Frisoane fără febră pot apărea fie din cauza unei boli, fie ca urmare a exercițiilor fizice intense sau a temperaturilor extreme. În unele situații, așa cum e cazul hipotermiei, frisoanele pot semnala o urgență medicală.
Frisoanele sunt cauzate de alternarea rapidă între contracțiile musculare și relaxare. Aceste contracții musculare sunt mecanismul prin care corpul tău încearcă să se încălzească atunci când ți-e frig.
„Frisoanele sunt tremurături inegale, care nu respectă vreo ritmicitate, semne și simptome ale unor afecțiuni și exprimă senzația de frig resimțită atât la nivelul pielii cât și în interiorul întregului corp. Frisonul se deosebește de frilozitate, care înseamnă doar o senzație de răcoare și numai la nivelul pielii, când se face «pielea de găină»”, explică dr. Ana Maria Bucur, medic primar medicină de familie.
Crize biliare sau renale
Frisoanele sunt adesea, deși nu întotdeauna, asociate cu febră. Uneori, acestea preced apariția febrei, mai ales dacă ea este cauzată de o infecție. Alteori, apar fără o creștere a temperaturii. Frisoanele pot fi sau nu grave, în funcție de cauza apariției.
Citește aici care este temperatura normală a corpului și ce termometre sunt mai bune.
„De regulă, frisonul însoțește febra agravând starea generală a bolnavului, însă nu este obligatoriu să fie această asociere. De exemplu, poate să apară frison în timpul unei colici biliare sau renale. Sau poate să apară frison după o injectare medicamentoasă sau a unor droguri, toxine,” precizează dr. Bucur.
Află cum recunoști o colică biliară sau criză de fiere, cum este cunoscută popular.
Aici poți citi informații despre colica renală și tratamentele eficiente pentru litiaza renală.
Cauza frisonului nu este cunoscută în totalitate, potrivit medicului de familie, deși s-au emis ipoteze multiple: că poate fi cauzat de frică, deci indus psihic, că poate fi un răspuns reflex la acțiunea frigului asupra pielii, că poate fi cauzat de diverse microorganisme în evoluția unei boli.
Iată 7 posibile cauze pentru frisoane fără febră:
1. Frisoane fără febră cauzate de expunerea la frig
Este posibil să aveți frisoane atunci când vă aflați într-un loc răcoros. Puteți avea frisoane chiar și în interior, dacă aerul condiționat este setat pe o temperatură prea scăzută.
Pe măsură ce organismul îmbătrânește, reglarea temperaturii corporale se face mai dificil, chiar și în cazul persoanele sănătoase. Afecțiuni precum diabetul și bolile de inimă pot agrava problema.
Iată factorii care pot influența temperatura normală a corpului.
Aceste tipuri de frisoane ar trebui să dispară imediat ce corpul se încălzește. Totuși, dacă aveți frisoane încontinuu atunci când vă expuneți la frig extrem, este posibil să fi dezvoltat complicații precum hipotermie sau degerături.
Alte simptome ale acestor afecțiuni pot include:
- amorţeală;
- modificări ale culorii pielii;
- vorbire neclară;
- somnolență extremă;
- senzație de usturime sau arsură, în special la degetele de la mâini sau de la picioare, urechi și/sau nas;
- vezicule pe pielea expusă la frig.
Cereți ajutor medical imediat dacă suspectați că suferiți de hipotermie sau degerături.
2. Frisoane fără febră din cauza medicamentelor
Frisoanele fără febră pot fi cauzate și de administrarea anumitor medicamente sau combinații de medicamente. Ele pot apărea, de asemenea, dacă luați o doză incorectă dintr-un medicament sau supliment pe bază de plante.
Citiți întotdeauna informațiile din prospectul medicamentelor despre posibilele efecte secundare. Dacă bănuiți că aveți frisoane din cauza unui medicament sau a unor medicamente pe care le utilizați, informați imediat medicul sau farmacistul. În funcție de gravitate, este posibil să aveți nevoie de asistență medicală.
3. Frisoane fără febră, o reacție la activitate fizică intensă
Alergatul unui maraton și alte forme de sport care necesită efort fizic intens pot cauza modificări ale temperaturii corporale, ducând la apariția frisoanelor. Această reacție poate apărea indiferent de vremea de afară, dar este mai probabil să apară la temperaturi foarte scăzute sau, din contră, foarte crescute.
În cazul temperaturilor ridicate, epuizarea și deshidratarea pot duce la această reacție. Dacă vorbim despre temperaturi scăzute, hipotermia și deshidratarea pot fi de vină.
În ambele cazuri, alte simptome pe care le-ați putea resimți includ:
- „pielea de găină”
- crampele musculare
- ameţeala
- oboseala
- greața și vărsăturile.
Puteți evita frisoanele provocate de exerciții fizice dacă vă hidratați eficient și vă îmbrăcați corespunzător antrenamentelor practicate. Luați în considerare evitarea practicării exercițiilor fizice în cele mai reci sau mai călduroase momente ale zilei și, de asemenea, limitarea timpului în care vă antrenați.
Hidratarea și readucerea temperaturii la un nivel normal sunt, de obicei, suficiente pentru a scăpa de simptome. În unele cazuri, este posibil totuși să aveți nevoie de perfuzii pentru tratarea afecțiunii.
4. Frisoane fără febră provocate de hipotiroidism
O tiroidă subactivă este o glandă tiroidă care nu produce suficient de mulți hormoni necesari pentru a regla rata metabolică și pentru a susține starea generală de sănătate. Această afecțiune poate provoca o sensibilitate crescută la frig și, de aici, pot apărea frisoanele.
Simptomele hipotiroidismului includ:
- umflături la nivelul feței,
- creșterea inexplicabilă în greutate,
- piele, unghii și păr uscate,
- slăbiciune, durere sau rigiditate musculare,
- depresie sau sentimente de tristețe,
- probleme cu memoria,
- constipație.
Hipotiroidismul este diagnosticat cu ajutorul unor analize de sânge. Este o afecțiune tratabilă și necesită, de obicei, tratament zilnic.
5. Frisoane fără febră cauzate de hipoglicemie
Hipoglicemia se instalează atunci când nivelul zahărului din sânge este anormal de scăzut. Dacă aveți diabet, poate fi un semn că medicamentul sau dieta ar trebuie să fie ajustate. De asemenea, este posibil să vă confruntați cu crize hipoglicemice și dacă nu aveți diabet. Hipoglicemia necesită tratament imediat pentru a readuce nivelul zahărului din sânge la normal.
Unul dintre simptomele hipoglicemiei este senzația de tremur sau slăbiciune musculară care seamănă cu frisoanele, potrivit specialiștilor Institutului Național al Diabetului și al Bolilor Digestive și Renale (NIDDK), din SUA.
Alte simptome care apar ca urmare a scăderii concentrației de glucoză din sânge includ:
- transpiraţie
- iritabilitate
- palpitații
- furnicături în jurul gurii
- confuzie
- convulsii
- vedere încețoșată.
6. Frisoane fără febră provocate de malnutriție
Malnutriția apare atunci când organismul nu primește nutrienții necesari unei bune funcționări. Acest lucru se poate întâmpla din cauza accesului slab la alimente nutritive, a unei probleme medicale care afectează capacitatea organismului de a absorbi în mod corespunzător substanțele nutritive sau a unei tulburări alimentare, cum ar fi anorexia. Fără un aport corect de nutrienți, organismul nu poate funcționa corect.
Alte simptome ale malnutriției includ:
- oboseală sau somnolență
- slăbiciune
- dificultăți de concentrare
- piele palidă
- erupții cutanate
- palpitații
- senzație de leșin sau de amețeală
- furnicături sau amorțeli ale articulațiilor sau extremităților
- la femei, absența menstruației sau infertilitate.
Mergeți la medic dacă suspectați că suferiți de malnutriție. Aceasta este o afecțiune gravă care duce la complicații în lipsa unui tratament.
7. Frisoane fără febră pe fond emoțional
Frisoanele pot apărea și pe fond emoțional, atunci când vă confruntați cu frica sau anxietatea. Ele pot fi cauzate chiar și de experiențe care te emoționează profund într-un mod pozitiv.
Aceste reacții mai sunt numite „fiori pe șira spinării” sau „pielea de găină” și sunt provocate de mecanisme neurobiologice care declanșează eliberarea de dopamină.
Când să mergeți la medic
„În situația în care frisoanele și febra se însoțesc, starea generală se alterează mai rapid, uneori devenind toxică, cu vărsături, cefalee, delir și grave tulburări respiratorii, este nevoie să mergem rapid la medic. În orice caz, nu mergem la medic dacă am avut doar un frison lejer ce a apărut după o expunere voită sau nu la un curent de aer rece, ventilator, aer condiționat”, recomandă dr. Ana Maria Bucur.
Frisoanele fără febră se pot agrava dacă vă confruntați cu degerături sau hipotermie. Aceste afecțiuni se pot transorma rapid într-o urgență medicală care necesită intervenție sau îngrijire imediată.
Durata mai mare de 48 de ore, semn de alarmă
Alte afecțiuni care provoacă frisoane, cum ar fi hipotiroidismul, necesită un consult medical, dar nu e cazul să ajungeți la camera de gardă. Dacă aveți simptomele acestei afecțiuni tiroidiene, faceți o programare la medicul de familie, iar acesta vă va îndruma către un specialist endocrinolog pentru investigații și tratamente.
„Persistența frisoanelor peste 48 de ore este un semn de gravitate și recomandarea este de a ne prezenta la medic. În timpul fazei acute, dacă nu suntem spitalizați, nu mergem pe la diverse laboratoare să facem tot felul de analize, pentru că scopul principal este refacerea puterilor și ieșirea din starea de astenie”, completează medicul de familie.
Dacă aveți simptome de hipoglicemie, dar nu ați fost diagnosticat cu diabet, mergeți cât mai curând la medic. Dacă aveți simptome de diabet și hipoglicemie care nu se rezolvă cu tratament la domiciliu, solicitați imediat ajutor medical.