Cum ne regăsim echilibrul în dezechilibru: ce putem face ca să fim mulțumiți la finalul zilei
Se spune că ne trăim viața în trei mari planuri: profesional, familial/social și personal, iar pentru a simți că avem echilibru, timpul și energia investite în fiecare dintre aceste planuri ar trebui să fie proporționale. De multe ori, stând zilnic 8 ore la muncă, se produce un dezechilibru. Cu atât mai mult dacă suntem „workaholici”. Cum remediem acest lucru pentru o viață (mai) împlinită?
Cele trei planuri ale vieții
Cum spuneam, ne trăim viața în trei mari planuri. Cel profesional are legătură cu munca, dar și cu educația noastră și poate cuprinde jobul și activitățile menite să ne dezvolte cunoștințele. Planul familial sau social se referă la relațiile noastre cu ceilalți – pot fi parteneri de cuplu, familia de origine, colegi și prieteni. Studiile arată că relațiile cu cei din urmă au un impact major asupra calității vieții noastre și stării generale de bine. Timpul investit în astfel de relații este, totodată, timp investit în noi.
Ceea ce ne aduce la un alt plan important al vieții: relația cu noi înșine. Putem include aici timpul pe care îl petrecem în singurătate (putem pune în altă perspectivă „teama” de singurătate), activitățile care ne produc plăcere (hobby-uri), sportul sau activitățile de îngrijire psiho-emoțională (psihoterapia, cititul, exercițiile de respirație, mindfulness, meditație etc.).
Prea multă viață profesională înseamnă neglijarea celorlalte planuri, în detrimentul nostru. Este adevărat, petrecem mare parte din zi la muncă. Dar timpul pe care poate nu îl avem la dispoziție pentru a-l acorda celorlalte planuri poate fi compensat de calitatea relațiilor, de întreținerea lor, de alocarea în mod deliberat a atenției și resurselor în direcția lor. Poate fi un sfat pentru cei obișnuiți să lucreze și în weekenduri.
Așadar, dezechilibrul apare atunci când lipsesc activitățile care ne fac plăcere, lipsește timpul liber, lipsește relaxarea, iar bateriile noastre nu se încarcă din nicio sursă.
Ce contribuie la echilibrul din viața noastră
Iată ce putem să facem să aducem un echilibru în viața noastră, astfel încât să fim totuși mulțumiți la finalul zilei, sau măcar să nu fim stresați și frustrați.
Stabilirea valorilor: stabilirea a ceea ce contează cu adevărat pentru noi, a lucrurilor care au valoare pentru noi. Ne referim aici la ceea ce este important, nu la ceea ce este urgent. Când ne ocupăm de ceea ce este urgent, atunci stabilim prioritățile, nu valorile. De exemplu, dacă pentru tine este foarte important să citești, atunci cu siguranță vei face tot posibilul să faci asta cât mai des, deoarece cititul are valoare pentru tine.
O (mai) bună gestionare a timpului ne va ajuta să știm cât timp ne ia să facem anumite activități sau să ajungem din punctul A în punctul B și astfel vom ști cum să ne organizăm activitățile importante pentru noi.
Pentru a avea mai multă claritate, putem să ne adresăm următoarele întrebări:
Modul în care fac acest lucru necesită mai mult timp decât este necesar?
Încerc să fac asta perfect când pot să o fac suficient de bine?
Este ceva ce trebuie să fac cu adevărat sau ceva ce doar cred că trebuie să fac?
Există lucruri cărora le pot spune nu, astfel încât timpul pe care îl aloc să fie redus?
Renunțarea la gândirea de tip „totul sau nimic”: De exemplu, dacă nu avem timp să mergem la cumpărături, asta nu înseamnă că ne lipsim de ceea ce voiam să achiziționăm, ci putem comanda online; dacă nu avem timp să ne întâlnim cu prietenii, putem vorbi la telefon cu aceștia; dacă avem de scris un eseu sau o disertație, este bine să ne propunem să facem câte 20 minute în fiecare zi și mai mult în weekend, decât să lăsăm totul pe weekend. Nu renunța total la o activitate importantă doar pentru că nu ai suficient timp pentru ea, deoarece puțin este mai mult decât nimic!
Este necesar să fim mereu atenți ca ziua noastră să cuprindă și muncă, dar și relaxare și socializare. Iar atunci când apare dezechilibrul, este foarte important să identificăm ce anume a dus la apariția dezechilibrului. Poate fi vorba de prea mult stres acumulat în ultimul timp, de o rutină nesănătoasă, de somn puțin sau relații toxice etc.
După ce identificăm cauza, începem să ne gândim ce putem face ca să schimbăm situația stresantă și apoi ne putem face un plan de acțiune pentru a restabili echilibrul în viața noastră.
5 soluții care ne vor ajuta să restabilim echilibrul
1. Combină activitățile importante între ele atunci când poți: de exemplu, poți să vorbești la telefon cu prietenii în timp ce faci cumpărăturile obișnuite la supermarket, poți petrece timp cu familia atunci când faceți curățenie împreună, sau să asculți un podcast când speli vasele etc.
2. Să fim atenți cât timp petrecem în cele 3 domenii semnificative și să echilibrăm acest timp: Dacă ai avut o perioada mai solicitantă la job, îți poți lua apoi o zi liberă ca să petreci timp cu familia sau să te odihnești; dacă ai fost lipsit de energie și ai preferat să fii leneș, să stai să te uiți la seriale, poți apoi să faci curățenie, ordine sau să ieși cu prietenii; dacă nu ai fost în formă și nu ai mers la sală în ultimele 5 zile, poți să mergi o zi în plus în săptămâna care urmează.
3. Să ne facem noi rutine în funcție de ceea ce este important pentru noi: dacă pentru noi este important să citim, putem respecta regula în care să citim minim 10 pagini pe zi, iar dacă este importantă familia, putem stabili că în fiecare zi la ora 12 să ne sunăm părinții etc.
4. Să facem o listă cu ceea ce are valoare pentru noi și vrem să păstrăm în viață noastră (cum ar fi o listă cu bune obiceiuri) și să fim atenți când nu mai facem aceste lucruri, pentru a le readuce în viața noastră. De exemplu: plimbatul în aer liber, petrecut timp de calitate cu familia, mersul la sala, întâlniri cu prietenii, citit, călătorit, mers la teatru etc. Putem face verificări periodice să vedem cum stăm cu programul, dacă este conform valorilor noastre și să facem ajustări când este cazul.
5. Să practicăm zilnic recunoștința: în fiecare dimineață când ne trezim putem să enumerăm în gând minim 3 lucruri pentru care suntem recunoscători pentru ziua anterioară. Pe lângă faptul că ne obișnuim creierul să vadă lucrurile bune din viața noastră și să se bucure, acest lucru ne face și să conștientizăm dacă am făcut ceea ce este important pentru noi în ziua care a trecut.
6. Să nu uităm că viața este dinamică și, din acest motiv, este ușor să apară dezechilibre. Când se întâmplă asta este foarte important să nu punem presiune prea mare pe noi sau să ne criticam, ci să începem să reconstruim, din nou echilibrul.
Echilibrul nu este ceva ce am obținut o dată pentru totdeauna, ci este ceva la care este necesar să fim atenți constant, ceva ce trebuie reconstruit atunci când se perturbă. Fiți răbdători și conștienți că schimbarea necesită timp și efort.