Ce impact are trauma și ramificațiile ei în comunitate

Trauma reprezintă ceea ce se întâmplă în interiorul nostru ca urmare a unor evenimente exterioare. Uneori, resursele interioare precum și sprijinul primit din partea familiei, prietenilor și specialiștilor, ne pot ajuta în depășirea evenimentului și revenirea la ritmul de viață anterior evenimentului. Alteori, ne confruntăm cu trauma de lungă durată și sindromul de stres posttraumatic. La cine apelăm pentru ajutor și care este contribuția comunității?
Ramificațiile traumei
În urma unei situații traumatizante oamenii vor reacționa diferit. Unii vor depăși episodul traumatic în câteva luni, alții, după depășirea acestei perioade de procesare, vor găsi un nou sens al vieții și vor evolua, alții vor dezvolta sindromul de stres post-traumatic. PTSD (prescurtarea acestuia din urmă), afectează viața unei persoane pe termen lung, cu perioade de anxietate severă, stres acut, depresie, și flash-back-uri, respectiv retrăirea unor imagini, emoții și senzații din timpul evenimentului. Impactul este semnificativ atât asupra persoanei, cât și asupra celor din jur.
În lucrul cu trauma, inclusiv specialiștii pot resimți ceea ce numim stres traumatic secundar, traumă vicariantă sau oboseală compasională.
Stresul traumatic secundar (STS) poate surveni expunerii la experiența traumatică a altei persoane, rezultând de aici distres emoțional și simptome de stres post-traumatic. Simțim ca și cum am fi preluat o parte din trauma celeilalte persoane. Spre deosebire de burnout, alt efect al lucrului cu trauma, care se instalează gradual, STS poate rezulta și dintr-o singură expunere la trauma altei persoane.
Citește aici despre: Ce poți face în prezent pentru a depăși traumele din trecut.
Dacă acest lucru se întâmplă, vom avea nevoie la rândul nostru de îngrijire și procesarea atât a gândurilor, cât și a senzațiilor fizice și emoțiilor resimțite în urma acestui eveniment. De aici și necesitatea ca astfel de probleme să fie adresate de specialiștii cu formare și experiență în lucrul cu traumele. Aceștia sunt cei capabili și antrenați să navigheze prin astfel de procese, pot oferi sprijinul necesar persoanei care a supraviețuit unei traume și, totodată, să se îngrijească pe sine.
Impactul traumei
Trauma are drept efect o scindare, o întrerupere în modul natural de funcționare a unei persoane, cognitiv, emoțional, fiziologic, ca urmare a unui eveniment cu impact puternic.
Traume pot fi abuzurile fizice și sexuale, accidentele și catastrofele, pierderea unei persoane dragi. Traumele din copilărie cuprind abuzul fizic, sexual sau emoțional, alcoolismul unui părinte, divorțul părinților, boala fizică sau psihică a unui părinte, infracționalitatea unui membru al familiei, sărăcia, neglijarea fizică și emoțională a copilului, abandonul, lipsa de conectare și relații armonioase între membrii familiei, violența domestică, consumul de substanțe în familie etc.
Trauma din copilărie are un impact asupra funcționării creierului prin declanșarea stresului toxic, alterând activitatea creierului și influența acestuia asupra emoțiilor și senzațiilor fizice. Similar, trauma indiferent de vârsta la care se produce, va avea un impact asupra sănătății psihice, fizice și emoționale.
Impactul traumei poate fi subtil, insidios sau distructiv. Modul în care o persoană este afectată depinde de numeroși alți factori, precum caracteristicile individului, tipul evenimentului, procesul de dezvoltare, semnificația traumei și factorii socio-culturali.
Reacțiile imediate ale supraviețuitorilor în urma traumei sunt complicate și depind de experiența lor personală de viață, accesul la a primi sprijin inclusiv de la specialiști, mecanismele proprii de coping, dar și ale familiei, precum și răspunsul primit din partea comunității în care trăiesc.
Chiar dacă reacțiile pot varia în severitate, chiar și cele mai acute au drept rol gestionarea traumei și nu sunt un semn de psihopatologie. Copingurile pot varia de la acțiuni concrete, la reflecții, de la exprimare a emoțiilor la reprimare a acestora. Din punct de vedere clinic, modul de răspuns este mai puțin relevant, important fiind dacă acesta ajută supraviețuitorul să își desfășoare activitățile zilnice, să își regleze emoțiile, să își susțină stima de sine și să se bucure de relațiile cu ceilalți.
Specialiștii în traumă
Specialiștii în psihologia clinică sunt cei care folosesc manualul de diagnostic și pot construi tabloul vieții unei persoane din interviurile conduse în cadrul întâlnirilor. Ei sunt cei care știu să conecteze punctele pentru a oferi un răspuns situației cu care o persoană traumatizată se confruntă, colaborând când este cazul și cu un medic psihiatru. Sunt oameni care studiază ani întregi și care, în urma diagnosticului, pot conduce câteva sesiuni de consiliere cu persoana în cauză.
Dacă este unica lor specializare însă, psihologii clinicieni vor recomanda persoanei cu traumă ședințe de psihoterapie. Iar aici intervin specialiștii cu ani de studiu, de lucru cu sine și educație în privința modului de lucru cu trauma. Precizarea este necesară întrucât adesea, în fuga de a ne confrunta cu dimensiunea suferinței interioare, apelăm la coaching sau dezvoltare personală, drept calea scurtă spre vindecare. Din acest motiv, menționam anii serioși de studiu ai unui clinician, considerați, de comunitatea psihologilor drept (totuși) insuficienți pentru lucrul aprofundat cu o persoană aflată într-o astfel de suferință.
Coaching-ul are drept rol educarea unor resurse interioare pentru a ne adapta diferit, mai eficient, situațiilor uzuale care ne provoacă neplăceri. Trauma înseamnă uneori lipsa accesului la astfel de resurse și probleme mult mai profunde ce destabilizează multiple arii din viața unei persoane.
Specialiștii care nu au educația și formările necesare pentru a adresa realitatea traumei pot retraumatiza o persoană, pot adânci prin munca lor rănile acesteia. Sunt, la rândul lor pasibile de stres traumatic secundar. Bunele intenții în a ajuta o persoană este necesar fie ghidate de cunoașterea propriilor limite, astfel încât să nu ne lăsăm Ego-ul să afecteze procesul de vindecare al altuia.
Răspunsul comunității în fața traumei
Trauma are impact asupra comunității și societății, nu doar asupra individului. Comunitatea, fie că o definim din punct de vedere geografic, ca organizație sau grup bazat pe identitate, poate răspunde în moduri variate, de a la ignora situația, la a oferi sprijin, respect, acțiuni colaborative. Traumele repetate într-o societate, traumele colective, pot duce la retraumatizări ale comunității respective.
Disocierea și ignorarea au efectul „elefantului din cameră”. Ne prefacem că nu este acolo, deși nu putem spune că un elefant este o prezență nesemnificativă, ușor de ignorat.
Este o greșeală să ne permitem înfumurarea de a ne gândi la cei cu PTSD ca persoane slabe, iar la ceilalți ca fiind „puternicii”. Ne erijăm în judecători și justițiari atunci când nu permitem suferința din noi, când empatia sau compasiunea sunt catalogate drept vulnerabilități, respectiv slăbiciuni, când rana noastră interioară, neadresată, nevindecată, este acoperită de un mecanism de coping agresiv, judicativ, deconectat de ceilalți.
Practicăm astfel de abordări când nu vedem dincolo de microuniversul nostru, limitându-ne la propria „bulă”, distanțându-ne de suferințele altora. Cum am reacționa dacă s-ar întâmpla unei persoane dragi? Mamei, tatălui? Dacă răspunsul vine cu aceeași atitudine, oferim un context al propriei copilării și, implicit, al acelor răni și traume personale.
Uneori, distanțarea ne păstrează în siguranță, alteori, dacă nu am practica-o ne este teamă că am putea fi copleșiți de propria suferință ascunsă. Dar ce se întâmplă când blamăm și criticăm suferința altora? Ce se întâmplă când marginalizăm și stigmatizăm oamenii care nu fac altceva decât să ducă lupte pe care nu le-au meritat, nu le-au cerut, nu le-au ales? Fie demonstrăm un mediu sterp emoțional și superficial, îngrădit de credințe limitative la adresa altora, fie arătăm eforturile prin care încercăm să ne integrăm în mediul în care percepem succesul, reușita: putere, superioritate, control… fie aratăm cum am ales să procedăm cu propria suferință.
O vorbă spune „Hurt people hurt people” – Oamenii răniți rănesc oameni. Poate este momentul să schimbăm acest tipar.