Psiholog Melinda Birinyi
Întotdeauna mi-a plăcut să citesc, mi-au plăcut cărțile, iar copil fiind, îmi amintesc că mai mereu le miroseam. Îmi plac cuvintele, felul în care se îmbină și nasc înțelesuri adesea diferite pentru fiecare dintre noi. Sunt o fire curioasă, ador să explorez și iubesc oamenii. Am început să studiez psihologia întrucât mi-am dorit să îi înțeleg mai bine, dar și pentru a mă cunoaște pe mine într-un mod mai profund. Obiectivul meu este să ajut persoanele care au nevoie și care cer sprijin. Îmi doresc să contribui la psihoeducație, în sensul optimizării stării de bine. Îmi place să scriu despre oameni, cunoaștere și sens, respectiv tot ceea ce mă inspiră.
-

Cum ieșim din bule? 6 exerciții de la psiholog pentru a cultiva o minte deschisă
În „camere de ecou digitale”, adică în acele bule online, suntem expuși doar la opinii care ne confirmă convingerile deja formate și unde diferența devine dușman.
Psiholog Melinda Birinyi · 7 min -

„Mama m-a învățat să fiu puternică și să mă descurc singură, iar eu am devenit un «fixer».“ Lecții de vulnerabilitate de la psiholog
„Am avut nevoie de câteva sesiuni de terapie și experiențe de viață să-mi dau seama că vulnerabilitatea nu este semn de slăbiciune.“
Psiholog Melinda Birinyi · 8 min -

„Ești bipolară – n-ai cum să te schimbi așa, dintr-o clipă în alta!” Când psihologia devine armă în cuplu
Întâlnim etichetarea cu diagnostice din sfera psihiatriei în conversații banale, pe rețelele sociale, în grupuri de prieteni, la o cafea, în toiul unui conflict, fiind aruncate ca arme…
Psiholog Melinda Birinyi · 6 min -

De ce alegem să tăcem când ar trebui să vorbim? Frica, rușinea și vocea care schimbă lumea
Suntem impulsivi și conflictuali adesea, însă atunci când putem susține o cauză sau nevoile noastre, se instalează tăcerea. Ce avem de făcut?
Psiholog Melinda Birinyi · 5 min -

O stimă de sine sănătoasă nu ține cont de opiniile celor din jur. Cum să-ți cunoști valoarea personală
Fiecare individ are o valoare fundamentală care nu ar trebui să fluctueze în funcție de factori externi.
Psiholog Melinda Birinyi · 6 min -

Împăcare după divorț: Cum reușesc unele cupluri să regăsească un drum împreună?
Există împăcare după divorț și cazuri în care partenerii reușesc să depășească obstacolele și să-și reconstruiască legătura, demonstrând că o relație se poate reclădi chiar și după cele…
Psiholog Melinda Birinyi · 8 min -

5 strategii utile în relația cu un narcisist. Cum să folosești inteligența emoțională
Nu este simplu să interacționăm cu persoane cu narcisism, dar uneori nu le putem evita. Iată cum ne ajută inteligența emoțională.
Psiholog Melinda Birinyi · 7 min -

„Ai tăi îți umplu capul numai cu prostii!“ Replicile care trădează abuzul de tip gaslighting și cum să reacționezi
Tacticile folosite sunt subtile și din păcate foarte eficiente în erodarea încrederii de sine a victimei.
Psiholog Melinda Birinyi · 8 min -

Compatibilitate în cuplu: Cum ne influențează trăsăturile de personalitate relațiile de iubire
Personalitatea unui om se reflectă în modul în care el își exprimă iubirea prin acțiuni.
Psiholog Melinda Birinyi · 7 min -

Aparții sau încerci să te potrivești? Cum arată apartenența autentică
În căutarea unui echilibru emoțional, fiecare dintre noi simte nevoia la un moment dat de a aparține, de a fi parte din ceva mai mare decât el. Cum…
Psiholog Melinda Birinyi · 9 min

