Frica de avion, numită și aviofobie, este frica nejustificată pe care o persoană o simte la gândul de a fi într-un avion în zbor. E o fobie destul de des întâlnită, care se poate declanșa după 30 de ani, se manifestă în diferite grade, dar are mai multe opțiuni de tratament. Psihoterapia obișnuită funcționează, dar terapia prin expunere la realitatea virtuală și simulatoarele de zbor sunt cele mai eficiente. Pentru a o înțelege mai bine, am vorbit cu o femeie care o trăiește, dar și cu specialiști care o pot rezolva: un psihoterapeut cognitiv-comportamental, un psihoterapeut specializat în terapie prin realitate virtuală și un pilot care face simulări de zbor.
„Recent, două prietene mi-au făcut o surpriză și mi-au organizat petrecerea burlăcițelor în Bologna, Italia. S-au ocupat ele de biletele de avion, de tot, iar eu nu am putut să refuz, deși am avut impresia că mă scot de tot din zona de confort. Așa că am zis ok, bine, deci trebuie să fac asta încă o dată. Au cumpărat biletele cu o lună înainte de plecare și toată luna, de fiecare dată când îmi aduceam aminte, îmi apărea ideea asta, că o să plec cu avionul. Când trebuie să zbor, somatizez fizic încă dinainte, simt că începe să-mi bată inima și sunt agitată chiar dacă mai am trei săptămâni până la zbor”, spune Bianca, o femeie de 35 de ani din București, despre cel mai recent zbor al ei cu avionul.
Frica de avion cu care se confruntă acum nu a existat dintotdeauna. S-a declanșat la 30 de ani, aparent din senin. Aparent.
Până la acea vârstă, mai zburase de câteva ori – zboruri de câte aproximativ trei ore, la care simțea o oarecare emoție – dar făcea față cu relativă ușurință. Își punea dopuri de urechi și, cu senzația că nu mai aude zgomote și nu mai simte presiune, zbura. Dar, în timpul unei călătorii pe care a făcut-o la 30 de ani în Finlanda, ceva s-a schimbat: „Când m-am dus a fost ok, dar când m-am întors nu a mai fost ok. Și nu au existat turbulențe, cum am mai înțeles de la alții că au pățit. Am o prietenă căreia i s-a declanșat frica de avion după un zbor cu turbulențe mari. La mine nu s-a întâmplat asta, a fost un zbor relativ lin. Brusc, eram în timpul zborului, deci deja decolasem, și mi s-a declanșat o frică. Am impresia că de-atunci mi s-a blocat creierul pe momentul ăla”.
În cazul Biancăi, zborul cu avionul e opțional și poate fi evitat, deci frica de avion îi afectează viața de zi cu zi numai într-o anumită măsură, având în vedere că se pune problema să zboare numai când merge în vacanțe.
Dar sunt și oameni, cum e Mihaela, a căror activitate profesională depinde de zborul cu avionul. Mihaela e artist fotograf, călătorește prin toată lumea ca să facă fotografii, iar călătoriile ei profesionale depind de zborul cu avionul. Nici în cazul ei frica de avion nu e de când lumea, ci i s-a declanșat după 30 de ani. Mai exact, după ce a devenit mamă. Ultima dată nu a putut nici măcar să plece din casă spre aeroport fără să ia un Anxiar, deși încercase, anterior, să își rezolve fobia prin hipnoză.
Andrei, în schimb, nu numai că nu poate să zboare deloc cu avionul, dar nici măcar în aeroport nu poate să calce. De altfel, tot ce ține de înălțime îi pune probleme, inclusiv mersul cu liftul. Nici la el fobia nu e de când se știe, ci s-a declanșat mai târziu, iar acum încearcă să o rezolve prin psihoterapie.
Așadar, ce e frica de avion, cum se explică declanșarea ei la vârste înaintate, fără a avea legătură cu un zbor problematic, și în ce măsură se poate rezolva?
Ce e frica de avion
În literatură, frica de avion mai poate fi găsită drept anxietate de zbor, fobie de avion, fobie de zbor sau aerofobie. Dacă fobia este o îngrijorare severă sau o panică legată de anumite activități, obiecte sau situații, fobia de avion este o fobie specifică, pentru că apare numai în contextul ideii de zbor cu avionul, și face parte din categoria tulburărilor de anxietate. Frica și anxietatea resimțite sunt diferite de cele normale, fiind disproporționate față de riscul real pe care îl implică zborul cu avionul.
Persoanele cu frică de zbor pot să se teamă de diferite aspecte ale zborului: decolarea, aterizarea sau a fi blocat într-un avion, fără posibilitatea de a ieși oricând. Cele mai multe persoane cu aviofobie nu se tem neapărat că avionul se va prăbuși, dar se tem de anxietatea care apare la gândul că se vor afla într-un avion. Anticiparea zborului sau gândul la zborul cu avionul este, deseori, la fel de înspăimântătoare ca zborul în sine.
Chiar dacă știu că frica este una irațională – având în vedere că statisticile demonstrează gradul de siguranță ridicat al zborului cu avionul comparativ cu alte mijloace de transport – frica de avion nu dispare în cazul persoanelor care au această fobie.
Frica de zbor este destul de des întâlnită, dar nu întotdeauna afectează funcționalitatea. Aproximativ 40% din populația generală se teme de zbor, iar 2,5% are ceea ce se numește fobie specifică de zbor, adică acea teamă care determină persoana să evite zborul sau să zboare trăind cu un stres foarte puternic.
Cum apare frica de avion: idei, convingeri, credințe
Frica de avion poate să pară că nu are o cauză specifică, pentru că rareori se declanșează ca urmare a unei experiențe traumatizante legate de un zbor cu avionul. Factorii declanșatori pot include: expunerea la știri despre terorism, accidente sau violențe în avioane, turbulențe sau evenimente neplăcute la aterizare sau decolare, gânduri despre incendiu sau boli care se pot răspândi în avion.
De asemenea, o serie de alte fobii pot contribui sau agrava aviofobia, printre care frica de înălțime (acrofobie) și frica de spații închise și aglomerate (claustrofobie).
Chiar dacă nu apare pe fondul unei experiențe anterioare neplăcute în avion, frica de avion – ca de altfel, orice fobie – nu se declanșează din senin, spune Daniel Onofrei, psihoterapeut.
Există un întreg proces psihologic de formare a convingerilor și, ulterior, a credințelor. Daniel Onofrei îl explică pas cu pas:
„Omul prinde niște informații pe care creierul le organizează în idei, pe domenii de interes. Ideile sunt forme primare de organizare. După care, dacă la acele idei se mai adaugă experiențe personale sau experiențe ale unor persoane pe care noi le girăm cu autoritate, se formează convingerile, care sunt niște stări foarte puternice cognitive, bazate pe argumente și pe o experiență personală. Dar, în cazul convingerilor, dacă venim cu argumentele potrivite și reușim să demontăm fiecare idee care participă la convingere, ele pot fi schimbate. Următoarea stare, și cea mai periculoasă, e că mai multe convingeri – una personală, una a altcuiva etc. – la un moment dat pot duce la cea mai puternică formă cognitivă: credința. Credința are o caracteristică importantă: ea nu trebuie demonstrată. Ea e pur și simplu, așa cred eu!, nu mă interesează că tu nu crezi. Credința e ca un pahar plin, e perfectă.”
Convingerile pot fi demontate prin argumente logice și raționale, însă credințele – mai greu.
„Imaginează-ți creierul ca un meșteșugar care stă la masa lui de lucru și asamblează informații, idei, convingeri. El, când vede și o credință zice: «Asta e, am terminat-o, e perfectă, asta nu are sens să mai stea pe masa de lucru, că nu mai poate fi modificată niciodată». Și o aruncă în inconștient. Dacă nu-i mai trebuie pe masa de lucru, în conștient, o pune în inconștient. Da, dar de acolo, din inconștient, știm foarte bine că ea participă la toate deciziile noastre și ne coordonează, într-un fel sau altul, viața.”
Frica de avion, anxietatea generalizată și nevoia de control
Vorbind strict despre frica de avion, care implică și o componentă tehnică – un aparat de zbor – ideile care contribuie la această fobie nu au legătură numai cu zborul. De fapt, orice veste negativă din mass-media, legată de accidente de mașină, de tren sau orice alt tip de accidente contribuie la convingerea că lumea e un loc periculos și, în felul acesta, se poate instala o anxietate generalizată.
Anxietatea generalizată este un fundament pe care se așază și frica de zbor. Pe lângă aceasta, nevoia puternică de control a unei persoane reprezintă un factor care favorizează apariția aviofobiei.
„În cazul persoanelor cu frică de avion apare evident senzația de lipsă a controlului, pentru că ești în aer. Acolo nu ai vreo posibilitate ca imediat să renunți. La mașină, poți să oprești și să cobori, în tren poți să tragi de maneta aia. În aer nu poți să faci asta. O structură de personalitate pentru care există o nevoie puternică de control reprezintă un factor favorizant pentru frica de avion. Asta, împreună cu toate informațiile din care s-au format idei, poate experiențe personale în care omului i s-a părut că avionul s-a zgâlțâit, duc la convingeri și eventual credințe. Dacă apare credința că avionul e periculos, ea poate fi demontată numai foarte greu, e mult de lucru”, spune Daniel Onofrei.
În unele cazuri, la femei, frica de avion debutează în timpul sarcinii. Există cercetări care arată că, pe măsură ce femeia se apropie de naștere, creierul ei este inundat de hormoni care o fac să devină tot mai preocupată de siguranță. Deși nivelul hormonal se echilibrează în săptămânile de după naștere, tiparele psihice pot persista.
De asemenea, cauzele apariției fobiei de avion pot fi transgeneraționale, atunci când experiențele părinților afectează dezvoltarea copiilor, și au, de cele mai multe ori, legătură cu cea mai puternică frică existențială: frica de moarte.
Cum se manifestă
Expunerea la situații de zbor, cum ar fi rezervarea de bilete, îmbarcarea într-un avion sau sunetele și priveliștile de la decolare provoacă, în cazul persoanelor cu frică de avion, un răspuns imediat de anxietate și, uneori, atacuri de panică.
Deși persoanele cu aviofobie recunosc că frica lor este excesivă și nerezonabilă, nu și-o pot controla. Și-atunci, fie evită zborul, fie îl suportă, dar cu mare suferință și apelând la tot felul de strategii. În cazuri mai grave, persoanele cu frică de avion evită chiar filmele, cărțile sau știrile legate de zborul cu avionul. Alte persoane devin foarte preocupate să învețe totul despre măsurile de siguranță din aeroporturi și avioane.
Înainte sau în timpul unui zbor, persoanele cu aviofobie pot experimenta:
- frisoane,
- amețeli și confuzie,
- transpirație excesivă,
- palpitații,
- greaţă,
- dificultăți de respirație,
- tremor,
- indigestie.
Fobia de avion poate varia de la ușoară – caz în care vei zbura dacă trebuie, dar acest lucru te face să fii anxios – până la severă – caz în care refuzi complet să zbori. Medicul psihiatru poate diagnostica fobia de avion conform unor criterii stabilite clar în Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale (DSM), dacă frica, anxietatea sau comportamentul evitant are o durată de cel puțin șase luni.
Când hipervigilența te sabotează
Bianca, despre care am vorbit la începutul acestui articol, evită deplasarea cu avionul cât de mult poate. „Înainte să luăm decizii de vacanță, întotdeauna avem și discuția asta legată de drum. Cele mai multe drumuri pe care le putem face cu mașina le facem cu mașina. Uneori mergem cu prieteni care nici nu vor să audă să meargă opt ore cu mașina, să zicem până la Istanbul. Mai degrabă eu și partenerul meu mergem cu mașina, iar ei cu avionul și ne întâlnim direct acolo”, spune ea.
„Sentimentul de agitație începe să se înfiripe încă din momentul în care decidem că așa vom pleca. Dincolo de frica în sine, am și o senzație fizică puternică și asta mă face să mă panichez și mai tare, că am impresia că fac infarct, că-mi stă inima.”
Bianca, persoană cu frică de avion
Când ajunge în aeroport, Bianca începe să se agite. Gestionează cu greu situația până când trece de procedura de check-in, dar când trebuie să se îmbarce în aeronavă lucrurile deja devin foarte complicate. Încep să-i transpire mâinile și, când urcă în avion, devine hipervigilentă: „Imediat încerc să observ dacă miroase a ars, tot felul de detalii care ar putea să facă să nu meargă bine zborul”.
Hipervigilența este o caracteristică a perfecționiștilor, spune psihoterapeutul Daniel Onofrei, apare din copilărie și e foarte bine sedimentată în psihicul uman.
„Persoanele perfecționiste sunt atente la fiecare șurub de la avion. În cazul unui perfecționist, hipervigilența e o caracteristică prin care se conectează la mediu cu un radar care trebuie permanent să-i dea informații despre mediu, pentru ca el să nu fie luat prin surprindere și să facă greșeli – pentru că a greși reprezintă groaza perfecționistului. Și-atunci, el are nevoie de acest radar care este hipervigilența și care poate fi dăunător în acest caz, pentru că e atent la fiecare zgomot și detaliu al zborului, iar călătoria devine un chin, un supliciu”, explică Daniel Onofrei.
Strategie personală pentru zbor
Andrei încearcă să-și rezolve frica de avion în psihoterapie, Mihaela a încercat hipnoza, dar fără succes, iar Bianca și-a dezvoltat un fel de strategie personală prin care face față, deși cu greu, anxietății cauzate de zborul cu avionul.
În primul rând, odată ce pășește în avion are un fel de mantră care o ajută. Își spune că, indiferent ce se va întâmpla, a luat deja decizia să zboare și, deci, nu mai are ce să facă decât să se lase pe mâna piloților și a destinului. Își pune dopurile în urechi și centura, pe care nu și-o scoate deloc pe durata zborului, chiar dacă, după decolare, acest lucru este permis.
„Mă leg fedeleș și nu mă ridic niciodată de pe scaun, nu mă duc la toaletă și încerc să stau pe scaunul din mijloc, pentru că mă simt mai în siguranță dacă sunt flancată. Nu pot să stau la geam. O dată am nimerit la geam, nu am putut să fac schimb de locuri, și am rugat-o foarte tare pe stewardesă să mă lase să nu ridic parasolarele, dar nu se poate, pentru că mai ales la decolare și la aterizare trebuie să fie ridicate. Și-atunci, mi-am pus ghiozdanul în dreptul geamului, ca să nu văd. Îmi creez un cocon în care să nu văd nimic din exterior, să fiu ca într-o bulă în care, cumva, mă las în mila sorții”, spune Bianca.
Întotdeauna la decolare închide strâns ochii și, de cele mai multe ori, îl prinde de mână pe omul de lângă ea. Nu a zburat vreodată singură și nici nu crede că va fi în stare vreodată să o facă. Ultima dată, a strâns-o atât de puternic de mână pe prietena ei, încât aceasta i-a zis că aproape i-a rupt mâna. Bianca n-a realizat cu ce forță o strângea.
La ultimele trei zboruri, a apelat și la pastile. De două ori a luat Xanax, iar ultima dată a luat Anxiar, un alt anxiolitic. Deși pastilele nu au avut efectul așteptat exact când și-ar fi dorit ea, după decolare a intrat într-o stare aflată la granița dintre somn și veghe și i-a fost mai ușor.
După ce avionul încheie ascensiunea, parcă se mai liniștește puțin, dar rămâne în continuare într-o stare de încordare și nu vrea decât să se termine zborul cât mai repede. „E ciudat faptul că, deși știu că la aterizare poate fi la fel de periculos ca la decolare, în momentul în care avionul începe aterizarea, încep să mă liniștesc. Cumva, sentimentul că revenim pe pământ mă face să mă simt, încetul cu încetul, mai bine. Și simt așa o fericire când îmi dau seama că atinge pista cu roțile!”, mai spune Bianca.
Frica de avion poate fi tratată în psihoterapie
Frica de avion poate fi abordată într-un proces psihoterapeutic indiferent de tip, dar una dintre cele mai des recomandate este terapia cognitiv-comportamentală, care poate schimba felul în care o persoană se raportează la zborul cu avionul.
Daniel Onofrei, psihoterapeut cognitiv-comportamental, spune că, în psihoterapie, e important ca, în primul rând, să găsești cu o acuratețe cât mai mare sursa fobiei.
„Dacă persoana cu fobie simte nevoia de control, trebuie lucrat în primul rând la normalizarea acestei nevoi. Și-apoi, prin diverse exemple, poți să-i explici persoanei că nu poate avea controlul și că nu există nicio modalitate de a controla evenimentele viitoare. Deci prima dată trebuie lucrat pe normalizare aici, cât de cât, nu trebuie neapărat să o convingi să urce în avion”, spune psihoterapeutul.
„Trebuie pornit de la înțelegerea fricii. Pentru că frica de avion poate să fie frica de înălțime, dar și frica de spații închise. Fricile trebuie împărțite și analizate. Nu cumva frica e formată din două componente?”
În cabinet, psihoterapeutul te poate învăța diferite tehnici de gestionare a anxietății, fie prin exerciții de respirație, meditație și imagerie dirijată – metodă terapeutică în care imaginația persoanei este ghidată și direcționată de către psihoterapeut într-un mod controlat pentru a explora și a rezolva problemele emoționale sau psihologice într-un scenariu specific, fie prin recadrarea evenimentului – care se face prin identificarea și, ulterior, schimbarea gândurilor iraționale și dezadaptative legate de o situație anume.
În toate cazurile de fobie, una dintre cele mai eficiente metode este terapia prin expunere. Aceasta se poate face gradual, prin expunerea la gânduri, situații sau locuri care au legătură cu zborul. Terapeutul te poate îndruma să urci pe un munte sau să mergi în aeroport, să te uiți cum aterizează și decolează avioanele.
Cum, în cazul fricii de avion, expunerea nu se poate face in vivo, pentru că ar fi dificil și costisitor ca terapeutul să zboare împreună cu clientul, expunerea se poate face folosind dispozitive de realitate virtuală: „Acum există metode moderne, există ochelari 3D care au foarte mare succes în frica de avion, există softuri create special pentru avion. E o direcție care a fost extrem de bine pusă la punct din perspectiva acestor desensibilizări virtuale”.
Peste toate acestea, mai spune Daniel Onofrei, psihoterapeutul poate folosi o abordare existențialistă, explorând împreună cu clientul frica acestuia de moarte. „Pentru că mama tuturor fricilor e frica de moarte, se poate încerca – dar aici îți trebuie, ca terapeut, dibăcie, pentru că poți să pășești pe o gheață subțire și, dacă greșești, poți să îi accentuezi frica – poți să încerci raportarea omului la ideea de moarte. Dar acest lucru e delicat dacă vorbim despre un un om care nu e stabilizat”.
Pastilele anxiolitice pot fi o soluție pentru frica de zbor, dar ele trebuie luate numai la recomandarea medicului psihiatru și pe termen scurt, în situațiile de zbor. Medicamentele nu sunt o soluție pe termen lung pentru frica de zbor sau pentru alte fobii specifice.
Expunerea prin realitate virtuală
Terapia prin realitate virtuală este o terapie de expunere care face parte din terapiile cognitiv-comportamentale. Este vorba, practic, despre expunerea la stimulul fobic prin intermediul tehnologiei, prin care se creează iluzii vizuale, senzoriale și, uneori, olfactive care oglindesc realitatea.
Nadia Gorduza, care este psihoterapeut specializat, printre altele, în terapie prin realitate virtuală pentru fobii și adicții și fondatoarea unei clinici în cadrul căreia se folosesc programe de terapie virtuală, explică modul în care funcționează această terapie în tratarea fricii de avion: „După ce ai pregătit persoana cu frică de avion, după ce ai antrenat-o, i-ai făcut restructurare cognitivă, ai învățat-o cum să-și controleze gândurile negative care o copleșesc în momentul în care apare frica, după ce o înveți tehnici de relaxare pentru a-și scădea excitarea fiziologică, deci după ce o pregătești cu toate aceste metode, începi să o expui gradual la stimulul fobic, pentru desensibilizare”.
În cazul fobiei de avion, spune Nadia Gorduza, protocolul este de 10 ședințe. Primele trei ședințe presupun evaluarea și managementul anxietății, iar din ședința a patra până în ședința a zecea se realizează o expunere graduală la stimulul fobic.
„În prima ședință este evaluarea, în a doua ședință se face scala anxietății, pentru că cea mai mare problemă a persoanelor cu anxietate este că au un tip de gândire catastrofică: alb și negru, totul sau nimic, panică sau relaxare. Iar oamenii au nevoie să învețe, în cadrul restructurării cognitive, cum să își evalueze cu acuratețe anxietatea. Să știe că au o anxietate de 1, de 2, de 5, de 9. Și, pe această scală, care va deveni un fel de biblie pentru ei și cu ajutorul căreia vor învăța să-și pună emoțiile în cifre, vor învăța tehnici specifice acestor etape”, spune Nadia Gorduza.
Din a patra ședință, expunerea la stimulul fobic se realizează identic cu ceea ce se întâmplă în realitate: se merge mai întâi, în zona de check-in, după care în zona de îmbarcare în avion, după care se folosesc programe de realitate virtuală cu care se simulează decolarea, zborul lin, zborul pe vreme nefavorabilă, cu tunete și furtuni, aterizarea.
Întotdeauna expunerea se face gradual și se așteaptă desensibilizarea pe fiecare etapă, înainte de a trece la următoarea etapă.
„Ceea ce se întâmplă în terapia prin realitate virtuală este identic cu ceea ce se întâmplă într-un zbor. Se face o stimulare vizuală, auditivă și tactilă, iar uneori și olfactivă, iar specialistul poate să adapteze această stimulare astfel încât să fie cât mai aproape de realitatea persoanei cu frică de zbor. Cu cât îi stimulezi cât mai multe simțuri, cu atât realitatea virtuală este mai apropiată de realitatea lui, de realitatea in vivo, și desensibilizarea se produce mai repede și mai bine.”
„Rata de vindecare e de peste 75%”
Terapia prin realitate virtuală nu este una de self-help, pe care o persoană să și-o poată aplica acasă, folosind ochelari 3D. Ea se realizează în cabinet, într-un mediu controlat și sub supravegherea și îndrumarea unui specialist, care poate fi medic psihiatru, psiholog sau psihoterapeut.
„Fiecare om are triggerul lui legat de zbor. Unii oameni sunt sensibili la zgomot, alții la vederea altor fețe anxioase, la vederea unui avion, alții sunt sensibili la mirosul de cafea, pentru că știu că în avion se servește cafea. Și-atunci tu, ca specialist, ai posibilitatea să-ți joci rolul în scenariu și să recreezi cu cât mai multă acuratețe mediul în care omului i se declanșează anxietatea. Ulterior, îl ții în starea de anxietate până când îl desensibilizezi”, mai spune Nadia Gorduza.
„Terapia prin realitate virtuală este singura care a dovedit că poate să vindece o fobie specifică. Există statistici care spun că rata de vindecare e de peste 75%. Inițial, tratarea fobiilor se făcea prin expunere in vivo, dar pentru frica de avion ar fi niște costuri extraordinar de mari, pentru că omul ar trebui să mergă cu terapeutul, o dată pe săptămână, în aeroport, apoi să zboare cu terapeutul. Ar fi niște costuri nepermise pentru o persoană cu venituri normale.”
„Corpul uman nu este făcut pentru zbor.” Ce se întâmplă la simulatorul de zbor
O altă variantă pentru persoanele cu frică de avion este simulatorul de zbor. În acest caz, se țin ședințe individuale personalizate, cu o durată medie de 3 ore, în care un client și un pilot parcurg, împreună, o parte de educație legată de zbor – cu o durată de aproximativ o oră, în care se discută aspecte legate de anxietate și frică, dar și statistici și detalii tehnice legate de zbor, de operarea avionului, vreme, sistemele de siguranță – și o parte de simulare a zborului – cu o durată de aproximativ două ore, în care se fac exerciții practice în simulatorul de zbor Boeing 737.
În cele două ore de zbor în simulator, persoana cu aviofobie poate trece prin mai multe scenarii, alături de un pilot adevărat, ceea ce înseamnă o simulare de zbor complet pe rute ca, de exemplu, Otopeni – Sibiu.
Atunci când nu zboară pe rute reale, Radu David este unul dintre piloții care însoțesc persoanele cu frică de avion în simulatorul de zbor. Spune că piloții adaptează rutele de zbor din simulator pentru fiecare persoană în parte, în așa fel încât să fie cât mai utile: „Încercăm să alegem o rută care să atingă cât mai bine subiectele care provoacă probleme, ruta perfectă pentru omul care vine la simulator. Îmi amintesc că, la un moment dat, a venit o doamnă care se pregătea să plece în vacanță în Grecia, avea zborul într-o săptămână, deci destul de aproape de ce făceam noi în simulator. A venit la două ședințe și am făcut exact ruta pe care urma să zboare, iar asta a fost foarte de ajutor pentru ea. După ce a ajuns în Grecia, m-a sunat să-mi povestească cum a fost – în condițiile în care, înainte, nu reușea să urce în avion. De data aceasta, știa dinainte unde trebuie să vireze avionul la dreapta, avea repere în jur, un deal, marea, și știa după zgomot că piloții vor scoate trenul de aterizare. Aceste lucruri ajută foarte mult”.
„Corpul uman nu este făcut pentru zbor. Noi nu am fost construiți să zburăm”, mai spune Radu David, adăugând că e normal ca, atunci când ne aflăm într-un avion, să simțim lucruri cu care nu suntem obișnuiți. La fel de adevărat este, mai spune el, că, atunci când urcăm în avion, majoritatea dintre noi nu avem un bagaj consistent de cunoștințe despre felul cum funcționează avionul și despre tot sistemul de zbor care are rolul de a ne păstra în siguranță.
Prin urmare, toate aceste necunoscute și lipsa de control a oamenilor aflați într-o situație de zbor îi fac să se gândească la toate scenariile care pot decurge prost:
„E ca un bulgăre de zăpadă, cu cât începi să-ți pui mai multe întrebări, cu atât se accentuează starea de anxietate. Și-atunci, pentru a o controla, e important pe de o parte să avem cunoștințe, date concrete, în loc să ne gândim la scenarii neplăcute, iar, pe de altă parte, e important să ne expunem la zbor. Cu cât zburăm mai mult, pas cu pas, corpul se obișnuiește cu senzația de zbor și totul devine mai plăcut.”
„În simulator, fiecare are posibilitatea să simtă mai bine ce se întâmplă în avion, să vadă cum toate procedurile sunt respectate cu strictețe, oamenii pot vedea și că niciodată o singură problemă nu o să afecteze zborul, pentru că sunt mai multe straturi de siguranță, astfel încât, chiar dacă apar unele probleme, ele să nu ajungă să aibă consecințe.”
În plus, dacă ai mai multe cunoștințe legate de avion și de zbor, atunci când te afli propriu-zis la bordul unui avion, în loc să te gândești la toate scenariile negative, poți să te concentrezi asupra informațiilor concrete. Acest lucru poate avea un efect liniștitor asupra unor persoane cu frică de zbor.
„Nu poți să scapi ușor sau rapid de frica de avion, dar e important să te expui”
Pilotul face diferența între anxietatea anticipatorie, care se manifestă mai ales înainte de a urca în avion sau în zilele dinaintea zborului, și frica de zbor, care se manifestă în timpul zborului. „Cazurile mai ușoare și medii se referă la grijile pe care și le fac oamenii înainte de zbor, iar cele mai severe, la cei care simt acut senzația de frică în timpul zborului”, spune Radu David.
Și el, și toți piloții care țin ședințe cu simulatorul de zbor nu numai că au o experiență semnificativă de zbor real, ci sunt și antrenați să vorbească despre componentele psihologice ale acestei frici.
Din experiența lui, pentru cazurile mai simple de anxietate, una sau două ședințe în simulatorul de zbor pot fi suficiente, în timp ce, în cazurile mai severe, unde e important să existe și o discuție cu un psiholog, frica de zbor poate să se diminueze semnificativ după un minimum de cinci ședințe.
„Uneori, oricâte argumente ai aduce, frica este una irațională. De-asta e recomandat ca oamenii care trec prin asta să știe că nu poți să scapi ușor sau rapid de frica de avion, dar că poți face demersuri care, treptat, să te ajute să ajungi poate chiar într-un punct în care să te bucuri de zbor. Sunt oameni care, de la o frică serioasă, au ajuns să zboare și chiar să se bucure de zbor, dar sunt și oameni care au reușit să îmbunătățească ușor, însă au rămas cu anumite rețineri”, spune Radu David.
Un lucru extrem de important pentru cei care recurg la simulatorul de zbor este să se expună unei situații reale de zbor cât mai curând după ședințele de simulator.
„Expunerea la zbor, în general, rezolvă atât anxietatea, cât și frica de avion. Faci cursul, dar, dacă după ce faci aceste sesiuni de simulator, în următoarea perioadă nu te expui la zbor și trece mult timp, atunci nu o să fie eficient. E important să faci acești pași, după care într-un viitor apropiat să te urci în avion și să zbori cu adevărat. Deci să profiți atunci, la cald, de tot ce dobândești în simulator și la discuțiile cu pilotul.”
Recomandările lui sunt ca, la primele zboruri care urmează unei simulări, persoana cu frică de avion să zboare însoțită, atfel încât să țină pe cineva de mână la nevoie sau să poată avea discuții care să o distragă de la gândurile negative, și să își strângă foarte bine centura de siguranță, în așa fel încât, chiar dacă sunt turbulențe, să fie una cu scaunul. „Ajută uneori să încordezi fesele, picioarele și mâinile, să stai mai rigid în scaun, pentru că nu te miști atât de tare și, în felul acesta, corpul o să aibă un alt sentiment de siguranță”, mai spune Radu David.
Una dintre statisticile lui preferate și pe care o folosește de fiecare dată în ședințele de simulator de zbor se referă la 1 milion de pasageri care călătoresc 1 milion de mile. Statistica spune că, în mașină, pe șosea, riscul de deces este de 33%, urmat de transportul cu vaporul – cu 1% risc de deces, apoi trenul – cu 0,1%, iar în final avionul, unde riscul e de 0,002%.
Frica de avion poate împiedica o persoană să călătorească pe distanțe mari, indiferent că este vorba despre călătorii de plăcere – vacanțe sau vizitarea membrilor familiei care locuiesc în alte țări – sau în scop profesional.
Dacă frica de avion îți afectează calitatea vieții, caută sprijin specializat. Majoritatea oamenilor își pot învinge frica de a zbura prin psihoterapie, psihoterapie prin realitate virtuală, prin simulări de zbor sau, temporar, cu tratament psihiatric prescris de medicul specialist.
