„10 motive pentru care oamenii se subestimează de obicei, din experiența mea de psiholog“

„10 motive pentru care oamenii se subestimează de obicei, din experiența mea de psiholog“

În calitate de psihoterapeut, am avut ocazia să înțeleg din ce în ce mai bine cum se formează și evoluează stima de sine, și cât de mult poate afecta aceasta viața cotidiană a unei persoane. Fiecare dintre noi poate trece prin perioade în care se simte mai puțin valoros sau competent, dar este important de reținut că aceste momente nu definesc cine suntem.

Stima de sine este acea voce interioară care ne spune dacă suntem suficient de buni, capabili sau valoroși. Cu toate acestea, pentru mulți oameni, această voce este negativă și le influențează profund viața personală și profesională. Dar ce stă la baza unei stime de sine scăzute?

Factorii din copilărie

Experiențele din copilărie joacă un rol esențial în formarea imaginii de sine. Critica excesivă din partea părinților, profesorilor sau altor figuri de autoritate poate sădi sâmburele nesiguranței. De asemenea, comparațiile constante cu frații, colegii sau prietenii pot alimenta sentimentul de insuficiență. Lipsa de afecțiune sau neglijarea emoțională sunt alte cauze frecvente care duc la o stimă de sine scăzută.

Traumele și abuzurile

Experiențele traumatizante, cum ar fi abuzul fizic, emoțional sau sexual, pot marca profund percepția despre sine. Victimele unor astfel de evenimente pot dezvolta sentimente de rușine, vină sau neputință, care erodează stima de sine. Toate sunt evenimente în care nu am avut control, în care am fi avut nevoie de protecție, de ajutor, iar vina nu este a noastră. Trauma înseamnă și sentimentul de singurătate, imposibilitatea de a vorbi despre ce ni s-a întâmplat, încercarea de a gestiona totul singuri, și adâncirea în sentimentul de vină și în cel de neputință.

Mediul social și presiunile societății

Trăim într-o lume în care standardele de frumusețe, succes și fericire sunt dictate adesea de mass-media și de rețelele sociale. Compararea constantă cu viețile „perfecte” ale altora poate genera un sentiment acut de inadecvare. Bullying-ul și hărțuirile din mediul școlar sau profesional pot avea efecte similare.

Critica interioară excesivă

Acea voce critică din mintea noastră, adesea învățată în copilărie, continuă să ne afecteze pe parcursul vieții. „Nu sunt destul de bun” sau „Nu merit să fiu fericit” sunt exemple de gânduri distructive care perpetuează o stimă de sine scăzută. Vocea critică are rolul de a ne proteja, a ne ajuta să fim mai buni, mai performanți. Modul în care ne vorbim are însă efectul opus. Din acest motiv, avem nevoie să exersăm vocea compasiunii mai des.

Eșecuri repetate sau lipsa succesului

Eșecul, mai ales dacă este perceput ca fiind frecvent, poate contribui la scăderea încărcăturii emoționale pozitive legate de sine. Lipsa sprijinului sau a încurajării din partea celor din jur în aceste momente poate amplifica sentimentul de inadecvare. Cu atât mai mult dacă în experiența noastră am fost frecvent criticați, învinuiți sau pedepsiți când nu am avut succes.

Problemele de sănătate mintală

Tulburările de anxietate, depresia și alte probleme de sănătate mintală pot influența negativ percepția despre sine. Acestea pot duce la sentimente de inutilitate, rușine sau vinovăție care perpetuează un ciclu negativ. În aceste cazuri este necesar să apelăm la sprijinul unui specialist pentru a ne învăța să navigăm problemele cu care ne confruntăm.

Așteptările nerealiste

Presiunea de a atinge standarde imposibil de înalte poate duce la sentimentul de eșec constant. Aceasta este adesea alimentată de influențe externe sau de auto-exigență extremă. Așteptările nerealiste nu ne permit să ne bucurăm de realizările noastre pe care, adesea, le punem pe seama imposturii. Mai mult, odată ce atingem un standard, ridicăm imediat ștacheta, astfel încât niciodată nu va fi suficient.

Perfecționismul

Tendința de a căuta perfecțiunea în tot ceea ce faci poate eroda încrederea în sine atunci când inevitabilul eșec apare. Nu există perfecțiune, iar scopul nostru în viață nu este să o atingem, ci să facem cât de bine putem. Reușitele sau eșecurile noastre depind și de conjunctură, factori externi, de resursele noastre sau oportunitățile din diverse momente ale vieții.

Citește și povestea despre succes în ciuda eșecurilor a laureatei Nobel Katalin Karikó.

Discriminarea și prejudecățile

A fi tratat diferit din cauza rasei, genului sau altor caracteristici poate diminua sentimentul propriei valori și poate induce o stimă de sine scăzută în timp. Prejudecățile celorlalți ne pot afecta negativ dacă suntem expuși frecvent sau timp îndelungat. Și în acest caz este necesar să solicităm ajutorul, să ne cerem drepturile și să avem un comportament asertiv când punem limite.

Figuri autoritare dezaprobatoare și conflicte

Critica excesivă, lipsa suportului sau conflictele constante în cadrul familial sau în relațiile apropiate pot influența profund dezvoltarea imaginii de sine pozitive. Părinții ne oglindesc în primele etape ale dezvoltării, răspuzându-ne la întrebarea „Cine sunt eu?”. Dacă avem parte de critică și nu de încurajare, creștem îndoindu-ne de propria valoare și de merit.

Cum putem identifica sursele stimei de sine scăzute?

Pentru fiecare dintre noi, dacă identificăm că avem o stimă de sine scăzută, sursele pot varia. Răspunsurile se regăsesc în lucrurile care ne-au fost spuse încă din copilărie, felul în care ne-am reflectat în ochii părinților, în experiențele de viață pe care le-am avut, dar și din contextele în care ne-am regăsit și care și-au lăsat amprenta asupra noastră. Pentru a identifica de unde vine neîncrederea în noi înșine și vocea critică, putem exersa următoarele:

Auto-reflecția: Identificarea situațiilor sau a persoanelor care declanșează gânduri negative despre sine este un prim pas esențial.

Conversații deschise: Discuțiile cu un terapeut sau cu o persoană de încredere pot ajuta la aducerea la suprafață a cauzelor profunde.

Analiza istoriei personale: Reflectarea asupra copilăriei, relațiilor și evenimentelor majore din viață poate scoate la iveală modele distructive.

Ce putem face pentru a ne consolida stima de sine?

Există numeroase practici prin care învățăm să diminuăm vocea criticului interior și să ne creștem stima de sine. Evident, pentru fiecare dintre noi, unele vor fi mai eficiente decât altele. Important este să le punem în practică pentru a observa care dintre ele ne ajută să relaționăm diferit cu noi înșine. Printre cele mai accesibile exerciții sunt următoarele:

Practica recunoștinței: Concentrându-ne pe lucrurile bune din viață, ne putem schimba perspectiva asupra propriei persoane. Neîncrederea în noi este întreținută de teamă, iar schimbarea percepției are loc atunci când ne gândim la realizările și reușitele pe care le-am avut, indiferent de dimensiunea lor. Toate sunt importante și ne schimbă perspectiva.

Exerciții de auto-compasiune: Tratarea propriei persoane cu blândețe și înțelegere reduce treptat severitatea criticii interioare. Ne ajută să ne gândim cum am vorbi cu o persoană dragă, dacă i-am spune aceleași lucruri pe care ni le spunem nouă?

Stabilirea obiectivelor realiste: Stabilirea unor scopuri mici și realizabile ne poate oferi un sentiment de progres și de competență. Adesea ne interesează doar obiectivul final, nu ne bucurăm de parcurs și nici de reușitele de pe parcurs. Stabilirea pașilor și aprecierea fiecărui mic succes, ne ajută să ne evaluăm diferit.

Terapia: Lucrul cu un specialist poate ajuta la reconfigurarea gândurilor distructive și la vindecarea rănilor emoționale.

Stima de sine nu este un concept fix, ea poate fluctua și, de asemenea, poate fi lucrată, consolidată și reconstruită. Este un proces care poate necesita răbdare, auto-compasiune și sprijin, dar este esențial să știm că nu suntem singuri în această călătorie. Fiecare pas mic spre îmbunătățire contează și poate deschide ușa către o viață mai împlinită.

Stima de sine scăzută este o problemă complexă, dar cu o abordare conștientă și sprijin adecvat, poate fi îmbunătățită considerabil. Identificarea surselor este primul pas spre schimbare și spre o viață mai plină de încredere în sine.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare