„Simt eu că ceva rău se va întâmpla.” Ce facem când simțim anxietate față de… ceea ce simțim?

Adesea ne ghidăm după ce simțim și, în timp ce este important să ne înțelegem și să ne acceptăm emoțiile, este mai important să le identificăm corect, mai ales dacă vrem să ne ghideze în direcția potrivită. Uneori, emoția primară este ascunsă de o emoție secundară, în special dacă prima ne duce într-o zonă de vulnerabilitate. Pentru o mai bună cunoaștere de sine și relații potrivite cu cei din jur, avem nevoie să înțelegem și emoțiile pe care „le ascundem”.

Gândirea emoțională

Una dintre erorile de gândire pe care le facem frecvent este gândirea emoțională. În discursul nostru, acest lucru va fi verbalizat prin „Simt eu că așa este”. Cum spuneam însă, aceasta poate fi doar o distorsiune cognitivă. Spre exemplu, dacă îmi este teamă de căței, voi spune că simt pericol în preajma lor, convingându-mă că ceva rău mi se poate întâmpla și, în consecință, voi evita cățeii.

Pe de-o parte, faptul că aleg să îi evit întărește mesajul pericolului („Mă simt în siguranță acum că i-am evitat, în consecință, am dreptate când spun că sunt în pericol”), iar pe de altă parte, nu îmi dă voie să confrunt gândul/credința mea: „cățeii sunt periculoși”. „Simt eu că ceva rău se va întâmpla dacă… (X lucru)” nu îmi oferă alte informații decât despre frica mea de X lucru, nu și despre gradul de pericol al acelui lucru.

Atunci când frica ia decizii pentru noi, tindem să avem încredere în ceea ce simțim și să nu probăm cu realitate acele gânduri (adesea) eronate. Bineînțeles, respectând exemplul dat, dacă îmi e frică să intru în cușca leului, pe bună dreptate vreau să fiu în siguranță. Dar putem face referire la o teamă mai larg răspândită – cea de a zbura cu avionul. În acest caz din urmă, teama poate fi legată de disconfortul fizic pe care îl simt când zbor, de modul în care senzațiile fiziologice devin dovezi că zborul cu avionul este periculos, de lipsa de control pe care o conștientizăm (prezentă, de altfel, și dacă am merge cu o mașină sau un tren).

Dacă ne ghidăm după gândirea emoțională, permitem fricii să ia decizii în locul nostru și păstrăm credințe eronate despre ceilalți sau lume în general. Mai mult, dovezile care combat această gândire ajung, de regulă, să fie ignorate sau minimizate. „Accidentele aviatice sunt cele mai rare” – „Da, dar nu este imposibil să existe un accident de avion!” sau „Știi de vreun avion al companiei X care să fi avut un accident?”- „Nu, dar sigur se va întâmpla dacă voi zbura eu!”.

Furia, vârful aisbergului

Cât de des exprimăm furia? Răspunsul este interesant întrucât deopotrivă întâlnesc persoane care fie au probleme cu gestionarea furiei, fie cu exprimarea ei. Dacă ne referim la prima categorie, furia poate fi o emoție secundară, care ascunde o emoție primară pe care încercăm să o evităm, fiind din sfera vulnerabilității.

Putem face referire la următorul gând: „Partenerul meu m-a rănit, dar pentru că nu este corect ceea ce mi-a făcut și îmi spun că m-a trădat, îl voi pedepsi, îl voi răni la rândul meu, ca să înțeleagă cum m-am simțit eu”. Dar oare dacă îl rănesc, ce vreau să simtă, furie? În realitate, vreau să simtă (poate) tristețea pe care am simțit-o eu („Nu îi pasă de mine, m-a dezamăgit”) sau (poate) frica („Dacă se poartă așa cu mine și nu mă prețuiește, mai contează relația pentru el?”). Așadar, emoția primară nu a fost cea de furie, deși este posibil ca în baza ei să reacționăm. 

Atunci când reprimăm furia și nu le spunem celor din jur că acțiunile lor ne rănesc, ne încalcă limitele sau drepturile, este posibil ca aceasta să fie etichetată drept o emoție indezirabilă și, totodată, un pericol la adresa relațiilor noastre (nici nu mai contează calitatea relațiilor). Prin urmare, furia reprimată înseamnă furie pe care ne-o dăm nouă. Emoția primară este furia, iar emoțiile secundare pot fi teama, rușinea, vinovăția. Vom acționa în baza acestora din urmă – sau, mai degrabă, ne vom reprima acțiunile – fără a fi atenți, din nou, la mesajul emoției principale.

Anxietatea ca emoție secundară

O altă emoție secundară frecventă este anxietatea. Desigur, poate fi și emoție primară dacă are legătură cu un eveniment viitor sau o provocare pe care o investim cu percepția de pericol. Dar adesea este o emoție secundară, atunci când ne simțim furioși, triști, răniți, rușinați, geloși, invidioși, dezamăgiți etc., respectiv emoții care sunt inconfortabile, ne fac să ne simțim vulnerabili sau sunt dificil de exprimat, așa că simțim anxietate în locul lor.

În teorie, această anxietate ne protejează de sentimente dureroase, dar ne și distanțează de emoția evocată de o situație și, implicit, de mesajul pe care ni-l transmite. Pentru a putea avea control asupra emoțiilor, cum spuneam, avem nevoie să le înțelegem.

Putem spune că emoțiile secundare reprezintă anxietatea noastră în raport cu propriile emoții, iar motivul îl regăsim adesea în experiența noastră de viață, când nu ne-am simțit în siguranță să le exprimăm. Dar această anxietate trebuie conștientizată și adresată, pentru că ne împiedică accesul la emoțiile noastre autentice.

Cum reducem anxietatea față de emoțiile noastre

Pentru a ne reduce anxietatea în raport cu ceea ce simțim putem vorbi cu cineva. Poate fi un terapeut, dar poate fi un grup de suport, un prieten sau un membru al familiei în care avem încredere, care ne pot ajuta să identificăm emoțiile primare și să reducem rușinea legată de ele. Putem astfel să ne simțim mai confortabil cu emoțiile, să nu ne mai judecăm pentru ele, să nu ne identificăm cu ele („simt invidie, deci sunt o persoană rea”) și să ne creștem stima de sine.

Este important și să învățăm să fim asertivi, pentru a reduce anxietatea în relație cu emoțiile noastre și frica de vulnerabilitate. Să învățăm să adresăm problemele când apar înseamnă să avem mai multă încredere în noi, să ne spunem limitele și nevoile, să ținem noi cont de ele, și să reglăm relațiile cu ceilalți în așa fel încât să ne simțim respectați și apreciați. 

Ne poate fi util și un jurnal al emoțiilor. Putem nota situația prin care am trecut, emoțiile pe care le-am identificat și comportamentul pe care l-am avut. Apoi, putem observa situația din nou, și ne putem imagina o altă persoană (preferabil cineva drag) care trece prin acea situație. Cum s-ar simți? Ne putem întreba și ce am fi avut nevoie în situația respectivă? Putem încerca să localizăm în corpul nostru emoția resimțită și să ne întrebăm ce ne-ar cere? Putem reveni asupra celor scrise când emoția s-a diminuat și putem privi situația din altă perspectivă.

Exercițiile fizice, precum și cele de relaxare ne ajută să avem un contact mai bun cu propriile emoții și un mai bun control asupra lor. Putem face exerciții de meditație și de respirație, exerciții de relaxare musculară sau yoga, și putem alerga sau practica un sport care ne place, ori putem face o plimbare în natură – în special dacă este soare, această activitate ne poate ajuta să ne găsim liniștea interioară și relaxarea.

Pentru reducerea anxietății sunt recomandate și schimbările în dietă, eliminarea zahărului și a cofeinei, creșterea aportului de fructe și legume. De asemenea, odihna joacă un rol important, întrucât un creier odihnit nu își va canaliza toate resursele funcționării noastre fizice și va avea energie și pentru viața psiho-emoțională.

Nu în ultimul rând, este important să învățăm să ne confruntăm propriile gânduri și să nu le etichetăm drept adevăruri absolute. Doar pentru că gândim un anume lucru și „simțim că este adevărat” nu înseamnă că și este. Este recomandat să ne punem la îndoială anumite gânduri, precum și anumite emoții, căutând să descoperim dacă în spatele lor se regăsește o vulnerabilitate pe care încercăm să o ascundem chiar și de noi înșine.