Ce e schizofrenia, cum se manifestă și cum poate fi ținută sub control. Primele simptome pot fi confundate cu depresia

Schizofrenia este o afecțiune psihică severă care afectează modul în care bolnavul percepe realitatea, deci și felul în care gândește, acționează și relaționează cu cei din jur. Schizofrenia nu se vindecă, dar, cu tratamentul potrivit, în multe cazuri poate fi ținută sub control. Principala problemă atunci când vine vorba de gestionarea schizofreniei e faptul că pacienții nu acceptă boala și nu urmează tratamentul. Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă diagnosticul de schizofrenie, am stat de vorbă cu dr. Sorin Pletea, medic primar psihiatru.  

Schizofrenia afectează aproximativ 24 de milioane de oameni la nivel mondial, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Acest lucru înseamnă că una din 300 de persoane (0,32%) din întreaga lume suferă de această boală care poate cauza probleme legate de adaptarea în societate, la locul de muncă, la școală și în relații. Persoanele cu schizofrenie pot să fie speriate și retrase, iar uneori pierd legătura cu realitatea.

Boala are, de cele mai multe ori, un debut precoce și o evoluție progresivă. Conform Clasificării Tulburărilor Mentale și de comportament (ICD-10), sunt afectate în egală măsură femeile și bărbații. Debutul tinde, însă, să fie mai tardiv la femei.

„Vârsta minimă de debut este undeva în jur de 15-17 ani. Există și ceea ce se numește late-onset schizophrenia (n.r. – schizofrenie cu debut tardiv), care debutează undeva spre 50 de ani, dar e mult mai puțin frecventă această posibilitate. De obicei, debutează între 15 și 30 de ani“, spune dr. Sorin Pletea, medic primar psihiatru, șef de secție în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Alexandru Obregia“ din București.

Ce este schizofrenia: cele mai comune tipuri

Există mai multe tulburări de tip schizofren. Acestea sunt caracterizate de distorsiuni ale gândirii, percepției și ale afectelor. Schizofrenia implică, deci, psihoză, care înseamnă faptul că persoana nu poate diferenția între ce este real și ce este imaginar. Atunci când pierde contactul cu realitatea, se numește că trece printr-un episod psihotic. În aceste momente, cel care are schizofrenie poate manifesta schimbări bruște de personalitate și comportament, considerate de ceilalți drept ciudate sau chiar șocante. Pentru persoana care suferă de schizofrenie, lumea este – cel puțin uneori – un amestec de gânduri, imagini și sunete confuze.

Tulburările schizofrenice dau persoanei afectate impresia că gândurile, sentimentele și acțiunile sale sunt cunoscute sau împărtășite de alții. Cei afectați de boală pot avea deliruri explicative, adică pot avea convingerea că forțe naturale sau supranaturale acționează pentru a le influența gândurile și acțiunile care sunt, deseori, bizare.   

Schizofrenia paranoidă este cea mai comună formă de schizofrenie, conform ICD-10. Aceasta se manifestă prin:

• deliruri (de regulă, idei delirante de persecuție, misiune specială, schimbare corporală sau gelozie),
• halucinații (de obicei auditive, aud voci care le dau comenzi sau aud râsete, bâzâit sau fluierături),
• halucinații ale mirosului, gustului sau ale senzațiilor sexuale;
• tulburări de percepție.

Unele gene și factori de mediu predispun la schizofrenie: cauze

Cercetările de până acum nu au identificat o singură cauză a apariției și declanșării schizofreniei. Ipoteza în jurul căreia se învârt oamenii de știință este că e vorba despre o interacțiune între factori ereditari (anumite gene predispun la schizofrenie) și o serie de factori de mediu (care o pot declanșa).

„Declanșarea schizofreniei e plurifactorială, nu există o singură cauză. Sunt tot felul de studii care încearcă să găsească anumite gene responsabile pentru apariția, declanșarea și evoluția schizofreniei, dar încă nu este nimic foarte clar. Există o componentă genetică, adică, dacă ai persoane din familie care au această afecțiune, cu cât sunt mai multe și mai apropiate acele persoane, probabilitatea de a face această boală este mai mare”, spune dr. Sorin Pletea.

Medicul psihiatru mai spune că, deși genele pot să ducă la o probabilitate mai mare de a face schizofrenie, e nevoie și de un factor declanșator pentru ca aceasta să se manifeste. „Sunt anumiți triggeri (n.r. – declanșatori) care pot să declanșeze schizofrenia. Acum ceva timp, exista ipoteza conform căreia băieții fac schizofrenie când se duc în armată. Cu siguranță era o predispoziție acolo și, în contextul unei adaptări mai deficitare la altceva față de ce erau ei obișnuiți până atunci, se declanșa boala”, explică medicul.

„Genele care predispun la apariția schizofreniei sunt acolo și așteaptă doar momentul oportun pentru a se declanșa.“

Un alt declanșator, pe lângă traumele psihice și incapacitatea de adaptare, este consumul de marijuana, mai ales la vârste tinere.

„Și mai sunt și stimulentele de tipul cocaină și amfetamină. În plus, în urmă cu aproximativ 10 ani, erau la modă tot felul de suplimente alimentare pentru slăbit care conțineau tot felul de derivați de amfetamine și care declanșau la vremea respectivă foarte multe episoade psihotice. Și episoade psihotice izolate, dar și schizofrenie. Cocaina și amfetaminele cresc dopamina din creier și se produc niște modificări similare cu episodul psihotic din schizofrenie”, explică medicul.

Simptome de schizofrenie: pozitive și negative

Simptomele cele mai evidente de schizofrenie apar atunci când boala este activă. Este vorba despre halucinații, idei delirante și incapacitatea de a distinge între experiențele reale și imaginare. Totuși, acestea nu sunt singurele simptome de schizofrenie.

Dr. Sorin Pletea vorbește despre simptomele pozitive și simptomele negative ale schizofreniei:

Simptomele pozitive sunt cele productive, adică ceva ce observăm cu toții și primele simptome pentru care s-a găsit un tratament. Cele mai frecvente sunt halucinațiile auditive – pacienții aud anumite voci ale unor persoane care fie vorbesc între ele, fie vorbesc cu pacienții. Aceste voci pot fi injurioase, pot fi imperative, adică pacientul să fie îndemnat să facă anumite lucruri. Și, în acest sens, pot duce la consecințe medico-legale, atunci când pacientul poate să-și facă rău sieși sau celor din jur. Pe lângă halucinații, mai sunt și ideile delirante. Și acestea sunt de mai multe tipuri – pacientul crede că este urmărit, persecutat, crede că este otrăvit. Evident, lucruri care nu au fundament în realitate.

Simptomele negative se referă la niște deficite. De exemplu, deficitul de atenție, apar probleme de voință, de concentrare, apare o aplatizare afectivă, adică pacientul nu mai simte emoții, și diferite probleme cognitive – există și ceea ce se cheamă simptome cognitive. Lucrurile astea nu apar brusc, ci în timp. Și mai e un lucru foarte important: poate să apară inversiunea afectivă, adică pacienții au un fel de agresivitate față de persoanele cele mai apropiate, de obicei persoanele din familie care, în mod normal, le sunt apropiate. Consideră că exact acele persoane sunt cele care le fac rău și le urmăresc – asta se întâmplă în timpul episodului psihotic.

Primele simptome de schizofrenie pot fi confundate cu ale unei depresii: diagnostic

Primele semne de schizofrenie la bărbați apar, de obicei, în jurul vârstei de 20 de ani. La femei, undeva între 20 și 30 de ani. Perioada când apar primele simptome de schizofrenie, dar înainte să se declanșeze psihoza, se numește perioada prodromală. În acest interval, care poate să dureze zile, săptămâni sau chiar ani, boala e dificil de sesizat. Semnele sunt destul de comune, mai ales în rândul adolescenților, și pot fi confundate cu o depresie.

Schizofrenia la copii și adolescenți

„La început, cel puțin la copii și adolescenți, există un stadiu preclinic, în care persoanele sunt ceva mai retrase, mai apatice, se concentrează mai greu. E o schimbare în comportamentul lor. Vorbind despre adolescenți, câteodată e greu să diferențiezi un comportament uzual pentru un adolescent de debutul unei schizofrenii cu simptome negative sau de o depresie.”

Prin urmare, la un adolescent care avea la liceu note mari și îi plăcea să petreacă timp în compania prietenilor, nu trebuie trecute cu vederea următoarele manifestări:

• își schimbă brusc atitudinea,
• nu mai are chef să socializeze,
• nu mai vrea să se spele,
• nu mai mănâncă sau, dimpotrivă, mănâncă prea mult.

„Multă lume evită să meargă direct la psihiatru, așa că e bine ca măcar la psiholog să meargă. Psihologul ar trebui să poată evalua cauza acestor simptome și să-l poată îndruma în direcția potrivită”, îndeamnă medicul.

Citește aici mai multe informații despre simptomele depresiei la copii și adolescenți.

Având în vedere că primele simptome ale schizofreniei pot fi confundate cu cele ale unei depresii, diagnosticul nu e ușor de pus. „Diagnosticul e mai dificil de pus în contextul simptomelor negative, dar aceste debuturi sunt mai puțin frecvente. Celelalte simptome de schizofrenie, cu halucinații și idei delirante sunt mai frecvente, iar atunci diagnosticul este mult mai evident”, spune dr. Sorin Pletea.

Totodată, stabilirea unui diagnostic ține cont, pe lângă simptome, și de durata manifestării acestora. Ca medicul psihiatru să pună un diagnostic de schizofrenie, simptomele trebuie să se manifeste minimum șase luni. Altfel, chiar dacă simptomele sunt aceleași, în funcție de durata manifestării lor, se stabilesc alte categorii de diagnostic: tulburare psihotică scurtă sau episod psihotic acut (dacă simptomele durează mai puțin de o lună) și tulburare schizofreniformă (dacă simptomele durează între una și șase luni).

Schizofrenia nu se vindecă. Două tipuri de tratament psihiatric

În cazul schizofreniei – care nu se vindecă – scopul tratamentului este de a ține sub control boala. Mai exact, scopul este de a reduce simptomele și numărul recăderilor, astfel încât pacienții să poată funcționa cât se poate de bine atât din punct de vedere profesional, cât și personal și social.

Schizofrenia se tratează cu antipsihotice care, în mare, sunt împărțite în două categorii: tipice (primele tratamente descoperite) și atipice (cele mai noi).

Dr. Sorin Pletea explică diferențele dintre cele două categorii: „Cele tipice acționează strict pe dopamină. Sunt foarte potente, dar cu multe efecte adverse: pot să dea un tremor similar cu cel din boala Parkinson, pot să accentueze simptomele depresive și pot și să crească un hormon care se numește prolactină. Creșterea prolactinei la femei poate să ducă la modificarea și chiar la oprirea menstruației și poate stimula o secreție similară cu cea lactată la sân. De-asta există acum, de 30-40 de ani, o altă categorie de medicamente care se numesc atipice și care, pe lângă acțiunea pe dopamină, acționează și pe alți receptori și sunt la fel de eficiente pe simptomatologia pozitivă – halucinații și delir – dar cu efecte adverse mult mai mici față de medicamentele tipice”.

De regulă, medicii psihiatri recomandă mai întâi medicamentele atipice. Numai în cazul în care acestea nu dau rezultate, recurg la cele tipice.

Nu toți pacienții cu schizofrenie obțin remisia. În general, aceștia au mai multe recăderi, între care există perioade de liniște. Eficacitatea tratamentului depinde în primul rând de complianța lor, adică dacă își iau sau nu tratamentul așa cum le-a spus medicul, și de responsivitatea la tratament.

„Există studii care arată că peste 50% din pacienții cu schizofrenie nu conștientizează niciodată că au o afecțiune. Și, neconștientizând, nu au motive să ia tratamentul. Asta este principala cauză pentru care nu sunt complianți la tratament.”

Uleiul de CBD ca tratament adjuvant în controlul schizofreniei

Având în vedere că Andrei*, un tânăr cu schizofrenie cu care am vorbit pe larg despre boala lui, a spus că a încercat și uleiul de CBD pentru a-și reduce simptomele, l-am întrebat pe dr. Sorin Pletea ce părere are despre acest tratament adjuvant, dar care nu există în protocoalele medicale din România.

CBD sau canabidiolul este un compus organic extras din planta de canabis, dar care nu are efect psihoactiv și e legal. Sub formă de ulei, poate fi cumpărat din plafar.

Uleiul de CBD. În ce măsură ajută?

Dr. Sorin Pletea: Sunt multe studii în ultima perioadă, unele chiar recente, de anul acesta și de anul trecut. Multe dintre ele arată că ar fi niște rezultate ale CBD în tratarea schizofreniei, dar eșantioanele pe care s-au făcut studiile sunt destul de mici. Am găsit un studiu făcut pe 39 de pacienți, ceea ce înseamnă foarte puțin. Sunt și studii care arată că CBD nu are eficacitate, dar cele mai multe spun că e eficient. Totuși, e nevoie de studii mai ample pentru a fi siguri de rezultate. Rezultatele sunt încurajatoare, dar încă nu sunt concludente.

Poate fi prescris în România?

Dr. Sorin Pletea: În protocoalele de tratament din România nu există indicația de CBD.

Beneficiile psihoterapiei pentru pacientul cu schizofrenie și pentru aparținători

Dar psihoterapia ajută? Daca da, cum?

Dr. Sorin Pletea: Psihoterapia poate să ajute, dar nu în episodul psihotic, pentru că persoana care face psihoterapie trebuie să vrea să lucreze, să conștientizeze că are o afecțiune. Pacienții pot face psihoterapie odată cu ieșirea din episodul psihotic acut, iar psihoterapia poate să ajute la reintegrarea socială și familială, la identificarea precoce a unor eventuale recăderi, care să-l determine să meargă la medic, astfel încât episodul psihotic următor să fie cât mai diminuat.

Dar psihoterapia îi ajută foarte mult și pe aparținătorii celor cu schizofrenie, pentru că este foarte greu de acceptat că persoana ta apropiată are o afecțiune stigmatizantă, care nu poate fi vindecată și care poate să-i afecteze funcționalitatea pe toată viața, într-o măsură mai mică sau mai mare.

Severitatea bolii variază de la persoană la persoană: un episod psihotic sau mai multe

Gravitatea bolii se referă la cât de mult afectează viața de zi cu zi și depinde de la persoană la persoană. Unii bolnavi de schizofrenie au un singur episod psihotic, în timp ce alții au mai multe pe durata vieții, dar reușesc să trăiască relativ normal între aceste episoade.

Există și persoane cu schizofrenie care au probleme mai mari de funcționare și adaptare în societate, cu numai foarte puține îmbunătățiri între episoadele psihotice. În aceste cazuri, simptomele par să se agraveze, iar recăderile sunt mai dese.

De exemplu, în timp ce George* are un loc de muncă și e complet funcțional în societate de când își ia tratamentul, fără să mai aibă episode psihotice, Andrei* nu reușește să aibă un job, dar se descurcă să locuiască singur, în ciuda faptului că uneori mai are psihoze. Amândoi au diagnosticul de schizofrenie, dar severitatea bolii se manifestă diferit.

Evoluție în funcție de momentul de debut și de sex

„Ca în orice afecțiune, există factori de prognostic favorabili și nefavorabili. Factorii de prognostic nefavorabili sunt: debutul precoce cu simptomatologie negativă, lipsa unui suport social, consumul de substanțe – oricare ar fi ele. La bărbați, evoluția este de obicei mai puțin favorabilă”, spune dr. Sorin Pletea.

În psihiatrie, se vorbește despre regula treimilor atunci când vine vorba de prognosticul schizofreniei. O treime din pacienți are o evoluție satisfăcătoare sub tratament și un singur episod psihotic pe durata vieții. O tremie are o remisie parțială: va experimenta recăderi, adică episode psihotice care se repetă fără a provoca daune foarte mari. Ultima treime e reprezentată de persoane greu responsive la tratament, care vor avea simptome psihotice în continuare și vor suferi deteriorări importante din punct de vedere psihosocial.

„Există ceea ce se numește schizofrenie rezistentă la tratament. La un moment dat, după ce s-au încercat mai multe tratamente, se poate pune și diagnosticul de schizofrenie rezistentă la tratament”, spune dr. Pletea.   

Remisia schizofreniei înseamnă dispariția simptomelor psihotice, dar și a simptomelor negative. Astfel, pacientul își poate relua activitățile: își continuă studiile, mearge la serviciu, are prieteni, își întemeiază sau păstrează o familie.

Implicarea familiei în gestionarea bolii

În multe țări, inclusiv în România, membrii familiei sunt principalii îngrijitori ai persoanelor cu probleme de sănătate mintală. În unele situații, pacienții cu schizofrenie se descurcă singuri să meargă la medic, să-și ia tratamentele și să-și gestioneze cumpărăturile sau activitățile de zi cu zi. Însă sunt și situații în care pacienții nu se descurcă atât de bine și depind de implicarea familiei.

În timp ce o astfel de schimbare în interiorul familiei înseamnă un impact emoțional puternic pentru cei sănătoși, mai multe studii susțin că, pentru pacientul cu schizofrenie, implicarea familiei e benefică pentru adaptarea la boală și o evoluție pozitivă.

Din experiența dumneavoastră, în ce masură se implică familia în tratarea persoanei cu schizofrenie din România?

Dr. Sorin Pletea: Nu am o statistică. Eu am pacienți ale căror familii se implică foarte mult și pacienți ale căror familii nu se implică aproape deloc. Cu siguranță, cei care au un suport familial bun au o evoluție mult mai bună, pentru că sunt perioade în care pacientul nu poate să aibă grijă de el însuși – cu tratamentul, cu igiena, cu cumpărăturile de zi cu zi – iar cei ale căror familii nu se implică au, din păcate, o evoluție mai puțin favorabilă, plecând în principal de la locuință – unii nu au unde să locuiască, nu au un venit.

Într-adevăr, pacienții cu schizofrenie beneficiază de ajutor de handicap, dar și aici există o birocrație și trebuie să depui niște acte, să mergi la niște consulturi, să faci o programare, să mergi în fața unei comisii. Ceea ce, în anumite perioade, unei persoane cu schizofrenie îi poate fi greu să facă. Atunci ar trebui o implicare a rețelei de asistență socială, care în România, din păcate, este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. Aproape cu desăvârșire.

De regulă, părinții bolnavului de schizofrenie sunt cei care se ocupă de îngrijirea lui. Ce se întâmplă când aparținătorii nu mai sunt? Există centre pentru bolnavii de schizofrenie care nu se descurcă financiar, care nu au niște bani puși deoparte pentru centre private?

Dr. Sorin Pletea: Ar trebui să existe niște centre sociale sau locuințe protejate, de fapt, ar trebui dezvoltată rețeaua de psihiatrie comunitară, ceea ce la noi nu există absolut deloc.  

În alte state există. Pacienții locuiesc în case unde statul sau alte fundații suportă toate cheltuielile și există o echipă – formată din psihiatru, psiholog, asistent social, asistent medical – care merge să vadă periodic situația pacienților.

Moda azilurilor cu zeci sau sute de paturi în care pacienții stau la grămadă nu e ok deloc, este dezumanizant. Ar trebui să fie niște locuințe protejate în care pacientul să trăiască cât mai aproape de o viață normală, dar unde să fie ajutat, pentru că sunt unele lucruri pe care o parte dintre pacienți nu le pot face singuri.

Cum să te comporți cu o persoană cu schizofrenie

Cu cât severitatea bolii este mai mare, cu atât persoanele cu schizofrenie experimentează încălcări ale drepturilor omului, atât în comunitatea din care fac parte, cât și, uneori, tocmai în instituțiile care ar trebui să le protejeze. Stigmatizarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală e puternică și larg răspândită și cauzează izolare.

Atitudinile negative față de persoanele cu schizofrenie pot să reprezinte factori declanșatori pentru recăderi, adică pentru apariția unor noi episode psihotice.  

Cum ar trebui să se comporte cei din jur cu o persoană cu schizofrenie?

Dr. Sorin Pletea: Depinde de situația de moment. Dacă pacientul este ok, lucrează, e adaptat din punct de vedere social, trebuie să te comporți cum o faci cu orice altă persoană, nimic ieșit din comun.  

Dacă o cunoști de ceva timp pe persoana respectivă și, la un moment dat, observi că are un comportament schimbat – e mai retrasă, mai agresivă, mai suspicioasă – atunci trebuie să vorbești cu ea, cu calm, să o încurajezi să meargă la medic, eventual pentru schimbare de tratament. Uneori e nevoie să fie dusă și la alte specialități medicale în afară de psihiatrie pentru că, din păcate, pacienții cu schizofrenie pot să aibă și alte afecțiuni pe lângă afecțiunea psihiatrică. 

Speranța de viață

Persoanele cu schizofrenie prezintă un risc de două-trei ori mai mare de deces prematur față de populația generală. Acest lucru nu se întâmplă din cauza schizofreniei, care nu afectează direct durata de viață, ci din cauza faptului că mulți dintre bolnavi ajung să trăiască în condiții improprii, fără acces la servicii medicale sau își neglijează problemele de sănătate fizică precum boli cardiovasculare, metabolice sau boli infecțioase.

„Din păcate, foarte mulți dintre pacienții cu schizofrenie au multe alte afecțiuni asociate, din mai multe motive. O dată, pentru că în episoadele psihotice își neglijează starea de sănătate, stau pe străzi, unii consumă alcool, alții consumă alte substanțe. Pe de altă parte, sunt și anumite efecte adverse ale medicamentelor – unele pot să crească prolactina, altele pot să dezechilibreze glicemia, de-asta ei trebuie monitorizați încontinuu”, atrage atenția medicul psihiatru.

În plus, mai atenționează dr. Sorin Pletea, nu sunt puține cazurile în care medici de altă specializare decât psihiatria, atunci când află că un pacient are un diagnostic psihiatric, în loc să îi recomande investigații specifice bolilor fizice îl trimit tot la psihiatru, considerând că simptomele lor fizice sunt imaginare.

„Se întâmplă ca, dacă un pacient cu schizofrenie are vreo durere, disconfort și ajunge la colegii noștri de altă specialitate, chiar dacă el este foarte compensat (n.r. – echilibrat din punct de vedere al schizofreniei), nu acuză nimic din punct de vedere psihiatric, și zice domnule, mă doare burta, medicii să-l trimită direct la psihiatru imediat ce află că are diagnosticul de schizofrenie. Și-atunci, din păcate, afecțiunile pot să se agraveze. Deci ar trebui, pe lângă educarea societății civile, și educarea unora dintre colegii noștri de alte specialități”, atenționează dr. Sorin Pletea, medic primar psihiatru.