Când comunicarea în cuplu nu există, fiecare este în altă relație. Cum creștem șansele să fim auziți și acceptați?

Comunicarea în cuplu, deși este o temă răspândită și încurajată, adesea nu este un comportament pe care să îl practicăm. Ajungem astfel să facem mai des interpretări despre intențiile, gândurile și acțiunile partenerului/partenerei, și să ne ghidăm în relație după supoziții. Cum dăunează acestea relației și de ce evităm să comunicăm?

Puterea în cuplu

Atunci când ne luptăm pentru a „deține” puterea în cuplu avem parte de conflicte, neînțelegeri, ajungem să desconsiderăm dorințele sau nevoile celuilalt. Fie unul, fie ambii parteneri se vor lupta să dețină controlul și să îl domine pe celălalt. Mai des bărbații vor avea un astfel de comportament, însă nu se întâmplă așa întotdeauna. O femeie care critică și cicălește, care este mereu nemulțumită de partener, practică același lucru, fiind simultan victimă și abuzator. Reiese că partenerul nu este „suficient de” și cu toate acestea, ea tot îl „tolerează/acceptă”.

Ce tip de relație ar avea cei doi? Una armonioasă, în care se sprijină și încurajează reciproc, în care există siguranță, încredere și acceptare? Uneori ne ajută să ne întrebăm ce relație ne dorim cu celălalt și să vedem care este partea noastră într-o astfel de relație. Prea des suntem preocupați exclusiv de a găsi partenerul potrivit și nu de a deveni un partener/o parteneră bun/ă.

Lupta pentru putere spune despre noi că suntem nesiguri și ne temem să nu fim răniți, înșelați, abandonați. Motivul pentru care vrem să deținem controlul este că ne plasăm într-o poziție superioară față de celălalt și putem ajunge inclusiv la o relație de tipul părinte-copil, care va afecta legătura romantică dintre noi. Ne ajută să ne întrebăm de ce desconsiderăm alegerile, opiniile sau nevoile partenerului și de ce simțim amenințare acolo unde sunt necesare cooperarea, parteneriatul, negocierea și compromisurile sănătoase.

Emoția în cuplu

Uneori, faptul că suntem „ființe raționale” ajunge o armă pentru cel care invalidează sau abuzează emoțional. Există situații în care rănim, jignim, criticăm și plasăm răspunderea reglării emoționale la celălalt. Mai mult, cerem să justifice ceea ce simte, fără a arăta empatie și compasiune.

„Iubitul meu îmi spunea adesea că e problema mea că sufăr când el mă critică, pentru că el îmi vrea binele și îmi vorbește astfel pentru ca eu să fiu mai bună. Și că ar trebui să mă întreb eu de ce ajung în suferință – deși îmi spunea lucruri foarte urâte. Susținea că e răspunderea mea dacă mă simt rănită și că asta înseamnă că el îmi spune un adevăr pe care îl știu și eu… Era extrem de dureros. Mă bucur că am încheiat relația, deși am avut nevoie de doi ani să ies de acolo”, povestește Anca, 33 de ani, din Iași.

Există specialiști, printre care Gabor Mate, care spun că suntem mai răniți de lucurile de care ne temem că ar fi adevărate despre noi. În anumite situații va răspunde partea rănită din noi, care va identifica un mesaj intern, iar judecata din exterior va veni sub formă de trigger al temerii că mesajul interior ar putea fi adevărat.

Să ne imaginăm că trăim cu frica de a fi „greu de iubit”, iar critica partenerului este un trigger pentru aceasta. Vom simți durere, tristețe, dezamăgire și teamă. Avem nevoie în acele momente să putem vorbi despre aceste frici („Atunci când tu mă critici, eu îmi spun că sunt o parteneră indezirabilă pentru tine”), dar acest lucru nu îl vom face cu un partener cu care nu ne simțim în siguranță. Avem nevoie de empatie și compasiune – partenerul să revină asupra celor spuse, să își ceară iertare, să reformuleze asertiv (există critică asertivă!) și să dea atenție disconfortului nostru emoțional, nu să îl invalideze („Nu ai de ce să te simți așa” sau, mai rău: „Treaba ta că te simți așa”).

Conflict și comunicare asertivă

În cuplu vor exista conflicte și neînțelegeri, dar există și modalități de a le traversa fără a afecta iremediabil relația. Când avem un conflict, emoția joacă un rol important. Dacă este prea intensă, vom avea nevoie de puțin timp și spațiu pentru a o regla, domoli, înainte să continuăm discuția cu partenerul.

Dacă emoția este puternică, sunt șanse să spunem lucruri pe care apoi le regretăm și sunt mai greu de corectat, și nu vom reuși să transmitem mesajul pe care ni-l dorim. Care este obiectivul unui conflict? Să ne spunem o nevoie? Fie că vrem o schimbare comportamentală sau avem o nemulțumire, în spatele lor sunt tot nevoile noastre. Cum creștem șansele să fim auziți și acceptați?

Comunicând asertiv sau spunându-ne supărările fără să fim copleșiți emoțional în acel moment. Ne putem reduce intensitatea emoției prin câteva acțiuni liniștitoare (ne spălăm pe față cu apă rece, ținem un cub de gheață în mână, facem o mică plimbare, ascultăm muzică liniștitoare, vorbim cu o persoană în care avem încredere și ne poate ajuta să ne calmăm). Ulterior revenim la discuția cu partenerul. Ideal este să nu luăm o pauză prea lungă de la discuții, astfel crescând mai mult tensiunea dintre noi. 

De ce este important să comunicăm

Frecvent ne ferim să-i spunem anumite lucruri celuilalt pentru a nu fi judecați sau respinși. Ascundem astfel de partener o parte importantă și vulnerabilă a noastră, făcând totodată greșeala de a nu „testa” relația. Testarea relației înseamnă să îmi dau ocazia să aflu dacă sunt într-o relație în care mă simt în siguranță, acceptat/ă de partener/ă. Înseamnă să îmi permit să fiu autentic, să cer ceea ce am nevoie și să dezvălui celuilalt care îmi sunt fricile.

Conectarea este esențială, iar aceasta are loc atunci când ne simțim în siguranță. Evitând să avem o astfel de comunicare, lăsăm loc interpretărilor noastre, percepțiilor pe care le avem, fără să testăm realitatea cu celălalt. Nu-i permitem partenerului să ne cunoască și să ne descopere și nici nouă să verificăm dacă suntem alături de partenerul potrivit pentru noi. Aud adesea „Dacă aș spune lucrurile acestea, m-ar părăsi”. Partenerul potrivit nu te va părăsi, asta îl face potrivit pentru tine. Dacă nu comunicăm, există riscul să rămânem în relații nepotrivite, din teama de singurătate, a unor gânduri precum „nu mai găsesc pe altcineva” sau „voi avea iar eșec”.

ABC relațional

Psihoterapia cognitiv-comportamentală folosește exercițiul ABC pentru a înțelege o situație din altă perspectivă. „A” reprezintă situația dacă ar fi redată de o cameră de filmat, fără interpretările noastre, „C” reprezintă consecințele – felul în care ne-am simțit fizic în situație, ce emoții am avut, la ce comportamente am recurs, iar „B” este ceea ce ne-am spus noi despre situație. Creierul nostru face greșeala de a considera că deține adevărul, iar asta ne blochează în interpretările pe care le dăm. Ne ajută să confruntăm aceste interpretări care frecvent intensifică ceea ce simțim în anumite situații și generează modul în care ne comportăm, găsind explicații alternative. Când într-o astfel de situație e implicat partenerul, e important să testăm realitatea cu el: „Eu îmi spun că nu îți pasă de mine când ai acel comportament”. Îi dăm astfel ocazia să infirme ceea ce noi ne spunem și este dureros.

Ideal este să nu normalizăm comportamentul partenerului dacă acesta spune că „nu ai de ce să te simți așa” sau „treaba ta ce gândești”. Astfel de atitudini duc la suferință în relație și pe termen lung atrag sentimentul de singurătate în cuplu. Ceea ce simțim este important, iar pentru persoana pe care o iubim e necesar să conteze dacă vrem o relație armonioasă, sănătoasă. Dar pentru toate acestea, e necesar să comunicăm.

În concluzie, dacă nu inițiem și susținem comunicarea în cuplu, putem rămâne captivi în percepțiile noastre, în propriile interpretări, atribuind partenerului fie intenții, fie calități sau defecte, fără a verifica realitatea. Putem ajunge astfel ca fiecare dintre noi să fie într-o relație diferită cu partenerul de cuplu.