„Mi-e frică să-i spun șefei mele de ce am nevoie.” 4 pași să nu lași frica să ia decizii pentru tine

Învățăm cât de important este să ne cunoaștem nevoile și să le spunem, dar deși teoria ne oferă claritate, practica este adesea blocată de frica resimțită. Același lucru se întâmplă când negociem sau când avem un conflict cu cineva. Frica este o emoție, una care ne semnalează că avem ceva de pierdut. Totuși, uneori pericolul nu este pe cât de mare ne imaginăm noi, alteori nici nu este real. Cum facem să nu lăsăm frica să decidă pentru noi.

Când frica nu mă lasă să încerc

De câte ori, într-o conversație sau chiar un monolog interior, deși am adus argumente în favoarea formulării unei cereri sau inițierii unei negocieri care ar lua în calcul nevoile noastre, am intervenit cu „da, dar…” urmat de potențiale rezultate nefavorabile?

Să ne imaginăm următoarea situație: Vreau să cer șefului meu concediu o săptămână, într-o perioadă în care suntem destul de aglomerați la muncă. Te puteți vedea în această situație? Ce simți? Cum crezi că va reacționa șeful tău? În funcție de aceste răspunsuri, vei alege o abordare sau… vei renunța la cerere.

Dacă renunți, probabil a apărut frica, întreținută de gânduri precum: eviți un posibil conflict, o evaluare negativă a ta (pleci când e mult de muncă), rușinea de a fi „certat” de șef că vii cu o asemenea cerere „taman acum”, primirea unui refuz frustrant etc. În realitate, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat decât în mintea ta. Toate au urmat lui „da, dar…” („Eu vreau să îi cer concediu, dar mă va refuza sau se va enerva”). 

Acesta este modul în care ne sabotăm nevoile, ne reprimăm vocea unui „adult sănătos”, cum numește Schema Therapy instanța interioară care ne ajută să găsim echilibrul, nu ne cerem drepturile sau nevoile, nu negociem cu ceilalți pentru a încerca să obținem ceea ce ne dorim sau măcar o parte. Nu avem de câștigat de pe urma unui astfel de comportament decât frustrare, sentimentul neputinței, dezamăgire, sentimentul unui eșec etc.

Ne ajută să știm, atunci când ne auzim că spunem „da, dar…” că după „dar” nu există nimic, sunt toate doar gândurile noastre. În măsura în care ne ajută să anticipăm câteva situații posibile pentru a ne pregăti în mod corespunzător, putem să îl folosim. Dacă, însă, este doar un argument pentru a ne retrage din anumite acțiuni importante pentru noi, ne facem un deserviciu să ne ghidăm după „dar…”.

Credințe false

Credem multe lucruri despre noi, despre ceilalți și despre lume. Uneori ne dăm seama de anumite gânduri pe care le avem, alteori acestea rămân prizoniere în inconștient și de acolo iau decizii pentru și despre noi. Cât timp rămân acolo, vom avea numeroase neclarități legate de motivele pentru care simțim sau ne comportăm într-un fel sau altul.

Uneori, ne vine mai ușor să spunem, spre exemplu, „Așa fac eu, nu sunt în stare să îmi iau apărarea”, decât să ne întrebăm „Dar oare de ce simt frică? Ce îmi spun acum de apare frica?”. Alteori, vom răspunde la întrebările din urmă, dar o vom face folosindu-ne de anumite gânduri pe care le avem, anumite credințe, pe care nu le verific cu realitatea, ci cărora le dau încredere doar pentru că le-am generat eu. 

„Nu pot să îmi confrunt partenerul și să îi spun că m-a rănit pentru că probabil sunt eu prea sensibilă, sau se va supăra el și se va retrage, iar asta va fi și mai dureros pentru mine, sau îmi e teamă să aflu că nu îi pasă suficient de mine, așa că mai bine nu provoc o discuție, sau… pur și simplu nu știu cum să fac asta și nu îmi dau seama de ce îmi este atât de frică.”spune Dana, 28 ani, din București.

Frica în aceste situații cuprinde credințe despre ceilalți, despre noi și despre situație, care ne accentuează emoția, care ne determină comportamentul. Nu le verificăm cu cealaltă persoană, iar treptat acestea devin „adevărul” nostru și baza unor concluzii precum „Așa fac eu, nu sunt în stare să…”. Putem trăi cu această decizie despre noi, că nu suntem în stare, dar să ne gândim cum ne simțim pe urma ei? Sau, putem să verificăm un astfel de gând, dându-ne voie să facem anumite lucruri, deși simțim frică, și să probăm credința că noi „nu am fi în stare de…”.

În cazul în care mental putem să ne clarificăm faptul că nu există niciun pericol real într-o discuție precum cea menționată mai sus, dar totuși frica este foarte prezentă și nu înțelegem „de unde vine” putem să încerca să ne amintim din copilăria noastră ce anume se întâmpla atunci când ne duceam spre mama sau spre tata cu o problemă asemănătoare? Puteam face asta? Cum reacționau? Care erau consecințele? Este posibil să găsim acolo răspunsurile și, odată ce înțelegem rădăcinile fricii noastre, să revenim în prezent, să ne amintim că suntem adulți, nu mai suntem copii, iar aici și acum, putem să dăm noi permisiunea copilului interior să vorbească despre nevoile lui.

Impactul negativ al fricii

Pe de-o parte, frica ne arată importanța unei situații sau prezența unui pericol și este o emoție care are rolul de a ne proteja. Pe de altă parte, când pericolul este imaginat, presupus, aceasta ne poate împiedica să acționăm, să ne exprimăm nevoile, să ne cerem drepturile sau să negociem pentru a obține ceea ce ne dorim. Se spune că în viața asta nu primim întotdeauna ce merităm, dar primim ceea ce vom negocia.

Chiar și atunci când frica nu ne oprește din acțiune, poate avea un impact negativ asupra modului în care acționăm: putem simți agitație pe care să o transmitem și interlocutorului, putem să nu reușim să argumentăm suficient punctul de vedere și să nu fim convingători, putem să transmitem mesaje neclare sau putem, din frică, să avem chiar o atitudine ostilă. Uneori frica ne poate determina să devenim agresivi, anticipând o reacție negativă din partea celeilalte persoane și acționând ca și cum aceasta este singura posibilă. 

Felul în care comunicăm ne afectează negocierile. Dacă simțim frică, nu vom reuși să transmitem mesajul cu claritate, nu vom reuși să fim convingători, asertivi, și vom avea dificultăți inclusiv în a manifesta empatie față de ceilalți.

„Aveam nevoie de un concediu de o lună pentru a mă ocupa de anumite situații de familie pe care nu le puteam ignora și nici nu aveam resurse să încerc să le rezolv întrucât eram foarte consumată de problemele de la muncă. Pur și simplu aveam nevoie de o pauză mai lungă pentru a petrece timp cu fiul meu adolescent, care începuse să consume marijuana, și a cărui sănătate mintală era prioritară. Mi-a fost foarte greu să mă duc să discut cu șefa mea, așteptându-mă să nu mă înțeleagă, să ceară detalii pe care nu mă simțeam confortabil să i le ofer, să îmi refuze cererea sau chiar să mă dea afară.

Îmi stabilisem în minte să mă duc cu o cerere de demisie scrisă deja, așa încât dacă nu are o reacție potrivită, îmi dau demisia și plec. Am discutat aceste lucruri cu soțul meu, care m-a sfătuit să vorbesc cu șefa mea fără să îmi pierd cumpătul și fără să aduc în discuție demisia, ținând cont că și pentru ea este dificil să îi plece un om aflat într-o poziție-cheie pentru o lună. Țin minte că am tremurat cât am vorbit, dar că șefa mea a acceptat să îmi dea luna de concediu, iar toate fricile mele au fost nerealiste. Adevărul este că știam că pot găsi înțelegere la șefa mea… dar, cumva, tot mă așteptam la ce e mai rău”, povestește Diana, 39 de ani, din București.

Ce putem face? 4 pași

În primul rând, cel mai important lucru este să nu lăsăm frica să ia decizii pentru noi. Putem face un exercițiu, în care să scriem pe o foaie de hârtie ce am de câștigat și de pierdut dacă încerc și ce am de pierdut dacă nu încerc să negociez ceva important pentru mine.

Dacă raportăm totul la felul în care ne vom simți – când vorbim sau ulterior, în caz că nu obținem ce dorim, dacă cealaltă persoană are o reacție neplăcută etc, vom găsi numeroase argumente să evităm o situație. Să nu uităm că emoțiile sunt tranzitorii, iar felul în care ne simțim depinde de ceea ce ne spunem. Dacă suntem (auto)critici, punitivi, vom avea așteptări negative de la noi și ceilalți, iar emoțiile vor fi dificile. 

Poate fi o negociere la muncă, în familie, în relația de cuplu sau între prieteni. Negocierea se referă la ce nevoi am, ce nevoi au ceilalți și cum găsim un compromis cu care să fim împăcați toți, chiar dacă nu obținem tot ce își dorește fiecare. Spre exemplu, dacă vreau concediu de o săptămână, iar acest lucru nu este posibil, întrucât e un volum mare de muncă, iar șeful nu se poate lipsi de un om cinci zile, să negociez pentru a obține măcar o zi-două libere pentru a mă odihni. Primul pas este să mă prezint pentru a discuta, iar al doilea să nu renunț la primul refuz, ci să negociez.

Să accept frica înseamnă să încerc să înțeleg de unde vine și ce încearcă să îmi spună? De ce pericol încearcă să mă protejeze și dacă acesta este real? Este important și cum mă raportez la stările fiziologice asociate fricii – tremurul, transpirațiile, mâini/picioare reci, nodul în gât, ajutând dacă atunci când apar nu le judec, nici nu le transform în indicii că ceva este în neregulă grav cu mine. Dacă le tratez ca pe un disconfort de moment, pe care îl pot tolera chiar dacă este neplăcut, fără să mă tem că se poate agrava, îmi pot muta atenția, ancorându-mă în simțuri, spre exterior și nu în interior.

Dacă atenția va fi în interiorul meu, tendința este să transform în indicii de pericol toate tensiunile din corp, și să evit situațiile în care resimt anumite senzații. Să învăț să îmi vorbesc cu compasiune și acceptare este de asemenea un pas important în a tolera frica pe care o pot resimți când mă confrunt cu o situație dificilă sau tensionată. 

Nu este simplu atunci când ne confruntăm cu emoții intense și stările fiziologice asociate, dar doar prin expuneri graduale în diverse situații, învățăm să ne urmărim obiectivele, să fim atenți la nevoile noastre și să acționăm acceptând că uneori ne vom simți inconfortabil.