„Știu că vrei să răsfeți nepoții, dar nu le mai da ciocolată!” Cât permitem bunicilor să intervină în educația copiilor?

De cele mai multe ori, apariția nepoților este întâmpinată cu entuziasm de către bunici. Prezența acestora în viața copiilor este binevenită, reprezentând un ajutor pentru părinți dar și un motiv de bucurie pentru cei mici. Dinamica dintre aceștia însă poate veni cu provocări, diferențele de convingeri între părinți și bunici față de creșterea nepoților stârnind tensiuni. Iată cât să le permitem bunicilor să intervină în educația copiilor noștri.

Șansa de a fi din nou părinți

Pentru mulți bunici, relația cu nepoții este ca o a nouă șansă de a fi din nou părinți. Aceștia vor să ajute la creștere și la educație, având ceva mai multă experiență de viață și poate înțelepciune față de părinți. Nefiind siguri cât timp vor mai putea fi în viața nepoților, ei pot avea mai multă motivație în a-și dedica resursele de timp, răbdare și educație, în scopul de oferirii unor experiențe pozitive și al dezvoltării unei relații cu aceștia.

Citește și articolul: „Cearta cu părinții nu este de evitat întrucât ne poate îmbunătăți relația cu ei”

Pe de altă parte, și părinții au nevoie de ajutor și implicarea lor în creșterea copiilor, atât ei ca tineri părinți, pentru a fi degrevați de unele sarcini, totodată beneficiind și nepoții de a avea o familie extinsă. Totuși, atunci când le permitem bunicilor să intervină în educația copiilor noștri este sănătos să știm să trasăm și limite.

Viziuni diferite în privința educației

Se întâmplă ca părinții, odată ce au intrat în acest nou rol, să aibă o viziune diferită de cea a bunicilor despre cum vor să-și crească și educe copiii. Acesta este momentul în care experiențele personale distincte și discrepanțele dintre cele două generații își spun cuvântul. Fiecare dintre cele două părți pornesc de obicei de la cele mai bune intenții, însă pot folosi strategii diferite de a le pune în aplicare.

Îți recomandăm și articolul: „Cum să evitați conflictele pornite din idei diferite despre cum ne creștem copiii”

Deși este sănătos pentru dezvoltarea celor mici să le permitem bunicilor să intervină în educația copiilor noștri, intervențiile lor vor fi variate, în funcție de flexibilitatea părinților noștri.

Uneori provocările au legătură cu faptul că bunicii sunt prea permisivi, având tendința să nu respecte regulile stabilite de părinți. Acest aspect îi va face pe nepoți să prefere poate să sta cu bunicii, asociind locul și bunicii cu mai multă libertate, mai puțin timp petrecut la lecții, mai multă joacă și distracție.

În unele cazuri, această permisivitate poate cuprinde și obiceiurile alimentare, bunicii fiind mai ofertanți ca părinții la capitolul dulciuri. Sub apanajul unui inofensiv răsfăț, aceste comportamente pot submina autoritatea părintească. Deși le permitem bunicilor să intervină în educația copiilor noștri, intervențiile lor, uneori, pot intra în conflict cu regulile și limitele impuse de noi.

Educație limitativă sau dictatorială?

Alteori, bunicii pot avea o atitudine chiar mai restrictivă față de anumite aspecte importante ale creșterii: ei pot avea o dificultate să accepte necesitatea exprimării părerii personale a copiilor, pot fi mai reticenți la schimbare, pot observa că le este greu să accepte discuții legate de educația emoțională sau sexuală.

Atunci când copiii simt aceste cerințe ale bunicilor, sau le sunt clar comunicate, cei mici pot resimți un disconfort interior, o tensiune, o presiune de a se abține în a exprima ceea ce simt sau gândesc, din dorința de a le face pe plac sau dintr-un sentiment de subjugare față de condițiile impuse de către bunici. De asemenea, bunicii pot repeta anumite greșeli pe care le-au făcut și în creșterea propriilor copii.

Citește și articolul: „Ce stil parental ai și cum îți poți îmbunătăți relația cu copilul”

Spre exemplu, dacă bunicii au fost niște părinți care au pretins propriilor copii supunere, după principiul „faci ce-ți spun, că eu știu mai bine”, atunci ei au frustrat nevoia firească a oricărui copil de a-și dezvolta autonomia sau de a fi ghidat pe direcția aleasă de acesta.

Citește aici articolul integral: „„Eu știu ce-i mai bine pentru tine!” și alte replici toxice dintre părinți și copii”

Deși le permitem bunicilor să intervină în educația copiilor noștri, dacă tiparele toxice se vor repeta și în relația cu aceștia, riscul este ca aceste convingeri limitative să fie transmise mai departe sau cel puțin să frustreze nevoile emoționale ale copiilor atât timp cât se află în prezența lor.

Competiția între mamă și bunică

Există și situații în care bunicii, în special bunicele nutresc convingerea că sunt „mame mai bune” ca cele biologice, acest mod de gândire marcând o competiție între bunică și mamă. Această dinamică dintre cele două femei le pot împinge către comportamente mai puțin orientate și adaptate la nevoile emoționale ale copiilor, fiind motivate de dorința de a demonstra abilități materne superioare celeilalte și a obține astfel o validare. 

Citește aici articolul integral: „Rolul atașamentului în relația cu copiii și de ce este esențial pentru întreaga noastră viață”

Din păcate, tot copiii sunt cei care au de suferit de pe urma acestor lupte de putere. Fără să realizeze, mama poate repeta aceleași greșeli: să neglijeze nevoi emoționale importante ale copilului sau să nu reușească să observe unicitatea propriului copil, deoarece inconștient se va ghida după principiul „așa nu”.

Este recomandat să permitem bunicilor să intervină în educația copiilor noștri, totodată fiind atenți la acele reguli de parenting care ne-au afectat negativ pe noi înșine și, înțelegând, totodată, că nevoile copilului nostru, și interpretările lui, pot fi diferite de ale noastre.

Citește aici articolul integral: Simptomele depresiei la copii și adolescenți. Cât contează genetica, ce alți factori o declanșează

Limite sănătoase când le permitem bunicilor să intervină în educația copiilor noștri

În ambele situații este important ca părinții să-și mențină poziția de autoritate, atât față de copii, cât și față de bunici. Adică ei sunt cei care vor stabili regulile de creștere a micuților, respectând nevoile de bază pe care le are fiecare copil: siguranță, autonomie, nevoia de a exprima ceea ce simte și gândește, spontaneitate și joacă și limite realiste.

Desigur această poziție de autoritate vine la pachet cu responsabilitatea pe care o au față de copii, inclusiv aceea de a pune limite bunicilor atunci când este cazul. Părinții vor permite bunicilor să ia decizii sau să se implice atât cât este în avantajul copiilor și în acord cu regulile stabilite de părinți. Limita de care ei este bine să țină cont este dată de îndeplinirea nevoilor emoționale.

Îți recomandăm și articolul: „Familia este importantă, dar traiul în comun aduce multe tensiuni. Iată de ce nu e bine să stai cu părinții”

Când le permitem bunicilor să intervină în educația copiilor noștri, este sănătos să știm să setăm anumite reguli și limite. Putem solicita acest lucru într-un mod cald, punctând de ce acea regulă este importantă sau dând alternative: „Te rog să nu le mai dai ciocolată zilnic. Știu că vrei să-ți răsfeți nepoții și că-i iubești, însă le poți arăta iubirea și atunci când le spui povești sau când te joci cu ei. Le poți pregăti un desert făcut în casă din când în când.”

Alte dăți este necesar să confruntăm bunicii, dar și atunci este recomandat ca acest lucru să aibă loc cu empatie față de cei în vârstă: „Am observat că după ce copiii petrec o perioadă mai lungă la voi, sunt mai reținuți. Noi ca părinți prețuim comunicarea și dorim ca ei să se simtă confortabili să exprime ceea ce simt. Ne dorim să respectați această cerință și știu că poate fi greu uneori, dar vă putem ajuta.”

Pe lângă întărirea regulilor, părinții își pot oferi sprijinul pentru a le arăta bunicilor ceea ce au de făcut și cum s-o facă. Ajută să subliniem ceea ce fac bine, pentru a-i încuraja să continue cu acele comportamente. Poziționarea ar fi de dorit să fie ca de la un părinte, la altul, ambele părți putând să se conecteze, împărtășind din provocările întâmpinate dar și din realizările lor.