Infidelitate accidentală sau abuz emoțional în cuplu? Cum arată profilul abuzatorului la masculin și la feminin

Infidelitatea este o rană ce poate distruge temelia unui cuplu. Afectează siguranța de care avem nevoie ca să construim o relație durabilă, încrederea, dar și complicitatea pe care o avem cu partenerul, acea apropiere care ne dă încredere în viitorul nostru împreună. Există infidelitate accidentală, dar există și abuz emoțional care va lua inclusiv forma infidelității, vina fiind atribuită „victimei”. Cum arată o astfel de realitate?

Există infidelități accidentale, care pot fi depășite de un cuplu, asemeni evoluției pe care anumite persoane o au după o traumă. O infidelitate accidentală poate duce la consolidarea relației, vindecarea rănilor, repararea fisurilor care au permis infidelitatea, reînnoirea angajamentelor celor doi parteneri. Dar există și tiparul de infidelitate, toxicitatea relațională. Mai frecvent, bărbații manifestă acest comportament.

Tiparul de infidelitate se manifestă ca o devalorizare constantă a partenerei, o justificare narcisică a îndreptățirii partenerului de a căuta în altă parte propria-i plăcere și satisfacție, fără însă a renunța la confortul și stabilitatea oferite de relația cu partenera devalorizată. Partenera dintr-o astfel de relație ajunge să aibă o stimă de sine scăzută, credința negativă că nu poate găsi ceva mai bun pentru ea, fiindu-i induse critici și etichetări negative constant, care distorsionează realitatea, plasând asupra ei povara eșecului nu doar al relației, ci și personal.

Vorbim despre lipsa de parteneriat și egalitate în cuplu, lipsa reciprocității și a respectului, a flexibilității între nevoile lui și ale ei. În astfel de cupluri, bărbatul infidel și abuziv emoțional se erijează în lider, își proiectează superioritatea față de parteneră și caută să dețină controlul în cuplu.

Citește și: „Creierul îmi spune să ies din relația toxică, dar mă tem că nu voi găsi ceva mai bun”. De ce sunt femeile atrase de băieți răi

Profilul abuzatorului emoțional, infidel

Nevoia de a deține controlul într-o relație de cuplu vine din credințe negative, multe inconștiente, că nu poți avea încredere în celălalt, că nu poți avea un parteneriat cu o altă persoană, că poți suferi sau poți fi abuzat la rândul tău. În consecință, vei prelua chiar tu rolurile acestea, generând situațiile de care te temi.

De regulă, abuzatorul a crescut într-un mediu abuziv, fiind o victimă în perioada copilăriei. Totodată, modelul văzut în familie poate fi similar cu cel reprodus în viața adultă sau poate fi imaginea în oglindă a rolurilor din familia de origine care i-au provocat o traumă.

De exemplu, un bărbat a cărui mamă, în copilărie, și-a părăsit familia pentru un alt bărbat, abandonând copilul. Din rol de victimă, copilul învață uneori că singurul mod de a nu mai ajunge acolo este să preia rolul agresorului. Adesea, nu este conștient de acest lucru și își justifică propriile acțiuni plasând răspunderea asupra celuilalt, ajungând la infidelitate și abuz emoțional în cuplu.

„Andrei considera că doar dacă îi sunt total supusă mă poate iubi. Îmi spunea că așteptarea lui este ca eu să renunț la mine, pentru că el va avea grijă de mine și ce am nevoie, dar pentru asta, el trebuie să fie prioritar. Mi se părea o glumă la început și adesea așa tratam astfel de exprimări din partea lui, până când, în relație cu el am constatat că nu erau glume. Îmi spusese că nu acceptă să îmi mai vopsesc părul, iar eu mi-am continuat ritualul vopsindu-mă. A plecat de acasă – locuiam împreună – și mi-a trimis seflie-uri cu o fostă iubită la care a și stat trei zile. Îmi dădea mesaje în care îmi spunea că dacă nu îmi pasă ce îmi cere el, nu îi pasă de mine și că speră că am învățat ceva în urma acestui eveniment. Eram de 4 luni împreună și mă bucur că am avut atunci curajul să mă mut de acasă până a revenit el din aventură. Am fost șocată să aflu nu doar că există astfel de oameni, ci că eu aveam o relație cu unul”, povestește Maria, 28 de ani, din Cluj-Napoca.

Rolul de salvator

Important este ca, și atunci când înțelegem condițiile care au dus la ceea ce în prezent apare drept comportament patologic, să avem grijă de noi și de nevoile noastre, să nu acceptăm abuzul în cuplu și să nu intrăm în rol de salvatori ai celor cu astfel de probleme.

Adesea femeile tind să infantilizeze un bărbat și să „îi poarte de grijă” într-o relație de cuplu, intrând în rol de mame ale partenerului,  nu de partenere. Este o situație prielnică unui abuzator care va cere resurse nelimitate partenerei, în timp ce nu va oferi nimic la schimb sau prea puțin. Este totodată un drum ce poate duce la infidelitate și abuz emoțional în cuplu, vina fiind plasată asupra partenerei.

O a doua capcană este acest „prea puțin” adesea interpretat drept „ceva”, totuși. Mă refer aici la puținele momente de liniște sau în care un abuzator va avea tentativa unui comportament diferit, care nu va dura mult, dar va reprezenta o dovadă că poate fi și altfel, ce frecvent încurajează femeile să rămână în relație.

Salvatorul, într-un astfel de cuplu, se proiectează într-un rol de putere și control pentru supraviețuire, considerând că de el depinde buna funcționare a cuplului. Cu atât mai mult când se vor declanșa acuzele unui abuzator, gaslighting-ul și devalorizarea, vor deveni surse ale eșecului salvatorului.

Citește și: Nevoile emoționale neîmplinite pot compromite viața privată și cariera. Cum avem grijă de ele

Repararea relațiilor din familia de origine

Adesea, alegem parteneri din scenariul familiar, cel cu care am crescut în familia de origine. Inconștient, încercăm să vindecăm relația părinților noștri și cea pe care am avut-o noi cu ei.

Totodată, relațiile din familia noastră reprezintă familiaritatea noastră și, deși nu alegem acest lucru conștient, tolerăm abuzurile, convinși fiind că viața noastră nu poate arăta altfel. În acest sens, recomand psihoterapia individuală, terapia de cuplu, informarea din cărți de specialitate care descriu astfel de situații și vin cu sugestii pentru a ne găsi propriul echilibru.

Abuzul și infidelitatea la feminin

Deși femeile mai rar vor avea comportamentele descrise mai sus în aceeași formă cu bărbații, ele vor încerca să dețină controlul prin poziția de victimă, adesea. Afirmații precum „Câte sacrificii fac eu?!” sau „Dacă nu aș fi fost eu, tu ai fi putut/făcut/fost nimic” sunt cele prin care femeile cer partenerilor loialitate și recunoștință. Critica, judecata, cicălirea constantă, sunt forme prin care femeile își manifestă nemulțumirea față de partener, având solicitări injuste și reprezintă abuzuri. Uneori, ajung și la infidelitate și abuz emoțional, pe care le justifică întrucât bărbatul/partenerul „nu a fost/făcut suficient”.

Nu înseamnă că într-un cuplu nu avem voie să ne exprimăm nemulțumirile, nu înseamnă că nu avem dreptul să constatăm că noi facem anumite lucruri pentru partener, dar nu primim la schimb ce avem nevoie, dar aceste lucruri pot fi adresate în alt mod, care crește șansele să primim ceea ce avem nevoie sau, dacă acest lucru nu se întâmplă, să încheiem relația.

Interesant este că atunci când vorbim despre abuzul feminin, asemeni celui masculin, nici femeia nu va renunța la beneficiile oferite de bărbat și relație, critica și plângerile fiind doar mijloace de constrângere, nu situații cu corespondent în realitate. La fel de interesant este că, dacă bărbatul preia din comportamentele descrise de femeie drept dezirabile, aceasta le va invalida, nu le va accepta/primi, sau va găsi alte motive de nemulțumire. Astfel, inconștient, menține relația cu care este obișnuită, singura „în care știe să fie”.

Nu există relație perfectă, așa cum nu merităm eticheta de „abuzatori” doar pentru că avem conflicte sau ajungem la reproșuri. Abuzul este un comportament constant, recurent, cu prea puține momente de conectare și acelea la nivel superficial. Abuzul este legat de dorința de a deține controlul asupra celuilalt, de a-l subjuga și devaloriza, din convingerea că doar astfel vom fi la adăpost de suferință. 

Infidelitatea nu este calea de a rezolva un conflict sau de a ne rezolva relațiile cu partenerii sau cu noi înșine, ci o fugă dacă avem trăsături evitante sau un comportament de îndreptățire când avem trăsături narcisice, iar în acest proces pot fi rănite mai multe persoane.

Ghidul nostru intern este felul în care ne simțim într-o relație și dacă aceasta răspunde la nevoile noastre, sau dacă trăim într-o stare permanentă de alertă și vigilență, așteptându-ne să se întâmple ceva negativ.