Cum punem limite de Sărbători: Sfaturi de la psihologi
Vorbim adesea despre necesitatea de a pune limite în relațiile cu ceilalți, ca mod de a ne proteja starea de bine, resursele, nevoile proprii. Cum facem acest lucru în contextul Sărbătorilor, adesea încărcate cu gânduri de obligație, sentimente dificile, dacă refuzăm ceea ce ni se propune, presiunea de a face într-un anumit fel lucrurile, așteptările celorlalți de la noi? Am întrebat câteva prietene psiholog cum reușesc ele să pună limite de sărbători și ce alegeri fac în acord cu nevoile lor. Pentru că poate fi o perioadă frumoasă, dar și dificilă, fiecare dintre noi are nevoie să își asculte instinctul, nevoile și să decidă și în funcție de acestea. Așadar, cum punem limite de Sărbători?
„Unele subiecte nu doresc să le discut” – Ștefania Voia, psihoterapeut
De multă vreme aleg să petrec Sărbătorile în formatul dorit. Pe măsură ce trece timpul realizez cât de important este să fac lucruri care se simt în acord cu nevoile mele. Însă au existat contexte în trecut în care punerea limitelor a fost necesară și asta nu atât timpului petrecut împreună, cât în discuții și în subiectele abordate. Ceea ce m-a ajutat a fost în primul rând să-mi amintesc motivele pentru care mă aflam acolo, alături de acele persoane.
Acele motive reprezintă lucrurile importante pentru fiecare dintre noi, valorile care contează: familia, conexiunea cu ceilalți, sentimentul de apartenență pot fi câteva exemple. Asta îmi amintea ceea ce m-a adus acolo în acel context, lucru care îmi era de folos în momentul când ceva mă activa negativ. În același timp încercam să fiu atentă și la nevoile mele și mai degrabă să acționez asupra mea, în loc să am așteptarea ca ceilalți să vadă ce am nevoie și să se ajusteze singuri. Este clar că dacă puteau face asta, nu mai apărea niciun disconfort.
Atunci când o discuție devenea inconfortabilă, pentru că, spre exemplu, mi se puneau întrebări la care nu doream să răspund, am început să pun limite și să îmi protejez intimitatea, explicând că unele subiecte nu doresc să le discut. Deși inițial mi-a fost greu, am observat că ceilalți s-au adaptat mai ușor decât mă așteptam. În timp mi-a devenit tot mai ușor să pun astfel de limite de Sărbători.
Legat de timp, ceea ce mă ajută uneori este să afirm de la început care este limita mea sau că mai am de ajuns și în alte locuri. Atunci când primesc invitații, pentru mine a devenit tot mai clară ideea că am dreptul să refuz ceea ce nu este ok pentru mine. Fiecare dintre noi are dreptul să aleagă ce-i face bine. Așadar, dacă sunt invitată într-un loc pentru care nu am resurse să fac față, refuz spunând ca de data asta voi alege să petrec acasă, într-o variantă ce nu implică un consum prea mare de energie.
Sărbătorile sunt momente în care ne dorim să ne simțim conectați cu ceilalți, însă asta nu trebuie să se întâmple dacă duce la deconectarea de sine. Fiind flexibili și deschiși la nevoile celorlalți și având în același timp grijă de ale noastre putem găsi modalități de a crea experiențe plăcute de sărbători.
„Mi-am stabilit niște limite legate de ce pot să aștept și ce nu pot să mai aștept de la tata” – Andreea Petruș, psihoterapeut
În cazul meu, sărbătorile reprezintă cea mai relaxantă perioadă. Poate și pentru că îmi respect propriile limite (și) de Sărbători. Petrec mult timp, de-a lungul anului, alături de soț, copii și părinții mei și până acum, în mare parte, am reușit să ne spunem ofurile și să ne reglăm relațiile pe măsură ce apăreau tensiuni. Iar asta face ca de Sărbători să ne simțim bine împreună.
În ceea ce privește relația mea cu părinții, am învățat să-mi recalibrez așteptările de la ei în așa fel încât să putem trăi în armonie împreună. În timpul pandemiei am decis să locuim împreună și pentru că ne-a fost suficient de bine, am decis să păstrăm acest aranjament.
În general, părinții mei îmi respectă și ne respectă deciziile și limitele. Însă, uneori, îmi este greu cu tatăl meu, care are niște convingeri destul de rigide, iar atunci când opiniile mele sunt în dezacord cu convingerile lui, iar eu îl confrunt, are o atitudine de desconsiderare față de mine și apelează la manipulare emoțională pentru a-mi induce vinovăție sau rușine.
Concret, de multe ori ajunge să mă întrebe ce fel de psiholog sunt eu dacă gândesc sau îi vorbesc în felul respectiv. De câteva ori i-am spus că nu este un argument valid, pentru că eu pentru el sunt fiica lui, nu psiholog, însă, pentru că nu am primit reacțiile pe care le-am așteptat de la el, acum încerc să evit să discut subiecte care ne duc în acel punct al discuțiilor.
Totuși, pot să locuiesc cu el pe de-o parte pentru că, deși nu a fost și uneori încă mai simt că nu este tatăl de care aș fi avut sau am nevoie, știu că este un bunic bun pentru nepoții lui. Pe de altă parte, mi-am stabilit niște limite legate de ce pot să aștept și ce nu pot să mai aștept de la el. Și asta mă ajută să știu în ce fel pot să interacționez cu el și ce fel de discuții sau solicitări să evit.
„Lipseau liniștea, armonia, bucuria relaxată a acestor momente” – Melinda Birinyi, psiholog
Sărbătorile vin spre noi cu multe și mici bucurii, dar și cu un stres consistent dacă ne lăsăm luați de val. Personal am experimentat asta cu vârf și îndesat, în perioada în care copiii erau mai mici și mă stresam să invit toată familia la noi, iar perfecționismul din mine zicea că totul trebuie să fie perfect. Bradul „perfect” însemna că stăteam, nu exagerez, 2 ore să îl aleg, în parcarea de la mall, până îl exasperam cu totul pe bietul vânzător. Urmau meniul „perfect”, masa „perfectă”, cadourile „perfecte”, împachetate perfect.
Încercam să fim și familia perfectă, dar asta nu ne prea ieșea, pentru că acumulam așa de mult stres și nervi în tot acest proces al perfecționismului, încât nu ne mai rămâneau prea multe resurse pentru noi. Practic, nu aveam limite de sărbători. Când veneau musafirii, mă concentram doar asupra lor, uneori uitam de copii, ei găsindu-și activități la care, din păcate, eu nu participam. După ce totul era servit și apoi strâns, abia atunci venea primul moment adevărat de relaxare pentru mine… dar prea târziu, pentru că copiii mei, slavă Domului imperfecți, erau obosiți deja.
Într-un an, cu toate că totul ieșise „perfect”, sau mă rog, aproape perfect, am simțit un gol în stomac și mai apoi în inimă, realizând că ceva foarte important lipsește. Lipseau liniștea, armonia, bucuria relaxată a acestor momente. Pentru că era acolo un cuvânt disfuncțional, în spatele tuturor acțiunilor mele, cuvântul TREBUIE (să fac față, să iasă bine, să fie toată lumea mulțumită, să fie un Crăciun reușit etc). Și atunci i-am pus piedică acestui tovarăș sabotor numit „trebuie” și am regândit conceptul.
Am luat un brad mai mic, dar foarte drăguț, pe care l-am ales în 5 minute și l-am decorat cu lucruri simple, mere, nuci și portocale. Am invitat toată familia, dar am agreat cu ei că NU trebuie să fac eu totul și fiecare a adus câte ceva de mâncare. Am agreat că nu trebuie să ne așezam cu toții la masă la o ora fixă, ci una negociabilă. Am făcut un mic bufet suedez și am mâncat în grupulețe, pe măsură ce ni se făcea foame și ne pica bine. Când cina s-a terminat, am decis că NU trebuie să strâng totul în grabă pentru ca bucătăria și sufrageria să fie din nou imaculate. Am povestit mai mult, am dansat cu copiii, am montat jucării, am avut discuții valoroase, am râs o grămadă și, deși nu ne-am străduit deloc, am simțit că totul a ieșit perfect pentru noi.
„Mi-am propus să mă concentrez pe ce contează cu adevărat: timpul petrecut cu cei dragi” – Oana Țenea, psihoterapeut
Sunt obișnuită să gestionez emoțiile și dinamica relațiilor, dar în propria familie, lucrurile pot deveni la fel de complexe ca în oricare altă casă. Deși sunt adesea cea care îi ajută pe alții să-și găsească liniștea, sărbătorile sunt și pentru mine un moment de încărcare emoțională. De unde și nevoia sănătoasă de limite de sărbători, așa cum încerc să procedez în tot restul anului.
De-a lungul anilor, am simțit mereu că perioada sărbătorilor vine cu o presiune uriașă legată de cadouri. Ideea de a lua ceva pentru toată lumea (să fie potrivit, să fie frumos, să nu dezamăgească) mă copleșea. Uneori, mi se părea că întreaga esență a sărbătorilor se pierde în acest maraton de cumpărături care nu îmi mai aducea nicio bucurie.
Anul acesta, am decis să schimb lucrurile. În loc să mă pierd în stresul de a alege daruri perfecte, mi-am propus să mă concentrez pe ce contează cu adevărat: timpul petrecut cu cei dragi. Pentru mine, asta înseamnă să fiu prezentă alături de soțul și fiica mea, să creăm împreună momente care ne fac să zâmbim, fără a pune pe primul loc lista de cumpărături pentru toată lumea. Renunțarea la această obligație autoimpusă mi-a oferit un sentiment de eliberare. În loc să cumpăr multe cadouri, prefer să ofer amintiri și conexiune cu familia, lucruri care, cred eu, au o valoare mai mare decât orice obiect.
- Citește și: Cea mai importantă dintre nevoile umane. 10 indicii că avem parte de conectare emoțională
