Întrebări în terapie: Ce discutăm cu un specialist?

Întrebări în terapie: Ce discutăm cu un specialist în sănătatea mintală?

Ce întrebări primim din partea unui specialist în sănătatea mintală și care este rolul lor? În terapie rolul nostru este cel de client, nu de pacient, iar al specialistului acela de a ne ajuta să aducem mai multă structură în evenimentele vieții noastre, acord și echilibru între gânduri, emoții și comportamente. Iată câteva repere despre rolul unor întrebări în terapie.

Când ajungem la psihoterapie?

Când o persoană caută ajutorul alteia prin psihoterapie este implicit faptul că este nefericită faţă de modul în care experimentează viaţa. Se simte prinsă în tipare de gândire şi trăire ce o menţin nefericită, neîmplinită sau în moduri auto-distructive de a fi şi relaţiona.

Există semne că nu este totul bine în modul în care se simt faţă de ei înşişi şi viaţa lor şi acestea pot fi traduse prin ceea ce se cheamă simptome în modelul medical, cum ar fi anxietate de necontrolat, depresie epuizantă sau insomnie persistentă. Probabil simptomele prezentate sunt sentimente de goliciune sau singurătate.

Înainte de a putea gândi clar referitor la o problemă sau de a schimba comportamentul, o persoană trebuie să se simtă angajată, auzită, recunoscută, înţeleasă şi acceptată”. (Kohut, 1984). 

Relația cu un terapeut

Terapeutul şi clientul împreună construiesc o naraţiune coerentă a experienţelor care anterior au fost nerecunoscute, oferind noi perspective şi creând posibilitatea unei game mai largi de principii de organizare a experienţei.

Un indicator al sănătăţii mintale este abilitatea de a manageria experienţa emoţională intensă, la care uneori ne referim drept „toleranţă la afect” sau „competenţă auto-reglatorie”. 

Dialogul dintre terapeut şi client nu este doar despre întrebări în terapie. Este despre „cuvintele ce se spun, dar include tăcerile şi „comunicarea ne-exprimată”, imaginile şi fanteziile dinainte de întâlnire şi „prezenţa potenţială continuată” după întâlnire (Wheway, 1997).

Cum arată o primă ședință de terapie

Oamenii se schimbă tot timpul. De la naştere până la moarte se petrec multe schimbări în procesul natural al vieţii. Ne schimbăm şi adaptăm continuu ca sisteme biologice – celulele noastre, temperatura şi aşa mai departe- ca răspuns la stimuli interni şi externi. Stările noastre de bine, fizice şi mintale, sunt în mod inexplicabil legate şi ca toate sistemele vii suntem implicaţi într-un continuu proces de schimb cu ceea ce ne înconjoară în timp ce încercăm să ne păstrăm structura esenţială şi identitatea (Lawrence Pervin, 1984).

Multe abordări ale psihoterapiei, dar în mod particular abordările umaniste şi psihodinamice, presupun că prima şedinţă va fi problematicile cheie care vor trebui abordate în terapie, deşi acestea ar putea fi mai degrabă implicite în faza aceasta, decât explicite. Vor fi utile anumite întrebări în terapie, limbajul non-verbal, emoția și senzațiile din corp. 

La finalul primei şedinţe, terapeutul va putea să se simtă capabil să intre în contact cu lumea persoanei venite la terapie într-o manieră sinceră şi să fi transmis acesteia că o respectă, acceptă şi înţelege. Datortă faptului că îi sunt oferite nişte perspective noi asupra problematicilor şi grijilor lui, cu toată nădejdea, persoana se va simţi suficient de angajată şi convinsă de faptul că procesul şi terapeutul i-ar putea fi de ajutor.

Ce să vorbești cu un psiholog

Este nevoie de un curaj pentru a căuta ajutor profesional. Nu contează cine sunt, cum se prezintă, care este istoria lor sau care este cadrul, ei se pun pe sine într-o poziţie vulnerabilă.

De obicei, ceva actual din viaţa lor a devenit de nesuportat. Ar putea fi o criză, un eveniment ca ruperea unei relaţii, o pierdere de slujbă, o boală ameninţătoare de viaţă sau poate fi cazul unei situaţii de lungă durată care a devenit intolerabilă. Uneori, un moment de criză în viaţă divulgă o boală care durează de mult.

Oamenii simt desori că nu mai deţin controlul şi nu înţeleg pe deplin de ce ei simt ceea ce simt sau de ce lucrurile sunt aşa cum sunt. Probabil au încercat tot felul de moduri de coping şi au descoperit că lucrurile nu se îmbunătăţesc. Ei ar putea simţi că şi-au epuizat familia şi prietenii sau că nu se cade să în încarce pe ei cu problemele lor. Ar putea avea sentimente ambivalente şi complexe despre familiile lor, care ar face imposibilă împărtăşirea şi rezolvarea problemelor cu ei. Astfel de situații vor fi identificate alături de un terapeut cu ajutorul unor întrebări în terapie, menite să clarifice, dar și să normalizeze anumite contexte în care ne regăsim.

Anumite persoane ar putea avea sentimente de eşec legate de faptul că trebuie să caute ajutor, sau probabil temeri că sunt nebune sau atât de anormale şi inadecvate încât nimeni nu va fi vreodată capabil să le înţeleagă sau să le ajute. Când îşi spun povestea, vor să transmită problema terapeutului, dar nu este întotdeauna vorba despre o naraţiune directă şi oamenii nu ştiu întotdeauna ce aspecte ale poveştii lor ar putea fi importante sau relevante. Ei încearcă să desluşească lucrurile care vor avea impact şi asta în sine este însemnat.

Terapeutul ajută o persoană să îşi organizeze materialul într-un tablou mai coerent prin identificarea problematicilor centrale şi a îngrijorărilor. Focusarea şi formularea în abordarea descrisă aici, sunt negociate cu fiecare persoană prin explorarea experienţei ei.

Întrebări frecvente în terapie

Mulți dintre cei care merg la terapie doresc să fie fericiți, curajoși, siguri pe sine dar exprimarea dorințelor nu ne informează despre cum anume pot obține aceste lucruri. De aceea, dacă o persoană ne spune că nu dorește să mai fie timidă trebuie să îi punem întrebarea „Cum anume te vei comporta când vei fi curajoasă?”, „Cum anume, altfel decât până acum, te vei comporta când vei avea mai multă încredere în tine?”

Aceste întrebări în terapie vor genera răspunsuri ce vor descrie comportamente concrete, observabile și ușor de evaluat. Întrebările care pot să ajute o persoană în clarificare și care ne pot ajuta și pe noi, specialiștii, scalează multe aspecte ale vieții.

Pentru a ne permite să identificăm dacă problema este însoțită de somatizare sau dacă este parte a unei entități patologice întrebăm dacă i s-a prescris vreun medicament sau dacă își administrează vreun medicament pentru a se simţi mai bine şi pentru a face faţă mai uşor acestei probleme?

De asemenea, întrebăm când a apărut această problemă? Această întrebare ne permite să identificăm vechimea şi durata afectării, felul în care persoana percepe problema în relaţie cu timpul.

Ce s-a întâmplat atunci? Face parte din setul de întrebări în terapie ce ne permite să identificăm evenimentul care a deterimnat apariţia problemei.

Ce aţi simţit atunci? Ne permite să apreciem felul în care evenimentul a fost perceput de o persoană şi felul în care a afectat-o. 

Care credeţi că este contribuţia dumneavoastră la apariţia problemei? Ne permite să apreciem modul în care o persoană se percepe pe ea însăşi în raport cu problema, dacă se identifică drept parte a problemei sau nu.

Între alte întrebări în terapie includem și „Cum credeţi că apariţia problemei a afectat relaţia dumneavoastră cu cei din jur?” Această întrebare permite aprecierea modului de reflectare a problemei de către conştientul persoanei venite în terapie.

Ce s-a schimbat în viaţa dumneavoastră odată cu apariţia problemei? Permite o evaluare a modului de reflectare a problemei de către conştientul unei persoane.

După apariţia problemei aţi putut dormi la fel ca înainte? Permite aprecierea modului şi gradului în care apariţia problemei a influenţat inconştientul persoanei venite în terapie.

Care este situaţia actuală, cum vă simţiţi acum? Permite o evaluare a reflectării conştiente a problemei şi formularea unui diagnostic de prezent.

Ce doriţi să obţineţi în urma terapiei? Deși este una dintre cele mai frecvente întrebări în terapie, este necesar să ne adresăm această întrebare încă dinaintea începerii procesului. Ea permite identificarea şi stabilirea obiectivelor terapiei, în raport cu aşteptările unei persoane.

Cine credeţi că ar observa schimbările survenite ca urmare a terapiei? Permite ajustarea obiectivelor dar şi întrebare de control pentru a verifica care este persoana ce are nevoie de terapie.

Ce alte resurse mai aveti care să ne ajute în rezolvarea problemei dumneavoastră? Aici putem identifica resursele persoanei respective.

Alte probleme din istoria personală pe care le-ați depășit? Cum ați făcut asta? Identificarea modelului de funcționare în situații dificile; capacitatea de analiză, decizie și acțiune în vederea rezolvării problemei.

Informații despre părinți, despre perioada copilăriei și adolescenței, performanțele școlare, informații despre perioada adultă, activitatea profesională, familia și relațiile maritale, sexualitatea sunt întrebări care clarifică, identifică aspecte ale istoriei de viață.

Ce întrebări îți pune un psiholog în legătură cu familia

În corespondența lui Freud găsim informații despre importanța străbunilor în constituirea psihosomatismelor (psihic, fizic, spirit și corp) individuale și colective. Fiecare dintre noi este determinat nu doar de triunghiul mama-tata-copil ci și de o adevărată cascadă de influențe venite din întregul nostru arbore genealogic. 

Anumite întrebări în terapie vor fi despre sistemul în interiorul căruia ne-am născut, ajutându-ne să aducem claritate în legătură cu posibile modele pe care le urmăm, cu care ne-am identificat, dacă există repetiții loialități.

Care este vârsta la care femeile din neamul dumneavoastră s-au căsătorit? Permite identificarea modelului de căsătorie și credințele în legătura cu acesta.

Care este vârsta la care femeile din neamul dumneavoastră au divorțat? Permite identificarea loialităților față de aceste femei (mame, bunici, străbunice, surori, etc).

Care sunt poveștile care circulă în familie în legătură cu alegerea unui partener, tipul de bărbat sau femeie aleși, de sexualitate și manifestarea ei, de nașterea copiilor sau de alegerea unei profesii? Aceste întrebări exporatorii ne conduc spre indentificarea miturilor, poveștilor, mitologiilor și ritualurilor familiale.

Călătoria în copilăria timpurie până la începuturile vieţii, cu ajutorul unor întrebări în terapie, ne dă posibilitatea de a descoperi multe mecanisme care sunt active în toată lumea şi la alţi oameni. Din păcate, ele sunt recunoscute ca atare mult prea rar, deoarece porunca paralizantă „Să nu ştii” ne împiedică să le conştientizăm. 

După părerea mea, scrie Alice Miller în cartea „Deșteptarea Evei”, nu numai că avem voie să ştim, dar trebuie neapărat să ştim ce este bine şi ce este rău, pentru a ne asuma răspunderea pentru propria viaţă şi pentru viaţa copiilor noştri.

Pentru a scăpa de spaima copilului învinovăţit şi pedepsit, de teama fatală faţă de păcatul nesupunerii, teama care a distrus vieţile atâtor oameni şi care şi astăzi îi ţine legaţi de lanţurile copilăriei. Ca adulţi ne putem elibera de aceste lanţuri cu ajutor adecvat, putem obţine informaţii de importanţă vitală şi putem constata cu mulţumire că nu mai suntem constrânşi să vedem un sens mai profund în ceea ce ne-au povestit educatorii şi părinții mânaţi de propria lor frică

Îți recomandăm și

SPUNE-ȚI POVESTEA »
"]
Căutare