Obezitate grad 1: Cum știi că ai depășit pragul greutății normale. Două metode de calcul
Creșterea aportului caloric adus de alimentele de tip junk food și scăderea activității fizice duc la obezitate. Foto: Shutterstock
Obezitate grad 1, adică primul stadiu al obezității este atins când ai trecut bine de greutatea corporală normală și ai sărit inclusiv etapa de supraponderalitate. Mai exact, indicele de masă corporală (IMC) este între 30 și 34,9 kg/m2. Nu e valabil însă dacă faci sport intens, pentru că mușchii atârnă mai greu decât grăsimea.
Cum îți afli IMC-ul? Cu un calcul simplu: împarte greutatea în kilograme la pătratul înălțimii. De exemplu, o femeie cu greutatea de 55 de kilograme și 1,65 metri înălțime va avea un IMC de 55/(1,65 x 1,65) = 55/2,7225 = 20,2.
„O persoană normoponderală prezintă un IMC optim între 18,5 și 24,9 kg/m2, între 25 și 29,9 kg/m2, persoana este supraponderală. Peste 30 kg/m2, încep cele trei stadii de obezitate. La copii și adolescenți, IMC-ul se raportează în funcție de percentila pentru vârstă și sex: între percentila 85-95 este considerată supraponderalitate, iar peste percentila 95, obezitate”, explică dr. Andra Neacșu, medic rezident endocrinologie.
Grade de obezitate: obezitate grad 1, obezitate grad 2, obezitate morbidă
Totuși, IMC-ul nu ține cont de variabilitatea etnică privind structura scheletală și musculară, atrage atenția specialistul endocrinolog. Acesta precizează că, pentru populația din Asia de Sud-Est, valoarea IMC a suferit modificări, între 23-24,9 kg/m2, fiind considerată supraponderalitate, iar >25 kg/m2, obezitate.
Tabelul obezității: de la obezitate grad 1 la obezitate grad 3
| IMC | Starea de nutriție |
| <18,5 kg/m2 | Subponderal |
| 18,5-24,9 kg/m2 | Normoponderal |
| 25-29,9 kg/m2 | Supraponderal |
| 30-34,9 kg/m2 | Obezitate grad 1 |
| 35-39,9 kg/m2 | Obezitate grad 2 |
| 40 kg/m2 | Obezitate grad 3 (morbidă) |
Mușchii pot atârna greu la cântar
Pentru cei cărora le place să petreacă mult timp în sala de sport, să ridice greutăți mari, să facă exerciții fizice sau să își dezvolte masa musculară, calculul IMC-ului nu este un instrument fiabil. O persoană care are masa musculară foarte dezvoltată și un nivel scăzut de grăsime corporală ar putea avea un IMC mai mare decât cineva care nu face sport.
Problema calculării indicelui de masă corporală e că ar putea subestima cantitatea de grăsime corporală la persoanele supraponderale și a o supraestima în cazul persoanelor musculoase. Există, din fericire, și alte modalități prin care poate fi calculat indicele de masă corporală luând în considerare această particularitate.
NHS, Serviciul Naţional de Sănătate britanic, a creat o metodă de calcul care evaluează și alte criterii decât greutatea și înălțimea: vârsta, sexul, grupul etnic din care faci parte și nivelul tău de activitate fizică. Acest calculator IMC este disponibil aici. Pe aceeași pagină, există și un calculator IMC pentru copii, care ia în calcul înățimea, greutatea, dar și data nașterii copilului, sexul și data la care au fost efectuate măsurătorile.
Raportul talie-șold, un alt indicator al sănătății
Indicele IMC nu este singurul mod prin care poți afla dacă ai o greutate corporală sănătoasă. O altă metodă folosită frecvent se numește raportul talie-șold. Tot ce trebuie să faci e să măsori circumferința taliei și să împarți numărul obținut la cel al circumferinței șoldurilor. Adică, dacă măsori în talie 70 de centimetri și la șolduri, 95 de centimetri, înseamnă că raportul talie-șold e 70/95=0,7.
Măsoară-ți talia stând în picioare, cu stomacul relaxat, în zona cea mai îngustă, adică imediat deasupra buricului. Măsoară-ți apoi șoldurile stând în picioare, în zona cea mai largă – de regulă, în jurul proeminențelor osoase.
După ce ai făcut măsurarea, consultă tabelul de mai jos pentru a vedea ce semnifică valoarea obținută:
Chiar și fără a face acest calcul, trebuie să știm că o circumferință prea mare a taliei este asociată cu sindromul metabolic și vine la pachet cu probleme de sănătate precum diabet, hipertensiune arterială, colesterol și trigliceride crescute.
Sindromul metabolic, risc major pentru inimă
Potrivit specialistului în endocrinologie, sindromul metabolic a fost descris pentru prima dată de medicul suedez Eskil Kylin, în 1923. Acesta l-a caracterizat drept o asociere între hipertensiune arterială, hiperglicemie și gută. Ulterior, criteriile sale de diagnostic au suferit multiple modificări.
În prezent, este acceptată definiția Federației Internaționale de Diabet:
– obezitate de tip central (circumferința abdominală în funcție de etnicitate), apreciată pentru populația europeană astfel: ≥ 94 cm în cazul bărbaților, respectiv ≥ 80 cm în cazul femeilor.
Asociată cu două dintre următoarele modificări:
– hipertensiune arterială ≥130/85 mmHg sau dacă persoana în cauză a fost diagnosticată cu hipertensiune și urmează un tratament
– HDL colesterol (colesterolul „bun”) scăzut: la bărbați < 40 mg/dl, la femei < 50 mg/dl
– trigliceride crescute >150 mg/dl sau dacă persoana primește un tratament pentru dislipidemie
– rezistență la insulină: glicemie a jeun >100 mg/dl sau dacă există un diabet zaharat de tip 2 diagnosticat în prealabil.
Între 20% și 25% din populația adultă a lumii suferă de sindrom metabolic, iar acesta le dublează riscul de deces, potrivit datelor publicate de Federația Internațională de Diabet.
„Riscul pacienților cu sindrom metabolic de a suferi un infarct sau un accident vascular cerebral este de două ori mai mare decât în populația obișnuită și de cinci ori mai mare de a dezvolta diabet zaharat de tip 2”.
Dr. Andra Neacșu, medic endocrinolog
România are printre cei mai puțini obezi din UE
Din 1975 și până astăzi, prevalența obezității aproape că s-a triplat, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății. Trendul ascendent este constant atât în rândul adulților, cât și al copiilor. În 2016, 39% dintre adulți (peste 1,9 miliarde) erau supraponderali, iar 13% (650 de milioane) erau obezi. Statisticile din același an mai arată că 340 de milioane de copii și adolescenți cu vârste între 5 și 19 ani erau supraponderali sau obezi. În 2020, 39 de milioane de copii cu vârsta sub 5 ani erau obezi.
Deși numărul cel mai mare de persoane obeze este întâlnit în țările dezvoltate, și statele aflate în curs de dezvoltare au înregistrat această creștere a prevalenței obezității. Ea a fost raportată în principal la persoanele de sex masculin și la cele cu nivel socio-economic scăzut. În schimb, la persoanele de sex feminin cu un nivel crescut de educație, proporția de femei supraponderale sau obeze a scăzut.
„Conform unui statistici Eurostat din 2019 desfășurate în statele membre UE, 59% din populația adultă a României este supraponderală, mai mult decât media europeană, care este de 53%. Cu toate acestea, înregistrăm, în continuare, una dintre cele mai mici ponderi din UE la obezitate: 10,95% din populație. La polul opus s-au situat Malta, Irlanda și Turcia. Evaluările prospective estimează creșterea numărului de persoane supraponderale de la 937 de milioane în 2005 la 1,35 miliarde în 2030, iar pentru persoanele obeze, de la 396 de milioane în 2005, la 573 de milioane în 2030”, punctează dr. Andra Neacșu.
De la greutate normală la obezitate grad 1
Cea mai importantă cauză a creșterii prevalenței supraponderalității și obezității în țările dezvoltate și în curs de dezvoltare este creșterea aportului caloric și scăderea nivelului de activitate fizică. Fenomenul înclină balanța energetică în defavoarea consumului.
Balanța energetică este, conform medicului endocrinolog, cea care controlează greutatea unei persoane. Aceasta este alcătuită din aportul alimentar (care determină acumularea caloriilor) și consumul caloric. Cel din urmă este de două tipuri: consumul pasiv, reprezentat de metabolismul bazal (număr de calorii arse de organism pentru funcțiile vitale) și consumul activ, reprezentat de mișcare.
Metabolismul bazal este influențat de diverși factori, cum ar fi vârsta, sexul, greutatea actuală, variații de greutate din trecut, dieta și factorii hormonali. Obezitatea apare atunci când balanța energetică depășește necesarul caloric, iar energia este apoi stocată sub formă de țesut gras.
