Cum să-ți antrenezi reziliența emoțională și să faci față provocărilor? E important să nu-ți ignori prietenii
Reziliența emoțională este modul în care ne adaptăm mental și emoțional în urma experiențelor de viață avute. Felul în care vom integra situațiile prin care am trecut, vom procesa ce s-a petrecut în interiorul nostru și vom identifica anumite convingeri despre sine, alții și lume, cu care putem rămâne ulterior, devine un predictor pentru felul în care ne vom trăi viața. Iată de ce este important să ne ocupăm de propria reziliență emoțională, dar și cum putem face acest lucru.
Trebuie să scap de ceea ce simt?
Credințele noastre despre emoții ne arată cum ne vom raporta la ele, cum le percepem atunci când apar și ce vom face în consecință. Dacă înțelegem care este rolul emoției, de ce apare, ce scop are și de ce este important să o cunoaștem și înțelegem, vom duce mai des atenția în interiorul nostru și vom găsi răspunsurile pe care le căutăm și de care avem nevoie.
Desigur, uneori emoția este dificilă, iar în interiorul nostru avem nevoie să găsim mesajul acceptării unei pierderi, a unui eșec, a unei neputințe, soluția de moment fiind adesea compasiunea, spațiul acordat acestei emoții, acceptarea a ceea ce (ni) se întâmplă. Totodată, este necesar să înțelegem că emoțiile sunt tranzitorii. Chiar dacă resimțim o emoție dificilă, convingerea că putem să o tolerăm și ne putem ajuta să diminuăm din intensitatea ei ne ajută să simțim că avem un mai bun control asupra experiențelor noastre interioare.
Reziliența emoțională
Reziliența emoțională se referă la schimbările care se produc (în creier și la nivel emoțional) după un eveniment traumatic, spune Andrei Miu, profesor de neuroștiințe cognitive și genetică comportamentală la universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Tot el precizează 5 caracteristici importante care țin de reziliență: schemele cognitive, mindset-ul, stilul de viață, reglarea emoțională și relațiile sociale.
Stresorii noștri sunt atât tracasările zilnice (aglomerație, întârzieri, depășirea unui deadline), schimbările de viață majore (căsătorie sau divorț, schimbarea unui loc de muncă, apariția unui copil) și evenimentele traumatice, iar reziliența – un proces interior care ajută la găsirea echilibrului necesar unei vieți care navighează către calamitate și serenitate.
O componentă aparte o reprezintă experiențele adverse din copilărie, considerate factori de risc pentru apariția tulburărilor mintale comune precum depresia, anxietatea, tulburările de comportament, abuzul de substanțe și alte comportamente din registrul adicțiilor. Despre experiențele adverse puteți citi aici.
Schemele cognitive
Schemele cognitive sunt tipare de gândire, obiceiurile de a vedea lumea și pe tine într-un anumit fel. Psihiatrul american Aaron Beck precizează că factorii de risc pentru ca aceste tipare de gândire să ducă spre tulburări mintale sunt convingeri precum: „nu am valoare personală”, „sunt greu de iubit” și „nu mă pot descurca”.
Toate trei corelează negativ cu reziliența emoțională, lăsându-ne mult mai vulnerabili în fața tracasărilor zilnice și a adversităților. Cum spuneam, să avem în vedere și experiențele adverse din copilărie care sunt factori de risc pentru dezvoltarea bolilor mintale.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală se centrează pe aceste cadre fixe de gândire, obiectivul terapeutic fiind frecvent cel de restructurare a acestor convingeri, de găsire a alternativelor adaptative, încărcate cu emoții tolerabile, chiar dacă sunt din registrul celor dificile. Rescrierea cognitivă pornește de la găsirea unor explicații diferite, confruntarea propriilor convingeri și combaterea lor argumentată pentru a reformula ceea ce adesea ne menține în distres.
Mindset
Mindset-ul sau felul în care gândim se referă la modul în care credem că vom face față schimbărilor. Astfel, există un mindset de creștere, flexibil (optimist) și aparține celor care au convingerea că se vor descurca și adapta, fiind dispuși să facă eforturile necesare și un mindset fix, rigid ce implică gândirea de tipul „Eu nu pot, nu mă descurc”.
Ne ghidăm după ceea ce gândim și adesea ajungem să considerăm adevărată vocea criticului interior, ne lăsăm călăuziți de anumite convingeri limitative ale familiei de origine, ne agățăm de anumite percepții, fie ele și eronate, întrucât anticipăm că stresul provocat de acceptarea propriilor erori de gândire este de netolerat și ar zdruncina temelia viziunii noastre despre noi înșine și viață. Este o atitudine păguboasă, închisă în fața învățării și dezvoltării personale.
Este ideal să avem încredere în resursele noastre, inclusiv în capacitatea de adaptare în fața unor informații noi, diferite de ceea ce știam și gândeam până în prezent. Deschiderea la nou, la schimbare, la progres, presupune un mindset flexibil, nu unul care încearcă să mențină status quo-ul.
Stilul de viață
Știm deja la ce se referă în mare parte: odihna necesară, o alimentație sănătoasă, grijă față de sănătatea noastră fizică (controale medicale periodice, necesare și mișcare), precum și activități plăcute (hobby-uri, timp cu prietenii, ascultând muzică, citind etc). Obiceiurile sănătoase contribuie la ceea ce numim reziliență emoțională.
Să ne gândim că avem nevoie de toate aceste condiții pentru a avea contextul necesar clarității în gândire și echilibrului emoțional. Când corpul nostru este unul sănătos, când creierul primește relaxare, odihnă, recompense, activități plăcute, simțim mai multă energie și ne crește și abilitatea de a gândi mai optimist. Dacă avem perioade încărcate, în care suntem obosiți, stresați, creierul va avea mai puțină energie și implicit dispoziția noastră va fi în declin.
Reglarea emoțională
Reglarea emoțională implică ce spuneam anterior: să nu ne simțim neajutorați în fața emoțiilor noastre, oricât de puternice ar fi și este legată de cum interpretăm situația respectivă. Problemele emoționale apar atunci când emoțiile sunt prea frecvente, prea intense și ne încurcă performanța cognitivă. Ajungem astfel fie la ratarea momentelor ce necesită reglare a emoțiilor – nu ne dăm seama că sunt prea intense și nici că trebuie să facem ceva pentru a le reduce sau la reglare deficitară, când ne dăm seama că putem interveni, dar nu știm cum.
Contează felul în care ne raportăm la viața noastră emoțională, modul în care știm să ne identificăm, numim și înțelegem emoțiile. Dacă observăm că ceea ce simțim nu este proporțional cu situația în care ne regăsim, dacă intensitatea emoțiilor noastre este foarte mare, apar adesea și nu reușim să le domolim, ne ajută o incursiune în istoricul nostru emoțional: Care ar fi prima amintire cu această emoție? Ce se întâmpla atunci? Ce ne-am spus despre noi și situație? Ce am făcut?
Putem observa că anumite emoții intense sunt un cumul al experiențelor noastre din trecut, când cel mai probabil eram copii și nu aveam abilitățile unui adult de a gestiona anumite situații. Putem rescrie aceste experiențe emoționale fie prin antrenament, care presupune o bună observare a lor, identificare și recunoaștere plus angajament în a proceda diferit, fie printr-un proces de psihoterapie.
Reglarea emoțională ne permite un mai bun acces la partea cognitivă și rezultă în comportamente și decizii mult mai sănătoase pentru noi.
Relațiile sociale
Relațiile cu ceilalți contribuie și ele la reziliența emoțională și se referă la grupul de prieteni sau la cei 1-2 prieteni apropiați pe care îi avem alături și pe care știm că ne putem baza. Numeroase studii subliniază faptul că avem o calitate mult mai bună a vieții atunci când cultivăm relațiile cu prietenii.
Desigur, pe măsură ce înaintăm în vârstă, numărul prietenilor se va restrânge, așa că majoritatea va avea unul, cel mult trei prieteni apropiați. Deopotrivă însă, apariția noilor responsabilități sau schimbarea stilului de viață ori a obiectivelor sunt condiții care intervin în relațiile cu prietenii, diminuând timpul pe care îl acordăm acestora și interesul pentru cultivarea dinamicii cu ei.
Ne căsătorim, promovăm, avem copii, ne mutăm… toate vor afecta apropierea față de prietenii noștri, însă e important să nu rupem aceste relații, să nu le ignorăm nici măcar atunci când vom avea propria familie și tentația de a ne limita universul la membrii ei este destul de mare. Pe termen lung, sănătatea noastră psihică și emoțională depinde de aceste relații în care vom regăsi un grad de acceptare și tolerare mult mai mare decât în orice alt tip de relație.
Cum să devenim rezilienți
Universul nu ne este dator cu păstrarea condițiilor prezente, nici cu privarea de anumite probleme, adversități, situații mai puțin plăcute sau… triggeri. Datoria este a noastră în raport cu noi înșine să dezvoltăm toate resursele necesare traversării unor perioade mai puțin favorabile, fără a intra în deznădejde, fără a renunța la tot ceea ce am construit până în prezent sau la noi înșine.
Grija față de noi, grupul de apartenență, vocea compasiunii, implicarea în dezvoltarea noastră pentru a ne apropia tot mai mult de persoana care vrem să devenim, sunt precondițiile dezvoltării rezilienței.
Așadar, să-i păstrăm aproape pe cei care ne impulsionează în direcții bune pentru viața noastră, care ne susțin pe drumul dezvoltării, dar să ne și responsabilizăm cu propria reparație emoțională, flexibilizare a gândirii și îmbunătățire a abilităților noastre de a ne integra în diferite condiții de viață.
