Iubirea neîmpărtășită, ce se află în spatele suferinței?

Iubirea neîmpărtășită ne cauzează suferință și, uneori, atrage cu sine o sumedenie de gânduri negative la adresa propriei persoane. „De ce nu simte la fel și celălalt?”. Totodată, sunt șanse mari să depunem eforturi considerabile pentru a primi ceea ce ne dorim de la cealaltă persoană. Eforturi care nu au nicio legatură cu iubirea. De sine. 

Ce este o iubire neîmpărtășită?

Iubirea neîmpărtășită se referă la existența acestui sentiment din partea unei singure persoane, fără ca „obiectul adorației” să simtă la fel. Mai mult, uneori această iubire este tăinuită, iar cel/cea iubit/ă nu are nicio idee despre sentimentele celeilalte persoane. Alteori, cunoaște sentimentele, dar le respinge nesimțind la fel. Dar care este psihologia din spatele acestui chin amoros? De ce iubim fără a primi în schimb? Cum este să respingi iubirea cuiva pentru că nu îi împărtășești sentimentele?

Putem avea diferite experiențe cu iubirea romantică, iar acestea pot fi:

• Să iubim pe cineva care nu simte același lucru pentru noi.
• Să ne îndrăgostim de cineva care nu este disponibil.
• Inegalitate romantică între doi parteneri care deja formează un cuplu.
• Dorință puternică față de un fost partener.

Studiile spun că majoritatea dintre noi, la un moment dat, am trăit unul dintre aceste tipuri de iubire neîmpărtășită. 

În timp ce unii psihologi consideră că o persoană poate iubi, chiar dacă iubirea nu îi este împărtășită, alții aleg varianta ideilor obsesive, eliminând compusul numit iubire.

Romantism în iubire neîmpărtășită?

Matthew Hussey, life coach și autor, afirmă că atunci când suntem atrași de cineva care nu ne dorește nu este vorba despre iubire, ci despre masochism. În loc de iubire, urcăm pe un piedestal cealaltă persoană, pe care o venerăm în detrimentul nostru, atașând chiar o noțiune romantică ideii de suferință din dragoste… neîmpărtășită.

Romantismul este catalizatorul care ne încurajează să ne atașăm de o persoană care nu simte același lucru pentru noi, ba chiar ne respinge. Pe scurt, Hussey definește abordarea celuilalt prin a investi puțin și a urmări dacă, la rândul lui, și el investește în noi. Dacă primim un răspuns, îl putem considera o încurajare să mergem mai departe. Dacă nu, primim toate răspunsurile de care avem nevoie pentru a ne orienta în altă direcție.

Altfel, conduși de ideile romantice putem interpreta interes amoros acolo unde nu există decât amiciție, putem investi în speranța că în cele din urmă va exista un rezultat, consumând resurse prețioase, și putem rămâne captivi nefericirii în timp ce viața… ni se întâmplă.

Nimeni nu te poate face să pierzi timpul. Doar tu poți face asta.

Relațiile nu sunt întotdeauna egale, dar nici inegale constant față de același partener. Sunt momente când într-o relație de cuplu cineva investește mai mult, este mai disponibil, îl susține mai mult pe celălalt. Sănătatea relațională înseamnă ca în alte momente cel care a primit să ofere la rândul lui, iar astfel comportamentul să creeze un echilibru în cuplu. Dacă doar unul dintre parteneri investește și oferă, avem de-a face cu o iubire neîmpărtășită, iar daunele emoționale sunt profunde. 

„Ieșeam cu Andrei de două luni și observasem că petreceam destul de puțin timp împreună având activități comune. Adesea se scuza că are alt program sau că este ocupat. Apoi aflam – uneori de pe pagina lui de Instagram sau Facebook – că era fie în câte o excursie, în club, la mare, la munte sau în oraș cu alți prieteni. Uneori chiar îmi spunea despre planurile lui. Devenisem destul de tristă și preocupată întrucât o parte din mine simțea respingerea când îl vedea astfel, întrebându-mă pe mine de ce nu mă invită, iar altă parte din mine se bucura atunci când își dorea să ne vedem. O prietenă mi-a atras atenția (a se citi „deschis ochii”) spunându-mi, destul de direct, că acelea sunt activitățile care îi fac plăcere și cu care vrea să își ocupe timpul liber – eu de ce nu sunt una dintre ele? L-am confruntat, iar când mi-a spus că el este liber și independent, deși mă îndrăgostisem de el, nu am acceptat ideea de iubire neîmpărtășită și nici de relație în care eu sunt planul de rezervă. Și am încheiat-o cu el.” povestește Cristina, 32 de ani, din București.

Pentru orice relație este nevoie de două persoane. Citeam pe internet glume legate de interesul pe care femeile îl arată personajelor masculine din cărți. Pe de-o parte în cărți putem găsi trăsături ale unor personaje pe care să ni le dorim și la un partener în viața reală, pe de altă parte, poveștile sunt cele care ne arată predispoziția de a ne imagina un personaj, cu care nu avem un contact real, dar pe care ajungem să ne proiectăm dorințele și așteptările și astfel… să credem că îl iubim. Ceea ce, uneori, facem și în viața reală. Ajungem să ne pierdem timpul și resursele visând sau investind în cineva care este la fel de prezent în viața noastră precum personajul din carte. 

Dacă vrei o evaluare corectă a unui potențial partener observă cât investește în relaționarea cu tine mai mult decât cum ți-ar plăcea sau îți imaginezi că este.

Cum ajungem să tolerăm o iubire neîmpărtășită?

Teoriile atașamentului ne descriu o formă de atașament numită „anxios dependentă”, prin care o persoană are un simț al sinelui mai puțin dezvoltat, o slabă diferențiere, căutând adesea să fuzioneze cu un partener. Astfel de persoane pot simți că iubirea le este neîmpărtășită atunci când așteptările de la partener nu sunt realiste, dorindu-se o simbioză cu acesta. Ele ajung să copleșească și să sufoce un partener care inevitabil se va distanța, provocând și mai multă anxietate și această convingere că nu răspunde în aceeași măsură sentimentelor. 

La bază, atașamentul anxios (poate fi vorba și despre cel evitant sau dezorganizat aici) pornește din indisponibilitatea părintelui sau a părinților. Atunci când copilul este deprivat de nevoile sale emoționale și crește într-un mediu în care nu primește suficient de multe lucruri bune din partea părinților sau chiar are relaționări adverse cu aceștia, pentru cel mic relațiile de acest tip vor reprezenta normalitatea. Astfel, el va crește tolerând lipsa de afecțiune și indisponibilitatea în relațiile semnificative, lucru pe care îl va repeta în relațiile romantice, dezvoltând un obicei de a dori ceea ce pare inaccesibil.

Anumite persoane vor avea tendința de a rămâne „agățate” în poveste și datorită unei stime de sine scăzute. 

Iată cum poate arăta o iubire neîmpărtășită:

• Proiectăm trăsături dezirabile pe o persoană care, în realitate, nu are trăsăturile respective;
• Dedicăm prea mult timp și energie încercând să impresionăm o persoană, fără a evalua obiectiv dacă noi suntem impresionați de acea persoană;
• Stima de sine scăzută ne determină să dorim persoane care ne privesc doar ca prieteni;
• Vrem să iubim pentru că lipsesc anumite lucruri din viața noastră;
• Avem probleme în a accepta respingerea.

Cum arată povestea din perspectiva celuilalt

Rareori aflăm despre agonia persoanei care este ținta iubirii neîmpărtășite și care este experiența acesteia. Cel mai adesea, literatura și filmele se concentrează asupra celui îndrăgostit și, uneori, cel care respinge ajunge să fie personajul negativ. Dar oare nu cumva mare parte dintre noi am trecut prin ambele situații?

Psihologul american Roy Baumeister au descoperit în cadrul unui studiu ce a inclus 155 de femei și bărbați că doar 2% dintre aceștia nu au simțit iubire pentru cineva care i-a respins sau nu s-au aflat în rolul de a respinge iubirea cuiva.

În realitate, dacă cel a cărui iubire nu este împărtășită se alege cu „inima frântă”, adesea cel în situația de a respinge recunoaște că ceea ce părea a fi o flatare la început, insistențele și fixarea altei persoane asupra sa duc la vină, dezorientare și apoi furie la adresa celui care insistă cu urmărirea amoroasă. Studiile arată că anxietatea, frustrarea, vinovăția și furia au fost trăite în mai mare măsură de cel investit ca obiect al afecțiunii, decât din partea persoanei „îndrăgostite”. 

Adesea este dificil să spunem „nu” unei persoane fără a-i răni sentimentele.

„Aveam un coleg de facultate mai ciudățel – cel puțin așa îl vedeam noi atunci – față de care simțeam compasiune și voiam să îl ajut să se integreze în grup, gândindu-mă că este destul de dificil să fii așa singuratic… și evitat de ceilalți. Din păcate a înțeles atenția mea ca un semn de interes și a început să mă urmărească peste tot spunându-mi cât de mult mă place și insistând să ieșim doar noi doi. Am încercat să fiu amabilă în continuare, să nu îl resping direct întrucât îmi dădea impresia de fragilitate și simțeam vinovăție, dar și panică în fața insistențelor lui. Din păcate, reținerea mea de a-l răni părea că îl încurajează. Chiar și când i-am spus că pentru mine e doar un prieten, pentru că am încercat să îi spun câteva calități ca să fac respingerea mai tolerabilă, acestea au fost folosite ca motiv să insiste în continuare. În cele din urmă ajunsese să îmi fie groază să mă duc la cursuri și să îl întâlnesc, așa că i-am spus direct că vreau să înceteze. În aceeași perioadă am început să ies cu cineva și să mă afișez cu el la facultate. Colegul meu, în cele din urmă s-a distanțat, dar nu înainte de a-mi spune că sunt o persoană cu două fețe…. A fost groaznic.” povestește Diana, 30 de ani, din Timișoara.

Ce avem de înțeles este că suntem oameni și suntem vulnerabili și pasibili de erori. Uneori, ajungem la iubire neîmpărtășită pentru că avem o stimă de sine scăzută, alteori pentru că încercăm „repararea” relațiilor cu părinții, pentru că proiectăm dorințele noastre asupra unei alte persoane sau pentru că primim mesaje mixte și nu știm să avem limite sănătoase în relațiile cu ceilalți.

Soluția este nu să ne judecăm, ci să învățăm să alegem iubirea care ne ajută să creștem, care ne este și oferită, care ne redefinește ideea de relație, de cuplu. Un demers terapeutic este întotdeauna util, dar putem începe prin citirea cărților de dezvoltare personală și prin angajamentul de a ne cunoaște și înțelege mai bine pe noi înșine și nevoile noastre.