Alegerea unui psihoterapeut poate fi dificilă. Pentru că există foarte multe tipuri de terapie, iar informațiile despre ele pot fi uneori greu de obținut, am demarat o serie de articole despre principalele tipuri de psihoterapie disponibile în România. Pentru a afla mai multe despre ce este, cum funcționează și cui i se potrivește psihodrama, am stat de vorbă cu Adrian Bratu, psihoterapeut cu formare în psihodramă clasică.
Termenul psihodramă provine din alăturarea a doi termeni grecești: psyche, care înseamnă suflet, minte, spirit, și drama, care înseamnă acțiune, faptă, iar creatorul acestui concept este Jacob Levy Moreno (1889-1974), psihiatru austriac-american născut în România.
Moreno a emigrat împreună cu familia în Austria, unde a studiat psihiatria, dar, fiind atras și de cursuri de filosofie și de teatru, în perioada dinaintea Primului Război Mondial, obișnuia să improvizeze jocuri teatrale cu copiii care frecventau parcurile Vienei sau să organizeze activități de suport în grup pentru persoane defavorizate social. Mai târziu, folosind aceleași metode, a oferit sprjin soldaților sau refugiaților de război.
În tot acest timp, Moreno a făcut observații privind modalități de susținere terapeutică a oamenilor și, astfel, a dezvoltat o metodă de intervenție terapeutică bazată pe ajutor reciproc în grup. Practic, psihodrama fondată de Moreno a fost prima formă de psihoterapie de grup recunoscută.
Astăzi tehnicile psihoterapeutice inițiate de Moreno, continuate și dezvoltate ulterior de alți specialiști în sănătatea mintală, sunt practicate la nivel mondial.
Psihodrama are loc de obicei în cadrul terapiei de grup, dar accentul este pus pe individul care pune în scenă o situație personală conflictuală pentru el însuși. Există însă și varianta unei terapii individuale prin tehnici psihodramatice.
Ce este psihodrama
„Psihodrama este o formă de psihoterapie de grup, dar care pune accent pe particularitățile individuale ale unei persoane. Astfel, cred că definiția optimă pentru psihodramă ar fi: o formă de terapie individuală în format de grup”, spune Adrian Bratu, psihoterapeut cu formare în psihodramă clasică.
„Psihodrama a fost definită, de la bun început, de către Moreno, ca o metodă de psihoterapie de grup, pentru că prin grup ne putem defini mai bine rolurile personale, în orice grup ne conectăm simbolic la micro-comunitatea noastră de origine – adică familia – și cu ajutorul grupului ne stabilim norme, ne împărtășim valori și ne susținem emoțiile.”
Adrian Bratu, psihoterapeut psihodramatist
De obicei, psihodrama este asociată cu lucrul în grupuri, dar poate fi adaptată și pentru sesiuni individuale. Psihodrama individuală este o formă specifică de psihoterapie, în care clientul, numit protagonist, explorează și lucrează singur – deci nu în grup, ci ajutat și susținut doar de terapeut – asupra problemelor și conflictelor personale.
Psihodrama individuală implică folosirea acelorași tehnici psihodramatice ca în grup, dar adaptate pentru lucrul individual, pentru a explora problemele și experiențele interioare ale individului.
Beneficiarul terapiei este încurajat să experimenteze sentimente, perspective sau raționamente și să găsească noi modalități de abordare a situațiilor dificile, prin care poate să dobândească o înțelegere, o eliberare emoțională și integrarea personală.
Deși are propriile metode și instrumente, un psihoterapeut psihodramatist poate integra în activitatea lui și alte abordări psihoterapeutice. „Psihodrama poate fi utilizată alături de demersuri specifice psihanalizei, analizei comportamentale, terapiilor prin joc și mișcare, terapiilor centrate pe cuplu, psihoterapiilor integrative, experențiale sau Gestalt. Susțin cu tărie modalitățile de combinare a variate tehnici, instrumente, proceduri terapeutice, cu atât mai mult cu cât nu există o psihoterapie ideală. Ceea ce poate fi terapeutic pentru o persoană poate să nu fie potrivit pentru altă persoană”, mai spune psihoterapeutul Adrian Bratu.
O psihoterapie de grup, în principal
Grupul terapeutic în psihodramă se referă la toți participanții la o sesiune, de regulă între 6 și 12 persoane. Principalele instrumente ale psihodramei sunt: grupul terapeutic, scena terapeutică, psihoterapeutul – denumit și regizor sau director de psihodramă –, protagonistul și eurile auxiliare.
În cadrul fiecărei sesiuni terapeutice, care are loc, de obicei, o dată pe săptămână, atenția este concentrată pe o singură persoană: protagonistul.
Folosindu-se de reprezentarea scenică, protagonistul poate exprima un anumit aspect al vieții sale, la care vrea să lucreze sau pe care consideră că nu îl înțelege, acceptă sau asumă. „De exemplu, relația cu copiii, frica de eșec, tensiunile interrelaționale de la locul de muncă, adicțiile sau alte tipare comportamentale resimțite dureros”, explică psihoterapeutul Adrian Bratu.
Directorul de psihodramă, adică psihoterapeutul, îl ghidează pe protagonist astfel încât acesta să își creeze anumite scene referitoare la acele probleme, iar prin acest demers protagonistul ajunge la o mai bună conștientizare emoțională a sinelui sau a relațiilor sale familiale, profesionale, sociale, spirituale sau simbolice.
„Protagonistul din grupurile de psihodramă are șansa de a-și revizui anumite scenarii de viață, cum ar fi momentul în care a simțit că nu mai e iubit, poate învăța să nu se mai autosaboteze, poate să-și crească toleranța față de relația toxică cu șeful, să-și analizeze sau să-și determine controlul personal în cazul, de exemplu, al consumului de pornografie.”
Adrian Bratu, psihoterapeut psihodramatist
În timp ce protagonistul dintr-o sesiune de grup își lucrează situațiile de viață, ceilalți membri ai grupului preiau diferite roluri de susținere terapeutică, în funcție de nevoile protagonistului, iar rolurile pe care le preiau acești participanți se numesc euri auxialiare. Altfel spus, eul auxiliar este orice persoană din grup care joacă un rol reprezentând o dimensiune semnificativă pentru protagonist: un membru al familiei, un coleg de serviciu, frica sau vocea interioară.
„Toate aceste instrumente creează un tot integrat și suportiv în care protagonistul poate experimenta și adjusta modurile disfuncționale de a fi în raport cu ceilalți sau cu propria persoană, prin stimularea tuturor resurselor personale, insistându-se pe spontaneitate, creativitate și autenticitate”, explică psihoterapeutul psihodramatist.
La ce să te aștepți
Folosind instrumentele și tehnicile specifice, o sesiune de psihodramă cuprinde trei etape distincte:
- Încălzirea – în această etapă, psihoterapeutul ia contact cu întregul grup terapeutic și susține un proces de cunoaștere, autocunoaștere și aducere la zi a participanților, îi pregătește, prin diferite exerciții de stimulare a spontaneității și creativității, pentru activitatea terapeutică propriu-zisă.
- Acțiunea – în care grupul de psihodramă propune directorului un protagonist care își va pune în scenă o situație de viață care a determinat grupul să-l susțină ca principal beneficiar al acelei sesiuni. În această etapă, directorul, ajutat de restul grupului, se află la dispoziția protagonistului, cu scopul de a-l ajuta în clarificarea/înțelegerea/acceptarea/asumarea/depășirea acelei situații de viață pe care o lucrează.
- Integrarea – se referă la finalul sesiunii terapeutice și este focusată din nou pe grup. Membrii grupului își construiesc o nouă identitate relațională (cu protagonistul, cu grupul sau cu sinele propriu), prin reflecții sau opinii, verbalizând înțelegerile trăite.
Principalele tehnici psihodramatice folosite în sesiunile psihoterapeutice sunt: jocul de rol, inversiunea de rol, dublul, oglinda, concretizarea, solilocviul, atomul social și tehnica scaunului gol.
Prin jocul de rol, persoana își joacă propriul rol, stimulând autocunoașterea și observarea indirectă a sinelui. Prin joc de rol se pot conștientiza mai clar resursele și limitele personale și se determină modele de relaționare mai benefice.
Inversiunea de rol presupune asumarea rolului unui alt personaj (care poate fi persoană reală, personaj fantastic, parte sau dimensiune a propriei personalități) și exprimă ideile, trăirile afective ale acelui rol. Această tehnică oferă accesul la noi perspective privind propria persoană tocmai prin descentrarea de sine.
Dublul este o tehnică psihodramatică prin intermediul căreia o persoană se transformă în vocea interioară sau în eul nerostit al unei alte persoane. Prin empatie și prin asumarea identității persoanei oglindite, dar și prin aportul dat de experiențele personale trăite, cel care oferă dublul exteriorizează o anumită emoție sau pune în scenă un anumit comportament al celui urmărit. Tehnica este des utilizată tocmai pentru a ajuta o persoană să depașească un blocaj sau să își exprime adevăratele sentimente, gânduri, emoții. Protagonistul are posibilitatea, prin oglindă, să-și urmărească propria scenă și să și-o interiorizeze mai obiectiv.
Solilocviul și concretizarea au rolul de a sprijini o persoană să își facă mai clare anumite conținuturi interioare, prin faptul că sunt tehnici prin care fie se pun în cuvinte anumite gânduri sau trăiri dintr-un anumit moment, fie aceste gânduri se pun în scenă cu ajutorul eurilor auxiliare.
Tehnica scaunului gol se referă la dialogul cu diverse persoane sau dialogul între diverse părți ale eului prin intermediul unui spațiu simbolic, umplut cu entități neaccesibile pe plan real. Mai concret, protagonistul este îndrumat să își imagineze că pe un scaun gol aflat în apropierea sa se află o altă persoană sau o anumită parte a eului său față de care vrea să-și rezolve anumite probleme.
Atomul social este o tehnică prin care o persoană își definește concret structura sa socială, construind un cerc în jurul său, în care include persoanele pe care le simte legate de sine și le exclude pe cele care nu au legătură cu ea.
Cât durează și ce frecvență e recomandată
Psihodrama este, de principiu, o formă de terapie de durată medie, având rezultate care se evidențiază într-o perioadă aproximativă de peste 20 de ședințe. Deși este folosită de regulă pe parcursul mai multor sesiuni, unele cercetări sugerează că psihodrama poate avea beneficii și ca intervenție extrem de scurtă – într-o singură sesiune.
„Durata terapiei, indiferent că este de grup sau individuală, depinde foarte mult de nevoile individuale ale clientului, de tipul problemelor cu care se confruntă și de gradul de conștientizare a acestora sau de capacitatea sa de a produce și susține transformarea pe care o resimte necesară”, e de părere psihoterapeutul Adrian Bratu.
În ceea ce privește frecvența, aceasta este de obicei săptămânală, dar fiecare terapeut stabilește, împreună cu clientul său, dinamica întâlnirilor terapeutice.
Estimativ, tarifele pentru o ședință de psihoterapie prin psihodramă se încadrează între 75 și 200 de lei pentru sesiunile de grup și între 150 și 400 de lei pentru sesiunile de cuplu sau individuale.
Cui i se potrivește
Dacă, în toate tipurile de psihoterapie, relația dintre terapeut și client este esențială pentru a ajunge la cele mai bune rezultate, în cazul psihodramei relația se extinde și cuprinde întregul grup, protagoniștii și psihoterapeutul.
Psihodrama este o psihoterapie potrivită aproape oricui: copii, tineri sau adulți seniori, persoane cu probleme individuale sau sociale și chiar celor care se încadrează într-un spectru de tulburare psihiatrică.
„Psihodrama e folosită și are rezultate notabile pentru o serie de afecțiuni diferite: probleme de identitate, imagine sau stimă de sine, tulburări de alimentație sau somn, dificultăți de relație verticală – cu părinți, șefi, diferite autorități – sau de relație orizontală – relațiile de prietenie, camaraderie, cuplu. Dar are rezultate și când vorbim despre dezechilibre de personalitate, cum ar fi tulburarea borderline, schizofrenie, adicții sau gestionarea traumelor”, spune psihoterapeutul Adrian Bratu.
„Principala cerință pentru ca psihodrama să fie de un real folos ar putea fi definită cam așa: vreau să mă dezvolt și nu-mi e teamă să mă expun în fața altor persoane cărora și eu le-aș putea fi un agent terapeutic. Bineînțeles că nu oricine va rezona cu acest model terapeutic, dar tocmai acest fapt îi va spori autenticitatea.”
Adrian Bratu, psihoterapeut psihodramatist
În plus, pe lângă demersul ei terapeutic, psihodrama poate fi folosită și în zone conexe terapiei: în afaceri, educație, management, formare, motivare sau pedagogie teologică.
Dacă vrei să afli mai multe despre psihodramă, poți citi cărțile recomandate de psihoterapeutul Adrian Bratu:
- „Scrieri fundamentale. Despre psihodramă, metoda de grup și spontaneitate”, de Jacob Levi Moreno;
- „Povestea vieții mele”, de Jacob Levi Moreno;
- „Psihodrama”, de Anne Ancelin Schutzenberger;
- „Soluția Schopenhauer”, de Irvin D. Yalom.
Între timp, citește aici despre alte tipuri de psihoterapie:
Psihoterapia cognitiv-comportamentală
Psihoterapia integrativă a traumei
Psihoterapia centrată pe persoană
Psihoterapia analitică sau jungiană
Psihoterapia analitic existențială
