O stimă de sine sănătoasă nu ține cont de opiniile celor din jur. Cum să-ți cunoști valoarea personală

Într-o lume dominată de schimbări continue, rețele sociale, competiție acerbă, presiuni culturale și multiple așteptări de a corespunde unor standarde externe, modul în care ne percepem propria valoare ne influențează direct calitatea vieții. Recunoașterea ei este esențială pentru echilibrul emoțional și psihologic. O valoare personală bine definită oferă stabilitate în fața eșecurilor și o motivație intrinsecă puternică, conducând la o viață mai împlinită și la relații mai autentice. În același timp, studiile arată că o stimă de sine sănătoasă contribuie la creșterea rezilienței în fața provocărilor și la luarea unor decizii mai bune.
Valoare personală și stimă de sine
Este important de menționat că, deși termenii „valoare a propriei persoane” și „stimă de sine” sunt uneori utilizați interschimbabil, în context academic „stima de sine” se referă mai specific la evaluarea pozitivă sau negativă a propriei persoane, adică la cât de mult se apreciază sau se respectă cineva pe sine, pe când „valoarea propriei persoane” este un concept mai larg, care include nu doar evaluarea de sine, ci și percepțiile legate de identitatea și rolul propriu în diferite contexte sociale.
„Self-worth” sănătos reprezintă recunoașterea și acceptarea valorii intrinseci a unei persoane, independent de realizările sau greșelile sale, indiferent de opiniile celor din jur. Fiecare individ are o valoare fundamentală care nu ar trebui să fluctueze în funcție de factori externi, întrucât această contingență, dacă există, ne poate îndrepta spre activități sau țeluri pe care nu ni le dorim cu adevărat, care de fapt nu ne definesc, sau care pe termen lung nu ne aduc beneficii.
Valorizarea propriei persoane
Felul în care oamenii se valorizează și își construiesc stima de sine sunt componente esențiale ale personalității lor, influențând percepția pe care o au despre propria persoană, alegerea unei meserii sau a stilului de viață, dar și modul în care interacționează cu cei din jur. Autovalorizarea și stima de sine excesive pot duce la narcisism, lipsă de empatie, supraestimarea abilităților personale, inflexibilitate și comportamente egoiste.
O sub-valorizare și o stimă de sine scăzută pe de altă parte, pot avea consecințe grave asupra sănătății emoționale și mentale, ducând la anxietate, depresie sau izolare socială. Autovalorizarea contingentă cu factori externi generează dificultăți în luarea deciziilor și exprimarea nevoilor și dorințelor noastre reale, poate duce la evitarea provocărilor și reducerea în consecință a sentimentului de control asupra propriei vieți.
Scriitoarea și specialista în well-being Tchiki Davis, în articolul „4 Ways to Know Your Worth” (4 moduri de a-ți cunoaște propria valoare) ne oferă un ghid practic pentru cultivarea valorii personale și a unei stime de sine solide, autentice, care să nu fie dependentă de validarea externă.
1 Învață fără să pui accent pe performanță
Prima strategie subliniază necesitatea de a prioritiza procesul de învățare, mai degrabă decât performanța, oferind o perspectivă durabilă, unde fiecare eșec devine o lecție valoroasă. “Lifelong learning” contribuie la reducerea fricii de eșec, consolidarea rezilienței și adaptabilității. Stimulează creșterea personală, orientarea spre progres, creșterea încrederii în sine și o mai bună înțelegere a propriilor capacități.
Psihologul Carl Rogers, în teoria sa despre dezvoltarea personală, subliniază importanța congruenței între sinele ideal și sinele real, autovalorificarea stabilă crescând atunci când indivizii își acceptă autenticitatea și lucrează constant spre autoîmplinire.
2 Nu mai căuta validarea în altă parte
Acest lucru merge mână în mână cu reducerea contigentelor externe (cum ar fi imaginea noastră fizică, realizările în profesie, numărul de prieteni, mașina pe care o conducem, hainele pe care le purtăm) care să influențeze valoarea pe care ne-o atribuim.
Pentru dezvoltarea unei stime de sine autentice este indicat să ne ferim de pericolul căutarii de validare în mod constant din exterior, să evitam să depindem de aprobarea sau chiar de admirația celorlalți.
3 Concentrează-te pe cum să le fii de ajutor celorlalți
O altă strategie propusă de Davis este adoptarea unor obiective prosociale, punând accent pe impactul pozitiv asupra celor din jur. Einstein spunea că „Valoarea unui om rezidă în ceea ce dă el şi nu în ceea ce este capabil să primească”. Căutarea unui scop sau a unui sens supraordonat intereselor personale creează un sentiment profund de semnificație.
Consolidăm astfel o stimă de sine și o valoare personală bazate pe contribuții autentice, valori interne și obiective care reflectă dorințele proprii și nu influențe externe.
4 Identifică și dezvoltă-ți abilitățile unice
Studiile realizate de Nathaniel Branden, unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai stimei de sine, evidențiază șase piloni ai stimei de sine sănătoase: conștientizarea de sine, acceptarea de sine, responsabilitatea, asertivitatea, scopul și integritatea personală. Pentru a cultiva acești piloni, Branden, dar și Davis recomandă auto-reflecția zilnică, concentrarea asupra punctelor noastre forte, identificarea și dezvoltarea abilităților unice, care pot transforma insecuritățile în motive de mândrie. Prin conștientizarea calităților proprii (Ce te face special sau unic? Ce faci tu și nu face nimeni altcineva?), fiecare persoană poate să-și construiască o imagine de sine pozitivă, stabilă și autentică.
Acceptarea de sine poate fi dezvoltată prin recunoașterea și îmbrățișarea imperfecțiunilor, în timp ce responsabilitatea implică asumarea propriilor decizii și acțiuni. Asertivitatea poate fi exersată prin exprimarea deschisă a nevoilor și limitelor personale, scopul este întărit prin identificarea și urmărirea pasiunilor și intereselor personale, iar integritatea presupune alinierea acțiunilor cu valorile și principiile noastre.
Valoarea personală este uneori îngropată sub straturi de îndoială și nesiguranță, dar e întotdeauna prezentă și capabilă să strălucească atunci când este descoperită și hrănită. Recunoașterea ei pune temelia unei vieți împlinite și echilibrate.
Cultivarea ei prin învățare continuă, obiective autentice și reducerea dependenței de validarea externă poate aduce o stare de bine emoțional și o reziliență durabilă pentru fiecare dintre noi. „Încearcă să fii un om de valoare și nu neapărat un om de succes”, sunt cuvintele celebre ale lui Einstein. Valoarea personală nu este doar o măsură a succeselor noastre, ci o reflectare a autenticității și a respectului de sine.