„Îmi doresc să fi trăit o viață așa cum aș fi vrut eu, și nu cum au vrut ceilalți.” Cum să faci regretul să doară mai puțin

Cine poate pretinde că nu a regretat niciodată nimic în viață? Existența ne oferă atâtea prilejuri să ne arătăm regretele: ocazii ratate, erori de gândire, comportamente impulsive sau blocaje inexplicabile. De fapt ce regretăm? Și de ce? Și până unde? Există diferențe între indivizi când vine vorba de regret? Ne folosesc la ceva regretele? Și… putem să fugim de ele?

Ce este regretul?

Dicționarul definește regretul a fi „părerea de rău cauzată de pierderea unui lucru sau a unei ființe, de o nereușită sau de săvârșirea unei fapte nesocotite”.

În psihologie, regretul este explicat a fi un sentiment ce se asociază cu emoții precum tristețe, furie, rușine sau neliniște, dar și cu cogniții atunci când este evaluat ca și cum nu s-a acționat cum „ar fi trebuit”.  Regretul este legat de acțiune sau de inacțiune.

Ce regretăm cel mai mult?

Regretul timpului care trece este una dintre sursele cele mai vaste de inspirație poetică și literatură. În romanul „În căutarea timpului pierdut”, Marcel Proust se bazează pe această temă: „Nu putem regreta decât ceea ce ne amintim”, pentru că refulăm amintirile dezagreabile.

Bronnie Ware, fostă îngrijitoare paliativă și autoare, în cartea sa „The top five regrets of the dying”, prezintă cele mai frecvente regrete rostite de pacienții săi pe patul de moarte. Conform experienței sale, acestea sunt:

1. „Îmi doresc să fi trăit o viață așa cum mi-am dorit și nu cum și-au dorit ceilalți pentru mine.”
2. „Îmi doresc să nu fi muncit atât de mult.”
3. „Îmi doresc să fi avut curajul să îmi exprim sentimentele.”
4. „Îmi doresc să fi ținut legătura cu prietenii.”
5. „Îmi doresc să îmi fi dat voie să fiu mai fericit.”

Un regret este în legătură cu acțiunile noastre: vom regreta mai puțin un eveniment care va părea că depinde de fatalitate sau de circumstanțe exterioare.

Există studii care arată că regretăm mai mult ceva ce am făcut decât ceva ce nu am făcut: „Nu trebuia să îi spun aceste lucruri”, „Îmi pare rău că am ales acest job”. Eșecurile noastre sunt mai dureroase pe termen scurt dacă ele provin din acțiuni care nu au fost fructificate decât de inacțiuni. 

În alte studii se demonstrează că regretăm mai mult în viață ceea ce nu am făcut: „Ar fi trebuit să aloc mai mult timp copiilor mei”, „Ar fi trebuit să călătoresc mai mult”, „Aș fi vrut să nu fi muncit atât de mult”, „Ar fi trebuit să vorbesc mai mult cu tatăl meu înainte ca el să moară”. 

Amprenta timpului asupra unui regret

Această aparentă contradicție se explică prin factorul timp care face ca regretele să evolueze: ceea ce avem tendința să regretăm imediat sunt acțiunile făcute și care au eșuat, iar pe termen lung avem tendința de a regreta lipsa acțiunii, acele intenții pe care nu le-am concretizat. 

Pe plan emoțional, aceste regrete se împart în două categorii: 

• Regretele legate de acțiune, numite și regrete „calde”, care se manifestă pe termen scurt „Nu ar fi trebuit să fac asta”, „Nu ar fi trebuit să conduc băut” sunt mai intense, se asociază cu emoții intense: furie, rușine, vinovăție, frustrare, pentru că regretăm o realitate (ce am făcut). Ele pot fi reparate prin reconciliere și scuze sau prin compensație psihologică prin care sunt estompate consecințele negative („Nu m-am căsătorit cu persoana care trebuia, dar totuși uite ce copii minunați am”).
• Regretele legate de lipsa acțiunii („Ar fi trebuit sa fac asta”), numite și regrete melancolice, se asociază cu emoții discrete: melancolie, nostalgie. În această categorie regretăm o realitatea virtuală (ce am fi făcut). Scenariile în cazul non acțiunii sunt infinite: „Dacă aș fi știut că și ea mă place, aș fi avut curajul să îi spun ceea ce simt pentru ea”, „Oare cum ar fi arătat viața mea dacă aș fi plecat în străinătate cu acea bursă?”

Regretele în funcție de profilul personalității

În funcție de profilul de personalitate și de unele tulburări psihice, regretele pot fi multiple sau nu. De exemplu, în cazul persoanelor cu diverse fobii, fobie socială sau cu agorafobie, care renunță la multe activități din cauza anxietății, regretele sunt parte din viața lor și, atunci când devin copleșitoare, duc persoana afectată într-o stare depresivă.

Perfecționiștii, care nu sunt niciodată mulțumiți, experimentează mai des sentimente de regret. La fel se întâmplă și cu persoanele evitante (vor să acționeze, dar renunță de teamă să nu greșească) și cele care procrastinează (amână ceea ce au de făcut)

Atunci când ai o viziune pozitivă asupra existenței, chiar și în situații defavorabile, regretele sunt resimțite mai puțin. Ca să vezi unde te încadrezi, răspunde sincer la următoarea întrebare: „Te afli într-o bancă, așteptând rândul la casierie și în fața ta un tâlhar care a amenințat cu arma și a furat banii iese în goană din bancă. În drumul său trage cu pistolul la nimereală și un glonț te atinge în braț. Ai avut noroc sau ghinion în acea zi?”.

În cartea sa „Puterea regretului”, autorul american Daniel Pink identifică patru tipuri de regrete și ne ajută să înțelegem rolul crucial al acestora în viața noastră, fie că este vorba despre a hrăni o prietenie, de a lua decizii responsabile sau de a-și asuma riscuri.

Categorii de regrete

Ca majoritatea emoțiilor negative, regretul este considerat un sentiment indezirabil, pe care încercăm să îl ascundem în măsura în care se poate. Este suficient să ne gândim la cântecul lui Edith Piaf „Je ne regrette rien” (Nu regret nimic) sau al lui Robbie Williams (Fără regrete) „No regrets” care elogiază filosofia vieții fără de regrete.

Daniel Pink a constatat că cele mai mari regrete ale oamenilor se împart în 4 categorii diferite:

• Regrete care au la bază o lipsă de responsabilitate: sunt acele regrete care au legătură cu obiceiuri nesănătoase cu consecințe negative pe termen lung sau pe viață: „Regret că am lipsit de la școală atât de mult”, „Regret că am cheltuit toți banii”, „Regret că nu am avut grijă de mine, de sănătatea mea.”
• Regrete de a nu fi avut curajul, de a fi fost prea prudent. Există oportunități care ne pot schimba total viața, însă oare cu toții avem curajul de a le urma? „Regret că nu am cumpărat acea casă”, „Regret că nu m-am asociat cu X în acea afacere”. Regretele din această categorie apar pentru că avem o aversiune față de risc, oamenii văd de multe ori pericolul acolo unde el nu există. Acest lucru nu înseamnă să îmbrățișăm pericolele, ci doar să fim atenți dacă nu cumva prudența exagerată ne împiedică să profităm de anumite ocazii ce apar. 
• Regrete morale care sunt concentrate pe alte persoane, pe care poate le-am rănit prin greșelile noastre. Înșelatul unui partener se situează în această categorie și „Regret că mi-am jignit/rănit soția”.
• Regrete relaționale ce sunt legate de acele relații pierdute cu membrii familiei, prieteni, colegi sau simplă neglijență „Regret că nu am ținut legătura cu colegii de liceu”. Regretele legate de relațiile interumane sunt cele mai frecvente. Așa că, atunci când simțim că distanța se instalează într-o relație, putem începe să ne reconectăm, să facem pași în direcția persoanei respective.

Dar cum să facem față regretelor pe care deja le avem?

Cercetările lui Pink oferă modalitățile prin care putem profita de regretele pe care le avem. Nu putem suprima complet acest sentiment, însă putem folosi anumite strategii pentru a regla această emoție astfel încât să îi putem asculta mesajul fără să ne complacem în tristețea greșelilor din trecut. Iată câteva idei în acest sens:

• Verbalizarea, divulgarea regretului. Să vorbești despre acel eveniment dureros te ajută să analizezi mai bine situația. „Cât regret că nu i-am spus că o plac atunci când am întâlnit-o prima dată. Ne-am revăzut acum, după 10 ani, dar oare cum ar fi fost viața noastră dacă am fi fost împreună în tot acest timp?”. Dacă nu vrei să împărtășești regretul unui apropiat, o poți face în scris, într-o scrisoare ce va permite emoției să fie eliberată pe hârtie și astfel durerea regretului să se mai domolească.
• Autocompasiunea te ajută când ai tendința să te intoxici cu autocritică. Pentru acest lucru este suficient să încetezi să te autoflagelezi prin afirmații de genul „Sunt un ratat”, „Ce proastă am fost”, „Nu o să mi-o iert niciodată”, ce par a fi defecte iremediabile. Așa că mai bine ar fi să identifici factorii contextuali care au dus la luarea acelei decizii proaste și să îți amintești că nu ești singur în această durere, mai sunt și alții cu regret similar. Cercetările lui Kristin Neff, profesor al Universității din Texas, arată că persoanele care cultivă autocompasiunea au capacitatea să iasă mai repede din depresie, să reducă stresul și în viitor reușesc să își modifice comportamentul, să nu facă de două ori aceeași greșeală prin comparație cu persoanele care se critică și rămân blocate în aceeași poveste.
• Tehnica auto-distanțării (self-distancing) te ajută să ai un punct de vedere din exterior asupra problemei. Astfel poți să îți imaginezi că trebuie să îl consiliezi pe prietenul tău într-o problemă similară. Ce i-ai spune?
• Meditația și mindfulness-ul ajută în limitarea regretelor: scopul este de a accepta evenimentele din viață, încercând să trăiești în prezent, fără să fugi spre trecut (adică în regret) sau spre viitor (în neliniște, anxietate). Tehnica mindfulness combinată cu meditația este folosită adesea în prevenția recăderilor depresive. Depresia este în strânsă legătură cu numeroasele regrete și cu sentimentele de culpabilizare referitoare la evenimentele trecute.

Pentru a preveni regretele ce pot apărea după luarea unei decizii, se poate folosi ca strategie imaginarea celor mai rele scenarii înainte de a lua acea decizie.

Am putea să nu regretăm deloc?

Studiile arată că este imposibil să nu regreți nimic, deoarece fiecare alegere se face în detrimentul unei alte opțiuni. Când alegi ceva, automat elimini alternativa. Capacitatea de a gândi în termeni ipotetici (dacă aș fi făcut acel lucru…) antrenează sentimentul responsabilității față de situația prezentă. Pentru neurobiologie, regretele sunt inerente luării oricărei decizii. „Dacă voi alege jobul acesta îl voi regreta pe celălalt?”

Fericiți sunt cei fără de regrete, am fi tentați să spunem. Ei bine, nu. S-au făcut studii pe persoanele cu leziuni cerebrale la nivelul lobului orbitofrontal și care nu au capacitatea de a simți regrete și s-a demonstrat că aceștia nu își pot reprezenta consecințele posibile deciziilor lor. Ei nu simt emoțiile negative care vin o dată cu regretele, nu anticipează consecințele negative și se găsesc adesea în situații nefavorabile. De exemplu, ei au tendința de a-și pierde locul de muncă, nu sunt capabili să mențină relații interpersonale stabile și se angajează adesea în investiții financiare dezastruoase.

Prin urmare, regretele sunt un efect secundar al capacității noastre de a lua decizii, iar cei care sunt incapabili de a simți regretele se pun adesea în dificultate.

Avantajele regretelor

Psihologii au demonstrat că regretul este totuși o emoție utilă. Psihologul Aidan Feeney (profesor de psihologie și cercetător la universitatea Queens din Belfast) afirmă că nu este o ideea bună să eliminăm regretele din viața noastră, deoarece regretul este un mecanism ce permite să îmbunătățim luarea de decizii, un semnal ce îți arată să îți regândești strategia.

Regretul este o emoție complexă ce te determină să compari și să te raportezi la polul opus cu privire la posibile rezultate pentru a găsi rezultatul dorit. Copiii mici sunt incapabili să simtă regretul și s-a observat faptul că această emoție apare la vârsta de 6-7 ani. Regretul pare că ajută micuții să devină mai răbdători și să reziste tentației de a obține plăcerea imediat.

Regretul unei negocieri proaste ajută persoanele să încheie afaceri mai bune în viitor. Și dacă s-a întâmplat să luăm o decizie în grabă, sentimentul de regret ne va incita să luăm în considerare o paletă mai largă de informații data viitoare.

Am putea astfel să vedem regretul ca pe un profesor care încearcă să ne comunice ceva important și ne învață să ne facem bilanțul acțiunilor noastre.

Psihologii evoluționiști presupun că funcția unui regret este aceea de a ne permite să ne luăm lecțiile din eșecurile noastre, de a ne învăța să devenim mai prudenți în viitor înainte de a ne lansa din nou într-o acțiune incertă.

Este de preferat să învățăm să gestionăm inteligent regretele decât să le evităm. Ca toate celelalte emoții, regretele joacă un rol important în capacitatea noastră de a ne adapta la mediu și în echilibrul nostru psihic. Pentru a ne elibera de frica de eșec și de regrete anticipate, soluția nu este să renunțăm să acționăm, ci să ne creștem toleranța la eșec, transformând astfel ocaziile de a regreta în ocazii de a învăța.