Umilirea copilului și critica sunt forme de violență la fel de traumatizante ca violența fizică. Cum arată abuzul emoțional al unui părinte față de copilul său
Într-o familie, rolul părintelui este esențial în dezvoltarea armonioasă a copilului, el transmițându-i tot ceea ce știe și poate pentru ca acesta să crească și să devină un adult sănătos. În unele familii, relația părinte-copil poate deveni toxică și poate afecta devenirea adultului, înfrânându-l de la propria sa dezvoltare. Iată cum poate arăta abuzul emoțional din partea unui părinte și ce resurse are un copil.
„Spartan îl fac!” – așa își justifica recent o mamă comportamentul abuziv asupra copilului de nici 1 an pe care-l supunea unei provocări pe TikTok: „provocarea zăpezii”. Copilul plângea la contactul pielii goale cu zăpada rece, iar părinții râdeau, îl filmau și postau pe TikTok. Această formă de abuz nu a rămas nepedepsită de autorități. Polițiștii s-au sesizat din oficiu în acest caz și au declanşat, față de femeia care și-a băgat copilul în cada cu zăpadă, cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.
Totuși, abuzul emoțional asupra copiilor poate lua multe alte forme. Le detaliază mai jos psihologul Andreea Enachescu.
Trauma abuzului emoțional
Părinții sunt ființe imperfecte, cu propriile lor dificultăți. Se întâmplă ca ei să comită greșeli dar apoi să își ceară scuze și să reflecteze asupra comportamentelor lor. În schimb, sunt părinți care, în mod voluntar sau involuntar, conștient sau nu, pot să declanșeze traume asupra copiilor lor și să le inducă anumite credințe limitative sau scheme disfuncționale repetate. Ajunși adulți, acești copii vor avea o imagine de sine distorsionată și le va fi dificil să intre în relații cu alți semeni. Un astfel de exemplu de părinte toxic este părintele narcisic.
Să provii dintr-o familie abuzivă emoțional poate antrena mai multe consecințe asupra vieții de adult, întârziind dezvoltarea sentimentului de sine și a maturizării emoționale.
Abuzul emoțional din partea unui părinte față de copilul său este o formă subtilă, dar extrem de dăunătoare, de agresiune. Acesta poate include comportamente care rănesc emoțional copilul sau îi afectează sănătatea psihică și dezvoltarea. Spre deosebire de abuzul fizic, semnele abuzului emoțional sunt mai greu de observat, dar efectele pot fi la fel de grave sau chiar mai persistente. Chiar dacă nu lasă răni fizice, abuzul emoțional al unui părinte față de copilul său este o formă de violență la fel de traumatizantă ca și violența fizică, care lasă răni adânci și se asociază cu stimă de sine scăzută, atașament anxios și probleme comportamentale.
Cum identificăm abuzul emoțional din partea unui părinte
Un părinte toxic folosește critica în mod constant și umilirea. El are tendința să râdă de copilul său, să își bată joc de el, copilul fiind criticat în mod repetat, etichetat ca fiind „prost”, „inutil”, „o povară” sau „nedorit”.
În terapie, Matei povestea cum mama sa îi spunea adesea că nu a fost dorit, că ea a încercat să îl avorteze pentru că avea alte planuri de viață, însă bunica lui s-a împotrivit. Matei încerca să exceleze în tot ceea ce făcea. Mama îl numea „tâmpit și prost” chiar dacă el participa la olimpiade de fizică și informatică.
Abuzul emoțional din partea unui părinte se manifestă și ca nevoie excesivă de control. Părintele folosește amenințări, frică sau manipulare pentru a controla copilul. Aici putem întâlni ridicarea tonului și chiar urlete adresate copilului în mod repetat. Spre exemplu, părinții toxici nu respectă intimitatea copilului adolescent, dând buzna în camera lui, umblându-i prin lucruri, citindu-i jurnalele sau mesajele către prieteni, urmărindu-l pe aplicații de localizare fără a discuta acest lucru înainte cu copilul.
Nevoile emoționale ale copilului sunt ignorate, iar părintele nu oferă dragoste, susținere sau atenție.
Când am întrebat-o pe Bianca ce amintiri frumoase are cu tatăl său, a început să plângă pentru că nu își amintea niciun astfel de moment plăcut. Tatăl ei, care nu lucra, se uita toată ziua la televizor și urla pentru ca ceilalți membri ai familiei să îi facă pe plac. O ignora pe fiica lui ca și cum nu exista în acea casă, el fiind de altfel un părinte narcisic. Ignorarea, retragerea iubirii și respingerea continuă a copilului sunt forme ale abuzului emoțional din partea unui părinte.
Favoritismul sau comparațiile dăunătoare sunt alte forme de abuz emoțional. Copilul este comparat constant cu frații săi sau alți copii, în mod negativ: „Ai luat 9 la test? Alții din clasă au fost în stare să ia 10?” sau „Fratele tău la vârsta ta era foarte cuminte, lua numai note bune et.c”. Se poate regăsi aici „sindromul Cenușăresei”, copilul fiind expus atât abuzului emoțional al părintelui, cât și al fraților.
Părintele învinuiește copilul, făcându-l responsabil pentru problemele sau frustrările adulților.
Când mama Georgiei și-a anunțat soțul că urma să îl părăsească pentru că nu îi mai suporta abuzurile, acesta a început să „i se confeseze” Georgiei (14 ani), în timp ce o ducea la școală cu mașina, cum o să se arunce el în fața metroului sau cum va intra cu mașina într-un stâlp. Georgia a venit la terapie deoarece era terifiată să mai meargă cu mașina sau cu metroul. Totodată, un părinte toxic nu își cere niciodată scuze, de fiecare dată este vina copilului.
Un părinte abuziv nu îi permite copilului să exploreze, să se exprime, să învețe sau să își facă prieteni.
Dana povestește în terapie cum ea nu are timp să iasă cu prietenele ei pentru că mama ei o obligă să o însoțească la plimbare când observă că și-a terminat temele. Prietenele o invită afară, însă ea le refuză de fiecare dată deoarece mama ei îi interzice.
Părintele toxic amenință cu abuzul asupra celorlalți din familia sau asupra animalelor de companie.
Când a plecat de acasă în grabă împreună cu mama sa, Cristina a avut grijă ca la primul transport să își ia câinele și pisica, de teamă că tatăl său le va da la „ecarisaj”, așa cum amenințase în repetate rânduri. Odată instalată în noua casă, abuzurile tatălui au încetat, însă luni la rând Cristina a continuat să viseze cum tatăl său intra peste ea în casă să îi omoare animalele dragi.
Consecințele abuzului emoțional din partea unui părinte
Formele abuzului emoțional la copil pot astfel să fie multiple: de la insulte sau cuvinte care critică până la indiferență sau neglijare. Chiar și lipsa interacțiunii cu propriul copil poate fi un abuz emoțional. De exemplu, un tată care refuză orice interacțiune, atenție, îmbrățișare cu copilul său, îl abuzează emoțional, frustrând nevoi emoționale firești. Nu e necesar ca părintele să lipsească din peisaj, ci și să fie sub același acoperiș cu copilul său, dar total neimplicat în satisfacerea nevoilor acestuia este o formă de abuz.
„Prezența absenței tatălui, de exemplu, îi afectează fiicei corpul, mintea și sufletul. Dacă tatăl nu o vede, nu o stimează, nu este alături de ea, ea rămâne cu un gol în inimă, țesătura personalității ei se destramă. Pornește pe un drum dificil, căutând să repare și să pună la loc bucăți din ea care lipsesc”, explică psihologul Susan E. Schwartz în cartea sa: „Rana de tată, dorința de tată, efectul absenței tatălui asupra fiicelor”. Un astfel de părinte influențează mai târziu selectarea viitorilor parteneri, construirea relațiilor, încrederea în sine și în ceilalți, sentimentul de siguranță și de apartenență.
Astfel, consecințele abuzului emoțional pot fi multiple, de natură psihologică, fizică sau socială. Printre efectele psihologice ale unui părinte abuziv emoțional întâlnim:
Stima de sine scăzută – Copilul poate dezvolta o percepție negativă despre sine.
Anxietate și depresie – Emoțiile constante de frică sau vinovăție pot duce la probleme de sănătate mentală.
Performanță scăzută – Copilul poate avea dificultăți la școală din cauza lipsei de încredere sau a anxietății, probleme de concentrare.
Probleme de comportament – Abuzul emoțional poate duce la izbucniri de furie, comportamente agresive, retragere socială, dependențe.
Consecințele fizice asupra copilului pot fi: tulburări de apetit, tulburări de somn, luarea sau scăderea în greutate, tensiune musculară, oboseală cronică, alergii sau alte reacții la nivelul pielii.
Efectele sociale se reflectă în dificultatea copilului de a-și face relații sănătoase pe termen lung, ajungându-se adesea la izolare.
Cum supraviețuim abuzului emoțional din partea unui părinte?
Fără să ne dăm seama, suntem influențați de mediul familial, suntem ca niște „bureți emoționali” absorbind tot ceea ce vine de la apropiați: „ești un ratat”, „nu valorezi nimic”, „ai fi putut face așa sau pe dincolo”, „ești la fel de rău ca tatăl tău”, sunt cuvinte devalorizante pe care părintele toxic le poate spune copilului său, adolescentului său sau adultului din fața sa, cândva un copil. Părinții toxici au tendința să pună sare pe rană, să pună în lumină eșecurile, să apese în locurile sensibile.
Grey J. și Kempe C.H. („The abused child at time of injury”-1976) au observat în studiile lor că persoana care a fost abuzată folosește de obicei două strategii „de supraviețuire”:
„Strategia exagerat de bine adaptată” este o combinație de „people pleaser” și perfecționism. Acești copii se maturizează foarte repede, se descurcă de mici singuri, învață să gestioneze conflictele, iar în situații de risc distrag atenția interlocutorului. Se pliază astfel, încă din copilărie, după starea de spirit a părintelui abuzator pentru a evita comportamentele agresive ale acestuia, îndeplinindu-i dorințele și așteptările
„Strategia hiperactivă și distructivă”, este cea în care copiii aleg să deranjeze, să întrerupă, să creeze agitație și să fie provocatori. Ei sunt sfidători și încearcă să atragă atenția asupra lor.
Ce poate face un copil care a fost abuzat emoțional
Cel mai important lucru este recunoașterea problemei, conștientizarea faptului că ceea ce se întâmpla/întâmplă în familia sa este un abuz reprezintă un primul pas. Adesea, copiii rămân loiali părinților, considerând că este ceva fundamental în neregulă cu ei înșiși, nu cu comportamentul părinților.
Căutarea sprijinului extern: Este important să verbalizeze problema, discutând cu un prieten de încredere, un profesor, un consilier școlar sau un terapeut. Unul dintre factorii care consolidează efectele negative ale unor evenimente traumatice este sentimentul de singurătate. Acesta se datorează lipsei sprijinului unei alte persoane (pentru un copil este indicat ca această altă persoană să fie un adult de încredere), lipsei ascultării și împărtășirii emoțiilor negative care să fie nu doar permise, ci și alinate.
Ajutor specializat: Psihoterapia poate ajuta la procesarea traumelor și reconstruirea încrederii de sine și a limitelor sănătoase. Nu întotdeauna ne putem ajuta singuri, este posibil ca părțile din noi care s-au adaptat traumelor, ajutându-ne să le traversăm, să intervină în procesul dorit de noi de a ne vindeca, consolidând anumite credințe negative, disfuncționale, despre propria persoană. Psihoterapia ar fi cu siguranță mult mai utilă părintelui abuzator dacă acesta ar accepta să vină la terapie în locul copilului său.
Orice copil are dreptul să știe că abuzul emoțional nu este vina sa. Indiferent de circumstanțe, fiecare copil merită să fie iubit, respectat și să trăiască într-un mediu sănătos și susținător.
