„În cuplu vei fi pe cât de fericit ești singur!” Cum ne autosabotăm fericirea cu frica de singurătate

Frica de singurătate deseori ia forma cuplărilor aproape compulsive, acceptării relațiilor nepotrivite și căutarea prezenței celuilalt în defavoarea atenției la propria persoană. Ne e teamă de îmbătrânire, de singurătate, de lipsa iubirii, de lipsa unei relații semnificative… cu ce ne mulțumim la schimb depinde de cât de (ne)sănătoase sunt compromisurile pe care le facem.

Limbajul emoțional

Ne naștem în relații, iar odată cu venirea pe lume, se stabilește un acord între mamă și copil, din partea ei să devină îngrijitor, iar a copilului să se lase îngrijit. Știm deja că atunci când îngrijirea nu este aliniată nevoilor noastre (universale, de altfel) apar răni emoționale pe care le purtăm cu noi întreaga viață.

Până la vârsta de 7 ani, când copiii merg la școală, iar accentul se va pune pe dezvoltarea cognitivă, limbajul lor este predominant emoțional. Să ne gândim cum comunică un nou născut: plâns, zâmbet, gângurit. În această etapă, prin mijloacele de exprimare pe care le are, transmite ceea ce simte. Când primește răspunsuri adecvate, învață că este important și contează. Când nu le primește, învață că nu este nimeni acolo pentru nevoile lui, iar deconectarea de sine devine o formă de autoliniștire.

Odată cu apariția unor nevoi, în corp se instalează stresul, iar când acestea nu sunt împlinite, stresul va crește. Cum se poate ajuta un copil mic într-o astfel de situație? Renunțând la propriile nevoi. Gabor Maté spune că în programul numit „sleep trainig” al copilului, respectiv educarea acestuia să doarmă fără să își solicite (prin plâns) constant mama, copilul, fiind lăsat să plângă fără a primi alinare (pentru a adormi), nu se „obișnuiește” să aibă un somn neîntrerupt, ci învață să renunțe la el însuși.

Rănile emoționale

Componenta emoțională este importantă, motiv pentru care, uneori, rănirile fizice din copilărie devin anecdote la maturitate („Ah, semnul din genunchi e de când aveam 7 ani și am căzut din copac, deși n-aș putea spune ce căutam pe-acolo…”).

În același timp, vom reactiva la intensitate crescută emoția simțită când părinții ne certau, criticau, pedepseau, de fiecare dată când vom traduce situațiile prezente ca fiind certuri, critică, pedeapsă. 

În tot acest context apare și frica de singurătate, care poate lua forma subjugării în relațiile cu ceilalți („people pleasers”), criticării și judecării celorlalți („nu ești suficient de bun, ai noroc că sunt cu tine” – în realitate, „nu mă părăsi”), izolării („Nu mă aștept la nimic bun într-o relație, deci de ce să caut una?” – teama de abandon), acceptării unui tipar toxic („repet aceeași relație în speranța că va avea un final fericit de data asta”), alegerea unui anturaj nepotrivit, „serial dating” – respectiv ieșirea dintr-o relație pentru a intra imediat în alta, evitând perioada de reconectare cu sine, etc. Practic, frica noastră de singurătate ajunge să aibă costuri foarte mari.

Află cum ideea de abandon ne afectează relațiile din acest articol: Cum ne sabotează frica de abandon relațiile de cuplu și ce avem de făcut

Caut un partener care să mă vindece emoțional

Răspunsul la această căutare este simplu: l-ai găsit, tu ești. Iar în loc să te gândești „tot eu, singur/ă?”, cum ar fi să te prioritizezi și să spui „merit să mă vindec și mă agajez față de mine să devin părintele de care aveam nevoie în copilărie”? 

Cum rănile emoționale s-au produs în relații, deci au fost cauzate de ceilalți, atunci, firesc, și vindecarea are loc tot în relații. Adevărat. La fel de adevărat este că avem nevoie să construim o bună relație cu noi înșine, pentru a ști concret cum vrem să ne trateze cei din jur.

Dacă vindecarea proprie pare o corvoadă pe care nu vrem să ne-o asumăm, cum am putea cere altora să facă asta pentru noi? Cum primim iubire când transmitem mesajul „Eu nu mă iubesc”?

Deși vindecarea emoțională are loc în relații, partenerul nostru romantic nu este responsabil să ne vindece rănile din copilărie. Dacă păstrăm cu noi această iluzie, vom avea așteptări prea mari de la celălalt și ne vom simți constant dezamăgiți când nu se ridică la nivelul lor. Cum, de altfel, nici nu este posibil. 

Pe de altă parte, pentru a ajunge la acel „sfânt Graal” numit vindecare emoțională, avem nevoie de relații sănătoase. Iar aici, frica de singurătate ne sabotează și ajungem să facem compromisuri prea mari, să repetăm un tipar toxic, să alegem orice partener numai să nu rămânem singuri. Renunțând, practic, la șansa de vindecare.

Citește aici despre capcana alegerii aceluiași tipar în relațiile amoroase: Ai constatat că mereu te alegi cu câte un partener toxic? Iată de ce ne atrag persoanele nepotrivite

Ce spun studiile despre frica de singurătate

Un studiu derulat în UK de către cercetătorii Christina Victor și Keming Yang (în 2012) arată că singurătatea este resimțită mai intens de către cei sub 25 de ani și persoanele peste 65. În toate grupele de vârstă singurătatea se asociază cu depresia, iar pentru vârstele de mijloc, singurătatea este contracarată de calitatea relațiilor și socializării. Pentru tineri, din păcate, accentul cade pe cantitate, iar acest lucru nu este util pentru frica de singurătate. Pensionarea, pe de altă parte, aduce cu sine izolare socială.

Un alt studiu efectuat în Peru (de către cercetătorii José Ventura-León și Andy Rick Sánchez-Villena), care urmărea scalarea fricii de singurătate (modelul BSFL – Brief Scale of Fear of Loneliness), includ în această trăire: lipsa satisfacției în relațiile interpersonale (când nu avem parte de sprijin și o rețea socială) și experiența individuală privind sentimentul de izolare, de a nu aparține, a nu fi înțeles, a fi respins (sau lipsa de companie, persoane semnificative). Dimensiunea psihologică include durere manifestată prin tristețe, plictiseală, sentiment de gol interior.

Stein și Tuval-Maschiach, cercetători israelieni, afirmau într-un alt studiu că „singurătatea devine epitomul deficitului relațional” cu ramificații asupra sănătății fizice și psihice.

Practic, când relațiile cu ceilalți lipsesc, nu funcționează sau nu ne oferă satisfacție, frica de singurătate este mai prezentă, chiar confirmată de contextul nostru social. 

Prețul plătit pentru frica de singurătate

Deseori în fuga de singurătate ajungem la profeții auto-împlinite, respectiv nu scăpăm de ce ne temem. Iată câteva dintre situațiile frecvente:

Relațiile superficiale cu persoane numeroase duc la adâncirea sentimentului de a nu fi înțeles, de a nu avea pe nimeni interesat de tine, căruia să îi pese. Deși căutăm compania altora, nu cultivăm conexiuni autentice, care să ne permită vulnerabilitatea, fugind astfel de noi și de nevoile noastre. Pe moment obținem o alinare, pe termen lung, singurătatea rămâne o umbră de care nu scăpăm.

Relațiile romantice toxice la început sunt abordate prin prisma salvării partenerului sau a dorinței imense de a da poveștii un alt final. Ne alegem parteneri toxici atunci când aceștia relaționează cu noi reproducând trăsăturile negative ale părinților noștri, tratându-ne în același mod, frustrându-ne aceleași nevoi. Este scenariul familiar în care ne regăsim, întrucât întâlnim o suferință binecunoscută. Frica de singurătate ne ține captivi în relații în care vom resimți singurătatea și mai puternic.

Compromisurile prea mari în cuplu pot fi văzute, inițial, ca o negociere asumată: „nu are multe dintre calitățile pe care le doresc, dar e om bun…”. Astfel de compromisuri acționează precum pietricica din pantof: la început este ușor iritantă, iar la drum lung provoacă dureri și disconfort insuportabile. Frica de singurătate ne poate determina să rămânem alături persoane nepotrivite, trăind astfel singurătatea în doi.

Izolarea ca metodă de prevenție… și de confirmare a fricii de singurătate. Multe persoane sunt convinse că „le este dat” să fie singure sau să nu își găsească partenerul dorit. Unele chiar cred că este „destinul” și ajung să refuze să caute un partener de viață încercând să evite o suferință anticipată („Și așa nu o să meargă…”). Dar dacă decizia noastră este aceea de a nu ne da o șansă să găsim un partener potrivit, mai este oare destin sau o consecință a propriilor acțiuni?

Teama de a ne dezvălui pentru a nu fi respinși ne determină să nu îi lăsăm pe cei din jurul nostru să ne cunoască, să ne fie alături, să ne ofere sprijin. Frica de singurătate, în acest caz, ne determină să ne ascundem autenticitatea pentru a evita să fim refuzați sau părăsiți. Cum vor fi nevoile noastre împlinite dacă nimeni nu le cunoaște?

Serial dating sau relațiile romantice în lanț derivă tot din frica de singurătate. Evităm astfel să ne confruntăm cu tristețea sau suferința cauzate de o despărțire, intrând cu ușurință într-o nouă relație de cuplu. Evident, partenerii vor fi aleși după criterii superficiale, uneori fiind de ajuns faptul că ne acordă atenție. Fără să procesăm o despărțire, emoțiile care survin și să înțelegem ce nu a funcționat pentru noi și ce ne dorim în continuare, evităm autocunoașterea atât de necesară.

Cum luptăm cu frica de singurătate

Satisfacția în viață și fericirea nu depind de relațiile romantice, sau, cel puțin, asta spun numeroase studii și statistici. Este adevărat, puteți spune că voi nu ați participat la acele studii și statistici și atunci nu vă reprezintă… 

Relațiile romantice au un rol benefic atunci când sunt potrivite nevoilor noastre, însă fericirea este o alegere a noastră (la fel și încrederea în sine…). De aceea se și spune că în cuplu vei fi pe cât de fericit știi să fii când ești singur. Ceea ce, cu frica de singurătate, nu prea ne dăm ocazia să explorăm. 

Singurătatea are și valențe pozitive întrucât atunci când petrecem timp cu noi înșine învățăm să ne cunoaștem nevoile și să facem ceva pentru a le satisface. Practic, ne dăm ocazia să fim părinți buni pentru noi, atenți și disponibili.

Fugind de singurătate ne transmitem mesajul că nu merităm atenția pe care ne-o dorim, nu suntem o companie prea plăcută. Cum ar fi să ne găsim hobby-uri, activități care ne fac plăcere, timp pentru relaxare, poate chiar pentru a scrie într-un jurnal gânduri și emoții. Nu degeaba se spune că scrierea într-un jurnal este cea mai ieftină formă de terapie. Dar, pentru că tot am menționat terapia, căutarea unui specialist care să ne ghideze în relația cu noi înșine și ceilalți poate fi o resursă importantă în lupta cu frica de singurătate.

Totodată, indiferent de vârstă, să nu uităm să acordăm atenție și importanță relațiilor cu ceilalți. De multe ori, o viață satisfăcătoare poate însemna relații de prietenie îndelungate, semnificative, autentice, fie că avem sau nu un partener de cuplu.

Totodată, frica de singurătate este combătută și de gradul nostru de socializare, de disponibilitatea de a desfășura activități în afara casei și a ne expune chiar dacă, în anumite contexte vom fi prezenți neînsoțiți de un partener.

Voluntariatul și practicarea recunoștinței sunt alte resurse care vor diminua frica de singurătate. Prin voluntariat ne vom simți utili, acesta fiind recomandat și în prevenirea și combaterea depresiei, vom da sens vieții noastre și ne vom exersa și dezvolta compasiunea pe care, poate, vom accepta să ne-o acordăm și nouă.

Recunoștința ne învață cum să găsim fericirea în fiecare zi, în lucrurile mici pe care adesea le ignorăm. Să nu uităm, totuși, că viața noastră are mai multe zile obișnuite decât aparte (numite, de altfel, „ocazii speciale”), iar zilele acestea sunt pline de mici bucurii pe care putem să nu le observăm. Cum spuneam, fericirea este o alegere. Să ne dăm voie să ne cultivăm o gândire orientată și spre ceea ce ne bucură în fiecare zi.