Cele mai bune medicamente pentru durerile de spate

Cele mai bune medicamente pentru durerile de spate. Recomandările neurologului

Cele mai bune medicamente pentru durerile de spate sunt antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), dar nu se pot administra pe termen lung. Dacă durerea nu cedează sau e însoțită de alte simptome, pot fi necesare terapii mai puternice, prescrise de medic.

Durerea de spate sau lombalgia, așa cum este denumită în termeni medicali, reprezintă o acuză relativ frecventă, estimându-se în statistici că aproximativ 80% din populație prezintă cel puțin un episod de durere de spate de-a lungul vieții.

Cel mai adesea, episodul este autolimitat și nu este identificată o cauză specifică sau o patologie severă cauzatoare a durerii.


„Conform clasificărilor internaționale, s-a stabilit că durerea de spate acută este definită ca o durere  pe durata a patru-şase săptămâni sau mai puţin. Durerea subacută are o durată între 6 şi 12 săptămâni, şi durerea cronică de spate are perioadă mai lungă de 3 luni.“

Dr. Ana-Maria Dobri-Nicoară, medic specialist neurolog

Cel mai frecvent, durerile de spate sunt nespecifice, posibil de cauză osteoarticulară sau musculară.

Află de aici cum să faci yoga pentru dureri de spate. 8 posturi recomandate de instructor.

Când e cazul să mergi la medic

Medicul precizează că durerile de spate pot fi, în unele cazuri, însoțite de radiculopatie, adică asociază alte simptome precum:

  • slăbiciune musculară sau amorțeală/afectarea sensibilității la nivelul picioarelor;
  • tulburări de mers;
  • tulburări sfincteriene (urinare dificilă, nevoia frecventă de a merge la toaletă, dar cu eliminarea unei cantități mici de urină, golirea incompletă a vezicii urinare).

Potrivit medicului neurolog, factori care pot sugera o boală sistemică subiacentă ce necesită investigații etiologice suplimentare pot include:

  • un istoric de cancer;
  • pierdere semnificativă în greutate fără explicaţie;
  • dureri pentru o perioadă mai mare de o lună cu intensitate în creștere și/sau fără nicio atenuare la medicația antialgică,
  • dureri în timpul nopţii,
  • febră.

Ibuprofenul, în prima linie. Medicamente relaxante musculare cu efect sedativ

Conform recomandărilor Colegiului Medical American și ale ghidurilor Europene NICE, de primă intenție sunt medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), de tipul: ibuprofen / naproxen / ketoprofen / diclofenac (care au rol atât în scăderea inflamației, cât și în controlul durerii).

„Medicamentele pot fi administrate în monoterapie sau în asociere cu un miorelaxant nonbenzodiazepinic (baclofen, clorzoxazonă, ciclobenzaprină), cu rol în reducerea contracturii musculare și a durerii printr-un mecanism de tip central ce implică relaxarea musculară.”

Dr. Ana-Maria Dobri-Nicoară, medic specialist neurolog

Medicul subliniază că e nevoie de precauție în cazul asocierii medicamentelor miorelaxante, deoarece acestea pot avea efect sedativ.

Citește aici un interviu cu dr. Horațiu Ioani, singurul neurochirurg din România atestat de Colegiul Regal Britanic: „Eu, personal, nu cred în statul mult la pat când te doare spatele. Statul la pat este nociv“.

Paracetamolul are efecte limitate pentru durerile de spate

Potrivit medicului, administrarea de paracetamol de primă intenție nu mai este recomandată la acest moment din cauză efectului antialgic slab. Totuși, prezintă un efect benefic în cazul combinațiilor medicamentoase cu un AINS. 

Paracetamolul scade febra și calmează durerea, dar poate avea efecte adverse. Citește aici cum se administrează corect, în funcție de vârstă

„Paracetamolul rămâne o opțiune acceptabilă datorită profilului de siguranță superior,  în cazurile în care AINS nu pot fi administrate din cauza comorbidităților, cum ar fi alergia la aceste medicamente, hipertensiunea arterială sau patologia cardiovasculară, boala peptică de ulcer sau boala renală cronică.”

Dr. Ana-Maria Dobri-Nicoară, medic specialist neurolog

Studiile au arătat că, în cazul lombalgiei acute nespecifice, analgezicele de tip opioid administrate pe periodă scurtă nu determină o reluare mai precoce a activității comparativ cu medicamentele de tip AINS. 

Relaxantele musculare nu sunt mai eficiente decât medicamentele de tip AINS în alinarea durerii lombare, dar în combinație aduc un plus în controlul durerii. Terapiile corticoidă sau antidepresivă nu sunt recomandate în lombalgia acută.

Citește aici ce poziții de dormit te pot scăpa de durerile de spate.

Unele medicamente sunt mai eficiente pentru durerile de spate după 65 de ani

Persoanele de peste 65 de ani care se confruntă cu dureri de spate ar putea beneficia mai mult și cu efecte secundare mai reduse dacă administrează anumite medicamente. Aceasta este concluzia unui studiu recent, publicat în revista „Drugs and Aging“. Cercetătorii au analizat 138 de studii clinice privind eficiența diferitelor tipuri de medicamente asupra durerilor de spate de cauză musculară, articulară, nervoasă, la nivelul cefei, toracelui sau lombar.

Concluziile, enumerate de Harvard Health Publishing, sunt:

  • Medicamentele eliberate fără rețetă, cum sunt acetaminofenul (paracetamol) și antiinflamatoarele nesteroidiene sunt sigure, însă AINS sunt mai eficiente decât paracetamolul. Totuși, AINS trebuie administrate în cea mai mică doză posibilă pentru a evita efectele adverse.
  • Medicamentele care acționează asupra sistemului nervos se administrează doar în cazurile în care sunt recomandate de un medic. Gabapendin și pregabalin sunt unele dintre aceste tratamente care pot atenua durerile de cauză nervoasă de la nivelul cefei sau sciaticii. Dozele inițiale trebuie să fie mici pentru a evita somnolența în timpul zilei și riscul de cădere.
  • Relaxantele musculare pot atenua durerile provocate de spasmele musculare. Persoanele cu afecțiuni hepatice sau renale ar trebui să discute cu medicul înainte de administrarea acestora.
  • Antidepresivele pot fi utile în anumite situații indicate de medic.
  • Corticosteroizii – administrarea pe termen scurt ar putea fi utilă, însă nu există suficiente date științifice care să sprijine beneficiul corticosteroizilor pentru durerile de spate.

Cum se administrează medicamentele pentru dureri de spate

„În principal, paracetamolul, antiinflamatoarele nonsteroidiene (de tip ibuprofen, naproxen etc.) și combinațiile celor două se pot elibera fără prescripție medicală. De asemenea, gelurile sau cremele pe bază de AINS ori capsaicina (n.r. – substanța extrasă din ardeiul iute, cu efect de încălzire a zonei pe care se aplică) destinate administrării locale se pot elibera fără prescripție medicală.”

Dr. Ana-Maria Dobri-Nicoară, medic specialist neurolog

Neurologul menționează că, în primul rând, trebuie respectate dozele recomandate în prospectul medicamentului și trebuie evitate abuzul și o durată prelungită de administrare.

Mai exact, aceste medicamente pentru durerile de spate nu ar trebui folosite mai mult de 7 zile într-un episod acut. În plus, se recoamandă utilizarea celei mai mici doze eficiente pentru combaterea durerii, astfel încât să evităm efectele adverse.

Pentru antiinflamatoarele nesteroidine nespecifice, se recomandă asocierea unui protector gastric, evitarea utilizării prelungite în cazul persoanelor cu istoric de gastrită sau de ulcer gastroduodenal sau patologie cardiovasculară și renală.

„În al doilea rând, trebuie avute în vedere bolile și medicația cronică asociate în momentul alegerii tipului de medicație antialgică. Ghidurile internaționale recomandă administrarea dozelor minime pe durata cea mai scurtă a AINS pentru obținerea controlului durerii.”

Dr. Ana-Maria Dobri-Nicoară, medic specialist neurolog

Află mai multe informații despre durerile de spate: de ce apar și cum le tratăm, în funcție de localizare.

Medicamente folosite doar la recomandarea medicului

Terapiile mai puternice sunt recomandate în momentul în care durerea se cronicizează și nu răspunde la tratamentul simptomatic cu AINS, fizioterapie și kinetoterapie și nici la terapia cognitiv-comportamentală.

Pot fi necesare tratamente suplimentare simptomatice pe bază de prescripție medicală pentru controlul durerii și tratamente țintite medicamentoase sau chirurgicale, după caz, potrivit medicului neurolog, în situații particulare în care durerea de spate este însoțită de alte acuze senzitive și motorii, în contextul unor patologii vertebrale:

  • degenerative (hernie de disc, stenoză de canal lombar),
  • infecțioase (discită),
  • neoplazice (metastaze osoase),
  • posttraumatice.

„Pacienţii cu durere de spate acută nespecifică care nu se atenuează după patru săptămâni de tratament medicamentos necesită reevaluare. Conform statisticilor, unii pacienţi cu dureri de spate acute pot dezvolta durere cronică.“

Dr. Ana-Maria Dobri-Nicoară, medic specialist neurolog

Cel mai adesea, factorii de risc pentru apariția durerii cronice invalidante sunt, conform medicului, comportamente greșite de gestionare a durerii,  o stare generală fragilă cu multiple comorbidități, prezenţa unor patologii psihiatrice sau manifestări somatoforme (apărute ca o consecință a unui stres psihosocial).

Alte terapii eficiente

În ceea ce privește tratamentul durerilor de spate acute/subacute nespecifice, de primă intenție sunt terapiile nonfarmacologice precum:

  • aplicarea de comprese calde local,
  • masaj,
  • terapie de manipulare spinală.

Iată aici câteva exerciții pentru dureri de spate ușor de făcut acasă.

„Toţi pacienţii cu dureri de spate subacute sau cronice, indiferent de durată şi severitate, sunt încurajați să-și menţină activitatea cotidiană și să se întoarcă la activităţile normale cât mai curând posibil.“

Dr. Ana-Maria Dobri-Nicoară, medic specialist neurolog

Pentru pacienții cu dureri de spate cu risc crescut de cronicizare, neurologul recomandă terapii psihologice precum terapia cognitiv-comportamentală si terapii de reducere a stresului bazate pe relaxare progresivă. Aceste intervenții pot fi prescrise individual sau în combinație cu un program de reabilitare fizică.

Află de aici cum ajută terapia durerii și ce presupune în dureri cronice de spate, de genunchi, de cap.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare