„Oamenii nu știu că pot să apeleze la un navigator de pacienți și atunci nu apelează”, spune Andi Cârlan, președintele Asociației Compas, unul dintre primii navigatori de pacienți din România și supraviețuitor de cancer, într-un interviu pentru SmartLiving.ro. În mai puțin de doi ani și jumătate, echipa sa a ajutat peste 2.000 de pacienți să găsească drumul către investigațiile, medicii și tratamentele de care aveau nevoie. „Este foarte puțin raportat la numărul mare de pacienți”, subliniază Andi Cârlan.
Pentru mulți pacienți din România, un diagnostic de cancer este doar începutul unui drum complicat. Urmează căutarea medicilor potriviți, programările pentru investigații, obținerea tratamentului, monitorizarea bolii și, uneori, accesul la sprijin psihologic sau nutrițional. Fiecare etapă poate însemna alte programări, documente, aprobări și drumuri între spitale, într-un moment în care pacientul are nevoie, înainte de toate, de răspunsuri clare.
Aici intervin navigatorii de pacienți, care îi ajută pe bolnavi să înțeleagă ce opțiuni au, ce drepturi le oferă sistemul de sănătate și ce pași trebuie să urmeze pentru a beneficia de îngrijirile necesare. Prioritatea este identificarea soluțiilor pe care le poate oferi sistemul public de sănătate din România. Atunci când acestea nu sunt suficiente sau accesibile, sunt explorate și alte variante, de la serviciile medicale private până la posibilitatea obținerii unui tratament în străinătate.
Andi Cârlan vorbește, pentru SmartLiving.ro, despre obstacolele pe care le întâmpină bolnavii de cancer, despre drepturile pe care mulți pacienți nu știu că le au și despre situațiile în care sprijinul unui navigator poate face diferența.
„Încercăm să să accesăm toate drepturile pacienților români“
SmartLiving.ro: În ce măsură primiți solicitări pentru navigare de pacienți și care sunt principalele patologii pentru care se apelează la ajutorul dumneavoastră?
Andi Cârlan: Din păcate, avem enorm de multe solicitări. Cu toate acestea, ceea ce putem face noi este foarte puțin raportat la numărul mare de pacienți. Oamenii nu știu că pot să apeleze la un navigator de pacienți și atunci nu apelează. Dincolo de Asociația Compas, eu coordonez și echipa de navigatori voluntari Navicare, primul proiect de navigare de pacienți gratuit din România, creat și susținut de Fundația Metropolis.
SmartLiving.ro: Câte cazuri ați gestionat în ultimii ani?
Andi Cârlan: Au fost peste 2.000 de cazuri în mai puțin de doi ani și jumătate, fiind implicată o echipă de 25 de navigatori.
SmartLiving.ro: Câți dintre pacienții care vin spre dumneavoastră sunt trimiși în străinătate și câți sunt orientați către serviciile disponibile în țară? Cum faceți selecția?
Andi Cârlan: Regula de aur în navigarea de pacienți este că se încearcă gestionarea cazului în sistemul public medical românesc, după care în sistemul privat medical românesc, abia apoi ne uităm în afara țării.
Nu facem turism medical. Încercăm să folosim la maximum resursele pe care le avem aici în țară și să accesăm toate drepturile pacienților români. Deși au enorm de multe drepturi conform legislației, pacienții nu știu despre ele pentru simplul motiv că nimeni nu le explică pe îndelete în ce constau.
SmartLiving.ro: Atunci când ajung la voi, după ce trec prin hățișul birocratic, simt un fel de ușurare că le preia cineva de pe umeri măcar o mică povară?
Andi Cârlan: Da. Și este și normal să fie așa. Și nu este vorba doar despre a facilita drumul pacientului, ci și despre accesul la a doua opinie, de exemplu. Chiar acum avem în lucru un caz, e vorba despre o pacientă oncologică pentru care soluția medicală era amputarea mâinii. A înțeles în urmă cu ceva timp că asta e singura soluție, dar își punea toate speranțele într-un anumit medic a cărui părere voia neapărat să o obțină. Însă nu reușea să ajungă nicicum la dumnealui.
Am analizat cazul, ne-am dat și noi seama că nu există altă opțiune în afara amputării mâinii. Cu toate acestea, am luat legătura cu medicul la care își dorea să ajungă, l-am întrebat dacă-i poate acorda o consultație de 10 minute în care să analizeze dosarul și să-i spună și părerea dumnealui. Ceea ce a și făcut.
Pacienta a trecut ulterior prin operație și, în fiecare zi, navigatoarea de pacienți care ține legătura cu sora pacientei ne informează despre starea ei de sănătate și ne spune că este foarte bine. Pentru noi a fost cumva șocant. Pacienta înțelegea, rațional, că singura soluție ca să rămână în viață este amputerea brațului, dar emoțional nu putea să accepte. Voia să știe dacă există 0,001% șanse să își păstreze brațul.

Moment istoric la întrunirea oncologilor americani 2026: „Cel mai promițător progres în cancerul pancreatic din ultimul deceniu”
Citește articolul„Cazurile de minori pentru care ni se cere ajutorul sunt tot mai multe”
SmartLiving.ro: Navigați doar cazuri ale unor adulți sau există și pacienți minori care vin către asociația dumneavoastră pentru sprijin? Dacă da, a crescut numărul lor în ultimul timp?
Andi Cârlan: Da, avem și pacienți minori, numărul lor este în creștere. Din fericire, dacă ajung la noi, pacienții sunt preluați de navigatori și le ușurează traseul prin sistem. E trist să vedem cât de mulți oameni sunt în situația asta, dar ne bucurăm că află de existența noastră și că apelează, ulterior, la noi.
Deși marea majoritate a patologiilor pe care le navigăm sunt oncologice, navigatoarele noastre ajung în contact cu toate tipurile de boli – afecțiuni cardiovasculare, depresie. Navigăm absolut orice patologie, orice fel de boală cronică. Și dacă, la un moment dat, cineva cu o afecțiune acută ne sună sau ne scrie, o să-l îndrumăm.
SmartLiving.ro: Unde îi trimiteți în astfel de situații?
Andi Cârlan: De cele mai multe ori, către camera de gardă sau către 112. Dar chiar și așa, e cineva care, la capătul unui telefon sau la capătul unui e-mail, îți răspunde, te ghidează, te pune pe direcția corectă pe care să mergi.
Ce se întâmplă atunci când lipsesc medicamente
SmartLiving.ro: În ce măsură monitorizați cum funcționează partea de tratament? Au existat, de-a lungul timpului, sincope în zona medicamentelor oncologice. Ce faceți când apar asemenea probleme?
Andi Cârlan: Urmărim pacienții din momentul în care ajung la noi și până atunci când se declară mulțumiți și ne spun că nu mai au nevoie de ghidajul nostru. Întâmpinăm des situații în care lipsesc medicamente și atunci încercăm să-i ajutăm să le obțină, punctual. Le explicăm, în primul rând, ce drepturi au.
Pacienții, mai ales cei oncologici, au dreptul la tratament decontat, cu condiția să dea statul în judecată. Există anumiți avocați care au expertiză pe așa ceva, nu îi cunoaște toată lumea, dar noi îi știm. Astfel, putem să punem în contact pacientul cu avocații pentru a-și obține dreptul la medicație.
În acest interval, putem afla și în ce alte state europene se găsește acel tratament și, până ce procesul este câștigat, putem facilita procurarea medicației din străinătate, din fonduri proprii. Dacă nu își permit, îi învățăm cum să facă o strângere de fonduri.

Cancerul nu apare peste noapte. Testele care îl pot depista cu zeci de ani înainte
Citește articolulSmartLiving.ro: Cât de importantă este abordarea multidisciplinară a pacientului oncologic?
Andi Cârlan: Este vitală, cu condiția să se facă pe bune. Din păcate, în România sunt situații în care există tumor boards, echipe multidisciplinare, în care medicul curant este cel care prezintă cazul și ceilalți dau din cap. Zic da, semnează șapte, opt, zece medici decizia respectivă și se merge înainte, la fel ca înainte, când decizia era luată de un singur medic. Din fericire, nu e o chestiune generalizată, nu peste tot se întâmplă așa. Sunt și echipe multidisciplinare care își iau rolul în serios. A apus complet era în care un singur medic poate ști atât de multe despre o patologie încât să ia singur o decizie radicală, mai ales în cazurile oncologice.
Citește șiPacienții cu cancer pot primi gratuit, online, a doua opinie medicală de la o comisie multidisciplinară cu medici de la mai multe spitaleCitește șiOncolog român: „Am observat progresia cancerului și agravarea simptomelor la pacienți care au luat ivermectină sau suplimente și au amânat tratamentul oncologic”Faptul că un caz este discutat într-o echipă multidisciplinară nu este o garanție că vei supraviețui sau că te vei face bine sau că vei fi bine în viitor. Dar diferența dintre a fi gestionat de o echipă multidisciplinară și a fi gestionat de un singur medic sau de a fi gestionat prost de un singur medic, într-adevăr face diferența la propriu între viață și moarte.






