Ghid practic pentru a vă înțelege (cu) copiii în pandemie

    Cu toate restricițiile pentru grădiniță, școală, muncă, întâlniri cu prietenii sau activități de timp liber, viața copiilor și a adolescenților în pandemie a avut mult de suferit, iar efectele negative sunt observabile în comportamentul acestora. Ce avem de făcut ca părinți, profesori și psihologi pentru a-i susține în această perioadă de transformări și adaptare, cum putem să ne înțelegem mai bine cu copiii în pandemie? Am primit informații utile și răspunsuri din partea celor care se confruntă cu aceste schimbări.

    Cum întâmpinăm schimbările prin care trec copiii

    Profesorii și învățătorii sunt într-o continuă „luptă” cu propria creativitate pentru a dezvolta materiale cât mai atractive, utile, accesibile pentru elevii lor și pentru a-i motiva în procesul de învățare și adaptare la situația prin care trecem.

    Părinții gestionează cum pot problemele apărute la copiii lor. Pediatrii atrag atenția că pandemia întârzie dezvoltarea copiilor mici. Psihologii încearcă să susțină deopotrivă părinții, copiii și profesorii.

    În realizarea acestui articol am stat de vorbă cu elevi, părinți, profesori, învățători, educatori,  iar părerile tuturor merg în aceeași direcție: izolarea impusă de pandemie are efecte negative atât în dezvoltarea psiho-emoțională și cognitivă copiilor preșcolari, cât și în procesul de învățare al școlarilor, dar și în starea afectivă a adolescenților.

    Perspectiva profesorilor asupra reacțiilor pe care le au copiii în pandemie

    Profesorii au fost în prima linie, obervând multitudinea de reacții avute de copii în acest proces de adaptare la noua situație. În funcție de temperament, copiii au devenit fie mai vocali sau mai interiorizați, s-au adaptat mai ușor sau mai anevoios.

    A devenit mult mai clară nevoia de conectare reală, iar lipsa prezenței fizice în grupul de aceeași vârstă afectectează cel mai puternic copiii în pandemie.

    Nevoia de a aparține unui grup

    „Anul acesta a fost o reală provocare, atât pentru adulți, dar cu atât mai mult pentru copii. Din punct de vedere relațional, am observat cât de mult le lipsește contactul cu ceilalți, o îmbrățișare, o strângere de mână.

    Faptul că au fost privați de aceste lucruri a determinat instalarea dorinței și mai pătrunzătoare de a aparține unui grup, au devenit și mai vocali, mai insistenți, cu o dorință crescută de a se face remarcați. Din punct de vedere cognitiv, copiii în pandemie au înregistrat un oarecare regres, „școala on-line” neputând acoperi în totalitate tematica propusă.

    Cel mai mare minus consider că se înregistrează în exersarea deprinderilor elementare și în formarea socio-emoțională a copiilor. Acestea pot fi dobândite în grup, grădinița fiind o minisocietate care îi pregătește pentru societatea în care vor trebui să se integreze, ca adulți!”, este de părere prof. învățământ preșcolar F. Iacob Gheorghiță.

    Nevoia de afecțiune limitată de mediul virtual

    „Sunt învățătoarea a 19 copii de clasă pregătitoare și pot să spun că distanțarea atât de recomandată în această perioadă a forțat la o altfel de adaptare. Anul școlar pentru această vârstă reprezenta o acomodare și în același timp prima experiență cu școala.

    Când spun acomodare cuprind, sub semnul noutății, clasa, colegi, reguli, oameni. Începutul a stat sub semnul activității online, ceea ce nu a fost pe placul elevilor mei. Copiii în pandemie au petrecut mult timp în mediul virtual unde nu ajunge atât cât trebuie din afecțiune.

    De fapt, declarația unui elev, care a strigat cât a putut în timpul unei sesiuni de Zoom că mă „iubește online” m-a emoționat în prima fază, dar m-a zguduit după. Dacă această pandemie transformă iubirea și nu se mai face diferența clară între realitate și mediul virtual?”, se întreabă Prof. învățământ ciclul primar, M. Bratu.

    „Copiii de ciclu primar asimilează mai greu informația, pentru că acasă au factori disturbatori. Învățarea în mediul online, pentru cei mici este superficială, iar copiii caută constant aprobarea adultului din încăpere. Sunt mai obosiți, se mobilizează mai greu la efectuarea temelor, se plâng tot mai mult de teme.

    Pare că unii copii, după această perioadă, au pierdut achiziții de bază acumulate în grupele anterioare. Acești copii au nevoie de mai mult ajutor în pandemie, dar din păcate resursele pentru a-l oferi sunt limitate,” crede și prof. învățământ ciclul primar, D. Pițigoi, care în acest an predă la clasa a II a.

    Oboseală, stres, apatie

    „La începutul pandemiei cu toții s-au plâns de acest tip de școală, dar încet în timp ne-am reglat cumva. Acum însă, la un an de școală online, elevii sunt mai obosiți, mai apatici, mai stresați.

    Nu își mai notează toate lecțiile în caiet. În situații conflictuale am observat că unii dintre ei aleg să închidă camera și să plângă. Nu mai vor să iasă din casă, nu mai socializează fizic, cumva se izolează. De asemenea, am observat că unii elevi care în clasă, în formă fizică erau mai activi, în școala online au devenit mai inactivi, stau cu camerele închise la ore, iar cei care erau timizi în clasă, în școala online au devenit mai activi, plini de încredere.

    Cert este că uneori, copiii în pandemie au început să manifeste comportamente diferite. Totuși, copiii care erau conștiincioși în clasă, sunt muncitori și în școala online, punând întrebări suplimentare când nu au înțeles.

    Provocarea cea mai mare o reprezintă elevii care provin din medii defavorizate, cu posibilități financiare precare, care simt că au cel mai mult de pierdut. Le recomand părinților să fie atenți la copiii cu simptome depresive,” atrage atenția prof. învățământ ciclul gimnazial C. Nicolescu.

    Confesiunile părinților: dependența de tehnologie pare a scăpa de sub control

    Cei mai buni observatori ai tuturor transformărilor prin care trec copiii în pandemie rămân părinții alături de care petrec cel mai mult timp. Cea mai frecventă observație este dependența de tehnologie pe care, de multe ori încercăm să o ținem sub control și care, cu ocazia virtualizării școlii și a relațiilor cu ceilalți, pare să scape complet de sub control.

    „În această perioadă au petrecut mai mult timp pe computer și pe rețelele de socializare sau în jocuri, iar acest fapt se resimte.” (părinte de elev cls a III-a)

    „O singură dată a avut un acces de singurătate, a plâns că se simte singur, însă cu multă atenție și grijă din partea noastră, a familiei și mai ales cu ajutorul cățelului nostru, a depășit acest moment.” (părinte de elev cls a VII- a)

    „A deprins cum să învețe singură, să fie mai atentă, mai apropiată de profesori. Socializează însă pe chat-uri mai mult decât înainte.” (părinte elevă cls. a VII-a)

    „Petrece mult timp timp pe rețelele de socializare, nu lasă telefonul din mână nici la masă; mănâncă cu ochii în telefon! Pentru orice buzz la telefon, se repede să vadă despre ce este vorba.” (părinte elev cls. a IX-a)

    „Într-adevăr internetul a devenit rege în viața fiicei mele; discuțiile interminabile cu prietenele ei au primat, dar în același timp, acest lucru a ajutat-o să își trieze puțin prietenii. S-a maturizat în gândire, iar stând acasă mai mult, a devenit mai critică în privința sarcinilor casnice dar și mai dornică să dea o mână de ajutor.” (părinte de elevă cls a XI-a)

    Ce lipsuri resimt copiii în pandemie

    Era firesc să aflăm și câteva opinii ale copiilor, ei fiind cei care pot comunica cel mai bine lipsurile resimțite, modul în care au reușit sau nu să se adapteze noilor reguli. Dacă pentru adulți rolul prietenilor, al familiei este important, pentru copii și tineri este definitoriu. Abilitățile sociale și descoperirea de sine se conturează în grup.

    „În cazul meu, această pandemie a afectat călătoriile cu familia și ieșirile cu prietenii în parc sau la film. Îmi lipsesc foarte mult, pentru mine erau cele mai frumoase momente,” afirmă Ana M., elevă, 15 ani.

    „În pandemie am descoperit la mine sentimente pe care nu știam că le am. Eram frustrat de școala online și de testele online, dar, în același timp, eram și bucuros pentru că stau acasă și pentru că mă trezesc mai târziu. Îmi lipsesc totuși colegii și mai ales prietenii. Parcă prefer să mă trezesc mai devreme dar să îi văd,” spune Sorin L, elev, 17 ani.

    „Îmi lipsesc orele de la școală pentru că îmi lipsesc explicațiile profesorilor cel mai mult, dar îmi lipsește și socializarea cu colegii mei, glumele și mersul cu bicicleta,” afirmă Ioana V., elevă, 11 ani.

    Modificări observate la preșcolari, școlari și adolescenți

    Conform unui studiu despre impactul pandemiei de Covid-19 asupra copiilor și familiei, realizat de Organizația Salvați Copiii s-au extras câteva observații cu privire la modificările din sfera cognitiv-comportamentală și emoțională pe care copiii în pandemie le-au manifestat:

    • Timpul alocat televizorului este pe locul doi în clasamentul activităților recreative în rândul copiilor de orice vârstă.
    • Timpul alocat comunicării prin intermediul rețelelor de comunicare este pe locul 3, pentru copiii școlari și adolescenți, deopotrivă.
    • Între tulburările pe care le-au observat copiii în pandemie, una frecvent întâlnită este legată de alimentație. Comportamentul alimentar apare ca modificat pentru 5 din 10 copii, care apreciază că au mâncat mai mult sau au avut mese neregulate, decât înainte de pandemie.

    Plictiseala este principala stare negativă resimțită de copii, urmată de tristețe și furie. Copiii în pandemie au experimentat un număr crescut de emoții negative, fără a se corela cu modalități sănătoase de autoreglare.

    • Sub 50% din copii spun că s-au simțit liniștiți și veseli.
    • Copiii școlari de ciclul primar, în special, par a resimți mai puternic impactul negativ al izolării.
    • Efectuarea temelor este mai problematică pentru copiii din ciclul primar decât pentru cei mai mari, deoarece la ei încă nu sunt formate obișnuințe de învățare și în plus acum sunt în faza în care acumulează informații fundamentale de bază.
    • 4 din 10 copii spun că temele au fost mai greu de făcut și că au resimțit nevoia de sprijin din partea profesorilor/învățătorilor.

    Cel puțin 3 din 10 copii consideră că au rămas în urmă cu materia studiată și că vor avea nevoie de ajutor suplimentar după reîntoarcerea la școală, în format normal.

    • Adolescenții spun în număr mai mare că s-au simțit singuri, triști sau furioși. Izolarea a adus cu sine mai multă anxietate.
    • Adolescenții și elevii de gimnaziu au folosit platformele de socializare pentru a cere informații suplimentare profesorilor, în cazurile în care nu au înțeles ceva din materia nou predată. Adolescenții au fost cei care au reluat, mai repede decât alte grupe de copii, întâlnirile cu colegii/prietenii pentru activități extracuriculare sau recreative.
    • Părinții au devenit „profesori” pentru elevii de ciclul primar, în special.

    De ce atât de multe efecte negative

    Perioada aceasta de distanțare fizică și socială o putem compara cu perioada de doliu, de durere, care vine cu 5 faze diferite de procesare: negare, furie, negociere, depresie și acceptare. Psihologii au observat că grupa preșcolarilor și a școlarilor mici este blocată în a doua fază – furie, în vreme ce adolescenții, sunt în faza a patra, a depresiei.

    Copiii preșcolari nu știu cum să eticheteze și cum să proceseze emoțiile lor; multe dintre restricțiile din pandemie sunt abstracte pentru ei, prin urmare le vine greu să le înțeleagă și astfel că apar manifestări de tip tantrum.

    Școlarii compară perioada de dinante de pandemie, când le făcea plăcere să se întâlnească, să meargă la școală cu ceea ce au după un an de pandemie; sunt lipsiți de curiozitatea, speranța și dorința specifice vârstei; sunt obosiți să stea în fața dispozitivelor electronice. Astfel că apare apatia.

    Bineînțeles că nu generalizăm și nu îi includem pe toți în descriere!

    Perioadă de adaptare la restricții pare a nu se mai termina

    Fiecare dintre noi învață din copilărie să se adapteze, să facă față schimbărilor, situațiilor, problemelor, stresului – noi psihologii spunem că „ne dezvoltăm diverse strategii de coping”, că învățăm să fim „rezilienți”.

    Faptul că trăim în perioadă de restricții și izolare nu este atât de grav, ci faptul că această perioadă de izolare pare că devine noul normal, este ceea ce ne traumatizează.

    Preșcolarii, școlarii mici nu au aceste mecanisme dezvoltate: ei se comportă prin copierea, mimarea comportamentului adultului de lângă el. Adică, dacă noi, părinții, suntem foarte speriați, deprimați, foarte furioși sau foarte nepăsători față de situația pandemică pe care o traversăm, tot așa vor reacționa și copiii noștri. Copiii în pandemie au fost mai expuși tuturor stărilor negative manifestate de părinți.

    Adolescenții au însă alte nevoi în această perioadă: apartenența la un grup, acceptarea din partea celorlalți, împărtășirea, dorința de validare sau recunoaștere sunt dificil de obținut în lipsa grupului. Și iată de ce în rândul elevilor de ciclul primar, gimnazial și liceal a crescut timpul petrecut în online (jocuri și rețele de socializare), iar afectarea lor comportamentală și afectivă sunt diferite.

    Ce înseamnă supraîncărcare cognitivă

    Sarcina cognitivă se referă la cantitatea totală de informații pe care o poate gestiona memoria de lucru.

    Supraîncărcarea cognitivă (cognitive overload) se întâmplă atunci când memoria de lucru primește mai multe informații decât poate suporta confortabil, decât poate procesa sau gestiona, ducând la frustrare și la compromiterea procesului de luare a deciziilor.

    Copiii au un cadru de bază pentru a procesa dezamăgirea, spune Jaleel K. Abdul-Adil, profesor asociat de psihologie clinică în psihiatrie la Universitatea din Illinois din Chicago, iar cum dezamăgirea legată de pandemie a tot continuat, copiii se luptă cu autoreglarea propriilor emoții.

    Copiii noștri, indiferent de vârstă, sunt supraîncărcați cognitiv după un an „altfel”, prin urmare toate stările afective modificate, toate problemele de comportament, aici își au debutul.

    Ghid pentru a ne ajuta și înțelege copiii în pandemie

    În primul rând, vă recomand să fiți prezenți cu calm și înțelegere în viața copiilor voștri. Copiii în pandemie trec printr-un număr variat de stări, iar ajutorul de care au nevoie depinde de temperamentul fiecăruia.

    • Acceptați-le starea afectivă cu blândețe și înțelegere și nu ca pe un moft al lor. La adolescenți partea afectivă reacționează mai repede și cu mai multă forță decât partea rațională.

    Deci, nu răspundem unui adolescent în aceeași notă în care ne vorbește, ci mai întâi îl lăsăm să se liniștească, iar apoi, cu calm, încercăm să aflăm ce îl „doare”. Dacă răspundem cu furie și nervi, singurul lucru pe care adolescentul îl va ține minte este că „părintele” a țipat la el.

    • Acordați-le sprijin la realizarea temelor, atunci când îl cer și nu numai. Verificați permanent că au înțeles. Verificați cu profesorii sau învățătorii cum puteți să vă susțineți copiii. Parteneriatul școală-părinte-copil este mai important acum ca niciodată!
    • Opriți-vă din propria activitate, la fiecare oră, pentru a face un scurt „check-up”, o verificare a felului în care se simt copiii voștri.

    Povestiți cu copiii voștri, în acord cu vârsta lor, despre felul în care vă simțiți voi, în ideea de a-i face să identifice și să verbalizeze propriile frustrări sau nemulțumiri. Oferiți-le timp și spațiu să exteriorizeze emoțiile.

    • Povestiți împreună despre ce făceați cu plăcere înainte de pandemie și faceți planuri pentru viitor împreună cu ei. Pentru copii sunt utile astfel de planuri, reprezentând o ancoră pentru un viitor în care își pot include activitățile plăcute.
    • Planificați să ieșiți împreună când este posibil în drumeții în aer liber sau în parcuri neaglomerate. Copiii în pandemie au petrecut foarte mult timp în casă, iar acest lucru are la rândul său efecte negative – au nevoie de ieșirea din același spațiu.
    • Monitorizați activitatea proprie din online pentru a putea oferi un exemplu bun copiilor voștri.
    • Negociați reguli și timp petrecut în online, tipul de jocuri și conținutul la care se expun.
    • Nu impuneți reguli despre activitatea online, pe care nici voi nu le puteți respecta!
    • Răspundeți cu sinceritate nelămuriri lor, în acord cu vârsta lor.
    • Vorbiți cu copiii voștri despre pericolele din mediul online la care se pot expune din neștiință, fără să îi dojeniți. Puteți menționa printre ele: utilizarea excesivă (dependența de internet), expunerea la informații false pe teme diferite, cyberbulling (hărțuire, jigniri, înjurături, amenințări online), furt de date personale, grooming (ademenirea pe internet) și sexting (trimiterea/primirea de mesaje cu conținut sexual), mesaje cu conținut dăunător sau ilegal.

    Apelați la ajutorul psihologilor atunci când observați modificări comportamentale (tristețe, plâns incontrolabil, lipsa poftei de mâncare, etc) care durează mai mult de două săptămâni.

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare
    Urmărește-ne și pe Facebook