„Mi-am pierdut încrederea în partener. Mai are șanse relația noastră?” Răspunsurile psihologului

Pierderea încrederii în celălalt poate porni din neîncrederea în noi sau în relații, în general. Experiența de viață negativă în relațiile semnificative, o stimă de sine scăzută, un atașament nesigur sunt condiții care vor favoriza sentimentul de neîncredere. Întrucât nu ne vom găsi liniștea sau armonia, indiferent de care parte a neîncrederii ne situăm, iată câteva dintre motivele care stau la baza ei, dar și soluții.

Cauze pentru lipsa încrederii în partener

Pierderea încrederii în partenerul de cuplu are loc, de regulă, în urma uneia sau mai multor dezamăgiri. Un eveniment traumatic pentru relație poate fi, spre exemplu, infidelitatea unuia dintre parteneri. O astfel de experiență poate dărâma fundația pe care cei doi au construit o relație amoroasă, fundație susținută, în primul rând de încrederea în cealaltă persoană și sentimentul că suntem în siguranță alături de ea.

Există însă și alte cauze ale lipsei de încredere în partener, care au legătură cu structurile noastre personale, cu stilul de atașament, cu experiențele din relațiile anterioare, poate chiar cu propria copilărie. Dacă, spre exemplu, am simțit că nu ne putem baza pe părinții noștri să ne fie alături când ne este greu, că ne vor dezamăgi atunci când ne promit ceva, că nu vor acorda timp și prezență nevoilor noastre, încă de mici învățăm să nu avem încredere în ceilalți, ca mecanism prin care ne protejăm de suferință.

A nu ne baza pe cei din jurul nostru încă de la vârste mici, duce totodată la dezvoltarea unei independențe extreme, care va interveni, adesea, în relațiile cu ceilalți, întrucât nu permitem interdependența necesară într-un cuplu (alternarea între independență/autonomie și dependența de cealaltă persoană).

Totodată, o experiență relațională dezamăgitoare, în care am fost trădați, înșelați, mințiți, ne poate lăsa suspicioși în privința intențiilor celeilalte persoane și vigilenți în mod constant, chiar și atunci când nu este necesar. Din păcate, comportamentele noastre deși sunt menite să ne apere, să ne protejeze de durere emoțională și alte dezamăgiri, ajung să fie sursa problemelor cu care ne vom confrunta în cuplu.

Să facem un exercițiu și să ne imaginăm în rolul persoanei pe care o suspectăm, căreia nu îi acordăm încrederea noastră, căreia îi cerem constant explicații și dovezi despre care credem că au rolul de a ne liniști, dar pe care oricum nu le vom primi/accepta, întrucât nu ne simțim în siguranță pentru a renunța la vigilență. Cum se simte? Putem să simțim neputința celuilalt, frecvent acuzat, etichetat drept mincinos sau rău intenționat, neavând la dispoziție pentru propria apărare decât cuvintele și faptele pe care, însă, nu le acceptăm. Iată și alte motive care pot sta la baza lipsei de încredere în partener

Teama de abandon 

Frica de abandon ne este, probabil, cunoscută, iar aceasta este însoțită de o multitudine de scenarii negative, de frici punctuale apărute la orice semn din partea partenerului/partenerei care este interpretat drept periculos pentru relația dintre noi.

Fie că este obosit/ă și nu vorbește; este supărat/ă din cauza altei persoane sau a unei situații de la muncă; este indisponibil/ă emoțional pe moment; are o activitate din sfera autonomiei, care nu ne implică; schimbă mesaje cu cineva, iar noi nu știm cu cine… toate vor deveni motive de suspiciune, vor activa frica de a nu fi părăsiți și vor declanșa, adesea, comportamente dăunătoare relației dintre noi: acuze, certuri, învinuiri, distanțare emoțională. Cumva, toate comportamentele noastre de a „evita” un posibil abandon, pot duce la creșterea riscului ca o despărțire să se producă.

Așteptările nerealiste 

Așteptările nerealiste de la partener sunt un alt motiv de neîncredere, întrucât partenera/ul nu se va ridica la înălțimea acestor așteptări, iar noi ne vom simți dezamăgiți de această persoană în care… nu putem avea încredere. În realitate, noi suntem cei care generăm scenariile în care suntem dezamăgiți și, în loc să fim curioși să ne cunoaștem și descoperim partenera/ul care poate fi diferit/ă de noi, proiectăm o imagine a lui/a ei, cu care așteptăm să semene.

O așteptare nerealistă poate fi și aceea ca partenerul să semene cu noi, să facă lucrurile la fel, să funcționeze în același ritm în care funcționăm noi. O astfel de așteptare pornește de la presupunerea inconștientă că felul în care suntem/gândim/acționăm noi este ok, iar celălalt greșește. 

Gelozia

Gelozia este în primul rând neîncredere în propria persoană, în valoarea personală. Peste acestea se pot adăuga experiențele negative din relațiile anterioare, povești despre infidelitate din familia de origine, un stil de atașament anxios dependent sau evitant. Laolaltă, vor copleși conexiunea emoțională cu partenerul, în care nu vom avea încredere, indiferent de comportamentele acestuia.

Gelozia nu este iubire și nu are legătură cu pasiunea pe care o simțim pentru un partener/o parteneră, ci cu părțile rănite din interiorul nostru, care duc constant o luptă cu pericole imaginare. Avem nevoie să reglăm comportamentele care ne afectează relația de cuplu, și să învățăm să acordăm încredere celorlalți, înțelegând că vigilența dusă la extrem nu ne va proteja de suferință, ci o va genera, repetitiv.

Remedii pentru neîncrederea în partener

Numeroase dintre situațiile expuse mai sus au legătură cu rănile noastre și modul în care am învățat să ne protejăm de a (mai) fi răniți, dezamăgiți, înșelați sau părăsiți. Pentru toate acestea, importantă este munca pe care suntem dispuși să o depunem pentru a schimba anumite mecanisme de apărare, tipare de gândire și comportamentale, a reînvăța să fim în relații cu ceilalți și a avea experiențe emoționale pozitive, vindecătoare.

Fie că decidem să apelăm la ajutorul unui psihoterapeut, fie că ne informăm din articole sau cărți de specialitate, că practicăm tehnici de autoliniștire sau practicăm un sport care să ne ajute să descărcăm încărcătura mintală, întâi căutăm să rescriem acele tipare care dăunează relației noastre de cuplu.

În al doilea rând, este bine să observăm ce parteneri alegem pentru o relație. Adesea, neîncrederea, stima de sine scăzută, credința că suntem greu de iubit, un stil de atașament anxios, ne vor duce către parteneri indisponibili emoțional, care ne vor „apăsa” toate butoanele și ne vor expune frecvent acelor frici pe care încercăm să le evităm. Facem acest lucru inconștient, întrucât căutăm să vindecăm toate acele relații în care am fost răniți, lucru pe care creierul nostru îl crede posibil doar într-un mediu familiar (cu parteneri similari părinților sau partenerilor din trecutul nostru). Dacă avem un tipar nepotrivit, ne ajută conștientizarea, dar ne poate ajuta și un specialist să reconfigurăm povestea din mintea noastră.

Alte soluții pentru neîncredere

Pentru lipsa încrederii în cuplu, anumite acțiuni pot deveni soluții de durată, cât timp ambii parteneri își asumă partea de relație și rolul pe care îl au. Spre exemplu, creșterea intimității emoționale, apropierea emoțională în relația de cuplu, sentimentul de complicitate și comportamentele prin care ne reasigurăm de disponibilitatea pe care o avem unul față de celălalt, vor diminua neîncrederea dintre noi.

Limitele sănătoase sunt și ele necesare în orice relație, în special în relația de cuplu. Intimitatea dintre noi nu înseamnă că cealaltă persoană ne aparține cu totul, că nu are dreptul la propria intimitate sau la autonomie. O limită sănătoasă se referă inclusiv la activitățile pe care avem dreptul să le desfășurăm în afara relației, cu prietenii sau familia de origine, dacă practicăm un sport sau avem un hobby.

Nu este necesar și nici sănătos să fuzionăm, să facem totul împreună, să vedem autonomia celuilalt ca pe o amenințare. Dacă se întâmplă acest lucru, este necesar să ne verificăm așteptările pe care le avem de la un partener, precum și stilul de atașament. Bineînțeles, exclud aici situațiile în care nu facem nimic împreună, iar partenerul/partenera este mai disponibil/ă pentru alte persoane decât pentru noi.

Lipsa comunicării în cuplu este, de asemenea, unul dintre motivele apariției neîncrederii. Adesea spunem că nu vrem să povestim despre cum a fost ziua noastră la muncă, iar odată ce am ajuns acasă vrem să ne deconectăm de serviciu. Este o atitudine sănătoasă, totodată, nu împărtășim partenerului/partenerei o parte importantă din viața noastră, rolul profesional, cel în care petrecem cea mai mare parte din timp. Comunicarea în cuplu este necesară. Putem să povestim timp de 10-15 minute cum a fost ziua noastră, iar apoi să-l ascultăm și pe celălalt. Este un exercițiu de conectare important. Altfel, dacă discutăm „doar când este ceva important de spus”, ajungem să vorbim… o dată la două săptămâni? Treptat, vom constata că nu mai avem ce să ne spunem, iar o relație în care nu mai simțim conexiunea cu cealaltă persoană, este o relație în care va apărea neîncrederea.

Să nu uităm, în orice relație de cuplu, munca pe care o depunem pentru a îmbunătăți modul în care ne conectăm, disponibilitatea de a fi flexibili, de a negocia, de a nu căuta vinovați ci de a căuta soluții împreună, de a ține cont unul de nevoile celuilalt, de a împărți sarcinile, responsabilitățile, dar și beneficiile în mod echitabil, toate contribuie la securizarea fundației pe care este clădită relația noastră, a încrederii și sentimentului de siguranță necesare pentru ca o relație să fie durabilă.