Ești într-o relație pe care o consideri stabilă, însă partenerul tău nu ia nici o decizie cu privire la viitorul vostru și are o atitudine care bate mai degrabă înspre retragere? Poate un bărbat nu te-a mai sunat după o primă întâlnire care ție ți s-a părut minunată sau unul care te-a curtat insistent a dispărut după prima noapte de sex? Frica de relații, respectiv de a iubi sau de a se îndrăgosti, numită și filofobie, este adesea asociată mai degrabă bărbaților. Această frică este adesea camuflată în comportamente precum: a găsi celuilalt defecte lăsând de o parte calitățile și a se concentra pe relații pasagere. De unde vine?
De unde vine frica de relații
Nu există un motiv unic, ci mai degrabă mai multe incidente care creează un teren propice instalării acestei frici. În copilărie, aceste evenimente pot lua forma violenței dintre părinți, a despărțirii, divorțului, stricarea relațiilor amicale sau de iubire a unor persoane apropiate copilului, toate aceste evenimente, adesea uitate, pot lăsa urme în inconștientul copilului.
Ca rezultat, adolescentul dezvoltă conștient sau nu o formă de angoasă legată de posibilitatea de a suferi. Această frică pleacă de la ideea că, orice s-ar întâmpla, orice relație este sortită eșecului. Și de aici întrebarea: „Oare merită să sufăr pentru un moment de fericire efemeră?”
Într-un mediu familial lipsit de afecțiune, cu părinți indisponibili emoțional, copilul învață să își ascundă trăirile, să păstreze pentru sine ceea ce nu este în regulă, ascunde în adâncul sufletului problemele sale și adesea pare a le uita. Astfel apare atașamentul evitant (unul dintre stilurile de atașament nesigur descrise de J.Bowlby).
Persoanele cu acest tip de atașament nesigur au puține amintiri din copilărie, prezintă un fel de amnezie ce le protejează de durere. Conversațiile lor sunt superficiale, nu cer ajutor celorlalți, iar cei din afară nu ajung la emoțiile lor și au impresia că nu îi cunosc deloc. Persoana cu atașament evitant poate părea distantă, dar de fapt este emotivă și se ascunde în spatele unei carapace.
Copilul care a trăit respingerea părinților săi (abandon, lipsa afecțiunii, indisponibilitatea fizică, inegalitatea în raport cu frații, excluziune) crește cu sentimentul că el nu valorează nimic, că este un intrus, o persoană nedemnă de dragoste sau interes. Se va refugia într-o lume interioară (reverie, prieteni imaginari, pasiune exclusivă pentru natură și animale, lectură, identificare cu personaje supranaturale). Lumea reală, prin comparație, îi va părea ostilă, dificilă.
Dacă ești într-o relație cu o astfel de persoană vei observa că declarațiile de dragoste sunt inutile, nu sunt îndeajuns pentru a învinge această frică, pentru că tocmai de această implicare emoțională îi este teamă persoanei.
Frica de relații și teama de respingere
Teama de respingere este legată de sentimentul (real sau imaginar) de a fi respins sau nedorit de celălalt. Intensitatea acestui sentiment poate varia în funcție de vârstă, structura personalității și context.
Teama de respingere și rezistența la angajamente sunt legate de stadiile de dezvoltare din copilărie pentru că la acel moment se formează stima de sine și acceptarea socială. Când îți este teamă de respingere, ai tendința să fugi și să eviți orice situație complicată, apărând drept consecintă și frica de relații.
Teama de a iubi se poate manifesta în mai multe moduri sau să apară în diferite etape ale unei relații afective pentru că noi toți creăm bariere pentru a ne proteja de potențiale răni.
Principalele surse care generează frica de iubire
Un sentiment de fragilitate: cu toții avem teamă de necunoscut. Atunci când ne îndrăgostim, ne expunem vulnerabilitatea încrezându-ne în partener, asumându-ne riscuri. Frica de relații poate însemna o rezistență în fața vulnerabilității și evitare a situațiilor în care ne-am putea simți astfel.
Frica de suferință: atunci când suntem fericiți ne este teamă că această stare se va termina, că fericirea nu este eternă și că zilele triste vor veni cu siguranță. O astfel de anticipare negativă are legătură cu povestea copilăriei proprii, dar și cu contextul social în care trăim, în care durabilitatea unei relații este serios încercată.
Citește și articolul: „Tehnicile care ajută la controlul emoțiilor negative”
Noua dragoste poate să deschidă răni mai vechi: regretele din trecut, chiar și experiențele din copilărie au o influență asupra modului în care percepem persoanele de care ne apropiem și cu care ne construim relațiile de dragoste. Uneori, ne vom simți atrași de cei care ne tratează incorect, doar pentru că un astfel de scenariu de este familiar. Cu o astfel de experiență, treptat, poate apărea frica de iubire și frica de relații în general.
Dragostea este adesea inegală: la începutul unei relații unii hotărăsc să nu meargă mai departe pe motiv că celălalt este mai îndrăgostit și le este teamă că nu pot răspunde pe măsură. În realitate, sentimentele față de o persoană se schimbă, sunt momente când iubim mai mult sau momente când ne îndoim de dragostea noastră.
Dragostea ne trezește frici existențiale: atunci când iubim pe cineva facem față fricii de a pierde acea persoană dragă și în același timp devenim conștienți de propria noastră existență efemeră. Intrând într-o relație emoțională, viețile capătă o valoare mai mare și ideea de a muri devine din ce în ce mai terifiantă. Pentru a masca această teamă profundă ne concentrăm pe lucruri superficiale, ne sabotăm relația să se termine mai repede, inventăm mii de scuze să nu fim cu acea persoană.
Incapacitatea de a ne recunoaște propria valoare: avem o voce interioară adesea ce spune că nu merităm să fim fericiți și asta datorită experiențelor la care am fost expuși. Frica de relații reprezintă în acest caz teama de a nu repeta scenariul, de a nu ni se confirma, încă o dată, toate fricile legate de valoarea noastră, toate convingerile negative legate de sine.
Cum se manifestă frica de relații
Frica de iubire și frica de relații sunt resimțite emoțional dificil, printr-o anxietate care, ocazional, dacă suntem expuși unei apropieri romantice, se poate manifesta prin dureri de stomac, accelerarea ritmului cardiac, senzație de apăsare pe piept/sufocare, amețeli. Practic, chiar și corpul nostru intră în inconfort, semnalând un pericol.
Persoanele care au frică de relații vor arăta o detașare emoțională și față de apropiați. În timp, apar gânduri negative și disfuncționale, datorită fricii de abandon care poate fi la baza fricii de a ne apropia de ceilalți. Cei care se tem să intre în relații ajung să creadă că sunt incapabili să iubească.
Dacă intră totuși în relații, un mecanism frecvent este acela de a provoca certuri pentru a-l determina pe celălalt să încheie relația, mai ales dacă aceasta devine serioasă. Uneori, un astfel de comportament grăbește un sfârșit considerat inevitabil.
Se observă adesea o mască a cinismului pentru a ține oamenii la distanță, purtată de cei care au frică de relații. Este ca o armură menită să prezinte o narațiune despre propriile alegeri ca fiind „cele potrivite” și „în acord cu nevoile persoanei”. În realitate, când spunem că nu avem nevoie de o relație romantică, spunem că nu suntem în contact cu această nevoie a noastră. Ne naștem în relații, iar relațiile sunt definitorii pentru o viață sănătoasă.
Persoana cu frică de respingere se detașează emoțional și evită sentimentele, se deconectează de la ceilalți, respinge ajutorul și funcționează într-o manieră aproape robotizată. Această evitare emoțională pare să îi aducă o suferință minimă în caz de ruptură a relației, ajutându-l să sufere mai puțin. Totuși individul va somatiza mai mult pentru că, atunci când sufletul nu poate să se exprime, corpul o va face.
Teama de implicare a bărbaților
Mulți bărbați se tem de implicare și de a-și lua un angajament. Angajamentul este actul prin care îți iei anumite obligații față de cineva sau ceva, indiferent dacă este vorba despre un loc de muncă, o mașină, un animal de companie sau o femeie. Odată implicat, ești „blocat” în acea obligație pe toată durata ei.
Această problemă a bărbaților poate fi o extensie psihologică, simbolică, a fricii lor de a fi blocați la nivel fizic sau prinși chiar într-o capcană. Este ca și cum ar fi blocat într-un dulap. Bărbatul se simte restricționat la nivel psihologic ceea ce îi declanșează o stare de anxietate. Angajamentul pare a fi ceva permanent. Pentru a onora un angajament trebuie să respecți decizia pe care ai luat-o și să stai lângă acea persoană pentru… totdeauna.
Citește și articolul integral: „Cum știm că avem un partener imatur și cum relaționăm cu el?”
Fobia de angajamente se poate manifesta sub diverse forme, maniere și grade de intensitate. Un lucru este cert, bărbații cu frică de angajamente sunt din cale afară de seducători. Ei petrec puțin timp într-o relație, dar se pricep la fantezii și te conving și pe tine să li te alături. Tocmai pentru că nu pot oferi o relație autentică, vor elabora povești menite să le ofere un impuls emoțional cu durata stabilită de ei.
Din păcate, astfel de persoane, au puțină empatie față de parteneră, justificându-și deseori comportamentele drept „ofer ceea ce pot”. Ca sfat, un astfel de bărbat poate beneficia de sprijinul unui psihoterapeut pentru a se înțelege pe sine și a-și vindeca rănile emoționale, dar un astfel de rol nu îi este recomandat niciunei femei, potențiale partenere.
Psihoterapia cognitiv comportamentală este o modalitate eficientă de a face față acestei frici de implicare emoțională. Astfel, vor fi modificate gândurile iraționale, comportamentele și vor fi gestionate emoțiile, prin desensibilizare sau chiar hipnoterapie, ducând persoana într-o stare de conștiință modificată de unde va putea schimba modul în care se raportează la situație.