Care sunt cele mai frecvente complexe și cum luptăm cu ele

    Cu toții ne facem griji uneori cu privire la abilitățile noastre: ne punem întrebarea dacă ne ridicăm la aceleași standarde ca alții, așa cum, uneori, ne simțim mai slab pregătiți decât alții sau lipsiți de anumite atribute. Așa ajungem să dezvoltăm complexe, fie dintr-un trecut traumatic, fie din standarde nerealiste, fie din teama că nu suntem suficient de buni. Iată cum apar, care sunt cele mai frecvente, dar și ce putem face.

    Cum apar complexele

    Complexele noastre provin din cele mai profunde experiențe umane și încep cu modul în care experimentăm relația cu mama și tatăl nostru. Complexele sunt formate de trăirile emoționale care ne modelează, sau mai ales, cele negative și traumatice, deoarece dezvoltarea noastră pare dificilă, pare o luptă chiar și în cele mai bune circumstanțe.

    Un complex este punctul nostru orb. Este sentimentul că „ceva” a scăpat de sub control. Cu toate acestea, știm că este acolo.

    Dacă ne uităm la fazele de dezvoltare stabilite de psihanalistul Erik Erickson, vedem că fiecare dintre ele este marcată de o criză. Numele pe care le-a dat acestor crize ne spun despre natura lor intensă și dramatică – de exemplu, încredere de bază versus neîncredere de bază; autonomie versus rușine și îndoială; inițiativă versus vinovăție; competență versus inferioritate; confuzie identitate de sine versus confuzie de rol; și intimitate versus izolare.

    Fiecare pas în dezvoltarea noastră umană prezintă o provocare majoră și potențialul unei traume care poate determina dezvoltarea unui întreg set de complexe. Multe dintre aceste complexe se formează pentru a proteja sinele nostru de copil vulnerabil, de rușine, vinovăție, traume, frică sau alte emoții copleșitoare.

    Complexele pot rezulta și din ordine precum „Nu fi prost! Fă-o singur! Fă-le pe plac părinților! Fă-le pe plac profesorilor!” Complexele care ne vor afecta viața au în general legătură cu relațiile. Modul în care alții ne răspund, pe măsură ce creștem, ne modelează viziunea asupra noastră și asupra lumii.

    Ce sunt complexele

    American Psychological Association definește complexele ca un grup sau sistem de idei sau impulsuri conexe care au un ton emoțional comun și exercită o influență puternică, dar de obicei inconștientă, asupra atitudinilor și comportamentului unei persoane. Prin urmare, complexele cuprind modele de bază ale dorințelor, emoțiilor, amintirilor și percepțiilor care influențează modul în care o persoană gândește și se comportă. Complexele sunt în general organizate în jurul unei teme comune, cum ar fi statutul sau puterea.

    Termenul „complex” în context psihologic a fost inventat de celebrul psihiatru elvețian, Carl Gustav Jung. Potrivit acestuia, fiecare persoană are anumite emoții, dorințe, amintiri și percepții care ar putea fi uitate sau reprimate în minte ei. Toate formează ceea ce el a numit „inconștient personal”, iar aceste influențe inconștiente apar din experiențele de viață ale unei persoane.

    Cum ajungem complexați

    În primul rând, prin modul în care adulţii (părinţi, bunici, profesorii) relaţionează cu noi poate fi un teren propice apariției unor complexe. Comparaţia exagerată cu alţi copii poate avea efecte dezastruoase asupra unui copil timid, rezervat, ruşinos şi nesigur.

    Un copil timid, pe care părinţii încearcă să-l împingă în faţă prin îndemnuri precum „încearcă să fii şi tu mai fâșneţ, eşti prea timid, prea moale! Uite-o pe fata prietenilor noștri ce descurcăreaţă este!”, dezvoltă uşor-uşor un complex de inferioritate.

    Paradoxal, însă, şi copilul care este lăudat excesiv și care este ridicat în slăvi se află în pericol. Un astfel de copil ajunge să se creadă mai întâi un mic Dumnezeu şi dintre aceşti copii apar mai târziu viitorii adulţi megalomani sau narcisiști.

    O altă sursă de complexe este acel complex legat de imaginea corporală. În societatea modernă, aspectul fizic pare să fie foarte important. De aceea, nu este de mirare de ce tot mai multe persoane sunt complexate din pricina unor mici defecte fizice: nas mare, urechi prea mari sau mici, bust prea mic sau şolduri prea proeminente. Unii devin atât de obsedaţi de aspectul fizic, încât ajung să aibă o imagine de sine distorsionată.

    Un exemplu în acest sens este reprezentat de persoanele care se cred prea grase sau prea slabe. Şi în cazul formării unei imagini de sine corecte, un rol foarte important îl au părinţii, mai ales la vârsta adolescenţei, când copiii lor se află în căutarea unui stil propriu, de la stilul vestimentar până la modul de exprimare.

    Un rol important în formarea imaginii corporale a tânărului îl are părintele de acelaşi sex. Relaţiile deschise mamă-fiică şi tată-fiu le asigură adolescenţilor dezvoltarea armonioasă. Adolescenţii care sunt lăsaţi să-şi caute haotic un stil propriu ajung să-şi contureze imaginea după false modele, tocmai pentru că nu au avut puncte de reper din partea părinţilor.

    Complexe „celebre”

    Celebrele complexe Oedip și Electra ale lui Sigmund Freud, respectiv Carl G Jung, descriu tensiunile universale din relația părinte-copil pe măsură ce copilul devine conștient de limitele și restricțiile în ceea ce privește relația lor intimă cu părintele lor de sex opus.

    Intensitatea și calitatea producătoare de probleme ale acestei experiențe universale vor varia în funcție de caracteristicile vieții reale ale părinților și de situația familiei. Temerile de a pierde dragostea și sprijinul părinților, sentimentul de inferioritate, sentimentele de competiție cu frații sau colegii, temerile de a fi respinși sau excluși din grup sunt situații universal înspăimântătoare și sunt apărate psihologic de toate ființele umane.

    Cum se dezvoltă un complex psihologic personal

    Un complex personal este un sistem de apărare pe care îl dezvoltăm după un prejudiciu emoțional. Este un set de idei, atitudini, așteptări, comportamente și sentimentele care le însoțesc și pe care, în mod inconștient, îl păstrăm pentru a evita un dezastru proiectat în viitor.

    Strategiile comportamentale tipice dezvoltate în cadrul complexelor sunt strategii comune ale relaționării umane: plăcere, calmare, evitare, agresivitate, concurență, retragere și multe altele. Diferența dintre utilizarea strategiilor interpersonale generate de un complex și în afara unui complex este că odată ce încep să funcționeze în cadrul unui complex devin automate și stereotipe. Același răspuns apare în fiecare situație declanșatoare, indiferent dacă este adecvat și util sau nu.

    Spre exemplu, în ciuda aparentei „virilități”, mulți reprezentanți ai „jumătății puternice” a umanității sunt foarte vulnerabili și plini de diferite complexe psihologice cu care se luptă pentru viață și nici măcar nu pot suspecta că le au.

    Cele mai comune complexe masculine

    Există câteva complexe frecvent întâlnite la bărbați, unele dintre ele transmise cultural, vizând rolul și comportamentul unui bărbat. Ca un șablon pe care încercăm să îl urmăm, complexele pot apărea atunci când nu ne ridicăm la anumite standarde nerealiste, când nu urmăm obiceiuri văzute în familie, când nu părem să reușim să ne integrăm într-un grup.

    Complexul lui Alexandru

    În ciuda faptului că numele Alexandru este cel mai comun nume masculin, aici este asociat cu Alexandru cel Mare. Astfel, vechiul lider militar împrumută numele său celui mai frecvent complex masculin. Conform statisticilor, aproximativ 80% dintre bărbați au acest complex. Esența sa constă în frica unui bărbat de a nu arăta suficient de „masculin”, adică homosexual în ochii altor bărbați.

    În ceea ce îl privește pe Alexandru cel Mare, el nu avea acest complex. La fel ca majoritatea bărbaților din acea vreme, Alexandru cel Mare a avut relații sexuale cu oameni de același gen, mai ales în perioadele de campanii militare constante.

    Complexul Hercule

    Hercule este cunoscut de toată lumea ca un erou puternic și neînfricat. Dar, potrivit mitologiei, în viața sa a existat o perioadă „întunecată”, când a fost înrobit de regina amazoanelor și a fost obligat să o slujească o vreme, adică să îndeplinească exclusiv munca femeilor. Deși în lumea civilizată modernă muncile nu sunt împărțite în cele „masculine” și „feminine”, totuși un număr semnificativ de bărbați consideră, din păcate, curățenia, spălatul vaselor sau gătitul ca fiind „treaba femeilor”.

    Undeva, în adâncurile subconștientului, ei au frica de a deveni o „gospodină” supusă. Prin urmare, ceea ce partenerele lor numesc o lene banală, psihologii identifică drept „un complex Hercules”.

    Complexul Napoleon

    Cel mai faimos complex al bărbaților mici de statură. O trăsătură distinctivă a acestuia este ambiția exorbitantă și dorința de a se afirma în detrimentul altora. Vai de cel care are un astfel de șef mic de înălțime, mai ales dacă ești „norocos” să fii cu capul și umerii mai sus decât el.

    Complexul Don Juan

    Un alt complex binecunoscut este teama de a fi abandonat de femei. Bărbații cu complexul Don Juan nu așteaptă niciodată să fie părăsiți și o vor face ei mai întâi, chiar dacă relațiile au perspectivă.

    Complexul lui Kotovsky

    Toți bărbații se tem să își piardă podoaba capilară, deoarece denotă procesul natural de îmbătrânire și, pentru a inversa cumva procesul, își bărbieresc capul, astfel încât, după un timp, nu ar fi atât de vizibil dacă nu mai este mult păr de îndepărtat.

    Complex de pensionar

    Toți bărbații se tem de pensie, pentru că o asociază cu bătrânețea. Și cine vrea să fie bătrân? Prin urmare, după vârsta de 50 de ani manifestă din ce în ce mai mult rivalitatea cu colegii tineri și entuziaști. Rezultatul este adesea tragic, deoarece atacul de cord sau accidentul vascular cerebral sunt cauzate de sarcini excesive.

    Complexul neputinței

    Unii oameni cred că un bărbat trebuie să își dorească întotdeauna femei și chiar să vrea femei diferite. Puțini bărbați conștientizează că este un postulat impus de cultura modernă de masă și că este departe de starea normală a lucrurilor. Din acest motiv, uneori, când un tânăr descoperă că nu are nicio dorință sexuală față de „orice femeie”, începe să se gândească la impotență.

    Cele mai întâlnite complexe ale femeilor

    Dincolo de acele complexe fizice despre care am tot citit – și cu care, evident ne-am confruntat sau ne confruntăm încă – există și alte câteva complexe mai specifice. Și acestea provin din așteptări (mai puțin sănătoase) ale femeilor, din teama că nu se ridică la nivelul așteptărilor altora sau din relații toxice.

    Complexul Diana

    Diana este, înainte de toate, puternică și curajoasă. Această femeie vrea să fie o competitoare demnă pentru bărbați, traducând astfel că este o egală a lor. Psihanaliștii consideră că pornește din respingerea de sine ca femeie și hrănirea calităților care sunt competitive cu bărbații.

    Problema este că o astfel de femeie devine cu greu un partener pentru un bărbat, și este mai ușor percepută drept „o prietenă”. Pentru ele, când au astfel de complexe, există conștientizarea faptului că sunt femei, dar împreună cu o respingere dură a feminității.

    Complexul Jocasta

    Femeia cu acest complex arată pentru fiul său o afecțiune exagerată, până la a-i atribui roluri de partener, nu de fiu.

    Complexul Jocasta poate apărea la o femeie blocată în stadiile infantile de dezvoltare din cauza unei traumei, de exemplu. Nefiind capabilă să primească diverse plăceri ale sexualității mature, femeia poate rămâne psihologic la nivelul copilăriei, perioada adolescenței.

    Terapia centrată pe probleme sexuale poate avea ca scop dezvăluirea diferitelor opțiuni pentru a se simți ca o femeie, armonioasă și interesantă pentru ea însăși și pentru bărbații de vârsta ei. Ulterior, va putea „da drumul” fiului său în viața sa personală și în călătoriile independente.

    Complexul Alice în Țara Minunilor

    O astfel de femeie tinde să viseze mult mai mult decât să pună în acțiune. Când există asemenea complexe, femeia construiește în imaginația sa idealul unui bărbat, imaculat, fără defecte, prea ireal și artificial. Problema este că în viață, Alice nu poate găsi pe nimeni ca imaginea viselor ei. Și se simte constant frustrată.

    Unul dintre motive poate fi lipsa unei imagini masculine reale pe care s-ar putea baza eroina noastră. Sau lipsa de comunicare cu tatăl, neimplicarea lui în creșterea fiicei sale. Totodată, putem vorbi aici de un tată tiran și crud, aspru respins la maturitate ca o posibilă imagine a unui viitor partener.

    Complexe legate de aspectul fizic și sexualitate

    Studiile au arătat că cele mai frecvente complexe feminine sunt legate de aspectul fizic, dar și cu abilitatea de a fi atrăgătoare, dorite de bărbați.

    Complexul legat de sexualitate este cel mai frecvent complex feminin. Este mai probabil ca femeile să dorească să fie atractive sexual și să compare întotdeauna propriul lor sex-appeal cu această calitate la alte femei.

    Femeile dețin, de asemenea, complexe în ceea ce privește vârsta. Vor să pară tinere, sunt geloase pe alte femei și caută în permanență produsele și instrumentele potrivite pentru a combate procesul de îmbătrânire. Din acest motiv, avem o industrie a frumuseții dezvoltată, care oferă femeilor o mulțime de moduri de a întineri și promite rezultate magice.

    Greutatea este unul din complexele dintre cele mai frecvente la femei, întrucât ele își doresc întotdeauna să fie mai subțiri sau, oricât de bine ar arăta, se pot simți supraponderale. Ele caută constant diete miraculoase care promit să le ajute în scurt timp să piardă o cantitate mare de kilograme în plus.

    Femeile pot avea, de asemenea, un complex datorită culorii părului. Se crede că blondele sunt mai vesele și mai atrăgătoare pentru bărbați, ei preferându-le instinctiv.

    Cum luptăm cu complexele

    Cea mai mare capcana a complexelor este să ne lăsăm consumați de ele, să ne reducem realitatea la părțile specifice de care nu suntem mulțumiți, să nu ne vedem ca fiind mult mai mult decât complexele noastre. Uneori acestea pot fi copleșitoare, mai ales dacă provin din atitudini negative din partea celorlalți la adresa unor trăsături fizice sau a unor comportamente.

    Spre exemplu, tristețea, plânsul, sunt văzute de societate drept semne de slăbiciune și multe persoane primesc astfel de etichete, fiind nenecesar vulnerabilizate. O astfel de persoană, în loc să își exploreze și înțeleagă emoția și nevoia din spatele ei, poate ajunge să se desconsidere, să se vadă drept „defectă”, să simtă rușine și neadecvare. Totuși, emoțiile au nevoie de validare, nu de conflict. Au nevoie de acceptare și integrare, jucând un rol esențial în adaptarea noastră. Dacă nu aș simți tristețe, cum aș ști că ceva nu este ok pentru mine? Cum aș identifica o nedreptate?

    În privința aspectului fizic aș recomanda întotdeauna psihoterapia și sub nicio formă apelarea la intervențiile de chirurgie estetică, mult prea accesibile în prezent, inclusiv persoanelor foarte tinere. Tulburarea dismorfică corporală poate avea un impact negativ asupra calității vieții, iar operațiile nu rezolvă problema de ordin psihologic.

    Totdată aș invita persoanele tinere, invadate de mesaje distorsionate pe social-media, de standarde superficiale și deseori falsificate, să exploreze mai mult în căutarea unor personalități pe care să și le aleagă drept modele. Pot exista și repere sănătoase.

    Important este să nu cedăm sub greutatea unor complexe ci să le identificăm și să ne sprijinim în vindecarea unor răni, indiferent de sursa lor de proveniență.

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare
    Urmărește-ne și pe Facebook