Arsuri la stomac: când sunt îngrijorătoare și cum previi agravarea

Când devin îngrijorătoare arsurile la stomac și cum le tratezi ca să nu se agraveze

Mulți dintre noi suferă de arsuri gastrice la un moment dat în viață și nu reprezintă un semnal de alarmă, de obicei. Ele pot fi ținute sub control prin schimbarea alimentației sau cu ajutorul unor medicamente. Totuși, există situații în care arsurile la stomac pot anunța probleme digestive serioase.

Dacă suferi de boală de reflux gastroesofagian, te confrunți frecvent cu arsuri la stomac. Acestea tind să se agraveze după ce mănânci, seara sau când te întinzi în pat.

Însă, dacă ai arsuri la stomac și balonare de mai mult de două ori pe săptămână și manifestările neplăcute nu cedează cu medicație sau dacă apar dificultăți la înghițire, e cazul să mergi la doctor.

De ce ai arsuri la stomac: cauze diverse de aciditate gastrică


Sunt mai multe cauze care pot conduce la apariția arsurilor la stomac. Acestea apar în momentul în care conținutul stomacului ajunge în esofag, prin intermediul sfincterului esofagian care nu funcționează corespunzător, ceea ce face ca acidul gastric să irite esofagul și astfel să apară senzația de arsură.“

Dr. Octavian Popescu, medic specialist chirurgie viscerală, cu supraspecializare în chirurgia oncologică, colorectală, minim invazivă avansată și proctologie

Arsuri gastrice în sarcină

Medicul precizează că pot apărea arsuri la stomac în sarcină din pricina relaxării sfincterului esofagian, ca urmare a modificărilor hormonale care au loc în această perioadă.

De altfel, cauzele arsurilor la stomac sunt diferite pe măsură ce avansează sarcina. În primul trimestru, pe fondul modificărilor hormonale, mușchii de la nivelul esofagului împing mâncarea mai lent în stomac, iar stomacului îi ia mai mult timp să se golească. Ceea ce rezultă într-un timp îndelungat în care organismul își poate extrage substanțele nutritive din alimente, dar și în creșterea riscului de arsuri la stomac.

În al treilea trimestru, creșterea copilului duce la o modificare a poziției stomacului și, în consecință, la un risc mai mare de reflux și de senzație de arsură. Totuși, fiecare femeie este diferită și manifestă simptome diferite pe parcursul sarcinii, astfel că nu toate viitoarele mame se vor confrunta cu arsuri la stomac.

Citește aici totul despre sarcină. Informațiile esențiale pentru orice gravidă.

Hernie hiatală

O altă cauză a apariției arsurilor la stomac o reprezintă, potrivit medicului, hernia hiatală. Aceasta înseamnă că o parte a stomacului pătrunde în diafragmă. Hernia hiatală se poate mări odată cu trecerea timpului, ajungând să poată fi rezolvată doar cu ajutorul intervenției chirurgicale.

Alte cauze frecvente

„Mai sunt și alte cauze care conduc la apariția arsurilor la stomac, cele mai frecvente fiind obezitatea, fumatul, consumul alimentelor picante, uneori chiar întinderea la orizontală imediat după masă.“

Dr. Octavian Popescu, medic specialist chirurgie viscerală

De asemenea, când vorbim de aciditate gastrică, printre cauze se poate afla și administrarea anumitor medicamente, cum ar fi aspirina, ibuprofenul, sedativele și tratamentele pentru hipertensiune arterială.

Alimente care cauzează acid gastric în exces

Unele alimente și băuturi pot provoca arsuri la stomac. Printre acestea se numără:

  • băuturile carbogazoase,
  • ciocolata,
  • citricele,
  • roșiile si produsele pe bază de roșii,
  • menta,
  • mâncărurile prăjite,
  • alimentele bogate în grăsimi,
  • mâncărurile picante,
  • alcoolul.

Alți factori declanșatori sunt:

  • mesele copioase,
  • mersul la culcare imediat după masă,
  • hainele prea strâmte.

Cum se simt și cât durează, de obicei, arsurile gastrice

Când ai arsuri la stomac simți o durere arzătoare în capul pieptului. De asemenea, pot apărea:

  • senzație de arsură în gât;
  • presiune sau durere în spatele sternului;
  • dificultate la înghițire;
  • agravarea durerii când te întinzi sau te apleci;
  • un gust acid, acru sau amar în gură;
  • tuse sau răgușeală.

În general, arsurile la stomac debutează la scurt timp după masă și pot dura de la câteva minute la câteva ore sau chiar mai mult.

Durata simptomelor depinde de cauza de bază. Uneori durează până când corpul digeră alimentele care declanșează arsurile. Alteori, dispar dacă te ridici în picioare, în loc să stai întins după ce ai mâncat.

Află de aici și de ce apare senzația de nod în gât. Poate fi provocată de refluxul gastroesofagian, dar nu numai

Dacă iei antiacide sau alte medicamente prescrise de medic ca parte a unui plan de tratament, este posibil ca simptomele să dureze mai puțin sau să fie mai ușoare.

Majoritatea oamenilor experimentează, la un moment dat, arsurile stomacale, însă sunt câteva simptome care trebuie să ne dea de gândit. Dificultatea la înghițire, durerile în piept, transpirațiile, constipația sau chiar lipsa scaunului sunt simptome care, împreună cu arsurile persistente – care apar de mai multe ori pe săptămână, pentru o perioadă mai lungă de două luni – ar trebui să ne trimită la doctor.“

Dr. Octavian Popescu, medic specialist chirurgie viscerală

Atenție! Cancerul esofagian are legătură cu refluxul gastric! Citește aici de ce nu trebuie să ignori arsurile la stomac.

Litiaza biliară poate provoca gust amar în gură și arsuri la stomac

Medicul precizează că atât balonarea, cât și gustul amar pot să fie simptome care să preceadă sau să însoțească arsurile gastrice, dar pot fi simptome și pentru alte afecțiuni, ca de pildă litiaza biliară.

„Prezența pietrelor în colecist poate să aibă ca manifestări balonările, prezența gustului amar, dar și arsuri și dureri stomacale. De multe ori, însă, litiaza biliară este însoțită și de dureri puternice în partea superioară a abdomenului.“

Dr. Octavian Popescu, medic specialist chirurgie viscerală

Află de aici din ce alte cauze poate apărea balonarea.

Investigații necesare pentru arsuri la stomac

Când arsurile stomacale persistă pentru o perioadă mai mare de două luni și apar frecvent, de 2-3 ori pe săptămână, e nevoie de control la medicul specialist gastroenterolog, care va recomanda investigații specifice pentru descoperirea cauzei.

Endoscopia digestivă superioară este cea mai eficientă investigație, care poate determina cu exactitate cauza pentru care apar arsurile stomacale. Odată ce se știe cauza, se poate institui și tratamentul potrivit, fie că este vorba despre unul medicamentos, fie că este vorba despre unul chirurgical.

Citește aici cum se tratează corect gastrita, boala care poate duce la ulcer și cancer de stomac

Remedii pentru arsuri gastrice

„În general, schimbarea stilului de viață și alimentar pot să conducă la atenuarea până la dispariția arsurilor stomacale. Renunțarea la fumat, menținerea unei greutăți corporale în limite normale, reducerea consumului de ciocolată, a băuturilor cu cofeină și a celor acidulate ajută, cu siguranță.“

Dr. Octavian Popescu, medic specialist chirurgie viscerală

Ce să mănânci când ai arsuri la stomac

Iată o listă cu alimente care scad aciditatea gastrică:

  • alimente bogate în fibre, cum ar fi cereale integrale, cartofi, morcovi, sfeclă, broccoli, sparanghel, fasole verde;
  • alimente alcaline: banane, pepene, conopidă, fenicul, nuci;
  • alimente bogate în apă: castraveți, salată verde, pepene roșu, supe.

Găsește aici o listă cu 9 fructe alcaline care te hidratează și îți oferă energie.

Lapte

Laptele poate fi, de asemenea pe lista cu alimente care calmează arsurile la stomac. Însă depinde cât conținut de grăsime are. Cel integral poate provoa reflux gastric, însă cel degresat poate acționa ca un pansament gastric temporar, oferind atenuare imediată a arsurilor la stomac.

Iaurtul cu conținut scăzut de grăsimi are aceleași calități, dar aduce și o doză sănătoasă de probiotice (bacterii bune care îmbunătățesc digestia).

Ghimbir și lămâie pentru arsuri gastrice?

„Unele surse afirmă că apa cu lămâie are un efect alcalin și poate neutraliza acidul gastric, însă acest lucru nu este deocamdată susținut de cercetări. Cât despre alte leacuri pentru arsuri la stomac, este bun ceaiul de ghimbir și de evitat cel de mentă.“

Dr. Octavian Popescu, medic specialist chirurgie viscerală

Ceaiul de ghimbir este unul dintre cele mai eficiente, când vine vorba de probleme digestive. Este alcalin, are efect antiinflamator și atenuează iritația de la nivelul tractului digestiv.

Află de aici în ce afecțiuni ajută și cum putem folosi ghimbirul zi de zi.

Rețetă de ceai pentru arsuri la stomac

Ingrediente:

  • 4 până la 6 felii subțiri de ghimbir curățat;
  • 2 căni de apă;
  • miere după gust (opțional)

Mai întâi, trebuie să speli bine rădăcina de ghimbir. Apoi, cureți coaja și îl tai în felii subțiri. Pune 2 căni de apă la fiert. Adaugă feliile de ghimbir în apă și lasă să fiarbă ușor timp de 10 până la 20 de minute, în funcție de cât de puternic și picant vrei să iasă ceaiul.

După ce îl iei de pe foc și îl lași să se mai răcească și poți adăuga miere de albine.

Citește aici de ce e bine să alegi mierea crudă: conține zaharuri rare, diferite față de alți îndulcitori naturali.

Alte remedii naturiste folosite adesea pentru arsuri la stomac: bicarbonat și oțet de mere

Deși nu există suficiente cercetări care să demonstreze că oțetul de mere e eficient în caz de refluxul gastric, mulți oameni îl folosesc și susțin că îi ajută.

Însă nu ar trebui să-l consumi fără să consulți înainte medicul gastroenterolog, pentru că poate face mai mult rău decât bine în anumite situații.

Bicarbonatul de sodiu este un remediu rapid și excelent pentru arsurile gastrice deoarece neutralizează excesul de acid din stomac. Există chiar și medicamente antiacide care au în componență bicarbonat de sodiu.

Acasă, poți administra bicarbonat de sodiu astfel: dizolvă jumătate de linguriță de pudră de bicarbonat de sodiu în 120 ml de apă și bea după masă. Atenție! Scăderea bruscă a acidității gastrice poate provoca o creștere a producției de acid. Așadar, atenuarea simptomelor poate fi doar temporară, iar simptomele refluxului gastric pot reveni și mai grave decât înainte.

În plus, există studii care subliniază efectele adverse ale administrării pe termen lung a bicarbonatului de sodiu pentru reducerea acidității și a arsurilor la stomac.

Ce tipuri de pastile sunt recomandate

„Pentru arsurile ușoare, sunt indicate medicamentele antiacide, dar ar fi bine ca medicul specialist să decidă acest lucru, după anamneză (n.r. – discuția cu pacientul) și investigații.“

Dr. Octavian Popescu, medic specialist chirurgie viscerală

Există multe medicamente pentru arsuri la stomac fără prescripție medicală, printre care:

  • antiacide, care ajută la neutralizarea acidului din stomac. Antiacidele pot oferi o atenuare rapidă. Dar nu pot vindeca un esofag deteriorat de acidul din stomac;
  • blocante H2, care pot reduce aciditatea stomacului. Blocanții H2 nu acționează la fel de repede ca antiacidele, dar pot oferi o atenuare de lungă durată. Exemplele includ cimetidina și famotidina;
  • inhibitorii pompei de protoni, care, de asemenea, pot reduce aciditatea stomacului. Exemplele includ esomeprazol, lansoprazol și omeprazol.

Dacă tratamentele fără prescripție medicală nu funcționează sau e nevoie să le administrezi prea des, e posibil să fie necesare alte medicamente prescrise și teste suplimentare.

Medicament pentru arsuri gastrice retras din farmacii

În aprilie 2020, Autoritatea Americană pentru controlul Medicamentelor și Alimentelor din SUA (FDA) a solicitat ca toate formele de ranitidină (Zantac) eliberate pe bază de rețetă și fără prescripție medicală să fie eliminate de pe piața din SUA. Această recomandare a fost făcută deoarece în unele produse cu ranitidină s-au găsit niveluri inacceptabile de NDMA, un ingredient posibil cancerigen.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) a dispus, de asemenea, ca măsură de precauţie, blocarea la vânzare la nivel de farmacie, a medicamentelor pe bază de ranitidină, atât a formelor farmaceutice cu administrare orală, cât şi a soluţiei injectabile.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare