astăzi sunt diferite: fie petrecem mult timp cu partenerul, fie ne vedem mai mult seara si petrecem timp în weekend sau avem o relație la distanță.

Dacă cineva ar afirma că pentru armonia și fericirea în cuplu trebuiesc urmate anumite tipare, rețete sau sugestii, ar minți. O anumită rețetă care s-ar potrivi unui cuplu, ar putea fi total neindicată pentru un altul.

Uneori, rutina din relații poate aduce cu sine monotonie sau chiar plictiseală. Însă acest lucru nu trebuie să fie privit ca un fiind dăunător cuplului. Obișnuința și comoditatea sunt de fapt strâns legate de echilibrul emoțional. Totodată, ele oferă un confort, o siguranță în relație.

Citește și: „De ce este sănătos să ieșim din zona de confort și cum ne ajută la controlarea anxietății”

Relațiile se schimbă pe măsură ce oamenii petrec mai mult timp împreună și ajung să se cunoască unul pe celălalt cu adevărat. Misterul și frenezia generate de o relație nou-nouță se ofilesc într-adevăr, dar o relație viabilă și puternică se maturizează, ceea ce se întâmplă și cu cei doi parteneri.

Totodată, orice relație presupune muncă și, în timp ce predictibilitatea dată de rutină este sănătoasă, nu trebuie să alunecăm pe panta dezinteresului, lăsând-o să devină obositoare sau copleșitoare. Iar pentru acest lucru, atenția oferită partenerului, nevoilor cuplului, păstrării romantismului și atracției este esențială.

Citește aici articolul integral: „Terapia de cuplu: cum funcționează și când este utilă”

Fantezia că putem avea tot timpul romantism și noutate în cuplu

Într-un cuplu stăm față în față cu noi înșine, iar felul în care ne comportăm și ne raportăm la partenerul nostru este o oglindă foarte clară a ceea ce se întâmplă în subconștient, mai precis ceea ce vedem la partener este subconștientul propriu, iar ceea ce se manifestă în plan vizibil este subconștientul ambilor parteneri.

Dacă stările de monotonie intervin în relația de cuplu, nu înseamnă neapărat că lucrurile staționează, ci pur și simplu că acțiunile noastre comune au așezat o anumită rutină, acest lucru putând fi interpretat ca fiind comoditatea de pe urma închegării relației. Pe de altă parte, când rutina devine deja o obișnuință apăsătoare sau inconfortabilă, se poate trage un semnal de alarmă că anumite lucruri se cer a fi schimbate, ceea ce poate fi privit tot ca o evoluție.

Recomandăm și articolul: „Așteptările negative de la partener ne pot compromite relația. Iată cum le putem controla”

 „Zilele mele parcă sunt trase la indigo. Ne bem cafeaua împreună dimineața, iar apoi fiecare se retrage la birouașul lui și ne mai vedem spre seară, chiar dacă stăm în aceeași casă.  În primii ani ai relației noastre, el era cel cu inițiativă, îmi propunea să facem tot felul de plimbări, sfârșituri de săptămână prin orașele mici sau mari ale Europei, să încercăm restaurante noi… . Acum însă, trebuie să duc multă muncă de lămurire cu el, ca să ne facem un plan împreună.

Ba mai mult, nu doar că-mi critică ideile, însă au început să-l deranjeze și gesturile mele și sunt surprinsă pentru că înainte să ne oficializăm relația am locuit destul de mult împreună, ca să ne putem obișnui cu felul fiecăruia de a fi. Se comportă câteodată ca și cum s-ar întoarce la 180 grade: mă ia seara în brațe și îmi spune că mă iubește, însă sunt și zile când este cel mai mare critic și analist negativist al meu,” mărturisește Raluca, 36 ani, București

Astfel de situații trebuie adresate în cuplu pentru a înțelege și perspectiva celuilalt, schimbarea, nevoile poate diferite. Astfel de situații duc la negocieri și diferențieri între rutina zilnică sănătoasă și sentimentul distanțării, a lipsei de conexiune și dorințelor comune.

Îți propun un exercițiu: Privește-ți partenerul ca și cum ai fi tu, oferă-i atenția pe care ai dori să o primești, și vei vedea că lucrurile se pot schimba rapid, dacă ai ajuns într-un stadiu de rutină apăsătoare.

Citește aici articolul integral: „Ce trebuie să oferi într-o relație de cuplu?”

Sfaturi pentru rutina zilnică

Cum spuneam, rutina zilnică înseamnă predictibilitate și confort, dar uneori, confortul poate atrage cu sine delărarea, lipsa de interes. Rutina este sănătoasă și necesară relațiilor noastre, dar să nu renunțăm la spontaneitate și ieșirea din zona de confort, pentru că doar asfel creștem împreună și ne îmbunătățim relațiile.

Dacă rămânem în aceeași rutină, nu lăsăm loc creșterii, dezvoltării fiecăruia dintre noi, explorării. Așadar, rutina necesită și o verificare cu celălalt sau ceilalți dacă funcționează pentru toți la fel, dacă apare nevoia unor schimbări și cum pot fi făcute pentru în acord cu nevoile noastre. Iar acest lucru presupune introspecție, analiză, comunicare a nevoilor și așteptărilor, inițiativă în schimbări. Echilibrul înseamnă rutină zilnică, dar și noutate, momente speciale, spontaneitate.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare