Hărțuirea nu e niciodată glumă. „Cu cât vor vorbi mai multe persoane, cu atât vocea lor nu va putea fi ignorată”
Hărțuirea este un comportament cu repercusiuni grave, de durată, asupra victimei. Foto: Shutterstock
Hărțuirea este un comportament ostil și de umilire a unei persoane, indiferent de vârstă, sex, statut social, religie, apartenență la grup minoritar etc. Este o formă de agresiune pe care uneori, din diverse motive, o confundăm cu gluma. Sau alegem să o vedem ca fiind glumă, ca mod de autoprotecție. Hărțuirea este o formă de comportament agresiv pentru manifestarea puterii și a dominației asupra unei persoane și niciodată nu este glumă, indiferent cât încearcă agresorul să ne spună că a glumit și că suntem noi „rigizi”, fără simțul umorului.
Prejudecăți despre hărțuire
Hărțuirea o regăsim în aproape orice mediu, într-o formă sau alta și, din păcate, cultural nu suntem educați să reacționăm corespunzător atunci când ne întâlnim cu astfel de comportamente: la grădiniță/școală fetei îmbrâncite de băiatul „mai năzdrăvan”, mama îi spune „o face pentru că îi place de tine”, la școală profesorul care jignește elevul este numit „exigent”, colegul de muncă sau șeful care îți tot dă sarcini peste atribuțiile sau capacitatea ta fizică, îți spune că dacă nu vrei să muncești „oricând îți poate lua altul locul, că este coadă la angajare”.
În cultura și educația noastră, din păcate, regăsim încă de mici, o serie de prejudecăți legate de „interpretarea” hărțuirii, venind tocmai de la familie, școală, societate, precum:
1. „Întotdeauna copiii au fost răi unii cu alții, deci e normal”.
2. „Întotdeauna existau bătăi, hărțuire și nimeni nu a murit din asta.”
3. „Trebuie să îi lași pe copii să se descurce singuri în astfel de situații.”
4. „Nu este nimic grav, este o copilărie că te poreclește (chiar și jignitor)”
5. „Astfel de experiențe îi formează caracterul.”
6. „Ignoră și o să te lase în pace.”
7. „Ești prea slab, de asta ești hărțuit.”
8. „Agresorul provine din mediu defavorizat și din această cauză se comportă astfel.”
Realitatea este că orice formă de agresiune rămâne o agresiune și nu trebuie interpretată în niciun alt fel, că orice jignire tot jignire se numește, orice lovire, indiferent cât de ușoară, este tot lovire și niciuna dintre acestea nu are legătură cu afecțiunea.
La fel de real este faptul că uneori nici copiii, nici adulții nu pot și nu știu cum să se ajute, iar rolul nostru este să îi ajutăm, nu pentru că sunt slabi, ci pentru că așa este corect, empatic și sănătos. Uneori ignorarea unui comportament hărțuitor poate avea consecințe foarte grave, precum depresia, anxietatea, putând duce până la suicid. Așadar, nu bagatelizăm suferința copilului, adolescentului sau adultului și nici nu justificăm și normalizăm comportamentul agresorului.
Ce înseamnă hărțuirea
Hărțuirea este o formă de abuz emoțional sau fizic, care are trei caracteristici: este intenționat (agresorul are intenția să rănească), este repetat (aceeași persoană este rănită) și presupune un dezechilibru de forțe (agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, singură și nu se poate apăra).
Un mediu dominat de hărțuire afectează dezvoltarea psihosocială, procesul de învățare, sănătatea fizică și psihică a copiilor și adolescenților. Comportamentul de hărțuire din copilărie și adolescență se va regăsi în diverse forme în viața de adult, dacă ai fost victima unui astfel de abuz, dacă ai văzut astfel de comportamente în familia ta, la părinții tăi, în școala ta sau la „prietenii tăi”.
Hărțuirea (bullying-ul) se regăsește în comportamentul copiilor, adolescenților și al adulților. Nu este o etapă de dezvoltare sănătoasă a copiilor și adolescenților, iar ea poate fi predecesorul comportamentelor agresive, antisociale ale tânărului adult. Altfel spus, uneori un copil hărțuit devine un adult hărțuitor. Sau rămâne victimă și ca adult.
Hărțuirea nu înseamnă că doar cei „slabi” sunt „chinuiți, numiți în diverse feluri, agresați fizic” – oricine poate fi victima hărțuirii, la un moment dat în viață. Chiar te invit să îți amintești situații în care te-ai simțit stânjenit/ă, inconfortabil, vulnerabil/ă, în pericol în fața unei alte persoane, când ai simțit frică și neputință, dorindu-ți să eviți pe cât de mult întâlnirile și interacțiunile cu ea din acest motiv. Nu era o persoană „dominantă, puternică”, ci foarte probabil era cineva care te hărțuia.
De asemenea, te invit și să îți amintești când ai fost în disconfort și ai râs, când ai văzut pe altcineva în situație similară și ai râs? Perceperea situației ca pe „o glumă” este modul în care ne apărăm de sentimentul vulnerabilității și al neputinței. Realitatea este prea greu de dus, dar e necesar să o apreciem corect, să punem limite, să demascăm abuzatorii și să îi confruntăm cu propriul lor comportament.
Tipuri de hărțuire
În funcție de contextul, motivul și consecințele hărțuirii sunt mai multe tipuri de hărțuire.
Hărțuirea verbală se referă la orice comportament prin care o persoană își exercită puterea asupra alteia, utilizând cuvinte pentru a o intimida.
Hărțuirea fizică poate include atingeri nepermise, agresiuni ușoare sau severe, sau orice altă formă de contact fizic fără consimțământul explicit al persoanei vizate.
Hărțuirea psihologică include amenințări, insulte constante, umilințe sau izolarea socială.
Hărțuirea sexuală include comportamente nedorite de natură sexuală, inclusiv avansuri, remarci inadecvate sau alte acțiuni care creează un mediu ostil.
Hărțuirea școlară poate fi verbală, fizică, psihologică, sexuală manifestată între copii, adolescenți și/sau de către profesori.
Hărțuirea din mediul online – cyberbulling – include amenințări, insulte, expunerea informațiilor private sau manipularea imaginii online, având un impact negativ asupra victimelor în spațiul virtual.
Hărțuire la locul de muncă se referă la hărțuirea verbală, hărțuirea fizică, hărțuirea sexuală sau psihologică care creează un mediu ostil, intimidant.
Cum recunoaștem un comportament de hărțuire la muncă
La serviciu, te-ai simțit copleșit/ă de îndatoriri interminabile, cu termen fix de realizare, dar ți se distribuie în continuare noi și noi sarcini, unele fără legătură cu atribuțiile tale, fie de către șeful departamentului, fie de către conducerea generală? Ai sentimentul că ești depășit/ă de situație? Începi să te îndoiești de capacitatea ta profesională, de inteligența ta, de slujba aleasă?
Ești supus/ă sarcasmului și ironiilor sistematice, care au ca substrat atacul la persoană? Simți că îți pierzi stima de sine? Nu mai ai încredere în propriile calități și abilități la job? Ai fost lăudat/ă de șefii tăi sau de parteneri, dar simți ostilitate din partea colegilor sau a conducerii? Șeful îți face propuneri indecente sau promisiuni de promovare în schimbul unei relații intime?
Probabil ai trecut măcar o dată printr-o astfel de situație pe care ai încercat să o adresezi cât de bine ai știut tu, la acel moment. În toate situațiile menționate este vorba de hărțuire.
Hărțuirea morală la locul de muncă înseamnă orice tip de comportament neadecvat exercitat asupra unui angajat de către un alt angajat, fie superior ierarhic, fie coleg, fie subaltern. Hărțuirea poate deteriora condițiile de muncă, productivitatea și randamentul angajatului, căruia îi sunt lezate drepturile și demnitatea. Efectele hărțuirii morale pot fi atât compromiterea statutului profesional și a carierei persoanei hărțuite, cât și afectarea pe termen lung a sănătății fizice și mintale.
În același timp, să clarificăm și ce nu se califică drept hărțuire psihologică la locul de muncă:
- stresul legat de locul de muncă (provenit din atribuțiile specifice);
- condițiile grele de muncă;
- solicitările de creștere a performanței;
- criticile fundamentate;
- a avea o dispoziție neplăcută din când în când sau neînțelegeri fie cu colegii, fie cu conducerea.
Cum reacționăm în fața hărțuirii la locul de muncă
Ceea ce este foarte important de știut este că dacă ești hărțuit la locul de muncă, ai de partea ta diverse metode legale prin care să îți iei apărarea. Să aștepți ca altcineva să te apere poate să nu fie o strategie eficientă, uneori. De asemenea, să îți dai demisia poate să nu fie o strategie corectă față de tine, deși pare că te ajută pe moment să „scapi” de situație.
Așadar, legal constituie hărțuire morală la locul de muncă și se sancționează disciplinar, contravențional sau penal, după caz, orice comportament exercitat asupra unui angajat de către un alt angajat, care îi este superior ierarhic, de către un subaltern și/sau de către un angajat comparabil, din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, ce au drept scop sau efect o deteriorare a condițiilor de muncă, prin lezarea drepturilor sau demnității angajatului, prin afectarea sănătății sale fizice sau mintale ori prin compromiterea viitorului său profesional, comportament manifestat în oricare dintre următoarele forme:
· Conduită ostilă sau neadecvată;
· Comentarii verbale ofensatoare;
· Gesturi și acțiuni de denigrare;
· Bullying/intimidare/desconsiderare;
· Epuizare și stres;
· Hărțuire pe criterii de sex, rasă, origine etnică, vârstă;
· Hărțuire psihologică.
Conform legislației în vigoare, angajatul care a fost supus hărțuirii morale la locul de muncă nu poate fi sancționat, concediat sau discriminat direct sau indirect. Cei care săvârșesc acte de hărțuire morală la locul de muncă răspund disciplinar, în condițiile legii și ale Regulamentului intern al angajatorului.
Hărțuirea în relația de cuplu
Hărțuirea poate să fie resimțită nu doar în mediul online, de școală sau de lucru. Ne lovim de ea chiar în relație cu partenerul de cuplu, iar în acest caz, ne vine chiar mai greu să o identificăm ca fiind hărțuire, să căutăm soluții sau să cerem ajutorul.
Pentru că pare un comportament normal, uneori pentru că l-am regăsit și la părinții noștri, pentru că oricum tata „ne bătea”, deci bătaia e normală și de la soț, pentru că oricum „eu am gura mare și vorbesc prostii”. Noi, psihologii, auzim acest comentariu din partea multor femei (predominant) abuzate fizic și verbal.
Pare normal să te amenințe că se sinucide dacă îl părăsești, pentru că asta înseamnă că te iubește foarte mult. Pare normal să fie gelos că ai vorbit cu băiatul de la casa de marcat în magazin, pentru că dacă e gelos, sigur te iubește.
Pare normal ca partenerul să îți spună că își caută pe alta, dacă tu nu faci X lucru. Pare normal să îți spună că el/ea mai are și alți parteneri, în timp ce tu nu ai acest drept. Pare normal să îți ia banii din salariul tău (să îi joace la păcănele și nu numai) pentru că el e capul familiei. Pare normal ca doar tu să muncești să aduci bani în casă, să crești copiii, să ai grijă de casă, de el, dar nu este normal.
În realitate, în relația de cuplu, armonioasă, echilibrată și sănătoasă nu avem nevoie să ne constrângem sau amenințăm partenerul cu nimic, pentru a fi iubiți, plăcuți și acceptați. Orice abuz și constrângere nu sunt parte a unui comportament sănătos în cuplu și este nevoie să devii conștient/ă de acesta pentru a lua o decizie în direcția opririi abuzului, oricare ar fi tipul lui.
Dacă simți că nu îl poți opri singur/ă, cere ajutorul familiei, psihologului sau instituțiilor abilitate să te protejeze.
Din păcate, cultura noastră favorizează hărțuirea normalizând-o, alături de alte comportamente agresive nepermise, fie din cauza lipsei de educație, fie din perpetuarea unor practici brutale (uneori chiar inumane) experimentate cu generații în urmă. Mai mult, victimele acestor comportamente simt frică și rușine, refuzând să vorbească, să denunțe abuzatorii.
Totuși, cu cât vor vorbi mai multe persoane, cu atât vocea lor nu va putea fi ignorată. Mai mult, dacă suntem martorii unor astfel de situații, este datoria noastră să nu adoptăm „tehnica struțului”, ci să vorbim pentru cei vulnerabili, pentru cei aflați în astfel de situații indezirabile, pentru cei care au nevoie real de sprijin pentru a nu se simți singuri și nici neputincioși.
