Balonarea, durerile abdominale și nevoia urgentă de a ajunge la toaletă pot apărea în orice moment al zilei, iar mesele, traseele și întâlnirile ajung, încet, să fie dictate de aceste simptome. Așa arată viața cu sindromul intestinului iritabil – și, de cele mai multe ori, nimeni din jur nu-și dă seama.
Pentru Mihai, o zi obișnuită începe înainte să se ridice din pat. Își verifică abdomenul, își ascultă intestinul și încearcă să ghicească, din câteva semnale, ce fel de zi îl așteaptă.
„Dimineața aflu dacă mă așteaptă o zi rea”, spune el. Într-o zi rea, aproape toate simptomele apar deodată: durerile intense, nevoia urgentă de a ajunge la toaletă și balonarea accentuată.
Cel mai greu de suportat i se pare cât de imprevizibile sunt aceste episoade.
„Nu există un pattern. Poți să te simți o săptămână bine și apoi o săptămână rău, deși tu nu ai făcut absolut nimic diferit”.
Mihai are 26 de ani și este economist în București. A început să aibă simptome digestive în urmă cu un an, după o perioadă tensionată pe plan personal. În primă fază, raportul era de „7 zile bune și o zi rea”, însă la câteva luni distanță, zilele bune au ajuns tot mai greu de anticipat – așa a realizat că trebuie să meargă la un consult.
„Simțeam că e exact ca un handicap”, spune el despre felul în care sindromul i-a afectat viața. Ieșirile cu prietenii și călătoriile au scăzut cu cel puțin 90%, estimează el. Înainte de fiecare traseu, verifică unde sunt toaletele; dacă nu se simte bine, amână întâlnirile deja stabilite. La birou a avut noroc: a putut lucra de acasă de fiecare dată când s-a simțit rău, ceea ce i-a mai luat din presiune.
Experiența lui este apropiată de ceea ce vede adesea în cabinet dr. Claudia Cimpoeru, medic gastroenterolog. Dumneaei spune că pacienții cu sindrom de intestin iritabil ajung să își planifice ziua, activitățile și mesele în funcție de simptome, în special de balonare și problemele de tranzit. „Ședințele, întâlnirile cu prietenii pot deveni stresante atunci când apar zgomote abdominale sau nevoia imperioasă de a elimina gazele sau materiile fecale”, explică medicul. Călătoriile cu avionul sunt și mai dificile – presiunea agravează balonarea, iar faptul că nu poți ajunge oricând la toaletă transformă un zbor obișnuit într-un motiv de stres.
Pacienții ajung, spune dr. Cimpoeru, să evite anumite alimente și să mănânce mese mici și repetate, ceea ce le schimbă programul față de restul familiei și prietenilor. Poate apărea teama de a nu fi înțeleși sau acceptați, iar de aici, un comportament de evitare a socializării și izolare – însoțit uneori de anxietate și depresie, care pot întreține un cerc vicios ce agravează, la rândul lui, simptomele.
Când diagnosticul nu închide, ci deschide întrebări
Mihai a primit diagnosticul de IBS relativ repede, după ce toate analizele care urmăreau cauze mai grave au ieșit bine. Un singur medic a fost suficient pentru asta. Diagnosticul nu l-a liniștit însă complet.
„Mi se pare că doctorii nu prea iau în serios toate aceste lucruri. Îți pun diagnosticul de IBS și după, gata, succes”, spune el. Crede că, în multe cazuri, IBS ajunge să fie diagnosticul pus atunci când toate analizele ies bine, dar problemele persistă – și că poate ascunde alte cauze tratabile, precum SIBO sau o infecție fungică. În continuare, el intenționează să facă o colonoscopie și endoscopie, ultimele investigații pe care nu le-a bifat încă, și spune că nu se va opri din căutat răspunsuri.
„Eu nu o să mă dau bătut, și voi urma absolut toate investigațiile care sunt până când aflu cauza problemei”, spune Mihai. Dacă și acestea ies bine, ia în calcul chiar și un consult psihiatric – a citit despre pacienți la care doze mici de antidepresive au dus la ameliorarea simptomelor, fără efecte psihologice, tocmai pentru că nu sunt doze „normale”.
Această neîncredere, spune dr. Cimpoeru, nu este neobișnuită – și are o explicație medicală clară. „Sindromul de intestin iritabil este un diagnostic de excludere, care se pune pe baza criteriilor Roma V”, explică ea – un set de criterii internaționale care ajută medicii să recunoască IBS după tiparul simptomelor. Practic, înainte de a atribui simptomele IBS, trebuie eliminate afecțiuni precum cancerul tractului gastrointestinal, enteropatia glutenică, bolile inflamatorii intestinale, ocluzia intestinală sau ulcerul gastroduodenal – și trebuie excluse semnele de alarmă: sânge în scaun, anemie, sindrom inflamator, scădere neintenționată în greutate, febră, diaree care trezește pacientul noaptea, vărsături persistente sau mase abdominale.
„Aceste investigații pot deveni costisitoare atât pentru pacient, cât și pentru societate, și pot duce la absenteism pentru efectuarea lor”, adaugă medicul. Diagnosticul de excludere înseamnă, de fapt, un parcurs lung de teste de sânge, materii fecale, ecografii, CT, RMN sau endoscopii, menite să reasigure pacientul că nu suferă de o afecțiune gravă, nu neapărat să confirme direct IBS-ul. Este exact drumul pe care Mihai a decis să îl parcurgă în continuare, chiar dacă are deja un diagnostic.
O meta-analiză publicată în 2020, care a reunit 57 de studii și peste 423.000 de participanți, arată cât de mult poate varia prevalența raportată a sindromului în funcție de versiunea de criterii de diagnostic folosită: 9,2% dintre participanți în studiile care au folosit o versiune mai veche a criteriilor (Roma III), față de doar 3,8% în cele care au folosit versiunea actuală, mai strictă (Roma IV). Cifra nu înseamnă că oamenii „dispar” din statistică atunci când se schimbă criteriile, ci arată cât de important este modul în care sindromul este definit și identificat, și de ce parcursul spre un diagnostic clar poate fi atât de diferit de la un pacient la altul.
Un subiect tot mai prezent în discuțiile dintre medici și pacienți
Odată ce alte cauze sunt excluse, discuția se mută spre managementul simptomelor pe termen lung, iar în ultimii ani, cercetătorii au urmărit tot mai atent rolul unor substanțe produse natural de bacteriile din intestin, printre care butiratul.
„Butiratul de sodiu este un produs postbiotic, adică produs de bacteriile din intestin, care are rolul de a hrăni celulele care căptușesc colonul”, explică dr. Cimpoeru. Practic, contribuie la un intestin mai sănătos: peretele intestinal devine mai puțin permeabil, inflamația scade, imunitatea se întărește, iar microbiota este susținută.
Datele studiilor disponibile sugerează că butiratul poate ajuta persoanele cu sindrom de intestin iritabil prin reducerea balonării și a durerilor abdominale, ameliorarea tranzitului la unele persoane și îmbunătățirea confortului intestinal. Un studiu publicat în 2022, realizat pe aproape 3.000 de pacienți cu IBS, a urmărit timp de 12 săptămâni efectele unei forme microîncapsulate de butirat de sodiu și a raportat îmbunătățiri semnificative ale durerii abdominale, balonării, diareei, constipației și nevoii urgente de a avea scaun, dar a fost un studiu fără grup placebo, ceea ce limitează cât de puternic poate fi interpretat rezultatul. Un alt studiu, publicat în 2024, pe 120 de adulți cu IBS, a fost făcut după un model mai riguros: nici pacienții, nici cercetătorii nu știau cine primește tratamentul real și cine primește un preparat inactiv, astfel încât rezultatele să nu fie influențate de așteptări. Acesta a arătat că, după patru săptămâni, 64,7% dintre participanții care au primit o combinație cu butirat de sodiu microîncapsulat, probiotice și fructooligozaharide au raportat ameliorarea adecvată a simptomelor, față de 42% în grupul care a primit doar preparatul inactiv, diferență care nu s-a mai menținut, pentru toate rezultatele urmărite, la 12 săptămâni.
„Rezultatele studiilor nu sunt uniforme, dar în general este considerat un produs sigur, care se administrează timp de 4 până la 8 săptămâni, timp în care ar trebui să apară un răspuns favorabil la tratament”, spune dr. Cimpoeru. Îl consideră o opțiune complementară, care poate fi folosită alături de modificări ale stilului de viață, alimentație adaptată, probiotice selectate sau tratamente specifice recomandate de medic (antibiotice, antispastice, laxative). „Dacă simptomele sunt ușoare sau moderate și nu există semne de alarmă, medicul poate recomanda butiratul pentru o perioadă de timp, până la câteva luni.”
Cauzele exacte ale sindromului de intestin iritabil nu sunt încă pe deplin înțelese, așa că nu există, deocamdată, un tratament care să îl vindece complet, ci doar recomandări care să ajute la controlul simptomelor.
Viața în jurul simptomelor
Evelin Papp, nutriționist-dietetician autorizat și doctorand la UMF Cluj, care lucrează cu pacienți cu afecțiuni gastrointestinale, spune că majoritatea celor care ajung la ea și-au organizat deja viața în jurul simptomelor, cu mult înainte de prima consultație, iar de multe ori, au încercat deja diverse diete și suplimente găsite pe internet.
„Sunt persoane care evită să iasă din casă dacă nu știu unde este cea mai apropiată toaletă, care refuză invitațiile la restaurant de teamă că simptomele se vor agrava sau care își organizează întreaga zi în funcție de tranzitul intestinal”, spune Evelin Papp. Printre pacientele ei este și Ana, o femeie de 37 de ani, cu o activitate profesională solicitantă, diagnosticată cu IBS-M și SIBO, care se confruntă de mai mulți ani cu balonare, gaze, oboseală și episoade de dureri abdominale. „La începutul colaborării, se confrunta aproape zilnic cu eructații și regurgitații acide”, spune nutriționista. După un plan personalizat – reducerea temporară a alimentelor FODMAP (un grup de carbohidrați greu digerabili, prezenți în alimente precum ceapa, usturoiul, laptele sau anumite fructe, care pot agrava balonarea și durerile abdominale la persoanele sensibile), urmată de reintroducerea lor treptată, alături de schimbări în ritmul meselor și al somnului, primele îmbunătățiri au apărut după aproximativ patru săptămâni, chiar dacă Ana a respectat recomandările doar în proporție de 75%. „Ceea ce demonstrează că nu este nevoie de perfecțiune pentru a obține rezultate”, adaugă Evelin Papp.
Pentru alți pacienți, drumul e mult mai lung. Maria are 71 de ani și povestește că a trăit toată viața cu simptome asemănătoare, iar primele îmbunătățiri notabile au apărut abia după aproximativ 40 de săptămâni de management personalizat, un memento, spune Evelin Papp, că progresul nu depinde de perfecțiune, ci de consecvență, chiar și atunci când simptomele persistă de zeci de ani.
„Nu toți pacienții au nevoie de dieta low FODMAP”, atrage atenția nutriționista. Cea mai frecventă greșeală pe care o vede este eliminarea pe cont propriu a unor liste întregi de alimente, fără îndrumare, ceea ce face reintroducerea ulterioară mult mai dificilă și poate afecta relația cu alimentația. „Scopul dietei low FODMAP nu este ca pacientul să rămână cu cât mai puține alimente în farfurie, ci exact invers: să identifice doar factorii care îi declanșează simptomele și să poată avea, în final, o alimentație cât mai variată.”
Legătura dintre minte și intestin, explicată de un psiholog
Una dintre cele mai dificile explicații pentru pacienți este legătura dintre sistemul digestiv și creier, exact perioada tensionată pe care a traversat-o Mihai înainte de apariția primelor simptome pare să confirme acest tipar.
Mihaela Buzea, psiholog clinician specializat în psihologia sănătății, atrage atenția că stresul și anxietatea nu sunt cauza unică a sindromului de intestin iritabil, dar pot declanșa sau întreține simptomele. „Există o comunicare permanentă între creier și intestin. Atunci când o persoană trăiește într-o stare prelungită de stres, această comunicare se modifică, iar intestinul devine mai sensibil și reacționează mai intens la stimuli obișnuiți”, explică psihologul.
Asta explică și de ce formulările „este de la stres” sau „este în capul tău” pot fi dăunătoare. „Simptomele sunt reale, iar durerea este reală, chiar dacă investigațiile nu identifică o leziune organică care să le explice complet”, spune Mihaela Buzea. „A spune că simptomele sunt imaginare înseamnă să negi experiența pacientului. A spune că sunt influențate de stres înseamnă să explici unul dintre mecanismele prin care corpul și creierul interacționează.”
Frica de o nouă criză poate duce la ceea ce psihologul numește hipervigilență: persoana începe să își monitorizeze permanent corpul, iar fiecare zgomot intestinal sau senzație abdominală e interpretată ca un posibil semn de pericol. „Am întâlnit pacienți care își planificau traseele doar în funcție de toalete, evitau restaurante, călătorii sau întâlniri și verificau permanent dacă simptomele apar din nou” – un tipar aproape identic cu cel descris de Mihai. Nevoia de control care apare astfel, spune Buzea, e o încercare firească de a recăpăta siguranța, dar devine treptat o sursă suplimentară de stres: „Întreaga viață începe să fie organizată în jurul simptomelor, iar libertatea persoanei se restrânge tot mai mult.”
Rușinea joacă și ea un rol important. „Mulți pacienți nu se tem doar de simptome, ci și de reacția celorlalți. Se tem că vor avea nevoie urgentă de toaletă, că abdomenul va produce zgomote sau că vor fi puși într-o situație stânjenitoare”, spune psihologul. „Nu mai evită doar simptomele, ci încep să evite viața însăși.”
Vindecarea nu înseamnă întotdeauna dispariția completă a simptomelor
Pentru Mihai, două cure de rifaximină – un antibiotic prescris de medic, țintit pentru SIBO și pentru IBS cu predominanță de diaree, nu o soluție general valabilă – au fost urmate de o diminuare importantă a simptomelor. Spune că acum intensitatea lor este de aproximativ 20% față de perioada cea mai dificilă. A început să fie mai atent la alimentație și să folosească tehnici de relaxare pentru stres.
A observat că somnul are un rol direct în evoluția simptomelor. „Dacă nu dorm opt ore, atunci sunt șanse foarte mari să am o zi rea”, spune el.
O zi bună arată acum mult mai simplu. „Este exact o zi normală ca a unui om normal”, spune Mihai, cu excepția câtorva momente de câteva minute în care mai apare durerea.
Pentru psihologul Mihaela Buzea, schimbarea importantă apare atunci când pacientul începe să își recâștige încrederea în propriul corp. „Vindecarea nu înseamnă întotdeauna dispariția completă a simptomelor, ci recâștigarea încrederii în propriul corp și a libertății de a trăi din nou o viață normală.”
Ce ar fi vrut să știe mai devreme despre IBS? Răspunsul lui Mihai e simplu: „Sincer, că există.”
Iar mesajul pe care l-ar transmite oricui trece acum prin ce a trecut și el este la fel de direct: să meargă la analize cât mai repede, ca să infirme cauzele grave, iar dacă toate ies bine, să nu se oprească până când cineva îl ia în serios. „Cel puțin eu asta fac acum”, spune Mihai. „Îi urez succes”.
*Articol susținut de Intesta România
Surse și studii folosite
Oka P., Parr H., Barberio B., Black C.J., Savarino E.V., Ford A.C., „Global prevalence of irritable bowel syndrome according to Rome III or IV criteria: a systematic review and meta-analysis”, The Lancet Gastroenterology & Hepatology, 2020;5(10):908–917 (57 de studii, peste 423.000 de participanți). https://doi.org/10.1016/S2468-1253(20)30217-X
Lewandowski K., Kaniewska M., Karłowicz K., Rosołowski M., Rydzewska G., „The effectiveness of microencapsulated sodium butyrate at reducing symptoms in patients with irritable bowel syndrome”, Gastroenterology Review / Przegląd Gastroenterologiczny, 2022;17(1):28–34 (aproape 3.000 de pacienți cu IBS, 12 săptămâni). https://doi.org/10.5114/pg.2021.112681
Gąsiorowska A. et al., „Efficacy and Safety of a Mixture of Microencapsulated Sodium Butyrate, Probiotics, and Short Chain Fructooligosaccharides in Patients with Irritable Bowel Syndrome: A Randomized, Double-Blind, Placebo-Controlled Study”, Journal of Clinical Medicine, 2024;14(1):6 (120 de adulți cu IBS). https://doi.org/10.3390/jcm14010006
