Cum conștientizăm că avem așteptări negative de la partener?

Așteptările negative de la partener ne pot compromite relația. Iată cum le putem controla

Se zice că e bine să nu avem așteptări de la ceilalți. Însă acest lucru este contrar modului natural de funcționare a minții umane. Este ca și cum am spune că este bine să nu simțim durere atunci când ne lovim. Sigur că am suferi mai puțin, dar nu este posibil. Așteptările sunt de fapt o scurtătură la care mintea apelează în mod automat pentru a decide mai repede dacă ceva este bun sau rău pentru noi. Cu toate acestea, atunci când așteptările față de ceilalți, mai ales față de partenerul de cuplu nu sunt calibrate optim, în sensul că sunt dezechilibrate semnificativ către polul negativ și blocate acolo, putem suferi o serie de consecințe nedorite. Cum ajungem să avem așteptări negative, care este impactul lor în viața noastră și cum să le reglăm la tonul just?

Cum iau naștere așteptările negative de la ceilalți

În orice demers de înțelegere a propriei persoane, este bine să deslușim, strat cu strat, condiționările care ne fac să funcționăm așa cum o facem.

Primul strat, cel de care nu putem scăpa orice am face, este cel legat de modul de funcționare a minții umane. Știm că mecanismele minții au evoluat în așa fel încât să ne ajute să ne adaptăm la condițiile de mediu cu un efort cât mai mic. Ca urmare, dacă suntem expuși în mod repetat la aceleași condiții de mediu, pentru a nu fi permanent preocupați de luarea unor decizii cu privire la ce ar trebui să facem și astfel să depunem efort semnificativ de fiecare dată, mintea dezvoltă niște modele predifinite de răspunsuri utile în acele condiții specifice.

Odată formate, aceste modele se activează automat, fără efort conștient, atunci când întâlnim condițiile de mediu similare cu cele în care s-au dezvoltat. Așteptările nostre de la ceilalți nu sunt altceva decât astfel de modele mentale predefinite, care au luat naștere în interacțiunile trecute cu persoanele importante din viața noastră.

Citește și articolul: „Rănile din copilărie. Cum ți-a modelat viața relația cu părinții”

Ca urmare, al doilea strat de condiționări este reprezentat de experiențele noastre din trecut. Dacă condiționarea biologică dă naștere unor mecanisme de funcționare a minții umane, experiențele noastre trecute programează aceste mecanisme să funcționeze în moduri specifice.

Spre exemplu, dacă în copilăria ta, părinții tăi obișnuiau să te amenințe că-ți iau din drepturi în cazul în care nu făceai ce voiau ei, foloseau vinovăția pentru a-ți controla comportamentul și puneau presiune pe tine să fii cel mai bun sau cea mai bună la școală (toate acestea fiind indicii ale unui stil de parentaj bazat pe control), există o probabilitate mare ca acum, la maturitate, tu să interpretezi relațiile ca fiind mai degrabă amenințătoare decât bune pentru tine și, în general, să ai așteptări negative de la ceilalți.

Care sunt consecințele așteptărilor negative

Revenim din nou la modul universal de funcționare a minții umane. Indiferent de cât de inteligenți suntem, toți suntem predispuși unei tendințe de a distorsiona realitatea în așa fel încât să observăm doar acele aspecte care ne confirmă modelele mentale predefinite și să ignorăm dovezile care ne-ar infirma aceleași modele.

Această tendință este denumită distorsiune cognitivă de confirmare (confirmation bias în engleză), a fost descoperită de psihologul american Peter Wason în anii 1960 și de atunci a fost pusă în evidență în toate registrele vieții umane, inclusiv cel relațional.

Cum se manifestă această distorsiune în relația de cuplu? Să ne imaginăm doi parteneri de cuplu, să spunem Ana și Andrei, care se ceartă frecvent, certurile lor fiind de multe ori declanșate în momentul în care Ana îi reproșează lui Andrei că nu o ajută cu treburile casei. Reproșurile Anei ar suna cam așa: „Andrei, tu niciodată nu mă ajuți cu treaba în casă. Îți place când totul este în ordine, dar o dată nu ai pune mâna să faci și tu ceva!”

Andrei ar putea reacționa astfel: „M-am săturat de reproșurile tale, tu niciodată nu ești mulțumită. Toată săptămâna am spălat vasele și am măturat, dar nu ai observat asta.” Și această dinamica s-ar agrava când Andrei s-ar retrage într-o cameră să se liniștească, iar Ana ar interpreta că lui nu-i pasă de ea. Este evident că, dacă aceste discuții în contradictoriu s-ar repeta, în timp, relația lor s-ar deteriora.

Citește și articolul: „Suntem noi împotriva problemei, nu unul împotriva celuilalt”. Reguli de bază în conflictele în cuplu

Atunci când distorsiunea de confirmare se combină cu o predilecție către negativitate, lucrurile se complică și mai tare, pentru că percepția fiecăruia dintre cei doi parteneri este concentrată pe aspectele negative ale partenerului și, ca urmare, dă naștere la comportamente critice, ce îi obosesc pe cei doi și îi fac să-și piardă încredere unul în celălalt.

Odată rigidizate astfel de cicluri negative de interacțiune, ele vor consolida așteptările negative de la partener, degradând satisfacția cu relația de cuplu și implicit și satisfacția generală cu viața.

Revenind la dialogul dintre cei doi, poți observa cum amândoi folosesc o suprageneralizare („tu niciodată nu…”): Ana în încercarea de a-l convinge pe Andrei să o ajute, prin a-l face să se simtă vinovat, iar Andrei în încercarea de a se apăra printr-o critică. Însă probabil că niciunul nu are dreptate.

Cu siguranță au fost dăți în care Andrei a făcut treabă în casă și dăți în care Ana a observat implicare lui Andrei. Însă predispiziția de a-și confirma așteptările negative le-a obturat celor doi observarea momentelor în care lucrurile au fost pozitive. Așteptările ghidează atenția, care funcționează asemenea unui reflector. Și dacă așteptările sunt negative, reflectorul va lumina doar aspectele negative.

Îți recomandăm și articolul: „Cum rezolvăm în cuplu diferențe de comunicare între femei și bărbați”

Cum putem rescrie așteptările negative față de partener

În primul rând, e bine să știi că rescrierea așteptărilor este posibilă datorită neuroplasticității, capacitatea creierului de a forma noi conexiuni neuronale și de a se adapta chiar și la maturitate.

Numai că, pentru a putea realiza schimbările dorite, schimbări ce vor genera noi răspunsuri de la partner, poate chiar acelea pe care ți le dorești, e nevoie ca tu să-ți asumi responsabilitatea schimbării. E important să realizezi că tu poți controla în mod direct doar propriul comportament. Reflecteză câteva momente la următoarea întrebare: Dacă tu dorești ceva, cine ar trebui să fie responsabil pentru împlinirea acelui lucru?

Citește aici articolul integral: „Pentru o relație de cuplu sănătoasă, ce așteptări să (nu) avem de la partener”

Chiar dacă ai așteptări negative, încearcă să conștientizezi că acele așteptări te predispun la a-l învinovăți pe celălalt („tu niciodată nu…”) și îndrăznește să-i soliciți cu blândețe ce nevoie ai avea de la el sau ea. Chiar și acuzații într-un proces au dreptul la prezumția de nevinovăție. Oare partenerul sau partenera ta nu ar merita?

Totodată, fă un exercițiu și amintește-ți ce anume apreciezi la partenerul sau partenera ta. Probabil ai niște motive pentru care ești alături de el sau de ea. Care sunt acele motive? Ce calități are celălat? Și încearcă să comunici ce anume apreciezi la cealaltă persoană.

Multora le este dificil să împărtășească direct partenererilor aceste lucruri, pentru că și-au pierdut încrederea și pentru că le este aproape imposibil să recreeze intimitatea emoțională necesară acestor împărtășiri. Dar poți să te expui treptat. Spre exemplu, poți scrie o scrisoare partenerului sau partenerei tale în care îi transmiți pentru ce îi ești recunoscător. Acest exercițiu este benefic atât pentru tine, dar și pentru relația voastră.

Și nu în ultimul rând, amintește-ți că lucrurile se pot îndrepta atâta vreme cât tu gândești despre tine și partnerul sau partenera ta ca fiind doi coechipieri care încearcă să rezolve împreună o problemă, nu ca adversari aflați în competiție. Ce resurse aveți voi, ca echipă? Ce reușiți voi doi să faceți bine împreună?

Îți recomandăm și

SPUNE-ȚI POVESTEA »
"]
Căutare