Care e cea mai dăunătoare formă de infidelitate și cum putem reduce tentația de a fi infideli

Sunt numeroase motivele din spatele unei infidelități, iar adesea, un astfel de comportament duce la destrămarea relațiilor de cuplu și pierderea multor lucruri bune construite de cei doi parteneri împreună. La fel de adevărat este că infidelitatea nu presupune neapărat destrămarea cuplului, însă provoacă durere și poate fi evitată. Iată ce am putea face pentru a reduce tentația de a fi infideli.

De ce este dificilă fidelitatea

Numeroși psihologi specialiști în relațiile de cuplu privesc fidelitatea ca pe un efort constant. Chiar și atunci când vorbim despre relații fericite, poate apărea tentația infidelității punctuale, generate de stres, oboseală, distanță, consum de alcool sau chimie apărută cu o persoană necunoscută.

Infidelitățile accidentale adesea vin cu vinovăție, furie față de propria persoană și chiar cu o îmbunătățire a calității relației de cuplu. Pe de altă parte, infidelitatea recurentă poate fi comportamentul unei persoane evitante, care nu se va dedica relației de cuplu niciodată complet, considerând că este o vulnerabilitate prea mare. O astfel de infidelitate arată nevoia de a deține controlul în cuplu, fiind și o formă de manipulare.

În aceeași măsură, există și infidelitatea celor incapabili și dezinteresați să construiască o relație, adesea cea mai dăunătoare formă de infidelitate, manipulativă și dezangajată, lipsită de vinovăție, dintr-un sentiment de îndreptățire. Să spunem că dintr-o astfel de „relație” soluția cea mai bună este întotdeauna despărțirea, iar pentru acest lucru un demers psihoterapeutic este util, pentru a ne ajuta să ne eliberăm de sentimentele de vinovăție, credința că suntem responsabili de comportamentul partenerului, speranța că schimbarea lui depinde de noi, precum și numeroasele efecte ale gaslighting-ului pe care un astfel de partener îl practică.

Neglijarea în cuplu

Partenerii unui cuplu care doresc să evite o astfel de situație în care să apară infidelitatea este necesar să acorde timp, atenție și prioritate intimității emoționale în cuplu și vieții sexuale. Să nu uităm că adesea sexualitatea este văzută, în special în societatea noastră, drept un subiect tabu, rușinos, un act vinovat, fanteziile sexuale ies din discuție, iar imaginația este etichetată drept o anomalie. Cu astfel de bariere, deseori cuplurile se distanțează, viața sexuală devine inexistentă, și cu toată suferința (de altfel, reală) cauzată de înșelat, premisele au fost create chiar în cadrul cuplului.

Atenția și interesul pe care le acordăm relației reduc șansele unei infidelități, cât timp ne oferim reciproc nu doar încredere și sprijin ci și validare, apreciere, întreținerea atracției și pasiunii din relație. Aceste lucruri presupun atât comunicarea din zona intimității emoționale, păstrarea curiozității în privința partenerului, cât și cutivarea romantismului, păstrarea zonei de dating, flirtul în cuplu, joaca și momentele pe care ni le dedicăm exclusiv, în conectare.

Empatia diminuează tentația infidelității

În cadrul a trei studii care au cuprins 408 participanți, aceștia au fost instruiți fie să adopte perspectiva partenerului, fie să nu. Cu toții erau parte din relații heterosexuale, monogame, de cel puțin 4 luni. Ca parte din experiment, participanții fie au evaluat, au întâlnit sau doar s-au gândit la străini atrăgători, în timp ce psihologii au înregistrat interesul în aceste persoane, precum și angajamentul și dorința față de actualii parteneri. 

Cercetările acestea arată că atunci când adoptăm perspectiva partenerului crește atât angajamentul, cât și dorința pentru acesta, iar în același timp scade interesul sexual sau romantic față de alți potențiali parteneri. Concluzia este că empatia, adoptarea perspectivei celuilalt sau „a ne pune în locul lui” descurajează angajarea în comportamente care ne pot răni partenerul și afecta relația. Practic, această abordare nu este soluția sigură că nu vom fi infideli, dar cu siguranță scade șansele să manifestăm interes față de alte persoane – în special dacă suntem într-o relație bună, de care suntem mulțumiți. Ieșim astfel din perspectiva egoistă care are în vedere propriile dorințe și exclude binele partenerului și al relației. 

Desigur, deși studiile nu probează efectul empatiei manifestate și din partea partenerului, ne putem imagina că rezultă o creștere a calității relației, empatia promovând înțelegerea, apropierea și îngrijirea celuilalt. 

Ce înseamnă să îmi pese de celălalt

Știm că suntem în relații în care ne-am atașat de partener, simțim iubire, vorbim adesea despre afecțiune. Dar cum arată în practică toate acestea? Iubirea nu înseamnă doar atracție și nici confortul pe care mi-l oferă celălalt și eu îl primesc. Lucru pe care, în mod egoist, adesea îl practicăm. Iubirea înseamnă și interes, prietenie, prezență și atenție, dorința de a-l descoperi pe celălalt, de a-l susține pe drumul său, de a-l încuraja și sprijini când întâmpină probleme.

Iubirea care rezistă probei timpului ține de conectarea pe care o avem cu celălalt și care, în absența eforturilor noastre, se diminuează cu timpul. Iubire înseamnă, totodată să creștem împreună și să avem răbdare cu ritmurile diferite în acest proces.

Să ne gândim la toleranța, deschiderea, acceptarea, iertarea pe care știm să le arătăm unui prieten. De câte ori ne conectăm similar la un partener? Cât durează relațiile de prietenie și cât cele de cuplu? Poate avem de învățat de aici, întrucât prietenilor cu siguranță le oferim nu doar empatie, ci compasiune. Iar aceasta din urmă ar trebui să fie prezentă atât în relația cu noi înșine, cât și în cea cu partenerul. 

În loc de infidelitate

Se spune că într-un atașament sănătos, acceptăm inclusiv faptul că evoluăm în direcții diferite, și dacă la un moment dat un partener corespunde nevoilor noastre, odată cu schimbarea, se poate să nu mai fim compatibili. Aici mă refer la cei care se ocupă de dezvoltarea personală, poate și la cei care acceptă un anumit grad de toxicitate în relații având încă răni nevindecate. Vindecarea poate veni cu schimbări semnificative, iar atașamentul sănătos înseamnă să acceptăm, de comun acord, că drumurile noastre nu mai coincid. Nu mă refer aici la cei care au ajuns la un nivel al „succesului” personal, așa cum îl etichetează în prezent societatea și dizolvă relații pentru că acum „își permit” alte opțiuni. Chiar și acolo, cel mai probabil, semnele că ne regăsim într-un parteneriat nepotrivit au existat.

Dacă ajungem în punctul în care relația de cuplu nu mai funcționează sau nu mai corespunde nevoilor noastre, putem să avem o atitudine matură, să deschidem discuții dificile, să propunem separarea, fără a căuta căi de evadare în avans. Da, vom traversa o perioadă tensionată, ne vom confrunta cu emoțiile negative ale celuilalt, dar vom relaționa dintr-un rol de adult, care poate purta astfel de discuții, asumându-și această răspundere.