Criza vârstei de mijloc și cum o putem transforma în oportunitate
Criza vârstei de mijloc, deși pare bulversantă, este un moment de reoganizare a vieții Foto: Shutterstock
Criza vârstei de mijloc poate dura câteva luni sau chiar ani. Ea vine cu numeroase transformări și, uneori, dacă nu ne acordăm atenția necesară pentru a-i înțelege rolul și mesajul, ne putem distanța de nevoile reale, putem pierde ocazia de a ne reinventa viața astfel încât să ne simțim mai împliniți. Iată cum putem explora această perioadă în avantajul nostru.
Criza vârstei de mijloc la bărbați
În prima discuție telefonică, Mihai mi-a spus că vrea să discutăm pentru că simte că nimic nu-l mai încântă și asta îl face să se teamă de o eventuală depresie. După câteva discuții în cabinet, am aflat că aceste gânduri au apărut în viața lui la câteva luni de la moartea tatălui său. La momentul în care l-am cunoscut, Mihai era un bărbat de 41 de ani, aflat într-o relație de 5 ani cu partenera sa, relație pe care a caracterizat-o ca fiind mulțumitoare. Nu aveau copii și nu le era clar dacă își doresc. Mihai lucrează într-o multinațională, nu este satisfăcut cu ceea ce face, dar este conștient că jobul îi asigură un trai bun. Are un cerc de prieteni cu care se întâlnește periodic, dar nu se simte suficient de apropiat de niciunul dintre ei pentru a-i împărtăși preocupările sale interioare.
Asemenea lui Mihai, o parte dintre noi, deopotrivă bărbați și femei, putem ajunge într-un moment de impas existențial la jumătatea vieții noastre.
Criza vârstei de mijloc, așa cum este denumit acest impas, este un fenomen psihologic ce poate să apară în jurul vârstei de 40 de ani, poate dura de la câteva luni până la 10 ani și reprezintă o perioadă de transformări interioare semnificative în privința sensului propriei vieți și a propriilor priorităților.
Termenul a fost inventat de către psihanalistul Elliott Jaques în anii ’60 și popularizat masiv în media, fără ca studiile să susțină că este un fenomen uman universal. Spre exemplu, un studiu realizat în SUA, a raportat că aproximativ 10% dintre bărbați au trecut printr-o astfel de criză.
Criza vârstei, un final sau o oportunitate?
Ce implică această criză a vârstei de mijloc? Este ea începutul sfârșitului sau poate fi o oportunitate de a ne construi o viață împlinită?
De cele mai multe ori, criza vârstei de mijloc poate fi declanșată de un eveniment major, fie negativ, cum ar fi moartea unui părinte (așa cum a fost cazul lui Mihai), pierderea jobului sau divorțul nedorit, fie pozitiv, cum ar fi nașterea unui copil sau împlinirea unui vis. Dar există și cazuri în care această criză este declanșată de un stil de viață stresant, de conștientizarea decăderii fizice sau a propriei morți.
Criza implică un proces intern de analiză personală, în urma căruia persoana poate realiza o discrepanță între aspirațiile pe care le-a avut în tinerețe și realizările curente sau un sentiment de urgență legat de anumite termene-limită pentru obiective personale, cum ar fi capacitatea de a avea un copil sau capacitatea de a obține performanță la o competiție sportivă. Această analiză poate genera regrete, sentimente de neputință și tristețe, însă, gestionată eficient, poate fi punctul de cotitură spre o viață împlinită.
De fapt, termenul criză vine din grecescul krisis care înseamnă judecată, decizie, alegere. Pare mai degrabă o oportunitate de a face schimbări atunci când viața actuală este percepută departe de versiunea ideală. Așa cum îi spune numele, criza apare la jumătatea vieții, ceea ce indică faptul că persoana mai are ani buni de trăit, chiar ceva mai mulți decât până acum, în calitate de adult, având în vedere că primii au fost acoperiți de copilărie și adolescență.
Așadar, în funcție de circumstanțele personale și de resursele de care este conștientă sau pe care și le poate conștientiza într-un proces de consiliere sau psihoterapie, o persoană de 40 de ani, poate folosi criza pentru a face o reevaluare onestă a existenței actuale și a iniția un proces de dezvoltare către o viață mai împlinită.
Cu ce diferă criza vârstei de mijloc la bărbați, comparativ cu femeile
Criza vârstei de mijloc este o criză de identitate. Poate nu conștientizăm, dar miezul crizei este generat de întrebări precum Cine sunt eu? Cine aș vrea să fiu? Cine mi se spune că trebuie să fiu?. Iar sursele principale în dezvoltarea identității personale o reprezintă reperele social-culturale și modelele familiale.
Stereotipurile culturale
Dacă vrem să vedem cu ce diferă criza vârstei de mijloc la bărbați, comparativ cu femeile, ar trebui să ne uităm mai întâi la credințele existente la nivel socio-cultural despre cum ar trebui să fie un bărbat și cum ar trebui să fie o femeie. Spre exemplu, studiile realizate până în anii 2000 indicau faptul că societatea se aștepta ca un bărbat să fie independent, ambițios, competent și preocupat de bunăstarea financiară.
Totodată, așteptările pentru o femeie erau ca ea să fie sociabilă, grijulie, preocupată de bunăstarea emoțională a celorlalți și mai puțin asertivă. Studiile mai noi indică rezultate contradictorii. Spre exemplu, autorii unui studiu publicat în 2016, în care s-au comparat stereotipurile cu privire la bărbați și la femei, existente în SUA în 1980 cu cele existente în 2014, au concluzionat că acestea au rămas stabile de-a lungul celor 30 de ani.
Pe de altă parte, un studiu publicat în 2019, realizat tot în SUA, indică faptul că unele stereotipuri au rămas stabile, în timp ce altele s-au schimbat. Spre exemplu, stereotipurile legate de capacitatea de a decide și acționa independent (agency în limba engleză), cum ar fi competența ca lider, asertivitatea și independența au rămas asociate cu așteptările de la bărbați, mai ales atunci când cei care le-au raportat au fost bărbații, în timp ce stereotipurile legate de orientarea socială (communality în limba engleză), cum ar fi preocuparea pentru ceilalți, sociabilitatea sau sensibilitatea emoțională s-au mai schimbat, în sensul că există diferențe între așteptările de la bărbați și cele de la femei, dar aceste diferențe s-au redus substanțial în ultimii ani.
Ținând cont de aceste studii, e probabil ca identitatea unui bărbat să fie mai puternic asociată cu cariera, în timp ce identitatea unei femei să fie legată de relații și socializare. Ceea ce înseamnă că o criză identitară va avea o probabilitate mai mare să fie legată de statutul profesional al bărbatului și de rolurile sociale ale femeii.
Din păcate nu avem astfel de studii realizate în țara noastră. Însă, bazându-ne pe datele publicate de psihologul social Geert Hofstede, care a comparat statele lumii, în 2010, în funcție de șase dimensiuni culturale diferite, vedem că scorul la dimensiunea feminitate-masculinitate arată că România are un scor ce o plasează ușor către polul feminitate. Acest lucru înseamnă că există așteptări mai degrabă comparabile de la femei și de la bărbați și că și unii și ceilalți sunt mai degrabă ușor orientați către cooperare decât către competiție.
Modelele familiale
Dincolo de modelele normative culturale, fiecare dintre noi ne construim identitatea pe modelele familiale și familiare. Învățăm implicit (din ce vedem) și explicit (din ce ni se spune) ce înseamnă o femeie de succes sau un bărbat de succes de la părinții noștri, de la celelalte figuri de atașament lângă care am crescut și de la modele pe care le-am avut la dispoziție, cum ar fi profesorii.
Uneori însă, criza identitară de la mijlocul vieții poate să apară din lipsa unor modele de succes în familia de origine sau din existența unor modele disfuncționale. Așa a fost și cazul lui Mihai. Mama sa a divorțat de tatăl său când Mihai avea 4 ani, iar ulterior s-a recăsătorit și a avut alți copii. Ca urmare, Mihai și-a mai întâlnit mama de câteva ori, până la moartea acesteia, când el avea 13 ani. A fost crescut de tată și bunica paternă.
Mihai și-l amintește pe tatăl său singuratic și puțin comunicativ, iar în plan profesional, știe că tatăl său nu era împlinit, dar trebuia să-și păstreze jobul pentru a-și întreține copilul. Din discuții reiese că, probabil, divorțul a fost cel care l-a afectat iremediabil. Mihai a plecat de acasă la 18 ani, când a intrat la o facultate în alt oraș și de atunci a evitat cât a putut contactul cu tatăl său. Ca urmare, în istoria de viață a lui Mihai nu au existat modele masculine de viață împlinită, care să-l fi inspirat, iar moartea tatălui său i-a generat un sentiment de suferință profundă și lipsă de sens, conștientizând că acesta și-a petrecut cea mai mare parte a vieții singur și trist, dar și o anxietate acută, dar neconștientizată, generată de gândul că ar putea repeta istoria tatălui său.
Strategiile de coping privind criza vârstei de mijloc
Tot modelele culturale ne arată că, atunci când se confruntă cu dificultăți emoționale, femeile sunt mai predispuse să-și recunoască suferința și să caute sprijin social, în timp ce bărbații sunt mai predispuși să încerce să-și rezolve singuri dificultățile.
Altfel spus, când dau de greu, femeile tind să ceară ajutor, în timp ce bărbaților le este greu să admită acest lucru. Aceste predispoziții întreținute cultural îi pot bloca de multe ori pe bărbați să acceseze resurse sociale. Așa a fost cazul tatălui lui Mihai, dar nu și al lui. De fapt, conștientizarea faptului că el a făcut ceva diferit de tatăl său prin faptul că a solicitat sprijin terapeutic, a dat un impuls schimbărilor ulterioare pe care și le-a propus Mihai.
Concluzionând, reperele sunt importante în gestionarea eficientă a crizei vârstei de mijloc, dar nu definitorii. Chiar și în lipsa unor repere sănătoase, putem să facem tranziția către o viață împlinită, dacă ne conștientizăm condiționările (culturale, familiale, personale) care ne blochează și ne conturăm, în mod deliberat și poate cu ajutorul unui psihoterapeut sau al unei persoane de încredere, o viziune de viață bună, pornind de la resursele și valorile personale.
Mihai a mai conștientizat că indecizia legată de ideea de a avea un copil era influențată de teama că acesta ar putea să repete istoria sa de viață. Însă, în urma discuțiilor cu soția sa s-a simțit securizat și au decis să aibă un copil. În acest moment, copilul lor are câteva luni, iar Mihai simte că acum are un motiv important pentru care să facă și alte schimbări în viața sa.
Cum putem gestiona eficient criza vârstei de mijloc
Iată câteva întrebări la care poți reflecta și tu dacă simți că te afli într-o perioadă de criză. Permite-ți însă să lași la incubat pentru câteva zile sau chiar săptămâni răspunsurile inițiale, poate să încerci să găsești răspunsuri alternative înainte de a-ți face un plan de schimbare și a trece la a-l pune în practică. S-ar putea ca răspunsurile inițiale să nu fie cele care conduc la schimbarea profundă pe care o cauți. Iar, în măsura în care ai o persoană apropiată în care ai încredere, îi poți împărtăși acesteia concluziile tale.
- Ce din viața mea actuală vreau să păstrez până în ultima zi a existenței mele?
- Ce lecții de viață, pe care le-am învățat până acum, vreau să duc cu mine, mai departe?
- Ce lucrurile pe care le-am făcut mă fac să mă privesc cu încredere și mândrie? Care sunt lucrurile de care îmi este rușine sau îmi pare rău?
- Dintre activitățile care îmi umplu minutele zi de zi, care dintre ele îmi aduc plăcere și bucurie? Care sunt acele activități care doar îmi consumă timpul fără a-mi aduce vreun beneficiu?
- Care sunt oamenii lângă care simt că pot să trăiesc în versiunea cea mai bună a mea și care mă inspiră? Dacă nu îi am, unde îi pot găsi? Care sunt oamenii pe care eu îi pot inspira și îi pot ajuta să aibă o viață mai împlinită?
- Dacă, în urma unui consult medical, aș afla că aș mai avea de trăit o lună, ce aș regreta din viața mea? Și cum aș vrea să-mi petrec ultima lună de viață?
- Cum mi-ar plăcea să rămân în mințile oamenilor? Cum aș vrea să fi atins viețile oamenilor? Ce fel de om aș fi vrut să fi fost pentru ceilalți?
La final las pentru reflecție o idee, inspirată dintr-un citat din Jean Paul Sarte: „Viața nu mai are sens în momentul în care pierzi iluzia că ai fi etern.” Eu aș zice că viața matură începe în momentul în care pierdem iluzia că am fi eterni, pentru că ne forțează să ne construim un nou sens.
