Lipsa de motivație a copilului ajuns adult: cum să intervină părinții?

Lipsa de motivație a copilului ajuns adult: cum intervenim ca părinți?

Ajunși la vârstă adultă, mulți copii adulți aleg să trăiască alături de părinții lor, unii încă dependenți de resursele financiare ale părinților, fără o țintă reală în ceea ce privește direcția și scopul lor în viață. Vorbesc despre copiii adulți blocați, închiși și lipsiți de orice plan previzibil și realist de a-și câștiga independența și de a-și construi un viitor prin forțe proprii. Firesc, ne întrebăm, cum intervenim ca părinți când ne confruntăm cu lipsa de motivație a copilului ajuns adult?

O provocare pentru părinți

Ca părinte, să îți privești copilul adult cum „stă toată ziua pe calculator” sau cum „pierde vremea cu prietenii” sau că încă îți cere bani pentru dorințele lui, e dureros uneori, frustrant și revoltător alteori.

Este firesc să ne întrebăm uneori: „Cum să îmi îndemn copiii adulți care se luptă frecvent cu negare, furie, vină, nedreptate și neputință legate de motivația lor stagnată? Cum îi ajut să se desprindă ușor și sănătos de resursele noastre, ale părinților?”

Lipsa de motivație a copilului ajuns adult poate fi o provocare, deoarece acesta este deja o persoană independentă cu dorințele și nevoile ei. Susținerea părinților trebuie să vină dintr-o zonă de compasiune și de acceptare a copilului.

Ce este motivația?

Motivația este forța motrică care ne împinge către un scop, este un proces intern care ne dă energie și care ne ajută să facem schimbări la noi sau în jurul nostru. Motivația ne dă direcție și sens!

Procesul de „construire a motivației” nu începe dintr-o dată, la vârsta adultă, ci începe încă din copilăria mică. Așadar, pentru acei părinți care observă la copiii mici lipsa motivației intrinseci – interioare, fără perspectiva recompensei (văzute ca motivație extrinsecă) este util să intervină pentru a ajuta copilul să își definească obiectivele, plăcerile, dar și să își exploreze resursele interioare.

Ce este lipsa de motivație?

Să nu ai chef, să nu te simți ambițios sau motivat uneori, este normal. Cumva, cândva fiecăruia dintre noi ni s-a întâmplat măcar o dată să fim lipsiți de motivația de a începe ceva sau de a încerca măcar. E normal ca uneori să simți că nu știi, nu poți, nu vrei.

Însă, dacă lipsa de motivație este persistentă, legată de orice aspect al vieții noastre și este asociată cu un număr mare de consecințe negative, putem vorbi de o problemă destul de serioasă. Lipsa de motivație a copilului ajuns adult deseori se manifestă prin autosabotaj, neîncredere în propria persoană, sau/și procrastinare

Toate împreună sau separat ne „ajută” să ne pierdem motivația de a ne atinge obiectivul (de a ne angaja la un job, de a începe o afacere, de a ne muta din casa părinților, de a ne căsători etc.) – de a deveni autonomi și independenți – adică, stăpânii propriei vieți.

Cum se manifestă lipsa de motivație 

De la o persoană la altă lipsa de motivație capătă manifestări diferite. Dar pot enumera câteva manifestări care sunt generale, ca de exemplu:

  • Stai toată ziua în pat, pe telefon sau la televizor și te plângi că nu îți iese nimic bine;
  • Pierzi prea mult timp degeaba;
  • Nu poți să-ți stabilești obiective clare;
  • Îți e greu să inițiezi acțiunea pentru obiectivelor indiferent cât de simple sau vagi sunt;
  • Te blochezi și renunți de fiecare dată când întâmpini dificultăți;
  • Îți e frică să încerci lucruri noi deoarece îți e teamă că vei greși;
  • Nu ai încredere în tine că poți face ceea ce ți-ai propus;
  • Ți-ai dori mai mult dar nu știi cum să începi;
  • Te bazezi pe părinți în tot ceea ce faci (plasa de siguranță la care îți vine greu să renunți)..

Acestea sunt câteva elemente care conturează lipsa de motivație a copilului ajuns adult, semnale de îngrijorare pentru părinți, dar care este util să nu degenereze în critică, în confruntări dure, în conflicte și respingerea copilului, indiferent de vârsta acestuia. Sprijinul începe cu înțelegerea contextului, a blocajelor resimțite de copil.

De ce e greu să te motivezi de unul singur

Înainte de a te certa pentru ce nu reușești să faci, ți-ar fi util să te uiți cu ochi critic la tine și să vezi ce faci și cum ești tu în viața ta. Uneori lipsa de motivație este parte din tabloul simptomatic al depresiei, dar este regăsită și în tabloul simptomatic specific ADHD-ului.

În astfel de cazuri ți-ar fi de ajutor să mergi la un specialist (psiholog, psihiatru, medic de familie) să afli dacă te confrunți cu o astfel de problemă. Altfel, poate te regăsești în una sau mai multe din situațiile de mai jos. Dar indiferent de cauză, important ar fi să vorbești onest cu familia, dar și cu un specialist, pentru a obține susținere în identificarea motivației tale.

  • Te simți copleșit (de câte ar trebui să faci/de ceea ce fac alții);
  • Părinții te critică, sunt nemulțumiți de tine constant;
  • Dorințele tale sunt opuse de ale părinților;
  • Încerci/îți dorești să mulțumești pe toată lumea;
  • Familia nu te susține (ideile, planurile), te descurajează;
  • Nu știi exact ce vrei (îi lași pe alții să decidă);
  • Nu crezi în forțele tale, în șansele tale;
  • Îți e frică de eșec;
  • Ai un stil de viață nesănătos;
  • Ești nerealist în dorințele și cu obiectivele tale;
  • Nu ai răbdare pentru a-ți atinge obiectivele (vrei repede și fără efort);
  • Ai toleranță scăzută la frustrare (nereușite).

„Aveam o reținere foarte mare să îmi schimb locul de muncă. Nu eram fericită, munceam într-un mediu toxic, lucram multe ore peste program și nici fizic nu ma simțeam bine. Voiam să schimb nu doar locul de muncă, ci și profesia, cu totul. Aveam deja 5 ani de lucru în postul respectiv și indiferent de poziție (aveam funcție de conducere), financiar nu era mulțumitor, iar privind relațiile cu superiorii și așteptările de la angajați, copleșitor și incorect. Părinții mei considerau că sunt într-un loc bun, pe care oricine și l-ar dori, și și-au manifestat în repetate rânduri dezaprobarea în legătură cu orice schimbare aș vrea să fac.

Am observat însă că, deși pe ei îi confruntam spunându-le că doar eu știu ce se întâmplă acolo, că nu vreau să stau în acel loc complet toxic și că eu pot să aleg ce e mai bine pentru mine, amânam constant schimbarea. Îmi era teamă că fac o greșeală, că voi avea eșec, nu aveam încredere în mine și abilitățile mele, mă așteptam să ajung într-un loc la fel de rău sau mai rău și, indirect, îmi era teama de dezamăgirea părinților. Căutam, de fapt, aprobarea și susținerea lor. Aceasta, însă, nu a venit, și am ajuns la un psihoterapeut atunci când am declanșat inclusiv atacuri de panică. Așa am înțeles capcana în care intrasem și care îmi bloca orice inițiativă, am putut explora de unde pornea lipsa mea de motivație… deși motive aveam să fac schimbarea.” povestește Anca, 36 de ani, din București.

Iată șase pași pentru a-ți motiva sănătos copilul ajuns adult

Validează când comunici cu copilul adult

Ascultă preocupările copilului tău adult și fii deschis la ideile lui. Arată că îi respecți opiniile și că ești o sursă sigură pentru a găsi soluții și pentru a-l susține.

Chiar dacă tu ca părinte crezi că știi mai bine ce ar trebui să facă, este important să îți lași copilul adult să ia singur decizia (bună sau mai puțin bună) și să gestioneze consecințele deciziei lui. Atenție la „critica” constantă pe care o oferi copilului tău adult. E posibil să îl demotivezi mai degrabă sau/și să îl îndepărtezi de tine.

Recunoaște când nu ești un sprijin real pentru copilul adult

Aruncă o privire la responsabilitate ta pentru a vedea când nu oferi recunoaștere sau încurajare pentru eforturile și realizările copilului tău adult, indiferent cât de mici sunt acele eforturi și realizări. Uneori să oferi ajutorul despre care crezi tu că are nevoie, nu înseamnă un ajutor real pentru copilul tău adult.

Ascultă-i nevoile și ceea ce cere. Lipsa de motivație a copilului ajuns adult este adesea întreținută de convingerea că își dezamăgește părinții, că nu este așa cum aceștia își doresc. O atitudine care poate contura un opoziționism nesănătos pentru copilul tău adult.

Laudă perseverența copilului adult

Laudă perseverența și pasiunea pentru atingerea obiectivelor pe termen lung. Acestea dau capacitatea de a rămâne cu o sarcină sau un scop mai ales în fața dificultăților. Lauda ca apreciere, poate fi dezvoltată și consolidată prin practică, efort și auto-reflecție.

Ajutându-l pe copilul tău să identifice dificultățile prin care a trecut, îl va ajuta să se simtă puternic, să creadă că resursele lui sunt suficiente pentru a reuși și să aibă puterea de a merge mai departe și în felul acesta va reduce lipsa de motivație a copilului ajuns adult.

Încurajează independența copilului tău adult

Oferă-i copilului adult, spațiul și libertatea de a lua propriile decizii, de a învăța din greșelile sale de a explora noul. În cele din urmă, cel mai important lucru este să menții o relație pozitivă și de susținere cu copilul tău și să fii alături de el atunci când are nevoie de tine. Lasă-i spațiu ca să vină către tine cu drag și cu încrederea că tu îl ajuți, când va avea nevoie. Lasă-l să-și rezolve problemele și oferă îndrumări în loc să te grăbești cu soluții. 

Totodată, în anumite situații, este posibil ca din bune intenții să încurajăm și întreținem lipsa motivației și ambiției copilului – sprijin financiar când copilul este la vârsta la care se poate întreține singur, evitarea discuțiilor dificile, întreținerea unor hobby-uri sau pasiuni care ocupă timp și mențin copilul în zona evitării propriei responsabilizări.

Arată încredere în abilitățile copilului tău adult și în luarea deciziilor

Comunică deschis și ascultă-i în mod activ gândurile, visele și planurile. Ai încredere că va fi motivat chiar de felul în care tu te raportezi la el, de felul în care tu îl vezi și crezi în el.

Se poate să consideri că face greșeli, dar câți dintre noi am învățat din ce ne-au spus alții să facem și câți din ceea ce am făcut noi, inclusiv propriile greșeli? Mai degrabă modelează-i o relație sănătoasă inclusiv cu eșecul, iar aceasta va ameliora lipsa de motivație a copilului ajuns adult.

Fii un părinte încurajator (constructiv), nu un cicălitor distructiv

O stare mentală calmă, fermă și fără dorință de control, te ajută ca părinte să depășești reactivitatea emoțională proprie dar și pe a copilului tău adult. Înseamnă să poți să fii deschis să asculți și să spui primul: „Te vei descurca foarte bine! Am încredere în tine!”

Avem nevoie de validare și de feed-back constructiv, uneori aprobarea și susținerea celor din jur sunt catalizatorii motivației noastre. Așadar, inclusiv când apar conflicte, să păstrăm o notă constructivă a lor, să urmărim întotdeauna un final benefic părților implicate. Lipsa de motivație a copilului ajuns adult este adesea întreținută de critica și nemulțumirea părinților. Să alegem sănătos pentru noi toți cei implicați și relațiile dintre noi.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare