Agresivitatea la copii: când este îngrijorătoare și tehnici pentru a fi ținută în frâu

Comportamentele perturbatoare ce apar în copilărie, cum ar fi izbucnirile de furie și agresivitatea fizică sau verbală, sunt printre cele mai frecvente motive pentru care copiii primesc recomandare către psiholog. Cum se manifestă agresivitatea la copii, care sunt cauzele ei și ce avem noi, părinții, de făcut?

Agresivitatea la copii, o tulburare de comportament

În Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM–5), furia/iritabilitatea este simptomul de bază al tulburării de opoziție și comportament sfidător, iar comportamentul agresiv este cel mai frecvent asociat cu tulburarea de comportament.

Agresivitatea copiilor este îngrijorătoare pentru cei mai mulți părinți și devine dificil de gestionat de către familie, grădiniță sau școală, de cele mai multe ori.

Dar trebuie să menționez că agresivitatea copiilor este oglinda relațiilor din familie. Familiile în care există violență oferă un mediu propice pentru formarea „copiilor agresori”; respectiv copilul copiază ceea ce vede la părinți, bunici sau alte persoane apropiate. Copilul este simptomul familiei lui.

Recomadăm și articolul: „Violența în familie – ghid pentru victime: profilul agresorului, efecte asupra copiilor, unde ceri ajutor”

Ce este agresivitatea la copii

Agresivitatea este definită ca fiind un set de acțiuni îndreptate către ceilalți și cuprinde comportamente verbale, fizice și sociale care sunt distructive și dăunătoare.

O trăsătură comună copiilor cu comportamente agresive este aceea că ei au un impact negativ asupra celor din jurul lor: colegii devin victime, profesorii/educatorii sunt întrerupți la ore, iar părinții sunt adesea frustrați datorită faptului că nu pot controla comportamentul provocator/agresiv al copilului.

Citește și articolul integral: „Abuzul emoțional asupra copilului și efectele lui la vârsta adultă. Patru posibile consecințe”

Prin agresivitate în rândul copiilor înțelegem manifestări verbale, fizice și sociale, desfășurate în mod repetat, cu intenție, cu scopul de a obține ceva.

Comportamente agresive de tipul verbal sunt considerate injuriile, șicanările, comentariile sexuale neadecvate, folosirea sarcasmului, criticile, amenințările, etichetele.

Citește și articolul: „Eu știu ce-i mai bine pentru tine!” și alte replici toxice dintre părinți și copii

Comportamente agresive de tip fizic sunt considerate intimidările fizice, amenințarea, hărțuirea, vătămarea, simularea violenței, ridicarea pumnului, lovirea, împingerea, distrugerea bunurilor celorlalți, gesturi obscene, nerespectarea spațiului personal sau/și atingerea corpului.

Comportamente agresive de tip social sunt legate de lezarea, afectarea reputației sau/și relațiilor prin bârfă, zvonuri, minciuni, excluderea din grupuri de joc.

Când devine îngrijorătoare agresivitatea la copii

Majoritatea copiilor prezintă într-un anumit grad comportamente agresive, însă atunci când agresivitatea este severă, frecventă sau cronică, aceasta devine un semn al psihopatologiei. Agresivitatea la copii are mai multe subtipuri, în funcție de prezența sau absența furiei în timpul comportamentului agresiv. Astfel, avem agresivitate reactivă, impulsivă, ostilă sau afectivă.

Recomandăm și articolul: „Ce învață copiii de la părinți furioși și care sunt efectele pe termen lung”

Copiii cu un nivel ridicat de agresivitate sunt adesea diagnosticați cu tulburare de comportament sau tulburare opoziționistă. Este bine de știut, înainte de a spune că avem un copil prost crescut, că agresivitatea poate să apară și în comorbiditate cu alte tulburări cum ar fi ADHD-ul, autismul, distimia, anxietatea sau tulburarea de stres post-traumatic.

Iată câteva semne de comportamente agresive și furie, care ar trebui să te îngrijoreze:

• Dacă accesele de furie și crizele copilului au loc după vârsta la care este de așteptat, din punct de vedere al dezvoltării (aproximativ după 7-8 ani).
• Dacă prezintă un comportament periculos pentru ei înșiși sau pentru alții.
• Dacă au un comportament care le provoacă probleme serioase la școală, profesorii raportând că sunt scăpați de sub control/dificili/problematici.
• Dacă au un comportament care interferează cu capacitatea lor de a se înțelege cu alți copii, deci sunt excluși de la întâlnirile de joacă și de la petrecerile organizate de ceilalți.
• Dacă agresivitatea la copii se manifestă prin crize de furie și sfidare, provocând numeroase conflicte acasă și perturbând viața de familie.
• Dacă sunt supărați pentru că simt că nu își pot controla furia și asta îi face să se simtă rău cu ei înșiși.

Dacă găsești comportamente ale copilului tău în cazurile enumerate mai sus, nu ezita să mergi cu el la un psiholog, psihoterapeut sau psihiatru. Este în avantajul copilului, dar și al întregii familii.

Agresivitatea fizică la copii

Cauzele cele mai des întâlnite care determină comportamente agresive pot fi lipsa de empatie, neglijența părinților, egocentrismul, orgoliul, superficialitatea relațiilor familiale și mai ales, expunerea și preluarea unor modele de comportament similare.

Citește și: „Forme de abuz subtil: Ce efecte are neglijarea emoțională”

Părinții uneori au tendința de a-și umili copiii și îi constrâng prin forță să facă anumite lucruri, considerând că fac educație, dar astfel nu fac altceva decât să îi determine pe copii să învețe agresivitatea și să o manifeste asupra altora, în același fel în care le este aplicată lor.

„Bătaia este ruptă din rai”, din păcate, încă mai este o credință de actualitate în rândul părinților. Totodată, sunt părinți care pun presiune pe copii, simțind nevoia să demonstreze că ei sunt „importanți” și că astfel merită tot respectul și admirația: ceea ce rezultă în mintea și în comportamentul copiilor este că „trebuie să fii agresiv ca să fi puternic, admirat, respectat”.

„Pe copii trebuie să îi bați când sunt mici ca să nu te bată ei când sunt mari”, este o frază pe care, cu tristețe o spun, am întâlnit-o la mulți părinți.

Copiii agresivi învață de cele mai multe ori de acasă, că, pentru a fi puternic înseamnă ca ceilalți să se teamă de tine. Dar agresiunea este învățată și din mediul online, jocuri video sau filme la care sunt expuși frecvent, de la vârste mici și pentru timp îndelungat.

Semne că un copil este agresat

Recunoașterea câtorva semne la un copil care este agresat la grădiniță sau la școală, este un prim pas important în a lua măsuri în cazul fenomenului de bullying și nu numai, mai ales că uneori copiii preferă să sufere în tăcere și să nu povestească acasă, de teama de a nu fi certați.

Citește și articolul: „Comportamentele tip bullying nu trebuie tolerate! Ce le declanșează și cum ne protejăm”

Așadar, dacă acasă observăm la copilul nostru, leziuni sau urme de lovituri inexplicabile – vânătăi, zgârieturi, sau haine și/sau bunuri distruse/pierdute, dureri frecvente de cap, stomac, stări de rău sau minciuni frecvente legate de starea de sănătate, este recomandat să încercăm să stăm de vorbă cu copilul, educatorul/învățătorul pentru a afla care este situația reală din școală sau grădiniță.

Dacă la grădiniță/școală, copilul apare cu urme de lovituri, este apatic, necomunicativ, retras, este de dorit să luăm legătura cu părinții, să observăm relațiile de interacțiune cu ceilalți copii, regulile de grup etc, și apoi să stabilim cum putem interveni în ajutorul și susținerea copilului în dificultate, împreună cu familia și specialistul (consilierul școlar, psiholog, psihoterapeut). Este ideal dacă se poate apela la terapia de familie pentru a aduce modificări în comportamentul copilului agresiv.

Recomandăm și articolul: „Somatizare: când corpul atrage atenția asupra problemelor psihologice ignorate”

Ce facem cu copilul care lovește

„Un agresor nu se naște agresor” motiv pentru care nu punem etichete de tipul „copil rău” sau „copil bun”. Pentru că un copil agresiv are în spatele acestui comportament o „explicație” este de dorit să încercăm să ajungem să înțelegem despre ce explicație este vorba pentru a ști cum să ajutăm copilul agresiv să își gestioneze în mod corespunzător emoțiile.

Deci un prim pas este acela de a sta de vorbă în mod repetat cu copilul pentru a-l înțelege, a-l normaliza și a-l susține în procesul schimbării. Uneori acest proces nu este nici atât de simplu, nici atât de rapid pe cât ne-am dori.

De reținut că nu educăm un copil agresiv prin pedepse, ci cu înțelegere și compasiune, dacă ne dorim o schimbare în comportamentul lui. În spatele unui comportament agresiv, poate sta o traumă, o rană emoțională, o stimă de sime scăzută, sau niște părinții/bunicii prea autoritari/critici/agresivi.

Citește aici articolul integral: „Știu că vrei să răsfeți nepoții, dar nu le mai da ciocolată!” Cât permitem bunicilor să intervină în educația copiilor?

Cum gestionăm agresivitatea copilului asupra unui alt copil

Pentru a gestiona agresivitatea unui copil asupra altuia este important ca toți actorii implicați – părinții, profesorii, să discute și să coopereze. Agresivitatea unui copil asupra altuia este ceva ce trebuie luat în considerare și tratat cu maximum de atenție. Copiii implicați trebuie ascultați cu atenție, empatie, înțelegere și respect indiferent de vârstă.

Acasă, copilul trebuie urmărit, observate eventuale modificări de comportament, de ritm de somn-veghe și alimentar, și discutat cu el arătând empatie și înțelegere. Copiii agresivi au nevoie să înțeleagă consecințele gesturilor și comportamentelor lor. De asemenea, au nevoie să învețe metode social acceptate, pentru gestionarea și normalizarea emoțiilor.

Pentru familiile cu tipare de comportamente agresive sau de furie, este de reținut că prin intermediul terapiei de familie anumite comportamente pot fi schimbate, în ideea de a-i crea copilului modele pozitive de comportament și de a-i crește gradul de adaptabilitate și reziliență.

Cum ajutăm și educăm copilul agresiv

Medicamentele nu vor „repara” neapărat comportamentul sfidător sau agresivitatea copilului nostru; însă acestea pot reduce simptomele ADHD, anxietatea și alte tulburări, și pot îmbunătăți condițiile de lucru asupra acestor comportamente. Pentru a urma calea corespunzătoare copilului nostru, este recomandată evaluarea unui psiholog și a unui psihiatru.

Abordările comportamentale, din psihoterapia cognitiv-comportamentală, prin care părinții și copiii lucrează împreună pentru a controla comportamentul problematic sunt esențiale pentru a elimina agresivitatea.

Găsiți declanșatorii: Primul pas în gestionarea furiei este înțelegerea cauzelor care declanșează izbucnirile unui copil. De exemplu, dacă mersul la școală este o problemă cronică pentru copilul dvs., soluțiile ar putea include avertismente de timp, așezarea hainelor și dușul cu o seară înainte sau trezirea mai devreme.

Fii un părinte consecvent: Când apar sfidarea și izbucnirile emoționale ale unui copil, răspunsul tău (părinte, bunic) afectează probabilitatea ca agresivitatea/furia să se repete. Adică, nu ceda insistențelor copilului, păstrează-ți calmul, ignoră comportamentul negativ, minor și laudă comportamentul pozitiv, folosește aceleași consecințe – copilul trebuie să știe că anumite comportamente atrag consecințe neplăcute; construiește un set de instrumente pentru a te calma – de exemplu, exercițiile de respirație chiar sunt la îndemână și ușor de folosit.

Atât tu, cât și copilul tău trebuie să construiți un set de instrumente pentru auto-liniștire, lucruri pe care le puteți face pentru a te calma, cum ar fi respirația lentă pentru a te relaxa, o plimbare, spălatul pe față cu apă rece, sau orice altă rutină care aduce liniște.