După cum știm, femeile fac de toate și se descurcă foarte bine de unele singure. Glumesc, desigur, deși există această credință adânc înrădăcinată în fiecare dintre noi și care e, în sine, o sursă de nefericire. În realitate, fiecare femeie poate trece prin etape de viață în care să aibă nevoie de sprijin specializat. Care sunt cele mai frecvente probleme pentru care femeile ajung la psiholog? Sigur că temele sunt multe, dar am încercat să le culeg pe cele mai frecvente. Ca, de exemplu, maternitatea. Această „cea mai frumoasă perioadă din viața unei femei”.
O antologie publicată recent a analizat jurnalele scrise de câteva femei pe parcursul a 400 de ani. Printre temele recurente care apar în multe file de jurnal din anii 1599-2015, pe lângă plăcere și recunoștință, o emoție dominantă identificată de autoarea antologiei este frustrarea. Și, alături de ea, o furie mocnită.
Frustrarea este o reacție emoțională pe care o trăiești atunci când te simți neputincios sau neajutorat. Când vrei să faci sau să obții ceva și dorința ta este blocată de ceva sau de cineva. E resimțită ca emoție negativă și, dacă persistă, poate favoriza apariția stresului, furiei și chiar a comportamentului agresiv.
Chiar dacă multe dintre frustrările cu care se confruntau femeile în urmă cu 400 de ani (cum ar fi faptul că trebuia să se conformeze regulilor epocii victoriene sau să aibă întotdeauna ceai cald când le veneau soții acasă în Anglia anilor ‘40) sunt azi, mai mult sau mai puțin, îndepărtate odată cu dezvoltarea mișcării feministe, multe femei au în continuare motive să fie stresate și nemulțumite de viețile lor.
Sursele de nemulțumire care aduc o femeie în cabinetul unui psiholog sau psihoterapeut sunt variate și depind atât de personalitatea și contextul de viață ale persoanei, cât și de lucruri mai generale, cum ar fi vârsta, statutul socio-economic sau religia.
8 cele mai frecvente probleme pentru care femeile merg la psiholog, în ordine întâmplătoare
Relațiile toxice
Ne-am obișnuit să le numim relații toxice, dar ele sunt, de fapt, relații disfuncționale, care fac rău unuia sau altuia, dar de obicei ambilor parteneri aflați într-o relație de cuplu. Sunt relații bazate pe dependență și care nu lasă loc de creștere individuală, care nu reprezintă ideea de sprijin și de echilibru pe care ni le dorim când iubim pe cineva. Sunt relații care ne fac rău, dar la care nu putem renunța, printre altele și pentru că am crescut auzind peste tot „rău cu rău, dar mai rău e fără rău”, ca scuză pentru nepuțințele părinților noștri.
Acest tip de relații, travaliul pe care îl implică încercarea de a ieși din ele și, în final, unda dureroasă care se propagă la încheierea unei astfel de legături aduc deseori femeile în terapie, mai cu seamă în etapa de adolescență sau în primii ani ai devenirii ca adult.
Dificultăți legate de imaginea corporală
Acestea pot apărea indiferent de vârstă, începând cu adolescența și, în unele situații, includ tulburări alimentare cum ar fi bulimia sau anorexia. Dar sursele de nemulțumire legate de felul în care arăți nu înseamnă numai să crezi despre tine că ai mai multe kilograme decât ar trebui – conform standardelor nerealiste promovate în mediul online – ci pot avea legătură cu orice altă parte a corpului: nas, dinți, picioare, gură, sâni și lista poate fi atât de lungă cât e imaginația fiecăruia.
O viziune nerealistă asupra imaginii corporale provoacă multă suferință și poate duce la rușine, dezgust, anxietate, izolare sau depresie.
Chiar dacă nici bărbații nu sunt feriți de astfel de probleme, femeile sunt mult mai expuse la un astfel de risc. De fapt, fiecare dintre noi trece, la un moment dat în viață, prin etape în care e nemulțumit de felul în care arată. Problemele apar atunci când gândurile negative pe care le ai în legătură cu tine și cu felul în care arăți îți influențează deciziile de viață într-un mod care-ți aduce suferință. De exemplu, eviți să mergi la petreceri cu prietenii, pentru că ți-au apărut puncte de acnee. De exemplu, nu mergi la mare cu familia, pentru că nu suporți ideea să stai în costum de baie pe plajă. În timp, toate acestea se adună ca într-un ghem, încât nemulțumirea se generalizează. De la faptul că nu-ți place cum arăți, ajungi să te simți vinovată, așa că nu-ți mai place nici cum te comporți, cum gândești și cum ești.
Pierderea identității după maternitate…
… sau în căsnicie. Sau în carieră. Multe femei se dedică foarte mult unui alt om sau unui scop exterior, încât, la un moment dat, uită cine sunt. Asta dacă, anterior, au apucat să-și contureze o imagine asupra propriei identități. Cine sunt eu, în afară de a fi mamă, soție, fiică sau angajata cuiva? Răspunsul poate să pară simplu, dar nu e.
Motivul pentru care m-am referit mai întâi de toate la pierderea identității după maternitate e acela că, de cele mai multe ori, femeile apucă să își contureze imaginea de sine înainte de a deveni mame, și-atunci suferința este mai mare când simt că pierd acest sine în contopirea cu bebelușul dependent de ele. Când suferința este mai mare, ele caută mai degrabă sprijin și ajung în cabinet.
Atunci când însă vorbim despre pierderea identității într-o relație de cuplu sau în carieră, acest lucru face ca suferința să se acumuleze în timp, pe nesimțite. Este, dacă vrei, diferența dintre o durere acută și una cronică. Atunci când nu mai știi cine ești pentru că intri în fuziune cu partenerul tău sau cu jobul tău, duci suferința pe picioare și trec uneori foarte mulți ani înainte să realizezi că ai o problemă și să ceri ajutor.
În aceste situații, cele mai multe femei intră în terapie încercând să-și dea seama cine sunt ele și ce schimbări pot să aducă în viețile lor astfel încât să păstreze și relațiile (personale sau profesionale), dar să se și reconecteze cu ele însele.
Perioadele de tranziție
Să te desparți de partener, să divorțezi, să devii părinte, să ai o boală care îți creează dificultăți sau chiar te face să te temi pentru viața ta, să-ți plece copiii de acasă sau să intri la menopauză, toate acestea sunt perioade de tranziție către ceva necunoscut, ceva care sperie. Tranzițiile nu sunt simple pentru toată lumea și pot să aducă multe provocări și tot felul de emoții greu de gestionat, cum este frica.
În aceste cazuri, psihologul poate oferi consiliere și suport, iar unde este cazul – de exemplu în cazul menopauzei – poate îndruma inclusiv către un medic în vederea restabilirii echilibrului hormonal, și el responsabil pentru tot felul de fluctuații emoționale.
Doliul
Doliul este un tip aparte de pierdere, e una atât de importantă încât se organizează grupuri de suport sau de psihoterapie pentru persoane care trec printr-o astfel de suferință. Sunt însă și destul de multe femei care ajung în terapie individuală ca urmare a pierderii unei persoane care a fost reprezentativă pentru ele.
Există mai multe tipuri de doliu:
- doliul traumatizant, ca urmare a unei pierderi neașteptate, cum ar fi un accident, suicid sau moartea prematură a unui copil;
- doliul prelungit sau complicat (care are și un echivalent de diagnostic psihiatric: Tulburarea de doliu prelungit), care se referă la o durere care, contrar firescului, în loc să scadă gradual odată cu trecerea timpului, se menține și te împiedică să îți desfășori activitățile obișnuite pe durate care depășesc șase luni de la momentul decesului;
- doliul anticipatoriu, pe care îl trăiesc cei care suferă dinainte ca decesul să aibă loc, de obicei în cazul bolilor terminale.
Aici poți citi despre 3 practici de mindfulness utile în perioada de doliu.
Presiunea de a face totul
Ideea că o femeie trebuie să facă totul e atât de bine întipărită – pentru că am moștenit-o din mamă în fiică de multe generații încoace – încât nu e deloc de mirare că facem asta fără să clipim, fără să ne văităm, ba chiar uneori ne și supărăm dacă cineva încearcă să ne ia din responsabilități.
Femeile merg la serviciu, cresc copii, îngrijesc locuințe, plătesc facturi, merg la evenimente sociale și arată impecabil, atunci când nu dau cu aspiratorul sau nu montează mobilă de la Ikea, eventual fără vreun ajutor. Sunt bune fiice, prietene, amante, soții, mame, gospodine, sunt puternice și descurcărețe, în timp ce încearcă să rămână feminine și vulnerabile. Sunt niște super femei și nici nu știu asta, pentru că nimeni nu le-a spus, având în vedere că toată lumea – începând cu ele – crede că așa e și firesc să fie. Sunt toate acestea, și-apoi intră în burnout.
Atunci când vrei să faci totul, de obicei faci totul ca să-i mulțumești pe ceilalți, iar aceasta este problema de fond. Ce mai rămâne din tine, dacă nu ești tot timpul pe placul tuturor celor din jur? Când mai ai timp și energie să faci pentru tine, dacă aloci tot timpul lucrurilor pe care le faci pentru alții? Cum ai trăi, dacă nu ar mai trebui să le demonstrezi neîncetat celorlalți că ești importantă, pentru că te descurci să faci totul?
Relații interpersonale dificile
Fie că este vorba despre singurătate, fie că este despre probleme de cuplu, probleme în relația părinți-copii sau dificultatea de a impune si păstra limite în relațiile cu ceilalți, relațiile disfuncționale sau nemulțumitoare, precum și lipsa relațiilor reprezintă o sursă de frustrare pentru multe femei.
Capacitatea de a crea și de a menține relații iubitoare și sănătoase – fie că sunt cu familia, prietenii sau partenerul de cuplu – este esențială pentru starea de bine a unei persoane, știm deja acest lucru, dacă nu intuitiv, măcar pentru că așa ne spune un studiu realizat de cei de la Universitatea Harvard pe o durată de 85 de ani. Prin urmare, dacă nu avem acest tip de relații – fie că nu avem deloc relații sau avem, dar nu sunt mulțumitoare – vom fi din ce în ce mai frustrate și, în cele din urmă, foarte nefericite.
Femeile care își dau seama că se confruntă cu astfel de probleme caută soluții în terapie. Fie încearcă să-și găsească un partener cu care să aibă ocazia de a construi o relație satisfăcătoare, fie vor să rezolve sau să gestioneze mai bine relațiile în care deja se află.
Stima de sine scăzută
Multe dintre lucrurile deja menționate au legătură cu stima de sine scăzută. În spatele unei relații disfuncționale sau a singurătății poate să se afle o stimă de sine scăzută. La fel, în cazul unei tulburări alimentare sau a dorinței de a face totul pentru cei din jur, astfel încât ei să aibă nevoie de tine, pentru că, altfel, de ce te-ar dori în preajmă?
Stima de sine scăzută înseamnă că ai gânduri negative despre tine însăți. Multe femei sunt foarte dure cu ele însele atunci când se observă, iar acest discurs negativ influențează totul în jur, pentru că, de fapt, toate au legătură cu toate.
Încrederea că ești valoros este foarte importantă, pentru că, fără ea, e aproape imposibil să te arăți celorlalți așa cum ești, să vorbești despre propriile nevoi, să pui limite sănătoase celor din jur, să faci față presiunii sociale, să nu apleci urechea la ce spun standardele de frumusețe din reviste și să nu te compari cu toate celelalte femei. Fără stimă de sine e foarte greu să fii tu, iar nealinierea sinelui cu ceea ce arăți în exterior provoacă multă suferință.
În spatele tuturor acestor dificultăți care se manifestă la vedere și cu care unele femei încep consilierea psihologică sau psihoterapia pot sta depresia și anxietatea, precum și lipsa unei identități sau a unui sens.
Din fericire, niciodată nu e prea târziu să începi să îmbunătățești relația ta cu tine, iar psihoterapia e utilă nu numai femeilor și nu numai celor care au astfel de probleme, ci tuturor celor care vor să se cunoască mai bine, să-și înțeleagă credințele limitative pentru a învăța cum să trăiască mai lipsiți de constrângeri mintale și, în final, să se simtă mai bine în pielea și în viețile lor.
