Ce se întâmplă în corp când te îndrăgostești. 15 schimbări pe care le produce iubirea în corp și în creier: „Dacă ai rămâne mereu îndrăgostit, ai înnebuni!“

Când te îndrăgostești, în corp au loc o serie procese chimice complexe: din primele momente de atracție și până la crearea unei conexiuni profunde, creierul și corpul trec printr-o serie de transformări influențate de hormoni și neurotransmițători. Ce se întâmplă, de fapt, în corp: chiar începe inima să bată mai repede pentru altcineva? Cum se manifestă un creier îndrăgostit?

Iată care sunt o parte dintre modurile demonstrate științific în care iubirea îți transformă corpul și creierul. Le detaliem pe toate mai jos jos:

1. Activarea sistemului nervos simpatic,
2. Creșterea nivelului de cortizol,
3. Schimbarea vocii,
4. Reducerea temporară a activității amigdalei,
5. Scăderea testosteronului la bărbați și creșterea acestuia la femei,
6. Eliberarea de oxitocină și vasopresină,
7. Creșterea toleranței la durere,
8. Influențarea comportamentului social,
9. Scăderea pragului de inhibiție,
10. Menținerea sănătății fizice,
11. Creșterea nivelului de dopamină,
12. Reducerea serotoninei,
13. Crearea unei „dependențe“ emoționale și fizice,
14. Oxitocina întărește fidelitatea,
15. Iubirea pierdută poate duce la depresie severă.

Iubirea nu e numai despre inimă, chiar dacă, atunci când te îndrăgostești, poți simți că „îți sare inima din piept“ că „te doare inima de dor“ sau, atunci când se rupe povestea, că „ai inima frântă“. „Dacă ai fi îndrăgostit, cu adevărat îndrăgostit, desigur că ai resimți această nevoie de a izola de restul lumii ființa în a cărei inimă ai vrea să fii numai tu“, scria, de exemplu, Alexandre Dumas fiul, fără să îi pese bineînțeles de explicația biologică evoluționistă (conform căreia sentimentul de posesivitate și gelozia își au mai degrabă izvorul în dorința subconștientă de a procrea și de a avea parteneri dispuși să-i crească pe copiii noștri și nu pe ai altora).

De fapt, când te îndrăgostești, tot corpul contribuie activ la iubire: o concepe, o potențează, o transformă. Creierul coordonează totul. „Poți vedea iubirea în creier“, spune autorul Arthur C. Brooks, profesor „de fericire“ la Universitatea Harvard, într-unul dintre interviurile sale. Pentru că atunci când te îndrăgostești are loc o cascadă de schimbări biologice și psihologice care îți influențează starea de spirit, comportamentul, starea fizică și psihică generală. Aceste schimbări sunt determinate în principal de hormoni și neurotransmițători care afectează creierul și corpul.

Dragostea durează… 11 luni. Ce urmează când se stinge pasiunea?

Ce ți se întâmplă când te îndrăgostești

Nu ai cum să nu îți amintești prima oară când te-ai îndrăgostit. De fapt, senzația de îndrăgostire nu se prea poate uita, pentru că e intensă, copleșitoare, uneori se conturează extrem de rapid (sau așa pare) și îți dă senzația că acolo, în spațiul dintre tine și celălalt, se întâmplă ceva predestinat. Pe măsură ce timpul trece, explozia inițială de emoții se estompează adesea într-o apropiere ceva mai calmă, mai confortabilă, mai puțin pasională.

Sentimentele pe care le resimți în etapa inițială de îndrăgostire sunt stimulate de substanțe chimice foarte importante din creier:

• Noradrenalina, care stimulează producția de adrenalină, provocând bătăi accelerate ale inimii și transpirația palmelor.
• Dopamina, unul dintre neurotransmițătorii plăcerii. Sexul, dar și mâncarea delicioasă, cumpărăturile, drogurile – toate acestea declanșează producerea de dopamină.

Până de curând, percepția generală era că în procesul de îndrăgostire mai este implicat un neurotransmițător feniletilamina, care s-ar regăsi și în ciocolată – acesta fiind motivul pentru care multă vreme iubirea era asociată cu cadourile în formă de ciocolată, inclusiv de Valentine’s Day și în celelalte zile de celebrare a iubirii, cum e Dragobetele.

Totuși, teoria feniletilaminei ca „hormon” al dragostei a fost demontată ulterior de studii, după cum a arătat cercetătorul independent Massimo Conti într-o lucrare amplă numită „Nu există o «moleculă a iubirii». Nicio dovadă că feniletilamina este direct implicată în dragostea romantică“, publicată în 2024.

Efectele dragostei asupra corpului tău

Palme transpirate, obraji înroșiți, pupile dilatate – acestea ar fi o parte dintre primele „simptome“ ale îndrăgostirii. Inima ți-o poate lua la trap și respirația se poate îngreuna. Sunt manifestările naturale ale modificărilor chimice care au loc în corp: creșterea nivelului de adrenalină și de norepinefrină (sintetizată din dopamină), spune dr. Kirk, sexolog clinician și terapeut de cuplu, pentru publicația CNN. „Asta te face să simți dorință fizică și dorință de a-ți concentra atenția asupra unei anumite persoane.“

Când ești atras de cineva, explică tot dr. Kirk, și îl vezi într-un bar, pe stradă sau chiar în patul tău, sistemul nervos simpatic este stimulat, ceea ce determină dilatarea pupilelor. Pe măsură ce relația devine mai profundă, s-ar putea să observi și alte schimbări ciudate în corpul tău – cum ar fi faptul că vocea ta devine mai subțire. Un studiu publicat în Journal of Evolutionary Psychology a constatat că femeile care vorbeau cu bărbați de care erau atrase fizic aveau tendința involuntară de a-și subția vocea și de a o face mai feminină.

Apoi, când începi o relație nouă, este normal să te simți mai tot timpul agitat, chiar să îți pierzi pofta de mâncare, acesta fiind un alt mod prin care corpul tău îți transmite că îți place o anumită persoană. „Îndrăgostirea poate duce la creșterea nivelului de cortizol, hormonul stresului, care contractă vasele de sânge din stomac, oferindu-ți o stare de rău“, explică dr. Kirk.

Trezitul noaptea gândindu-te la persoana iubită, pierderea poftei de mâncare sau un stomac neliniștit sunt reacții frecvente cauzate de fluctuațiile hormonale. De asemenea, îndrăgostirea poate reduce temporar activitatea amigdalei (responsabilă cu detectarea pericolelor) și a lobului frontal (care ajută la luarea deciziilor). Asta explică de ce uneori oamenii fac lucruri impulsive sau periculoase pentru a impresiona pe cineva.

Emoțiile sunt intense și incertitudinea cu privire la reciprocitatea sentimentelor poate fi copleșitoare. Pe măsură ce te familiarizezi cu partenerul, aceste efecte negative dispar.

• Citește și: Etapele dezvoltării unei relații: ce ajută două persoane să formeze un cuplu și cât contează chimia romantică?

Hormonii sunt dați peste cap

În prima fază a îndrăgostirii, libidoul e la cote maxime. Pe de altă parte, în faza de „lună de miere“ a unei relații – adică în primii unu până la doi ani, când corpul se pregătește pentru apropiere fizică și sexuală – se produce un fenomen surprinzător. Potrivit unui studiu mai vechi, dar încă actual publicat în Psychoneuroendocrinology, nivelul de cortizol crește atât la bărbați, cât și la femei, însă testosteronul scade la bărbați și crește la femei. Testosteronul este asociat cu dominarea, agresivitatea și dorința sexuală, în timp ce nivelurile mai scăzute favorizează comportamentele de atașament și tandrețe.

• Scăderea nivelului testosteronului la bărbați îi face mai orientați spre atașament și mai empatici, ceea ce poate facilita construirea unei relații stabile.
• Testosteronul crescut la femei intensifică dorința sexuală, le face mai îndrăznețe, mai energice și mai proactive sexual.

Cât sex este „prea puțin“? Psiholog: „E nevoie să creăm spațiu pentru sex. Altfel, riscă să ajungă pe ultimele rânduri“

A fi îndrăgostit este ca o dependență de droguri sau alcool

E deja cunoscut faptul că îndrăgostirea este foarte asemănătoare cu dependența de droguri, pentru că în creier se eliberează aceleași substanțe chimice care provoacă euforie, cum ar fi dopamina, oxitocina, adrenalina și vasopresina. Aceste substanțe sunt eliberate în diferite etape ale fenomenului de atracție și contribuie la crearea legăturii dintre parteneri.

Apoi, așa cum câteva pahare în plus de vin te fac mai puțin inhibat, mai puțin temător și anxios, dar mai expansiv și mai lăudăros – la fel se întâmplă și când te îndrăgostești. Nivelul de oxitocină, „hormonul iubirii“, crește în timpul îmbrățișărilor sau în timpul orgasmului și, deși activează în părți diferite ale creierului decât o face alcoolul, efectele sunt similare, potrivit unui studiu realizat la Universitatea din Birmingham.

Comparația dintre procesul de îndrăgostire și dependența de droguri sau de alcool este una pe care a făcut-o și profesorul Arthur C. Brooks în repetate rânduri.

„În primul rând, îndrăgostirea este o reacție hormonală ce implică testosteronul și estrogenul, hormonii sexuali care ne fac să îl vedem pe celălalt atrăgător. Tot din aceeași cauză ne dorim să fim atrăgători. Apoi, cineva cu adevărat îndrăgostit prezintă o activitate cerebrală puternică, asemănătoare experienței cu metamfetamină. În orice punct din procesul îndrăgostirii, creierul tău este captiv. Vorbim despre un „mecanism de activare“ (ignition mechanism) care se declanșează în mod natural. Tocmai de aceea tânjim după acest sentiment. Nu mergi la un dependent de metamfetamină și îl întrebi: „De ce continui să cumperi metamfetamină? Știi că este ilegală?!“ Răspunsul său ar fi simplu: „Pentru că sunt dependent.“

Arthur C. Brooks, profesor în managementul fericirii la Universitatea Harvard

Toleranța la durere crește

Ai auzit povești despre mame panicate care ridică mașini pentru a-și salva copiii prinși sub ele? Deși poate părea incredibil că dragostea și totodată frica îți pot oferi o forță supraomenească în situații de urgență, există anumite dovezi, ce-i drept anecdotice, care sugerează că se poate întâmpla. Nu doar părinții experimentează această forță – ci și persoanele îndrăgostite. „Oxitocina eliberată atunci când te îndrăgostești poate, de fapt, să îți crească toleranța la durerea fizică“, revine dr. Kirk.

Mai mult, doar gândurile despre persoana iubită pot atenua durerea fizică. O altă cercetare a arătat că privirea unei fotografii a partenerului activează sistemul de recompensă al creierului, ceea ce poate reduce percepția durerii.

Nu îți poți lua ochii de la partener

Există un motiv științific pentru care ai poza persoanei iubite ca fundal pe telefon sau înrămată pe birou. Dorința de a-ți privi partenerul este cauzată de eliberarea de dopamină în creier, spune dr. Kirk. „Este același efect pe care îl are cocaina asupra creierului, stimulând răspunsul de dorință/recompensă asociat cu plăcerea intensă“, explică ea.

Tot de aceea, când ești despărțit de partener, indiferent de durata despărțirii, este foarte posibil să reacționezi ca un dependent în sevraj. Atunci când ești departe de partener, factorul de eliberare a corticotropinei (ACTH) crește ca răspuns la stres, contribuind la stări de anxietate și depresie.

Sănătate fizică îmbunătățită

Dragostea, mai ales când se materializează într-o relație de lungă durată, are numeroase efecte pozitive asupra sănătății, menționează publicația Healthline, precum:

• reduce riscul de boli de inimă,
• scade tensiunea arterială,
• îmbunătățește sistemul imunitar,
• contribuie la o recuperare mai rapidă după boală.

Citește și: Cea mai atrăgătoare trăsătură la un potențial partener este… familiaritatea

Cum influențează dragostea creierul 

Așadar, dragostea schimbă profund chimia creierului, influențând gândirea, emoțiile și comportamentul. Faza inițială este dominată de excitație, obsesie și dorință, în timp ce faza de atașament creează stabilitate emoțională și conexiune profundă. Aceste transformări sunt fundamentale pentru formarea și menținerea relațiilor de lungă durată, dar explică și de ce dragostea poate fi atât de intensă, dureroasă și, uneori, chiar oferă „dependență“.

Euforie și recompensă

Starea de entuziasm și euforie pe care o simți când petreci timp cu persoana iubită (sau doar o vezi în mulțime sau doar îi auzi numele) se datorează în cea mai mare măsură dopaminei.

Simplul fapt de a te gândi la persoana de care ești îndrăgostit este suficient pentru a elibera dopamină, făcându-te să te simți entuziasmat și dornic să faci orice pentru a o vedea. Când chiar o vezi, creierul tău te „recompensează“ cu și mai multă dopamină, ceea ce se traduce printr-o plăcere intensă.

Cum menționam deja, dopamina nu este singura substanță chimică implicată în dragoste. Nivelurile de oxitocină cresc, ceea ce intensifică sentimentele de atașament, siguranță și încredere. Acesta este motivul pentru care te simți atât de confortabil în preajma partenerului, mai ales după ce relația a trecut de prima fază a atracției intense. Aceste sentimente devin și mai puternice după ce vă țineți de mână, vă sărutați sau faceți dragoste – tot datorită oxitocinei.

Interesant este că oxitocina este considerată și un „hormon“ anti-infidelitate: cu cât petreci mai mult timp cu partenerul, cu atât crește nivelul de oxitocină, iar cu cât crește nivelul de oxitocină, cu atât va crește și atracția față de partener, comparativ cu alte persoane.

Gândurile constante și ruminația

Alte două trăsături ale iubirii în legătură cu mecanismele creierului sunt gândurile obsesive și ruminația, unde apare și gelozia. Dacă persoana iubită îți domină gândurile și apare chiar și în visele tale, acest lucru este complet normal. Obsesia este legată de ciclul dopaminei, dar și de cortexul cingular anterior – o regiune a creierului asociată cu comportamentele obsesiv-compulsive.

Gândurile obsesive pot avea în centru și sentimentele de gelozie. Apariția geloziei este explicată de mulți cercetători din perspectivă evoluționistă. O parte a creierului încearcă să determine dacă suntem în pericol de a fi trădați. Ne întrebăm „Este această persoană cineva care va pleca și va crește copiii altcuiva? Sau cineva care va purta copilul altcuiva?“. În acest sens, femeile și bărbații tind să-și exprime gelozia sexuală în moduri diferite.

Imaginea cea mai provocatoare pentru gelozia unui bărbat este aceea a partenerei făcând sex cu altcineva. Pentru o femeie, însă, este imaginea partenerului intim spunând „Te iubesc“ unei alte persoane. Motivul? Din punct de vedere evoluționist, femeile trebuie să fie îngrijorate dacă partenerul lor va investi resursele în creșterea copilului altei femei, în timp ce bărbații se tem că nu sunt, de fapt, părinții biologici ai propriului copil, explică Arthur C. Brooks.

Cortexul frontal și comportamentul sexual

Mai mult, modul cum iubim, precum și modul cum facem sex este într-o proporție covârșitoare definit de sănătatea creierului sau de ce dezechilibre există la nivelul lui. Cortexul frontal reglează comportamentul, controlează impulsurile, tot ce ține de amânarea gratificației, dar are și un rol important în comportamentul sexual, menționează profesorul în neuroștiințe Robert Sapolsky.

„Cortexul frontal te face să fii adecvat, te învață contextele adecvate, ce tip de comportament sexual nu este o idee bună, te împiedică de la acțiuni pe care le-ai putea regreta. Oamenii care au cortexul frontal afectat prezintă comportamente sexuale neadecvate.“

Dependența de iubire

Un proces atât de complex, cu atât de multe efecte asupra creierului și corpului, iubirea are capacitatea de a deveni un obiect al dependenței. Într-o proporție mai mare sau mai mică, cu toții ne dorim să simțim senzațiile pe care iubirea și mai ales îndrăgostirea ni le poate oferi. Unele persoane ajung să simtă nevoia să fie mereu îndrăgostite și intră într-un ciclu nesănătos de căutare continuă a euforiei inițiale și, implicit, de abandonare a relației odată ce aceasta se stabilizează.

Emilia Vuorisalmi, medic generalist, povestește, în cartea sa „The Healing Power of Hormones: Harness dopamine, serotonin and oxytocin to unlock your best life“ despre experiența cu „dependența de iubire“ provocată de un dezechilibru hormonal. Starea ei de sănătate precară îi alimenta dorința de a fi într-o nouă relație, iar echilibrarea hormonilor i-a vindecat „inima frântă“.

Crescută într-o familie pasională, unde dragostea era centrală, Emilia a fost condiționată să caute continuu sentimente intense, romantism. După mai multe relații eșuate și perioade de suferință profundă, dr. Vuorisalmi a realizat că hormonii, în special dopamina, jucau un rol crucial în comportamentul ei adictiv față de iubire. Abia după ce a cercetat și a înțeles modul prin care echilibrarea dopaminei, serotoninei și oxitocinei poate transforma sănătatea și fericirea unei persoane, Emilia a reușit să iasă din cercul vicios al relațiilor intense și de scurtă durată.

„Obișnuiam să fiu dependentă de atingerea fizică, când, de fapt, îmi lipsea conexiunea cu adevăratul meu sine – un lucru care necesită timp și perseverență pentru a fi construit. Desigur, suntem programați biologic să căutăm iubirea – psihologia evoluționistă ne spune că suntem mereu în căutarea unui partener pentru a ne reproduce. În plus, suntem influențați cultural să credem că iubirea ar trebui să arate și să se simtă într-un anumit fel. Nu este nimic fundamental greșit în asta; iubesc dragostea romantică și îmi doresc în continuare să trăiesc relații sănătoase. Acum sunt într-o relație de lungă durată și, probabil, mai fericită ca niciodată. Însă a fost necesar să îmi găsesc echilibrul pentru a atrage o iubire sănătoasă, autentică și care să mă împlinească – ceva ce fiecare dintre noi merită.“

Emilia Vourisalmi, recunoscută în Finlanda ca „doctorul iubirii“, pentru Harper’s Bazaar

Charlotte Cripps povestește și ea pentru The Independent despre cum a fost diagnosticată drept „dependentă de dragoste“, întrebându-se inițial dacă chiar există așa ceva. Însă această formă de adicție mai puțin cunoscută și destul de controversată i-a provocat o suferință intensă: „Pentru mine, a spus ea, dragostea însemna doar extazul amețitor și suferința sfâșietoare; un ciclu disfuncțional de atracție și distanțare.“

În continuare, însă, unii experți consideră „dependența de dragoste“ o formă reală de dependență, în timp ce alții o văd ca pe o manifestare a altor probleme emoționale sau psihologice precum nevoia acută de validare, de a te simți iubit și acceptat sau tipuri de atașament disfuncționale.

• Citește și: INTERVIU EXCLUSIV Robert Sapolsky, profesor în neuroștiințe la Stanford: „Am urmărit inaugurarea lui Trump ca președinte și mă doare sufletul când mă gândesc ce ar putea urma“

Ce este dragostea și care sunt etapele ei

Oricum ai privi lucrurile, din perspectiva efectelor fizice pe care le produce în organism, a emoțiilor pe care le simți sau a gândurilor pe care le ruminezi, dragostea îți poate da lumea peste cap și asta indiferent dacă tocmai te-ai îndrăgostit de cineva, ai devenit obsedat de un partener sau ești deja într-o relație de ceva timp.

Tocmai de aceea, acestui sentiment i s-au dedicat o mulțime de opere de artă de la poeme sau romane la producții cinematografice, picturi sau cântece. Cel mai vechi cântec de dragoste scris, „Cântecul de dragoste pentru Shu-Sin“ (descoperit până în prezent) datează din aproximativ anul 2000 î.Hr. și face referire pe de o parte la încântarea față de partener, pe de altă parte la o reacție profund fizică: „M-ai captivat, lasă-mă să stau tremurând în fața ta“.

Despre ce este dragostea și mai ales despre procesul de îndrăgostire s-a vorbit cu atât mai mult începând cu epoca Romantismului care a debutat undeva în jurul anului 1750, când ideile despre iubire ale poeților și ale artiștilor au început să cucerească lumea. Ideologia Romantismului a avut un impact răsunător asupra oamenilor, fie că vorbim despre un tânăr adolescent din Japonia sau un regizor de la Hollywood sau o femeie de vârstă mijlocie din Paris. Printre percepțiile pe care le-a vehiculat, Romantismul a unit două concepte care până atunci erau percepute ca fiind diferite „sexul și dragostea“, și a schimbat complet paradigma alegerii unui partener care a devenit o opțiune firească a sentimentelor și emoțiilor resimțite și nu un apanaj al considerațiilor practice așa cum se practica, menționează filosoful Alain de Botton, în cartea sa „O educație emoțională“. 

Și trupa Smokie descrie în 1977 furnicăturile și fiorul pe care un îndrăgostit le resimte doar când își vede iubita, într-una dintre cele mai ascultate melodii ale acelui an, dar cu numeroase vizualizări pe YouTube și în prezent:

În anii ’80, și în România, primii fiori ai îndrăgostirii au fost surprinși de mai mulți artști. Balada romantică „Zburătorul“, scrisă de Ion Heliade Rădulescu, a rămas emblematică pentru ceea ce simt tinerii îndrăgostiți în prima etapă a îndrăgostirii: „Vezi, mama, ce mă doare! și pieptul mi se bate,/ Mulțimi de vinetele pe sân mi se ivesc;/ Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,/ Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!/ Ah! inima-mi zvâcnește!.. și zboară de la mine!/ Îmi cere.. nu-s’ ce-mi cere! și nu știu ce i-aș da:/ Și cald, și rece, uite, că-mi furnică prin vine,/ În brațe n-am nimica și parcă am ceva.“

De fapt, dacă ne uităm atent, putem observa că, de cele mai multe ori, artiștii au transpus poetic exact reacțiile fizice ale organismului sub impactul îndrăgostirii. Cu trecerea timpului, reacțiile se transformă în jurul a trei faze ale iubirii:

Cele trei faze ale iubirii:

• Dorința – această fază inițială se manifestă sub influența testosteronului la bărbați și a estrogenului la femei,
• Atracția – o etapă asemănătoare cu euforia provocată de consumul de droguri sau alcool. În acest stadiu, creierul eliberează substanțe chimice precum dopamină, adrenalină și norepinefrină,
• Atașamentul – în faza de conexiune pe termen lung, intervine oxitocina, cunoscută sub numele de „hormonul îmbrățișării/al iubirii“, înlocuiește dopamina și norepinefrina, consolidând sentimentul de apropiere și încurajând planificarea pe termen lung.

Arthur C. Brooks sintetizează și el etapele iubirii în funcție de mecanismele care au loc în creier:

„După primă etapă marcată de dorință, apare o creștere semnificativă a noradrenalinei, epinefrinei și dopaminei, pe măsură ce anticipezi recompensa și experimentezi euforia. Aceasta reprezintă a doua fază în cascada chimică a îndrăgostirii. Apoi, observi o scădere a serotoninei, un aspect foarte interesant, deoarece serotonina este considerată un neuromodulator al stării de pace și fericire. Din acest motiv, multe medicamente psihiatrice încearcă să regleze nivelul serotoninei. Persoanele diagnosticate cu depresie clinică primesc adesea inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI) pentru a menține un nivel mai ridicat al acestui neurotransmițător. Deși există controverse în acest sens, știm sigur că îndrăgostiții sunt mult mai predispuși la ruminație și infatuare. O anumită zonă a creierului, cortexul prefrontal ventrolateral, responsabilă cu gândirea obsesivă, devine mult mai activă atunci când nivelul serotoninei este scăzut. Prin urmare, serotonina fiind redusă, începi să te gândești obsesiv la cealaltă persoană, iar infatuarea te copleșește.“

Ulterior, ajungi în faza de atașament, care implică eliberarea de oxitocină, o neuropeptidă cu rol hormonal ce facilitează formarea unor legături profunde cu persoana iubită. Aceasta generează o plăcere intensă, iar cu cât te menții în această etapă, cu atât creierul tău devine mai captivat.

Corpul și iubirea în viziunea lui Freud

Neurologul austriac și dezvoltatorul psihanalizei Sigmund Freud a avut o perspectivă profundă asupra iubirii, corpului și creierului, analizând relațiile umane din perspectiva minții umane și a proceselor inconștiente. Freud considera iubirea un fenomen complex, strâns legat de dorințele inconștiente și de impulsurile sexuale. Conform teoriei sale, iubirea este influențată de două forțe principale:

• Eros (instinctul vieții) – energia vitală care ne motivează să căutăm plăcerea, conexiunea și reproducerea,
• Thanatos (instinctul morții) – tendința spre autodistrugere și agresivitate, care poate influența conflictele din relații.

Freud susținea că iubirea romantică este, în esență, o manifestare a dorinței sexuale refulate și a mecanismelor inconștiente care se formează în copilărie, în relația cu părinții. El considera că ne alegem partenerii în funcție de tiparele afective stabilite în copilărie, fie că le repetăm, fie că încercăm să le corectăm.

Freud a fost unul dintre primii gânditori care au sugerat că iubirea nu este doar o experiență emoțională, ci și una biologică. El considera că iubirea implică un echilibru între dorința instinctuală (libido) și normele impuse de societate.

• Corpul și iubirea: iubirea și dorința sexuală sunt strâns legate de zona erogenă – părțile corpului care generează plăcere (buzele, pielea, organele genitale),
• Creierul și iubirea: mintea noastră este împărțită în trei componente esențiale care influențează iubirea: Id-ul (instinctele de bază) – sursa dorinței sexuale brute, Ego-ul (partea rațională) – încearcă să echilibreze dorințele sexuale cu realitatea, Supraego-ul (normele sociale și morale) – dictează ce este acceptabil și ce nu.

Iubirea înseamnă fericire?

Cei mai mulți specialiști spun că iubirea are întotdeauna două fețe și că nu poate fi niciodată garantul absolut al fericirii, deși ne aduce fericire. Freud a fost primul care a subliniat că iubirea poate provoca atât fericire intensă, cât și anxietate profundă, din cauza conflictului dintre dorințele inconștiente și realitatea relațiilor.

Apoi, orice iubire pierdută provoacă sigur suferință, iar fiecare persoană în parte experimentează niveluri diferite de suferință în dragoste. În eseul său „Doliu și melancolie“ (1917), Freud explică de ce iubirea pierdută poate duce la depresie severă. El considera că, în cazul iubirii pierdute, individul interiorizează imaginea persoanei iubite și începe un proces inconștient de auto-pedepsire pentru eșecul relației, ducând la suferință extremă.

Ce este și de ce e bine să ții o perioadă de doliu după despărțire

Pe de altă parte, Arthur C. Brooks subliniază, în cartea sa „From Strength to Strength“, că relațiile de iubire autentice sunt esențiale pentru o viață împlinită și fericită, poate mai importante decât orice alte realizări. El explică faptul că hormonii asociați cu iubirea, precum oxitocina și dopamina, joacă un rol crucial în crearea sentimentelor de atașament, siguranță și plăcere, contribuind astfel la consolidarea legăturilor emoționale dintre parteneri. Brooks accentuează că, deși succesul profesional și realizările personale pot aduce satisfacții temporare, relațiile de iubire și conexiunile umane profunde sunt fundamentale pentru o fericire durabilă. Dar tot el spune că nu ești neapărat mai fericit când ești îndrăgostit.

„Dimpotrivă, faptul de a fi îndrăgostit, mai ales în primele etape ale îndrăgostirii, nu este neapărat asociat cu fericirea, deoarece există gelozie (partea de ruminație, când serotonina este la un nivel scăzut, face dificil să spui „Mă simt minunat!“). De asemenea, există comportamente de supraveghere. Nimeni nu spune că în momentul în care își monitorizează partenerul este cel mai fericit. Te simți euforic și îți place, dar dacă ai rămâne în acea etapă pentru totdeauna, ai înnebuni, ai deveni profund nefericit.“