Cum să punem anumite limite în relațiile cu ceilalți

„M-am săturat să strâng după iubitul meu prin casă, dar știu că muncește mult…” Cum să punem limite în relațiile cu ceilalți

    Ne este teamă să refuzăm, nu ne asumăm repercusiunile și nici nu vorbim despre nevoile noastre. Simțim apoi că suntem folosiți sau că ceilalți ne abuzează, fără să ne dăm seama că, fără trasarea unor granițe, ne abuzăm singuri. Iată de ce și mai ales cum trasăm limite în relațiile cu ceilalți.

    Asumarea propriilor stări emoționale

    Limitele sau trasarea granițelor în relații pot fi interpretate și ca așteptări. Din punct de vedere psihologic, trebuie precizat încă de la început, că atunci când refuzăm pe cineva, la nivel subconștient, teama noastră nu este că am putea provoca în ceilalți dezamăgire și neplăcere, ci de fapt sentimentul de teamă provine din ceea ce am simți noi atunci când observăm reacțiile celor cărora nu dorim să le răspundem solicitărilor.

    Oamenilor nu le este frică de supărarea celorlalți, ci de care vor fi consecințele asupra propriei persoane atunci când trezesc reacții de dezamăgire în ceilalți. Aceste limitări în relațiile cu ceilalți ni le menținem de fapt singuri. În primul rând, rezolvarea acestor conflicte emoționale, înseamnă asumarea propriilor stări emoționale. 

    Vrem să fim acceptați

    Probabil că fiecare s-a regăsit măcar o dată în situații de genul:

    Nu am avut curajul să-i spun stilistei că nu-mi place cum mi-a ieșit culoarea părului!” , „M-am săturat să strâng după iubitul meu prin casă, dar știu că muncește mult și n-aș vrea să apară între noi motive de ceartă!” sau „Am renunțat să mă mai duc să văd  un film pe care-l așteptam de mult, pentru că șefa mea m-a rugat să mai rămân după program.” .

    Există o categorie aparte de oameni și anume cei care vor să nu supere pe nimeni sau vor să mulțumească pe toată lumea. Crezând că atunci când spun „Nu”, indiferent de situație, ceilalți îi vor cataloga ca fiind egoiști, îl iau în brațe pe „Da”, tocmai pentru a fi acceptați mai ușor de către ceilalți. 

    A încerca în mod constant să câștigi aprobarea celorlalți, în timp ce îți ignori propriile nevoi, va pune dificultăți foarte mari în calea obținerii stării de relaxare și de bine. Presiunea inevitabilă de a gestiona și nevoile altora poate fi deseori epuizabilă și chiar să ducă la tot felul de anxietăți. 

    Recomandăm și articolul:Pentru relații mai bune cu cei din jur, învață să spui „nu”. Exemple din viața de zi cu zi

    Imaginea distorsionată a perfecțiunii

    Nevoia de a primi acceptare din partea celorlalți este rezultatul dorinței noastre de a ne proteja imaginea pe care dorim să o proiectăm în exterior. Noi simțim nevoia să ne impunem felul de a gândi, nu numai asupra celor din jur, dar chiar și asupra propriei noastre ființe.

    Conștientizarea ne ajută să înțelegem cu ușurință de ce nu merg relațiile noastre cu părinții, cu copiii, cu prietenii, cu partenerii de viață, inclusiv cu noi înșine. De cele mai multe ori, aceste nemulțumiri au la bază răni emoționale nevindecate și existența unei convingeri personale legate de o perfecțiune care nu este corectă, nici măcar reală. 

    Fiecare și-a proiectat încă din copilărie o imagine a perfecțiunii, care schimbă felul în care fiecare om se percepe pe sine. Unii oameni învață pe parcursul vieții să își nege felul de a fi și să se respingă. Astfel că, raportat la convingerile pe care le-am acumulat până-n adolescență, nu vom fi niciodată suficient de buni, de harnici, de inteligenți, etc.

    Așa se explică de ce ajungem să ne respingem felul de a fi, să considerăm că nu merităm să fim fericiți pe deplin și căutăm acele persoane care abuzează  de noi și ne pedepsesc cumva. Imaginea perfecțiunii este responsabilă de acele abuzuri de sine la care ne supunem atât de des. 

    Tolerăm suferința pe care credem că o merităm

    Există o limită a cantității de abuz pe care fiecare persoană este dispusă să o accepte, dar nimeni nu poate abuza mai mult de cineva, decât o face chiar propria persoană (cu referire la situații în care nu este îngrădită în niciun fel libertatea umană). Limita abuzului de sine este și limita abuzului pe care o persoană îl va accepta din partea alteia.

    În alți termeni: dacă cineva va abuza de tine mai mult decât o faci singur, vei pleca sau vei încerca să scapi, în schimb, dacă cineva abuzează de tine mai puțin de această limită, probabil că vei rămâne alături de el. De ce? Pentru că tu ești cel care consideră că merită acel abuz. 

    Cu siguranță, fiecare dintre noi, a avut la un moment dat un prieten care s-a confesat astfel: „Nu îmi place deloc că trec iar prin așa ceva și mi se pare nedrept!”, însă la întrebarea: „De ce mai stai acolo?”, nu a știut ce să răspundă. Adevărul este că persoana respectivă are nevoie să-i fie încălcate anumite limite, căci aceasta este maniera în care se autopedepsește. Dacă vă regăsiți în această situație și simțiți că singuri nu vă puteți ajuta, cel mai simplu poate fi apelarea la un psihoterapeut.

    5 pași în setarea limitelor cu ceilalți

    În continuare, voi reda câțiva pași de făcut pentru a pune limite sănătoase în relațiile cu ceilalți:

    1. Conștientizează dacă accepți să oferi un ajutor atunci când ești solicitat pentru că asta îți dorești tu sau pentru că vrei doar ca ceilalți să fie mulțumiți de tine. Dacă spui „Da”, doar ca să nu te simți vinovat/ă și să nu fii pus/ă în situația de a-ți cere scuze pentru un lucru pe care nu ești obligat/ă să-l faci, atunci motivația ta este mai mult extrinsecă și te numeri printre cei care nu vor deloc să dezamăgească (people-pleasers). A conștientiza diferența dintre aceste două lucruri nu înseamnă că ești egoist/ă, ci că ești cinstit/ă, în primul rând cu tine. 

    2. Decide să reacționezi prin prisma valorilor tale. Întreabă-te mai des, dacă ceea ce ești predispus/ă să faci este în concordanță cu valorile și convingerile la care ții. Cele mai recente studii din domeniul bunăstării vieții recomandă să alegem activitățile în concordanță cu valorile și interesele noastre, pentru a ne maximiza fericirea

    3. Exersează formularea lui „Nu”. O persoană asertivă își urmărește scopul, dar în același timp este politicoasă cu cei din jur. Exersarea apărării nevoilor tale trebuie transformată într-un obicei, pentru că cea mai importantă persoană din lume trebuie să fii tu, iar liniștea sufletească vine în primul rând din împlinirea propriilor nevoi. 

    Citește aici despre asertivitate: Comportamentul asertiv înseamnă grijă față de sine. De ce e important și cum îl învățăm

    4. Conștientizează că indiferent de ce-ai face, este aproape imposibil să mulțumești pe toată lumea. Menținerea moralității caracterului nu înseamnă să-ți iei din timpul tău pentru a-l oferi celorlalți la nevoie de fiecare dată, ci și refuzând. Până la urmă, așa se echilibrează orice balanță. 

    5. Comunică despre tot ceea ce nu-ți face plăcere! Înainte de a-ți comunica nemulțumirile într-o relație, fă-ți o recapitulare a imaginii tale despre sine. Cu toții probabil că la un moment dat am judecat tot felul de situații, însă atunci când la rândul nostru am fost trecuți printr-o situație similară cu ceea ce am judecat, am rămas surprinși de noi când ne-am dat seama că am putut accepta acea conjunctură de viață și chiar am ignorat-o. De aceea trebuie făcută o diferență între a fi puternic și a fi rezistent. 

    Stabilirea propriilor limite

    De cele mai multe ori, atunci când lăsăm oamenii să ne încalce anumite limite, înseamnă că de fapt acele limite nu sunt reale și nu ni le-am însușit cu adevărat, pentru că nu credem despre noi că merităm acele lucruri bune pe care le admirăm la alții. Cel mai important rămâne în astfel de situații menținerea unui contact cu emoțiile și conștientizarea că problemele de stabilire a granițelor sunt acolo unde nu există autonomie.

    În concluzie, poate suna ciudat, dar iubirea stă la baza atât a izbucnirii anumitor conflicte rezultate în urma rănirii sentimentelor unor persoane, dar și a punerii de limite sănătoase în relațiile cu ceilalți. De ce se întâmplă acest lucru? În prima situație, pentru că atunci când o persoană ajută o altă persoană, acest lucru se întâmplă nu pentru că problema „arde”, ci pentru că în felul acesta, cel care ajută consideră că va primi iubire și recunoștință. În a doua situație, tot iubirea trasează granițele sănătoase cu ceilalți și în acest caz se poate vorbi despre iubirea de sine și crearea unor așteptări sănătoase. 

    Îți recomandăm și

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare